Serge Brussolo

Povestea incepe “intr-una din acele zile cand totul merge din ce in ce mai rau; cand imaginile din jur iti par o prelungire a cosmarurilor din timpul noptii, un fel de revarsare a imaginarului in lumea reala. Ploaia inunda peisajul […] in spate casele nu mai erau decat niste umbre vagi”. In timp ce citeam aceste randuri mintea mea era inundata de imagini in care simteam parca ploaia rece si vedeam ca prin ceata vazduhul care se intuneca sub apasarea ploii. In timp ce ma adanceam in lectura vedeam peisajul din jur prin ochii lui David.

Dupa ce am terminat de citit aceasta poveste infricosatoare am rasuflat usurata deoarece toate scenele morbide si pline de sange, frica, zgomotele infernale, mirosurile greu de suportat, copacii printre care te strecurai cu greu pentru a trece nu au existat decat in mintea unui copil. Acesta suferise un accident in urma caruia si-a pierdut parintii, pe care in cosmarul sau era obligat sa ii omoare pentru a salva oamenii printre care traia. Batut si plin de rani, sangerand si inaintand greu prin bezna nocturna, David isi cauta parintii sperand sa ii poata omori. De fapta lui viteaza depindea comunitatea in care isi avea locuinta si in sanul careia se adapostise de parintii sai care se transformasera in monstrii.

Povestea lui David incepe in masina tatalui sau care inainta prin ploaie prevestind parca nenorocirea ce avea sa se intample, adica accidentul in care parintii lui sunt declarati morti. Intr-un final David este nevoit sa ramana cu matusa lui May pe care baiatul o privea stand la capataiul lui, in timp ce era spitalizat. Aceasta statea teapana, era imbracata intr-o rochie neagra prea stramta, cu avea unghiile erau distruse. La un moment dat, matusa May se apleca si il saruta pe obraz, iar David simti un miros de jeg si de naftalina ieftina. Percepand-o pe matusa lui drept un pericol pentru el, baiatul isi doreste sa ramana in spital, sa fie internat la nebuni… numai sa nu ramana in grija lui May. Dar doamna are alte planuri… si-l face pe David sa urle de durere cand il loveste de doua ori cu Biblia peste pieptul bandajat… obligandu-l sa spuna “iarta-ma” pentru ca May sustinea ca “suferinta trebuie sa ramana inlauntrul tau”.

Personajul care mi-a placut mie cel mai mult in aceasta carte a fost Anatos, un indian inspaimantator care dupa ce il sperie de moarte pe David ii ofera dupa aceea putin ajutor…

Aceasta carte ar trebui citita deoarece imaginatia te poate purta pe cai nebanuite adancindu-te in lectura pasajelor lui Serge Brussolo. Am invatat din aceasta carte ca trebuie sa facem tot posibilul sa oferim siguranta celor din jurul nostru in masura in care depinde de noi, asa cum David era dispus sa ofere siguranta oamenilor ucigand fiarele hidoase ce omorau orice fiinta pentru a-si stampara foamea si setea.

Mi-a atras atentia un citat “Daca avem un accident, grabeste-te sa iesi din masina, nu te ocupa de noi. Chiar daca suntem raniti sau inconstienti, indeparteaza-te cat poti de repede, mai inainte ca rezervorul sa faca explozie. Nu pierde timpul incercand sa ne ajuti, mai ales daca masina a luat foc…”. E ciudat cum acest citat ne arata niste parinti minunati care isi doresc binele fiului lor, crutandu-l de un eventual pericol…dar care totusi il urmaresc pe David sa il sfasie si sapa prin peretii grosi si pietruiti manati de furie si foame pentru a-l ucide si a-si stampara nevoile.

Alexandrina Summer *

Mai multe detalii gasiti pe site-ul editurii la pagina dedicata romanului.

