In volumul “Dosarul Capri” citim mai multe mesaje electronice pe care personajul feminin le transmite prin internet unui barbat pe care nu il cunoaste dar care ii trimite pe baza unor facturi cartile pe care aceasta le cauta. Nu avem ocazia sa vedem raspunsul la scrisorile electronice pe care femeia le primeste, dar ne putem da seama aproximativ ceea ce ii transmite prin faptul ca Lola puncteaza intrebarile si ii raspunde pe rand la fiecare. Primele doua scrisori sunt formale, dar incepand cu cea de-a treia, se vede o apropiere intre cei doi corespondenti.

Lola, aflata pe insula Capri, din dorinta de a scrie o poveste despre locul care o fascineaza, cauta materiale prin care sa afle mai multe detalii despre acest loc. Corespondeaza prin e-mail cu domnul Sparks caruia ii cere sa-i faca rost de Exilatul din insula Capri si de alte materiale aparute prin anii `50-60` plus orice alte albume cu fotografii infatisand insula Capri din anii 1890-1920.

Dupa ce au schimbat cateva e-mail-uri, Lola si domnul Sparks Simon ajung sa se tutuiasca, povestindu-si deasemenea despre viata lor privata. Astfel Lola ii face de cunoscut infatisarea ei, operatia prin care i s-au scos ovarele si ii povesteste despre catelusa Mitzi. Intr-un puseu de prietenie, Lola ii dezvaluie lui Simon ca povestea pe care se gandeste sa o scrie despre Capri ar contine tente pedofilice deoarece Capri a fost candva Mecca turismului homosexual, si nu doar atat, dar perversiunea o fascineaza.

In cercetarile ei, descopera povestea unui baietel de zece ani, care si-ar fi gasit sfarsitul in zona vilei Fersen din apropierea casei unde locuieste acum. Intr-una din zile Lola viziteaza cimitirul pentru a cauta mormantul baiatului. Altadata cauta informatii la oamenii din imprejurimi, la scoala, la fosta profesoara. Gaseste tot mai multe informatii despre Tonino, spre exemplu ca nu era un elev stralucit la scoala, desenele lui neavand nimic din arta frumosului, avand probleme de sanatate, fiind un copil-problema uneori, alteori purtandu-se precum un adult. Poza cu chipul baiatului pe care Lola o vede in cimitir ii ramane intiparita in minte, dorind ulterior sa poata avea un baiat care sa ii semene, lucru care nu se va putea intampla niciodata deoarece ea este sterila.

Dupa diferite certuri cu Ferdinando, sotul Lolei, aceasta devine mai putin interesata de copilul Tonino si isi doreste o pauza. Totusi continua sa corespondeze cu Simon si sa afle noutati de la acesta.

Simon Sparks isi dezvaluie prin e-mail-uri viata amoroasa cu cele sapte sau opt partenere, certurile si abandonurile. Lolei nu-i pasa de acele probleme ale lui si ii povesteste despre frumoasa insula Capri si casa in care locuieste, confirmand lui Simon ca ar putea petrece si el un timp placut daca ar veni candva in vizita. Chiar ii propune sa se intalneasca.

Mai multe zile nu primeste nici un raspuns de la acesta, timp in care ea continua sa ii scrie despre problemele lui Nico, despre Mitzi, fiind disperata ca nu primeste nici un semn de la el.

Certurile intre Lola si Ferdinand continua cand acestia se intalnesc, Lola povestind in e-mail ca dupa o scurta confesiune pe care i-o face sotului ei, acesta isi schimba atitudinea si acum sunt fericiti. Invitatia pe care i-a facut-o lui Simon nu primeste inca raspuns, Lola promitand ca se ocupa ea de costul biletului, doar sa il rezerve si sa vina mai repede.

Amintirile Lolei prind contur odata ce Simon precizeaza unele aspecte legate de sotul acesteia. Lola, crede ca sotul ei are legatura cu moartea copilului de zece ani – Tonino. Dupa ce Matilda ii povesteste cum stau lucrurile de fapt, Lola se calmeaza iar mariajul dintre ea si Ferdinando incepe sa functioneze. Nu se simte stingherita sa afle ca sotul ei plateste cheltuielile de intretinere pentru fiul pe care il are cu o servitoare, simtind ca il va iubi pe Giovanni cu trecerea timpului.

Printr-un e-mail scurt, Lola isi ia ramas-bun de la vanzatorul de carti, ii multumeste pentru ca era mereu acolo pentru a o sustine si il informeaza ca va pleca in America de Sud impreuna cu sotul ei de care este profund indragostita, unde probabil se va stabili definitiv.

