Romanul Comedia ratatilor apartine literaturii politiste, intriga si suspansul din desfasurarea actiunii cartii, ca si momentele de comic, dramatism sau tragic, intalnite pe parcurs, insemnand tot atatea puncte forte ale unei scrieri concise care trezeste interesul si captiveaza atentia cititorului, mai ales ca dimensiunile acestui roman sunt destul de reduse. Pe langa Comedia ratatilor, o alta scriere de-a lui Tonino Benacquista tradusa la Editura Nemira este romanul Malavita. Tonino Benacquista, scriitor francez cu origini italiene, a reusit sa obtina pentru Comedia ratatilor Marele Premiu de literatura politista, Trofeul 813 pentru cel mai bun roman si Premiul Mystere al criticii franceze, distinctii indeajuns de graitoare pentru calitatea romanului si atractive pentru potentialul cititor sau cumparator.
Personajul central al cartii este Antonio Polsinelli, un francez originar din Italia, care locuieste la Paris. Din aceste detalii partiale de ordin biografic se poate observa similitudinea sau tangenta, fortuita sau poate intentionata, dintre eroul romanului si autorul acestuia. Dupa scurte descrieri ale membrilor familiei si ale amintirilor legate de copilarie si adolescenta ale personajului principal, ritmul si evolutia evenimentelor cunoaste o accelerare treptata. Astfel, Antonio se intalneste dupa multa vreme cu prietenul lui din copilarie, Dario Trengoni, ocupatiile si tabieturile acestuia din urma constituind o necunoscuta destul de mare pentru Polsinelli, care va avea parte de multe surprize si descoperiri socante dupa ce Dario este asasinat in mod misterios.
Una din primele surprize avute de Polsinelli dupa moartea prietenului italian Dario este aflarea vestii ca este beneficiar al testamentului intocmit de Trengoni, mostenind patru hectare de vie intr-un colt uitat al Italiei. Sfasiat intre simtul de datorie fata de doleantele prietenului si teama pentru propria viata, dublata de opinia ca i s-a jucat o farsa, Antonio Polsinelli decide cu greu sa plece in Italia cu scopul respectarii memoriei lui Dario si cu vointa de a incerca macar sa puna pe picioare o afacere potential profitabila sau de a castiga ceva din vanzarea viei catre o persoana interesata si probabil mai priceputa. Imprevizibilul si pericolele situatiilor pe care le infrunta si uneori neincrederea in propriile forte il vor dezavantaja pe Antonio, mai ales dupa ce statuia sfantului protector al locului, Sant’Angelo, unde e situata si via va incepe sa faca asa-zise minuni. Interesul fata de localitate creste ca urmare a unei ‘minuni’ facute de Sant’Angelo, iar mai ales via cu pricina ii aduce lui Polsinelli diverse oferte de cumparare, respectiv vanzare, una mai ‘generoasa’ decat alta.
Elementele unui thriller politist de valoare ridicata se intrepatrund lesne cu trasaturi ale comediei si dramei – limbajul specific italienilor in cea mai mare parte, situatii-limita debordante prin caracteristici ale umorului negru si nu numai – nelipsind nici detaliile biogafice care apartin tatalui lui Antonio, ce se vor dovedi foarte importante in ansamblul povestii din roman si intelegerea subiectului si actiunii cartii. Polsinelli se va confrunta cu multiple presiuni din partea unora dintre marii banditi ai lumii, chiar membri ai Mafiei, dar mai stranii si cu un haz aparte, pe langa amenintarile anumitor escroci, fiind influentele si presiunile exercitate de Vatican.
Pe parcursul actiunii, Antonio se va simti atras de o localnica in a carei pensiune este gazduit, iar vecinul celor patru hectare de vie de care dispune, signor Mangini, aparent un prieten in care se poate increde pana la capat, isi tradeaza spre finalul romanului adevarata fata si comportamentul machiavellic adoptat. Cei 30000 de litri de vin prost obtinuti pe cultura de vita-de-vie mostenita atarna ca o piata de moara de gatul lui Polsinelli, deoarece toate parohiile din Italia vor dori acel vin pentru slujbele lor de impartasanie, iar treptat se amplifica si tensiunile dintre personajul central si membrii comunitatii locale. Urmarea este intinderea la maximum a nervilor eroului in conditiile unei haituiri permanente din partea taranilor, mafiotilor sau a membrilor Bisericii de la Roma. Antonio Polsinelli este obligat sa suporte un tempo sufocant impus de ofertantii care pretind o anumita parte din vie, amenintarile la viata sa dovedindu-se cat se poate de reale, scapand mai multor tentative de asasinat sau linsaj. In final Vaticanul se dovedeste chiar mai tare decat Mafia in urmarirea si indeplinirea scopului propus, iar incheierea este una destul de fericita si reusita.
Tonino Benacquista realizeaza cu iscusinta un roman antrenant si plin de suspans, imbinarea optima dintre elementele genului policier, comedy sau dramatic aratand talentul autorului. Personajele cu un trecut tenebros, precum signor Mangini sau mafiotii pe care-i ‘intalnim’, se completeaza cu unele a caror istorie este asemanatoare unei carti deschise, deci exista un melanj intre caracterele negative si antipatice, pe de o parte, si cele pozitive care induc unui cititor sentimente de simpatie, chia mila si compasiune cateodata. Cel care a citit cartea se poate identifica in unele momente cu anumite personaje, chiar cu Antonio Polsinelli.
In opinia mea, impresioneaza asemanarea dintre numele si detaliile biografice ale unor personaje, mai mult sau mai putin prezente in poveste, si cele legate de autor si evidentiate in dedicatiile transmise de acesta spre rude si cunoscuti la inceputul cartii. Demn de amintit este si detaliul nararii la persoana I. Oricum Comedia ratatilor este un roman care merita avut, titlul de asemenea cred ca este bine ales, iar cititorul nu ar trebui sa piarda sansa de a avea si de a lectura o astfel de carte savuroasa si bine construita!
Aceasta recenzie face parte din campania La limita suspansului
Alexandru Trandafir
[ratings]
Adauga un comentariu