Cele doua autoare au stiluri complet diferite de abordare al celui mai frumos dintre sentimente. In timp ce Alice Nastase este mai poetica si mai lirica in exprimare, Aurora Liiceanu confera romanului aspect de statistica, fiind mult mai pragmatica si  mai analitica. Astfel, aceasta diseca din punct de vedere psihologic si cel mai neinsemnat gest, iar retrairea seismelor sufletesti este facuta cu luciditatea celui care sondeaza sistematic straturile profunde ale constiintei.

Romanul se doreste a fi un compendiu al trairilor sufletesti ale unei femei atunci cand aceasta este pusa fata in fata cu iubirea, numai ca aspectele negative par a prevala si pentru a-mi sustine ideea dau un exemplu: “ Sa uiti ca in dragoste nu exista alegeri pentru o viata. Sa vrei sa-l iubesti pe celalalt pentru totdeauna si sa te iubeasca mereu. Imposibil.”

Intr-adevar, cele doua autoare sustin ca iubirea este o experienta de viata fundamentala, conditia umana fiind innobilata prin dragoste dar, in acelasi timp, ele sustin caracterul iluzoriu al libertatii de a alege si de a-si asuma iubirea, intr-o lume in care totul este determinat de mecanismul economic si social.

Unele fraze sunt de o sensibilitate rara si evoca acele momente de tandrete si contopire in care cei doi indragostiti au iluzia ca sunt singurii locuitori ai planetei si ca toate idealurile lor se pot realiza. Cu toate acestea, autoarele, maturizate in urma experientelor traite, sugereaza ca, intr-o lume in care totul este supus degradarii, dragostea a incetat sa mai fie un sentiment netulburat.

“De fiecare data cand m-am indragostit cu adevarat, cu durere, cu ameteala, cu dor, am redevenit copil, am redevenit fecioara” ( A. Nastase ). Cuvinte frumoase care probeaza puterea iubirii de a ilumina viata unui om. Imediat, insa, dupa aceasta scurta vulnerabilitate, autoarea gaseste in sine puterea de a se desprinde din mreaja incertitudinilor iubirii. Cu alte cuvinte, toate fetele iubirii pe care le surprinde romanul conduc la ideea ca, intr-o lume cupida, dragostea nu poate supravietui, ca temeiul familiei este jocul de interese, pragmatismul si nu sentimentul pur.

In concluzie, este o carte buna cu conditia ca cei care o citesc sa nu se molipseasca de pesimismul autoarelor si sa mai spere totusi in dictonul: “ Iubesc, asadar sunt! “.

Adela Diaconu

Mai multe detalii gasiti pe site-ul editurii la pagina dedicata romanului.

In Contesa Dracula sunt prezentate fapte adevarate care s-au intamplat in perioada secolelor XVI si XVII. Aceste fapte se incadreaza cu cea mai mare usurinta intr-o categorie a grotescului dus la extrem. Povestea se desfasoara intr-o perioada intunecata, sumbra,  in care persista razboaiele si faradelegile, o perioada in care omul isi pierde identitatea, in care pana si credinta este supusa jocurilor politice si aristocratilor ce le dirijeaza.

In vremurile acelea se naste Erzsébet Báthory, contesa maghiara din renumita familie Báthory, care era cunoscuta pentru numeroasele atrocitati pe care le-a comis de-a lungul vietii sale. Inca de mica, Erzsébet isi descopera inclinatia catre fortele raului. Contesa parea ca simte bucurie doar atunci cand unei fiinte nevinovate i se imtampla ceva rau. Pe masura ce creste, Erzsébet este promisa ca sotie lui Ferencz Nadasdy, iar acesta nu va cunoaste niciodata adevarata fata a contesei. Doar dupa moartea lui, femeia devine cu adevarata libera in a-si manifesta setea de sange.