Un volum fermecator, desi alcatuit din mesajele pe care femeia le trimite unui barbat necunoscut, pe care nu l-a vazut niciodata, dar caruia i se confeseaza pana in cele mai intime aspecte ale vietii, gandurilor si framantarilor ei. Pur si simplu cartea te captiveaza, eu cel putin am citit-o in cateva ore. Cred ca ar trebui sa o cititi si voi, sa descoperiti de ceea ce e in stare o femeie, pentru a-i patrunde in gand, pentru a-i citi temerile, suferinta, indolielile si frica. Este o poveste de dragoste bazata pe suspiciuni, secrete si tainuiri ale unor fapte de mult petrecute din care ingredientul principal – o scorpie batrana – nu lipseste, aceasta dovedindu-se a fi de folos totusi, descalcind itele cand totul sta sa se prabuseasca.

Alexandrina

Mai multe detalii despre carte pot fi citite in pagina romanului de pe Nemira.ro.

Dragonul maiestatii sale (primul volum din seria TEMERAIRE) este diferit de tot ce ati citit despre dragoni. Naomi Novik il face pe cititor sa intre intr-un univers in care acestia sunt niste animale cat se poate de intalnite, nicidecum disparute sau pe cale de disparitie. Stilul nu are nimic din Eragon-ul cu care ne-am obisnuit. Novik creeaza o istorie alternativa in care fiecare tara are dragoni si ii foloseste, datorita capacitatilor lor, atat in lupta, cat si la diverse alte sarcini, cum ar fi in posta. Numai ca unii dragoni sunt mai rari decat ceilalti. Dragonul maiestatii sale este povestea unui dragon foarte rar, al carui ou a fost capturat de catre capitanul Laurence de pe o fregata franceza. Desi initial pe nava engleza s-a tras la sorti cina va pune hamul dragonului si va deveni astfel capitanul lui, lucrurile nu au stat asa cum s-a hotarat pentru ca dragonul l-a ales tocmai pe capitanul navei engleze, Laurence. El ii pune un nume special, Temeraire, deosebit fata de celelalte nume ale dragonilor, asa cum vom afla mai tarziu.

Temeraire se dovedeste de la inceput foarte diferit de ceilalti dragoni. Are un apetit mare pentru cultura si pentru ca nu poate citi el singur – nu poate intoarce paginile fara sa rupa cartea – isi roaga capitanul sa ii citeasca in fiecare seara.

Laurence este nevoit sa renunte la Marina si sa intre in Aviatie, un lucru nu foarte apreciat nu numai de familia lui, dar nici de celelalte familii, care considerau ca este un lucru rusinos. Capitanii dragonilor nu-si puteau construi o familie pentru ca timpul lor trebuia investit mult in dragon, astfel incat orice relatie cadea.

Laurence incepe antrenamentul cu Temeraire. Avem parte de batalii care s-au desfasurat si in realitate, in timpul razboaielor napoleoniene. Avem parte de o descriere minutioasa a obiceiurilor dragonilor si nu in ultimul rand de o lista a raselor de dragoni. Cel mai mult mi-a placut secventa in care Temeraire isi descopera darul, in timpul bataliei.

Sfarsitul romanului aminteste de povestile Seherezadei care se termina in momentul culminant si continua in noaptea urmatoare, doar ca aici continua in volumul urmator. Dragonul maiestatii sale este un roman care s-ar potrivi atat in bibliotecile celor pasionati de istorie, cat si in cele ale impatimitilor fantasy (iar daca este combinat, e si mai bine).

Silvana Sorop

Mai multe detalii gasiti pe site-ul editurii la pagina dedicata romanului.

Talismanul

Ca imagine a geografiei Teritoriilor, existau intai Teritoriile care corespund Estului american, Avanposturile – corespunzand Vestului Mijlociu si marilor campii (Ellis-Breaks, Illinois, Nebraka), apoi Tinuturile Spulberate – omologul Vestului american.

Cele mai fericite trei saptamani din viata fostei regine de film de mana a doua – Lily Cavanaugh – s-au petrecut acum multi ani in statiunea linistita de pe micul litoral al statului New Hampshire. Tot aici prindea viata Jack Sowyer, copilul pe care Lily il purta dupa ea schimband des locuinta ca si cum ar fi fugit de cineva… sau de ceva.

In timp ce eliberau portbagajul masinii de bagaje, prin aerul stingheritor, incarcat cu nelinisti, Jack aude un glas care il cheama. Spre surprinderea sa, in fata ochilor lui se intindeau doar aleea si gradinile pustii. Din acest moment, situatiile stranii incep a-i da tarcoale, nisipul facut palnie din care strabate un glas, vocea pe care o aude… Baiatul simte moarte in jurul lui, moartea tatalui sau, apoi moartea unchiului Tommy lovit de o duba neagra inscriptionata WILD CHILD.