Domnita Erzsébet ajunge sa fie sustinuta de catre o vrajitoare de la care primea sfaturi. La indrumarea acesteia, femeia va comite unele dintre cele mai grotesti crime din intreaga istorie a torturilor. Toate acestea erau menite, in constiinta ei, sa-i incetineasca imbatranirea si, de ce nu, sa ii aduca imortalitatea. Victimele ei erau doar fetele tinere pentru ca, in viziunea ei, acestea erau singurele care aveau sangele pur. De altfel, numai fiintele cu sange pur erau ideale pentru a fi sacrificate in ritualurile ei satanice.

Erzsébet ajunge in goana ei dupa nemurire la un numar record de victime care o propulseaza alaturi de Vlad Dracul, cel care tragea in teapa inamicii, si nu persoanele nevinovate, asa cum obisnuia contesa. Tocmai cruzimea ei dusa la extrem ma face sa ma intreb cum de a fost posibil sa existe o fiinta cu atata rautate in suflet.

Dupa cum spune si autorul: „Din pacate, aceasta istorie se bazeaza pe fapte si personaje absolut reale. Bine ar fi fost sa nu fi existat niciodata. Sa slujeasca in chip de marturie pentru a arata de ce este in stare conditia umana.”

Eu va recomand cu caldura aceasta carte si sper sa va placa tot atat de mult cat mi-a placut si mie!

Alin Seba

Mai multe detalii gasiti pe site-ul editurii la pagina dedicata romanului.

Este cazul cartii Striptease de Carl Hiaasen dupa care s-a si facut un film, chiar daca nu tocmai un block-buster. Dar cartea depaseste net filmul si arata clar ce poate face un scriitor stapan pe meseria sa dintr-o intrtiga relative banala si din niste personaje care, in principiu, nu ies prin mare lucru din sabloane.

Voi trece succinct prin actiune, desi sunt sigura ca aceasta nu va va parea prea atragatoare: tanara Erin, salariata a FBI-ului, se lupta cu fostul sot, Darell, intr- un divort urat. Darell este un mare amtor de pastile, singura conditie pe care acestea trebuie sa o indeplineasca este sa aiba drept organ tinta sistemul nervos central.

Pentru a putea suporta cheltuielile legate de procesul de custodie a copilului, Erin este nevoita sa-si schimbe slujba si se angajeaza ca dansatoare intr-un bar “tematic”, plastic denumit “Pupaza creata”. Desigur, justitia nedreaptra (suna familiar, nu?!.) da copilul tatalui degenerat, iar Erin trebuie treaca prin momente dificile pentru a-l recapata.

Intamplarea face ca intr-o seara, femeia sa aiba ca spectator la barul in care lucreaza pe un inalt om politic, o persoana cu un caracter dubios si suferind de “dependenta de sex”. Santajarea acestuia pare o spolutie in rezolvarea problemelor de custodie si nu numai. Desigur, omul politic este corupt (nu-i asa ca am mai auzit asta pe undeva?!) si este finantat de magnati ai trestiei de zahar carora nu le convine ca cel care le voteaza acordarea de avantaje financiare in Senat sa fie tarat intr-un scandal sordid.

Evident, la final cei buni castiga, iar cei rai sunt pedepsiti exemplar…ca-n viata (sau mai degraba nu ca-n viata). Recunosc ca nu suna prea original. Chgiar daca Erin este caracterul cel mai putin bine realizat de Carl Hiaasen, in jurul ei roiesc personaje pitoresti, care “fac toti banii”. De exemplu body-guardul Shad, care vrea sa se imbogateasca dand in judecata companii de produse alimentare sau avocatul Mordecai, care sfarseste pe fundul Marii Caraibelor, legat de un vas scufundat de autoritati.

Situatii care ar trebui sa starneasca oarecum groaza sau nelinistea sunt tratate intr-un mod atat de hazliu, incat determina o reactie contrara din partea cititorului.  Imi pare rau, nu ma simt capabila sa surprind intreg caracterul burlesc al situatiei, desi personajul Shad, de exemplu, mi se pare pur si simplu extrem de reusit, iar multe din momentele cartii pot sa figureze fara probleme alaturi de fragmente similare scrise de autori celebri.