Suna telefonul iar Jack raspunde ascultand pe ascuns conversatia dintre Lily si Morgan din care afla ca mama lui ar fi bolnava, iar dupa moartea acesteia urmeaza a fie intretinut de insusi Morgan, detinator al companiei Sawyer&Slot. Nestiind cum sa procedeze, lacrimand dar nerusinandu-se cu asta, Jack isi destainuie indoielile negrului Speedy pe care il intalnise in Arcadia Beach, amintind ca Morgan Slot –caruia nu i-ar parea rau daca ar muri mama sa. Speedy acesta ii vorbeste baiatului despre Teritorii, ii da o sticluta pe care o bea si prin care ajunge sa viziteze alte “lumi”, apoi revine, moment in care Speedy il convinge ca trebuie sa gaseasca TALISMANUL pentru a-si ajuta mama sa se vindece

“Talismanul se va da pe mana ta, Jack Calatorule.  Nu-i prea mare, nu-i prea mic, arata intocmai ca un glob de cristal. Te duci, inapoi sa-l aduci. Da` asta-i povara ta, asta-i crucea ta; leapad-o Jack, si totul va fi pierdut” (pag.68).

Jack face mai multe calatorii in Teritorii unde, pentru a supravietui, se angajeaza pentru a-si castiga hrana intr-o patiserie. Mai tarziu, in Oatley se angajeaza intr-un bar murdar unde este pus sa incarce butoaie grele si mari de bere, sa spele toaletele murdare, doar pentru cativa banisori din care trebuie sa isi plateasca si putina macare si chiar si patul alcatuit dintr-o patura asezata pe podele intr-un hambar. Jack face un alt salt sorbind din licoarea magica amintindu-si ca la varsta de 6 ani isi auzise tatal conversand cu Morgan despre Teritorii. In calatoria sa, Jack ajunge intr-un camp de unde este transportat spre targ cu caruta de catre o familie binevoitoare. Obosit, ingandurat pentru mama sa bolnava, Jack isi continua calatoria spre gasirea Talismanului. Il intalneste pe Wolf, un personaj care ii va fi aproape in mai multe salturi in Teritorii, personaj care la Luna Noua se transforma in lup. Facand un “popas” la oras, Jack isi da seama ca lui Wolf ii este foarte greu sa se acomodeze, avand oroare de zgomotele puternice si fiindu-i foarte dezvoltat simtul mirosului. In momentul in care Wolf se transforma, Jack este inchis intr-un beci al unei case parasite, sigiland usa cu un lacat foarte mare pentru protectia lui in fata animalului flamand si fioros. Jack isi dovedeste prietenia fata de Wolf salvandu-i viata intr-una dintre ipostaze, tinand cont ca daca o persoana salveaza viata alteia, este raspunzator de aceasta pentru totdeauna. Wolf este pedepsit la Sunlight pentru Jack si tot el ajunge sa isi dea viata pentru camaradul lui.

Personal, consider ca legatura dintre Jack si Wolf este o lectie de camaraderie. Unul dintre ei risca pentru ca celalalt sa fie salvat, pe cand celalalt (Wolf fiind in a doua perioada de transformare in lup, sfartecand pe cei din caminul Sunlight) incaseaza trei gloante in acelasi scop.

Aceeasi lectie de prietenie o aplica Jack lui Richard pe care il duce cu el in Teritorii. Pe cand Richard este slabit si in pragul mortii, Jack il cara in spinare si il ajuta sa treaca in siguranta pana ajung amandoi la Hotelul Negru unde dupa ce doboara coifurile gaseste Talismanul.

Astfel dupa multe saptamani si aspre aventuri, dupa bezna si disperare, dupa prieteni gasiti si prieteni pierduti, dupa zile de truda si nopti nedomite, dupa infruntari cu demonii din locurile intunecate, Talismanul veni la Jack Sawyer:

“Il privi cum se pogoara [...], il incerca o covarsitoare senzatie de lumi pe muche de cutit, lumi puse in balanta.

Si el cobora, glob, lume, toate lumile – era glorie si caldura, era bunatate, era revenirea albului. Si [...]  era inspaimantator de fragil.” (pag.661)

Pentru mine are mare insemnatate devotamentul lui Jack fata de mama lui pentru care de fapt incepe aceasta calatorie cu scopul de a gasi talismanul care o va vindeca. Pe parcurs vedem ca bunatatea lui se revarsa asupra celorlati cu care intra in contact si pe care si-i face prieteni pana acolo ca ii salveaza de la moarte, totusi omorand pe cei care sunt considerati rai si primejdiosi.

Csiki Veronica

Mai multe detalii gasiti pe site-ul editurii la pagina dedicata romanului.

Dar aveam sa aflu acest lucru mult mai tarziu, mai exact anul trecut, in 2009 cand am dat peste numele de Joel Rosenberg asociat cu profetia biblica, crestinismul autentic si cercurile politice inalte din jurul Casei Albe si guvernul israelian. Ohoho! Suficient cat sa-mi trezeasca interesul.

Dupa ce m-am familiarizat cu personalitatea lui JR, am incercat sa vad prin ce anume sunt diferite cartile lui (mai mult de una, v-ati prins!) de toata gramada de maculatura post 9/11. Rezultatele cautarilor mele au fost mai mult decat surprinzatoare. Cartea “The Last Jihad” a fost scrisa cu 9 (da, noua !) luni inainte de 9/11-2001.

Si fara sa va dezvalui cele scrise in carte, pot spune ca momentul in care a fost scrisa cartea, face diferenta (adica “inainte de” si nu “dupa”, ca toate celelalte). Dupa citirea primului volum am fost total uimit, nu numai de stilul spumos si verbul alert al lui Rosenberg, dar si de personajele bine conturate (de care te indragostesti si care in scurt timp iti devin apropiate) ce se sunt prinse intr-un vartej apocaliptic ce isi are radacinile in vechile profetii biblice – tratate de unii ca fiind fictiune sau spiritualizate pana la anihilare de catre altii – care prind viata – ad literam – sub pana lui Joel.

Originile iudaice ale lui JR si formatia lui de crestin evanghelist il obliga sa trateze profetiile din Biblie ca pe adevarul revelat al lui Dumnezeu care s-a implinit si se implineste, fara greseala – inexorabil – sub ochii nostri. Toate acestea, grefate pe o foarte buna cunoastere a miscarilor politice internationale, conduc catre un rezultat scriptic remarcabil ca anvergura si de o putere impresionanta. Iti da impresia cunoasterii istoriei in avans si te face astfel mai puternic. Iti deschide ochi catre lucruri pe care nu le cunosteai, iti schimba parerea descpre Biblie, despre Dumnezeu, despre Israel, arabi, Islam, teroristi, jihad si, inevitabil, incepi sa intelegi ce se ascunde sub cuvintul APOCALIPSA.

Am citit cu sufletul la gura si celelalte volume din seria inceputa de Ultimul Jihad. Vacanta a fost aproape suficienta pentru a incheia seria. Din pacate nu am avut suportul unei editii complete in limba romana, asa cum se pare ca cititorii romani vor avea parte acum prin grija editurii Nemira (good job, by the way ), si a trebuit sa le citesc in original.

Cu trecerea timpului cartile lui Joel Rosenberg prind viata sub ochii nostri si fictiunea pare ca se transforma in realitate. Desi le-am terminat de citit si as putea spune SFARSIT, pot sustine ca romanele scrise de prietenul si fratele Joel Rosenberg sunt, de fapt, un INCEPUT.

Chris

Mai multe detalii gasiti pe site-ul editurii la pagina dedicata romanului.

Da, cred ca sunt “indivizi” (asa suna mai dur) care procedeaza astfel, dar nu pot avea o viata pasnica si chiar cu adevarat fericita. Este o fericire superficiala care nu invadeaza sufletul, ci doar o traieste pur si simplu intr-o mare minciuna.

Povestea personajului principal Euphemia Lennox, Esme- asa cum ii placea sa i se spuna- este tragica inca din perioada copilariei , atunci cand guvernanta fetelor ( Esme si Kitty, sora ei mai mare) o persecuta si o catalogheaza ca fiind un copil imposibil, neascultator, refractar la studiu, mincinos chiar in fata mamei sale, aceasta aproband.

Sunt evidente momentele in care familia fetei nu doreste ca Esme sa depaseasca tiparele anilor’ 30. Mama o iubeste mai mult pe sora Esmei care este ascultatoare, atenta cu aspectul sau si cu cei din jurul sau, cu ceea ce spune.