Regret un singur lucru: ca cei care au stat in apropierea mea in metrou si m-au vazut razand de una singura pe cand citeam cartea, considerandu-ma, presupun, destul de…atipica, nu au avut ocazia sa citeasca si ei pana acum Striptease. Fara discutie, o recomand cu caldura tuturor, dar mai ales celor tineri, pentru ca astfel de carti, fara sa fie pietre de hotar ale genului, deschid si intretin pofta de lectura.

Corina-Aurelia Zugravu

Mai multe detalii gasiti pe site-ul editurii la pagina dedicata romanului.

Cu toate ca apar elemente de magie, creaturi ciudate, si tot felul de evenimente mai mult decat anormale, autorul reuseste sa faca acesta lume creata de el sa para extrem de reala. Citesti ceva credibil, nu o poveste cu orci, elfi si vrajitori care arunca fulgere, foc si lumini mov din baghete.Pe de alta parte nu este o poveste in care personajele pozitive si pline de onoare stau in dreapta si cele negative si viclene in stanga, urmand a se infrunta. De data aceasta, personajele sunt mai mult decat “bune” sau “rele”. Ele sunt…reale, iar dreptatea si onoarea depind de ce parte se afla ele si din perspectiva carui personaj sunt vazute evenimentele relatate.

Un exemplu graitor in acest sens este Jaime Lannister care, fiind eliberat de catre Catelyn, porneste impreuna cu o insotitoare pe nume Brianne, catre Tyrion. In acest mod cititorul are ocazia sa vada lucrurile din punctul lui de vedere. Jaime nu mai pare omul extrem de trufas si increzator in fortele proprii si nici “Regicidul” rece si lipsit de orice urma de bunatate si onoare. Spre sfarsitul cartii el este dezvaluit de catre autor ca o persoana surprinzator de onorabila si de “umana”.

Un soc pe care l-am avut citind Iuresul Sabiilor a fost moartea lui Robb Stark. Clar nu era ceva la care sa ma astept. Se pare ca soarta chiar are ceva cu Casa Stark, deoarece ei au cel mai mult de pierdut din acest razboi, in ciuda faptului ca sunt “cei buni”. Intre timp surorile lui Robb nu o duc prea bine nici ele. Arya nimereste din locuri din ce in ce mai rele si viata ei devine o succesiune de evadari pe care trebuie sa le reuseasca pentru a supravietui. Cei care nu stiu ca e o Stark o trateaza ca pe un gunoi, iar cei care stiu cine este vor doar sa obtina cat mai multi bani de pe urma ei. Sansa este nevoita sa se casatoresca cu Tyrion si este extrem de nefericita, cu toate ca acesta se poarta foarte frumos cu ea. Tyrion se straduieste sa faca dreptate, sa-i intre in gratii tatalui sau si sa stea cat mai departe de capcanele lui Cercei, insa orice ar face ramane in ochii intregii lumi un pitic si un Lannister.

De cealalta parte a zidului, Jon se afla de partea salbaticilor, ca un ultim ordin al comandantului sau de a se infiltra printre ei si de a afla care este adevarata lor forta. Cand ocazia se iveste, paraseste salbaticii si apara zidul impotriva acestora si a regelui lor, Mance Rayder. In ajutorul barbatilor de la Rondul de Noapte vine Regele Stannis Baratheon, acesta promitandu-i lui Jon titlul de Lord de Winterfell si numele de Stark, daca va deveni supusul lui si il va ajuta lupte impotriva Celorlalti care marsaluiesc catre Cele Sapte Regate. Insa Jon Snow este ales noul Lord Comandant al Rondului de Noapte, ceea ce pentru mine a fost o mare supriza si bucurie in celasi timp, Jon fiind personajul meu favorit.