Romanul este prezentat prin intrepatrunderea celor doua planuri temporale, cel trecut – reprezentat de Esme si Kitty Lennox si cel prezent – reprezentat de Iris Lockhart,o tanara care traieste in aceeasi casa in care au trait si Esme si Kitty- bunica sa, avand o personalitate puternica, un suflet bun, iubitoare de animale (are un caine si traieste singura cu acesta). Iris afla printr-un telefon de sora bunicii sale care urmeaza sa fie externata dintr-un spital de psihiatrie, ea fiind singura persoana de contact, iar Kitty – cea care stie adevarul, e prea adancita in lumea propriilor sale amintiri pentru a raspunde intrebarilor lui Iris.

Ce este trist in aceasta poveste? 60 de ani petrecuti de catre Esme inca de la 16 ani intr-un spital, Cauldstone, pentru ca familia ei a hotarat ca are un comportament ciudat; mama ei (pe care o pot compara cu “regina”, mama vitrega a Albei ca Zapada, un personaj negativ, spunea ca are “crize”, iar bunica ca e “posedata” deoarece era singura care mai pomenea de Hugo, fratiorul cel mic pe care l-a iubit foarte mult si care a murit de cand era un bebelus. Nu au admis ca Esme poate spune un adevar, ca sufera, ca are momente cand nu este de acord cu restul lumii, pentru ca ea vrea sa studieze, sa calatoreasca, nu sa se marite.

Ce-a facut Esme Lennox pentru a merita sa-si petreaca intreaga viata intr-un spital de psihiatrie? Si cum e posibil ca o persoana sa fie complet stearsa din istoria familiei sale? Sora sa nu a vizitat-o de saizeci si unu de ani, cinci luni si sase zile asa cum i-a precizat Esme lui Iris. In tot acest timp petrecut intr-o adevarata inchisoare, femeia s-a intrebat de ce a fost definitiv stearsa din memoria rudelor sale.

Intr-adevar, Kitty a avut un motiv de neinchipuit. Va voi lasa sa descoperiti singuri acest motiv. Nu vi-l impartasesc pentru ca as distruge suspansul si imaginatia celui care va lectura romanul interesant, fabulos al scriitoarei Maggie O’Farrell.

Cand Esme descrie cosmarul pe care il traia in spital, coridoarele, peretii cu zabrele, colegele ei de suferinta, asistentele medicale, doctorul indiferent la tot ce se intampla acolo, parca in fata ochilor mei se derula pelicula unui film de groaza. Am citit cu lacrimi trista despartire de viata reala, cand au dus-o la Cauldstone: o copila nevinovata, care nu se astepta la o viata trista astfel inchisa intr-o clepsidra in care nisipul parea ca nu se mai opreste din scurgerea infinita a timpului.

Maggie O’Farrell ne ofera un dar pretiosprin romanul sau, din care fiecare om invata sa aprecieze viata, sa fie mai bun cu cei din jurul sau, sa lupte pentru fericirea sa fara a minti si fara a nedreptatii pe cineva, sa iubeasca tot ceea ce il inconjoara si sa aiba o atitudine pozitiva.

E minunat cum Esme reuseste sa vada cu ochii inchisi partea frumoasa a copilariei, a trecutului, inainte de a fi inchisa ca intr-o colivie precum o pasare rara. Ea era singura care traia clipa, se bucura de viata, era “vie” fata de restul familiei; ea era normala , nu ceilalati. Dar si intre femeile de la Cauldstone- spitalul “fantoma” Esme dorea sa se rupa de realitatea dura, sa fuga, sa fie salvata pentru ca ea nu avea ce sa caute acolo, nu era bolnava ca celelalte.”Ca sa nu le mai auda, Esme isi ia creionul. Te rog sa vii, scrie ea. Miercurea e zi de vizita. Te rog, scrie ea din nou, te rog, te rog. Isi srijina fruntea de mana. De ce nu vine niciodata? Esme crede ca surorile nu-i trimit scrisorile. Altfel, de ce n-ar veni? Ce alta explicatie ar fi? Nu te simti bine, ii spun surorile. N u te simti bine, spune doctorul. Si lui Esme i se pare ca incepe sa creada si ea acest lucru.”

In fragmentul urmator Esme Lennox e constienta si isi propune sa-l convinga pe doctor sa ii dea drumul, daca familia nu vine sa o elibereze ( doar nu a omorat nicio fiinta): ”Trebuie sa-l convinga ca si ea a crezut c- a fost bolnava; trebuie sa admita faptul ca, in fond, ei au avut dreptate. N-a fost bine, dar acum s-a insanatosit. Isi spune asa tot timpul, pentru a incepe si ea sa creada, sa incerce sa inabuse acele strigate care spun, n-am nimic, n-am avut niciodata nimic.”.

Titlul romanului te duce cu gandul la disparitia neasteptata a personajului principal, Esme Lennox (ca disparitia sotiei renumitului scriitor din Paris, Esther, personaje ale lui Paulo Coelho in romanul Zahir, care a plecat singura de fapt intr-un colt uitat de lume , in stepa din Kazahstan, lasand tot confortul si mariajul pentru a revela esenta iubirii si forta destinului), insa ea a fost facuta sa dispara intentionat din realitate si este deprimant ca a fost uitata acolo ca un obiect uzat, inutil ferecat intr-un sertar tainic.

Andriescu Gabriela

Mai multe detalii gasiti pe site-ul editurii la pagina dedicata romanului.

Hodgkinson

Cum am ales libertatea este, ca si Ghidul lenesului rafinat, o pledoarie pentru a ne regasi ca fiinte umane, pline de potential creator si de autonomie economica. Subtitlul cartii (Mic tratat pentru o viata fara griji) arata miza pe care cel care ia aminte la preceptele acestui volum poate sa o realizeze. In acest punct este necesara o precizare terminologica, in care lipsita de griji nu este este in nici un caz o conduita indolenta, o nepasare cinica fata de ceea ce ti se intampla sau fata de mediul social in care ne ducem vietile. Din contra, pledoaria lui Hodgkinson se indreapta tocmai catre empatie, catre preocuparea de bunastarea morala a celor din jurul nostru. Grijile despre care scrie Hodgkinson sunt cele induse in mod artificial de o etica a perfectionismului care se inspira din etica protestanta, aducand in acelasi timp in actualitate vechea incredere a religiilor premoderne in providenta divina, fie ca ea poarta numele de Pronie, fie ca poarta numele de Tao.

De asemenea, trebuie precizat termenul de libertate. Acest cuvant care are o conotatie atat de bogata, care a permis nenumarate manipulari politice, apare practic doar in traducerea in romana, fiind din acest motiv superfluu sa incercam o explicatie rationala a prezentei acestui cuvant pretentios in titlul unei lucrari atat de lipsite de pretiozitate. In original, How to be free trimite la un fel de ghid practic penru o viata mai buna. Este exact ceea ce vrea sa ofere si cartea.

Ca orice ghid, este structurat in diverse sfaturi/sugestii, majoritatea la modul imperativ, demersul lucrarii fiind eminamente unul pragmatic, care indeamna la actiune imediata. Indemnurile sunt insotite/sustinute de o critica constructiva la tot ceea ce a adus lumea moderna umanitatii, dar mai ales, la ceea ce a pierdut umanitatea prin revolutia industriala ( inteleasa ca fapt de a fi om, de a trai viata in conformitate cu scopurile superioare ale naturii umane, si nu doar cu scopurile economiei consumeriste si ale capitalismului sustinut de reclame).

Astfel, suntem indemnati sa renuntam la tot esafodajul care a fost construit pentru ca sa ne transforme, din fiinte dotate cu ratiune, imaginatie si compasiune, in simple auxiliare ale masinii. Din entitati create dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu, in urma industrializarii, se incearca, prin intregul sistem ideologic si imagologic al capitalismului, sa fim transformati dupa chipul si asemanarea masinilor-unelte: disciplinati, mari consumatori, holbandu-ne la televizoare din ce in ce mai mari pentru a avea cariere din ce in ce mai de succes. Pe rand, acest lenes rafinat denunta cariera, datoriile (create paradoxal, tocmai de statutul de salariat), guvernul (cu iluzia sa de siguranta pe care ne-o vinde contra unei sume insemnate de bani si de vieti omenesti), singuratatea indusa de societatea de masa, familia nucleara (structura singuratatii in doi), pensiile oferite de stat (de o actualitate infioratoare in Romania contemporana), consumerismul (care ne face sa muncim mult mai mult pentru a ne uita la un televizor in care ne sunt bagate pe gat tocmai reclamele care ne vor determina in mod subliminal sa ne indatoram si mai mult, deci sa fim si mai saraci) etc.

As avea o contraindicatie pentru potentialii cumparatori ai acestei carti: este contraindicata persoanelor cu inteligenta obtuza, semidoctilor, releelor capitalismului care fac apologia muncii si carierei, celor care se uita mai mult de trei ore pe zi la televizor, si mai ales, persoanelor care considera ca Cel care se scoala de dimineata, departe ajunge. Este drept, asemenea persoane nu prea citesc, slava Domnului….

In schimb, as indica-o tuturor oamenilor care parca au pierdut ceva, legatura cu ceva mai profund. Si, dintre acestia, as recomanda-o chiar si oamenilor care se considera crestini, pentru ca este una dintre cele mai inteligente si actuale exegeze la versetul biblic Faca-se voia Ta. Lectura folositoare!