Un lucru imbucurator este faptul ca si cealalta tabara are pierderi, nu doar personajele pozitive. Regel Joffrey moare chiar la nunta sa in circumstante suspecte, iar Tyrion care este acuzat de asasinarea sa evadeaza din temnita si il omoara pe tatal sau Tywin, pentru toate suferintele la care acesta l-a supus.

Daenerys se indreapta spre cele Cele Sapte Regate marindu-si armata cu fiecare cucerire facuta, Bran isi continua drumul in cautarea ciorii cu trei ochi, parand a avea un destin maret in fata, iar armata de oameni morti si inghetati se aproprie tot mai mult de Zid. Toate fortele se pregatesc de marea infruntare, fiecare cu puterile si planurile lor secrete. Ramane de vazut cine va invinge si cine va cadea. Fiind o poveste creata de George R. R Martin, nu se prea pot face previziuni de niciun fel.

Iuresul Sabiilor este o carte fascinanta. Nu am mai citit pana acum nimic atat de dramatic si de imprevizibil. Clar merita citita!

Calin Murea

Mai multe detalii gasiti pe site-ul editurii la pagina dedicata romanului.

Asemenea oricarui basm, cartea incepe cu formula “A fost odata ca niciodata”, iar acest indiciu m-a ajutat sa inteleg ca Ochii dragonului este un roman clasic care spune o poveste la care participa atat eroi curajosi, cat si vrajitori necrutatori. Cu toate ca tema prezentata este simpla, iar actiunile personajelor sunt destul de usor de anticipat, ceea ce m-a impresionat la aceasta carte este felul in care a fost gandita.

E adevarat ca, poate, ideile folosite au fost epuizate – cate povesti sau romane in care eroii se lupta cu vrajitorii nu s-au scris deja? – dar ceea ce descrie Ochii dragonului nu se poate compara cu altceva. Tocmai actiunea tipica face din aceasta o lectura deosebita, tocmai simplicitatea sa a urcat romanul in topul cartilor mele favorite.

Regele este ucis – nimic mai banal, ati putea gandi. De cate ori nu sunt ucisi acestia pentru a pune mana pe tron? Chiar cand se dovedeste sa fi fost tocmai printul Peter, fiul sau cel mare, care oricum ar fi urmat la domnie, nimeni nu intra la banuieli. Cum a reusit un asemenea plan bine pus la punct sa fie urzit? Ce scop ascuns ar fi avut Peter pentru a comite crima? Cum se va termina totul? Acestea sunt doar cateva dintre intrebarile care nu ii dau pace cititorului pana la sfarsit.

Ceea ce complica si mai mult lucrurile este vrajitorul castelului, care ii da sfaturi printului mai mic, devenit intre timp rege. Iar singurul martor al crimei regale pastreaza o tacere apasatoare si bizara.

Ce rol are, asadar, dragonul? Ce ascund de fapt ochii sai? Treptat, pe masura ce cartea este parcursa, multe intrebari isi afla raspunsul, dar si mai multe le iau locul.

Asadar, recomand tuturor celor care vor sa evadeze din viata cotidiana romanul Ochii dragonului de Stephen King, care sunt sigura ca nu va va dezamagi.

Ioana Pristoleanu

Mai multe detalii gasiti pe site-ul editurii la pagina dedicata romanului.

Povestea continua prezentand experientele personajelor principale din punct de vedere al cibridului Joseph Severn care este o copie dupa personalitatea poetului John Keats. Acesta are o legatura misterioasa cu implantul neural al lui Johnny, purtat de Brawne Lamia, prin care acesta viseaza ce li se intampla celor aflati pe planeta Hyperion. Dan Simmons transforma povestitorul intr-un personaj, fiecare eveniment prezentat fiind de fapt visul cibridului sau experienta acestuia.

Astfel, dupa multi ani de pace, Hegemonia intra in razboi cu Expulzatii, fara sa se astepte la primejdia care ii asteapta. Orice prezicere a incheierii razboiului intr-un timp cat mai scurt este spulberata, mai multe planete din Web fiind atacate de o forta ce pare a fi facand parte din coloniile Expulzatilor. Dar de fapt inamicul este altul, mult mai puternic, cu planuri mult mai sumbre pentru omenire, si care trebuie invins o data pentru totdeauna.

In aceasta parte notiuni precum religia, stiinta, evolutia, viata, moartea sau Dumnezeu sunt puse sub semnul intrebarii. Mi-a ramas in minte un citat care se refera la stiinta si evolutie “… ea (n.r. stiinta) explica motivul pentru care girafa si-a dezvoltat un gat lung, insa niciodata motivul pentru care nu l-au dezvoltat si alte animale. Ea explica motivul pentru care omenirea a evoluat la inteligenta, dar nu si motivul pentru care copacul de langa poarta din fata casei a refuzat s-o faca.”

In cursul acestei parti, povestea evolueaza intr-un mod exceptional spre un final neasteptat care aranjeaza toate bucatile de puzzle la locul lor. Toate itele se leaga intre ele, reusind sa avem o imagine de ansamblu mult mai clara asupra evenimentelor. Dan Simmons face acest lucru intr-un mod natural, luminand sectiunile neclare ale povestii una dupa alta, realizand la final un tablou perfect al povestii.

Acum, ca am terminat seria Hyperion, astept cu nerabdare seria Endymion care face parte din seria Hyperion Cantos si care continua istoria Hegemoniei peste 272 de ani de la aceste evenimente, dar si ecranizarea Hyperion care ar trebui sa apara in cursul acestui an.

Marian Buhnici

Mai multe detalii gasiti pe site-ul editurii la pagina dedicata romanului.

Intriga se declanseaza atunci cand o inteligenta artificiala, un fel de Putere Transcendenta, scapa de sub controlul unei echipe de cercetatori. Aceasta inteligenta se comporta oarecum asemanator unui virus informatic si va inghiti, pe parcursul romanului, galaxie dupa galaxie. Astfel, Universul este serios amenintat.

O familie de cercetatori din Domeniul Straumli, Olsndot, este una din putinele care a supravietuit dezastrului si haosului declansat de extinderea necontrolata a respectivei inteligente artificiale. “Calatoria”, de fapt, fuga acelei familii, se dovedeste plina de pericole si neprevazut, in special pentru ca va fi necesara o aterizare fortata pe o planeta necunoscuta, despre care cititorul afla ca se numeste Planeta Stiletelor. Numele infiorator se arata bine ales deoarece Vernor Vinge ii prezinta pe locuitorii planetei ca fiind grupuri de aproximativ patru-cinci fiinte asemanatoare cainilor. De fapt, autorul vrea sa transmita ideea unei inteligente de grup care are avantajele si dezavantajele ei.

Creaturile au fost denumite “stilete”, in principal, din cauza aspectului lor fioros, cu gheare si dentitia apropiata sub forma unor
pumnale sau taisuri foarte ascutite.

Actiunea cartii se dovedeste insa mult mai complicata si mai complexa cand intervin subiecte precum interesele meschine din societatea “stiletelor” care amintesc de luptele politice din comunitatile umane. Astfel, sunt subliniate trasaturi ale caracterului, precum inselatoria, minciuna, aroganta, urzeala de tip politicianist, nepasarea, relatiile incestuoase, lovirea miseleasca a adversarului, lipsa de scrupule in realizarea planului urmarit, indiferent de posibilele consecinte negative etc.