Cezar Alexandru

Mai multe detalii gasiti pe site-ul editurii la pagina dedicata romanului.

Sa ma leg putin si de continut.  Jocurile Foamei nu sunt nimic altceva decat un concurs sangeros in care 24 de copii cu varste cuprinse intre 12 si 18 ani sunt obligati sa se omoare intre ei intr-o arena imensa. Acestia sunt alesi prin tragere la sorti. Astfel vor fi selectati cate o fata si cate un baiat din fiecare cele 12 districte. Eroinei noastre, Katniss, nu i-a fost tras biletul cu numele sau, dar va las pe voi sa aflati cum a ajuns ea sa participe la aceste « jocuri ».

Impreuna cu Peeta si alti 22 de participanti, Katniss a fost dusa in arena de la Capitoliu, unde a trebuit sa lupte pentru suprevietuire, folosindu-se doar de cateva provizii pe care a reusit sa le ia de la « Cornul abundentei ».

Povestea are momente de suspans maxim la tot pasul: Cum ar fi sa te afli cocotat intr-un copac, pe cale sa atipesti, cand iti dai seama ca la radacina aceluiasi copac se afla cei care te cauta si vor sa-ti faca felul? Si acesta e numai un exemplu.

Rue, o fetita de numai 12 ani a reusit sa lege o prietenie stransa cu Katniss, bazata mai ales pe incredere. Din pacate relatia lor nu a reusit sa dureze prea mult din cauza celui care a decis sa-i ia viata lui Rue. Katniss a regretat ca a pierdut-o si a jurat sa o razbune. Dar va reusi oare?

Au existat si momente de deznadejde, in care eroina noastra chiar nu mai stia ce poate face, dar aici intervenea Haymitch, singura ei legatura cu lumea civilizata, cu un mic ajutor, care pentru ea putea insemna chiar viata.

Cateva cutite, un arc cu sageti, fructe otravite, o strategie pusa la cale de la bun inceput si o aparenta poveste de dragoste au stabilit soarta celor 24 de concurenti. Care dintre ei a reusit sa ajunga teafar sau cel putin viu, acasa, ramane sa descoperiti singuri.

Eu va sfatuiesc sa faceti rost de volumul al doilea, Sfidarea, inainte de al termina pe acesta; nu faceti aceeasi greseala ca mine – m-a omorat suspansul si curiozitatea pana cand am pus mana pe celalalt volum. Deci, spor la citit :) .

Carstian Alexandra

Mai multe detalii gasiti pe site-ul editurii la pagina dedicata romanului.

La asfintit este o carte voluminoasa de 400 de pagini in format mare insa lectura nu este anevoiasa sau plictisitoare, ci este chiar relaxanta. Intre copertile sale gazduieste 13 povestiri (povestirile variaza in functie de marime si gen, unele au pana la 10 pagini, altele ajung chiar pe la 8o), multe dintre ele publicate cu mult inainte.

De exemplu, “Pisica Diabolica” (o poveste horror care duhneste a King) a fost publicata pentru prima oara in Cavaliers Readers in urma cu 30 de ani, unde cititorii erau invitati sa gaseasca un final, iar mai tarziu in acelasi an a fost republicata varianta completa a povestirii. Insa, unele povestiri ca “Willa” sunt create recent si reprezinta un adevarat deliciu pentru minte si suflet.
M-au bucurat fiecare dintre cele 13 povestiri in parte, insa trebuie sa marturisesc ca am reusit totusi sa intocmesc un mic top.

“Bicicleta stationara”, o invaluire a realitatii care se pare ca porneste cu dreptul, dar se impiedica pe drum si ia o intorsatura ciudata. Richard Sifkitz afla ca are colesterolul foarte marit si decide sa isi ia o bicicleta de camera. Spera sa faca ceva efort si sa scape de problemele de sanatate. Pedaleaza si pedaleaza ca apoi sa pedaleze iar.

Se hotaraste sa execute o pictura murala in camera in care se antreneaza pentru ca privirea sa-i fie mentinuta de un peisaj atunci cand pedaleaza. Ca o plimbare prin parc numai ca tu pedalezi la o bicicleta proptita, iar parcul pare ca a intrat intr-o bucla temporara. Dar nu este chiar asa, simpla pictura murala prinde viata, iar Richard este tarat de bicicleta sa in niste calatorii nedorite. O poveste hipnotica care valoareaza cat intreaga colectie de povestiri si care a reusit sa-si croiasca drum pana in varful podiumului.