Totodata este prezentata misiunea si calatoria cu peripetii a navei Excentric II, personajele principale fiind confruntate cu potentiale obstacole nebanuite sau cu acte de tradare. Echipajul navei respective e nevoit sa gaseasca o modalitate de a stopa efectul negativ, generat de extinderea la scara cosmica a inteligentei artificiale. Solutia pentru aceasta problema se gaseste pe nava familiei Olsndot, aceea capturata si ascunsa de catre stilete.

Pentru a concluziona, Foc in adanc este un roman pasionant, care-l indeamna si pe cititor la unele reflectii, in special de natura stiintifica.

Alexandru-Raul Trandafir

Mai multe detalii gasiti pe site-ul editurii la pagina dedicata romanului.

Nu vei gasi deznodaminte nici in Alegerea Celor Trei deoarece aceasta parte a trilogie pare ca este o bucata dintr-un drum mult mai lung. De aceea te sfatuiesc numai sa te multumesti sa il insotesti pe Roland in calatoria sa. De asemenea, nu vei primi lamuriri in privinta Turnului Intunecat si nu vei afla de ce a fost important ca Pistolarul sa-si aleaga insotitorii in prima parte.

Poate as fi fost dezamagit si eu, cum am citit ca au fost unii, daca as fi cautat intelesuri profunde sau istorii finalizate in Alegerea Celor Trei, dar m-am detasat la timp de orice pretentii de acest gen si m-am multumit sa apreciez romanul pentru surplusul de viata si de actiune.

Cum Stephen King a declarat ca saga Turnul Intunecat a fost scrierea care l-a bantuit timp de treizeci de ani, am citit cartea urmarind eventualele amanunte care sa se fi regasit si in alte scrieri ale autorului. Astfel, am observat similitudinile foarte mari dintre lumea lui Roland, o lume aflata intr-un spatiu si un timp paralele cu ale noastre si lumea din Povestea lui Lisey, Casa intunericului sau Talismanul.

Intr-unul dintre pasajele romanului, King aminteste de o intalnire a Pistolarului cu un personaj celebru din Apocalipsul. De aceea as putea presupune ca in ultima parte din trilogie vor fi prezente aproximativ toate ideile, temele si personajele principale din celelalte carti, de care a-mi aminti este doar o placere in plus.

Nu pot sa inchei fara sa-l felicit pe Mircea pentru traducerea excelenta. El nu doar transpune cuvinte din engleza in romana, ci simte cartea, o traieste si reda in traducerea sa atmosfera si senzatiile nascute de textul original. Mi-a placut traducerea si pentru ca Mircea reuseste sa gaseasca maniera de a sugera pana si sensul jocurilor de cuvinte folosite de King, iar acest lucru se simte si aduce un mare plus. Ceea ce face el este de-a dreptul admirabil pentru ca reuseste sa creeze o varianta romaneasca care are aceeasi valoare cu originalul. Cred ca acest lucru se intampla deoarece Mircea nu-si foloseste doar mintea cand lucreza, ci si sufletul. Sa ne traiesti Mircea si sa ne mai oferi astfel de traduceri de calitate.

Recenzia a mai fost publicata de Balin Feri si aici.

Mai multe detalii gasiti pe site-ul editurii la pagina dedicata romanului.

,,Copiii mei, o carte reprezinta adevarul dinlauntrul minciunii, iar adevarul acestei carti este destul de simplu: exista magie.”

Prietenia. Inca din cele mai vechi timpuri se vorbeste despre ea, dar am fost socata sa descopar cat de profunda poate fi. Tu poti afirma ca ai un prieten pentru care ti-ai da viata intr-o clipire? Se pare ca prietenii acestei carti pot. Si in urma unui simplu telefon, isi pot lasa balta vietile obisnuite si sa mearga in orasul natal, Derry, Maine, sa-si indeplineasca promisiunea facuta cu 27 de ani in urma. Fara nicio ezitare. Doar se urca in avion si pleaca. Bineinteles ca exista si exceptia care intareste regula, dar aici intervin mai multe motive bine intemeiate.

Ideea raului, atat de frecventa in romanele lui Stephen King, este aici inabusita in Derry, printr-un ciclu de omoruri care are loc o data la 27 ani. Terifiant este faptul ca Raul ia forma lucrului de care ii este frica fiecarui personaj, dezvaluind astfel cele mai ascunse si nebanuite temeri. Momentele de groaza sunt ingenios realizate, iar tensiunea va ajunge pe alocuri de nesuportat.

Inca un lucru pentru care imi ridic mainile si-l aplaud pe Stephen King: personajele lui sunt oameni obisnuiti, fiecare cu defectele si greselile lui. Nu sunt oameni perfecti, modele clasice de tipe spectaculoase si barbati musculosi, care sa te dea pe spate numai cand te uiti la ei. Sunt balbaiti ca Bill Denbrough, poarta ochelari ca Richie Tozier, sunt bolnaviciosi ca Eddie Kaspbrak, grasi ca Ben Hanscom si fete maltratate ca Beverly Marsh. Ce mai amalgam de prototipuri umane! Dar ei sunt minunati, fiecare dintre ei e grozav. Puterea care emana din ei e uluitoare, iar cand ,,cercul se inchide”, devine completa, trezind frica si durere acolo unde asa ceva era de negandit.

Actiunea se desfasoara pe doua planuri. Pe de o parte, Stephen King reuseste cu maiestrie sa ne infatiseze imaginea unui oras de provincie din America anilor 50’, in ritm de rock and roll. Apoi se desfasoara actiunea din prezent, din 1985. Perspectiva narativa alterneaza de-a lungul celor doua volume, iar noi putem vedea lumea prin ochii fiecarui personaj. Este fantastic acest transfer deoarece ajungem astfel sa cunoastem toate personajele, in toata complexitatea lor. Intotdeauna m-a fascinat gandirea umana si am avut mereu curiozitatea sa ghicesc gandurile celorlalti. Ii multumesc lui King pentru ca mi-a satisfacut-o pe deplin. Spre sfarsit, ritmul va deveni atat de alert, incat vei fi naucit, incapabil sa te opresti din citit, pierzand notiunea timpului si trezindu-te cu cartea in mana si la 3 dimineata.

Dorinta si vointa. Stephen King face foarte clar distinctia dintre dorinta, iubire, vointa, timp, putere, rau, bine, expunandu-si teoriile despre fiecare in parte. Deosebit de interesante sunt toate si te voi lasa pe tine sa le descoperi. Dar o sa ma opresc un pic asupra dorintei. „Ceea ce vrei si ceea ce ti-e frica sa incerci. Unde ai fost si unde vrei sa te duci.” Totul tine de dorinta si de puterea noastra de a nu ne uita dorintele copilariei si de a le îndeplini. Atunci cand incetam sa ne mai dorim ceva, atunci murim.

Se vorbeste mult in acest roman si despre amintire si puterea memoriei. Incredibil cat de vii pot fi pastrate amintirile cele mai dragi noua. Iar uneori intervine uitarea. De fapt, noi nu uitam nimic, dar cunostiintele sunt ascunse, mascate. Mintea noastra pare a fi o imensa sala de indosariere, prin care circula niste fiinte in halate albe, gata oricand sa ne aduca acele dosare maronii pline de amintiri…chiar daca aceste amintiri sunt prea dureroase incat mintea noastra le-a arhivat in locurile cele mai intunecate.

,,Pregateste-te sa pui si aceasta carte in raft si s-o dai uitarii”. Eu mi-am promis ca nu o voi da uitarii pentru ca m-a vrajit, fiind acel gen de carte care mi-a invadat gandurile zile intregi. Orasului bantuIT este, cu siguranta, un roman care iti largeste orizontul, te lumineaza si te fascineaza pana la ultima pagina. Si dupa.

Adriana Rosca

Mai multe detalii gasiti pe site-ul editurii la pagina dedicata romanului.