“Pedala cat se poate de multumit pe drumul de pamant tasat care serpuia prin padure, mirosind aroma pinilor, auzind strigatele corbilor si fosnetele frunzelor atunci cand trecea cu rotile prin mormane stranse de vant.”

“N.” este o poveste de exceptie despre un psihiatru, un pacient si un caz ciudat de tulburare mentala care continua dorinta autorului de a testa publicul cu povestirile sale folosind metode din ce in ce mai inovatoare. Povestirea “N” a stat la baza seriei animate cu acelasi nume si fara nici o indoiala ocupa locul al doilea.

“Era ceva in mijlocul stancilor… Era negru, asemenea cerului spre rasarit, si verde ca iarba. Se rasucea foarte incet, insa nu-si dezlipea nicio clipa ochii de la mine. Findca avea ochi. Ochi roz, bolnaviciosi.”

Pe locul al treilea pluteste “Visul lui Harvey”, poveste ce a fost publicata pentru prima oara in 2003 in New Yorker si este o poveste despre parinti, copii si vise care o sa te tina in suspans de la inceput pana la sfarsit.

“Harvey tace, cazut pe ganduri. Cumpanind. Firele de praf danseaza in jurul fetei lui. Soarele ii face tricoul aproape orbitor sa-l poti privi; e ca un tricou dintr-o reclama la detergent pentru rufe.”

“Fata de turata dulce” infatiseaza un psihopat si o fetita care fuge pentru a-si salva viata. Ii acord o mentiune pentru felul in care King reuseste sa capteze adevarata teroare ce zvacneste in inima fetitei ca o rana vie.

“Alerga mai departe, lasand in nisip urmele trecerii ei. Se uita iarasi inapoi si-l vazu pe Pickering la doar patruzeci de metri departare, insa patruzeci de metri era bine. Tinand cont cat de rosu si incordat era la fata, patruzeci de metri era foarte bine.”

Mai intalnim povestiri ca “Lucrurile ramase in urma lor”, “Dupa-amiaza absolvirii” (inca o doza de suspans din partea “regelui”), “New York Times la oferta speciala”, “Popas, “Mut”, “Ayana” si “In mare rahat”.

Dar, sa nu-l uitam pe King si notele sale finale pe care le-am apreciat in mod special. King isi ridica pelerina intunecata de pe scrierile sale lasand lumina sa se reverse printre randuri si comprima toate gandurile si ideile in cateva pagini despre fiecare poveste in parte. Acesta mica portita catre mintea sa transforma fiecare roman, nuvela sau colectie de povestiri intr-o adevarata comoara inestimabila ascunsa intr-un cufar.

Sunt de neinteles conceptiile cititorilor care afirma ca opera de fata nu se incadreaza in topul celor mai stralucite lucrari ale lui King. Dupa parerea mea se inseala amarnic. Stephen King este un povestitor innascut si o dovedeste inca o data. King demonstreaza intregii lumi ca poate sustine in aer o poveste pe durata a 500, 800 sau chiar 1400 de pagini fara sa incetoseze privirea cititorului, iar acum a venit cu dovada de necontestat a titlului sau de mare povestitor.

Stephen King este un maestru atunci cand creeaza personaje cu asemenea rapiditate si perfectiune si ca un paianjen tese conflicte si intrigi de jur imprejurul lor. Romanele sale merita cu adevarat citite si fara nici o indoiala nu o sa regreti ca ai investit timp in ele, insa adevaratele capodopere ale acestui geniu se odihnesc in colectiile de povestiri.

De obicei operele lui King lasa un gust dulce, infiorator de dulce pe buzele cititorilor si tind sa proiecteze in jurul lor adevarate franturi de realitate. O sa fii bantuit de personajele inchise in paginile cartii chiar si atunci cand o sa o ascuzi in spatele bibliotecii.

Sfatul meu este sa gustati SHORT-KING si o sa fiti uluiti.

Daniel Ungureanu

Mai multe detalii gasiti pe site-ul editurii la pagina dedicata romanului.

Primul text al colectiei prezente are titlul de Sfarsitul Pamantului, iar actiunea se invarteste in jurul unui scriitor american, Ray, un fost soldat pe fronturile de lupta unde conationalii sai au actionat, precum cel din Asia. Personajul principal isi doreste sa se retraga intr-o zona cat se poate de pasnica si relaxanta, ajungand astfel in Guatemala. Acolo va ocupa o casa apropiata de plaja de la marginea orasului in care-si cauta inspiratia si tihna, dar treptat lucrurile iau o intorsatura mai putin placuta, din momentul in care va trebui sa ‘lupte’ pentru simpatia unei frantuzoaice numite Odille, plictisita si dezamagita de prietenul de pana atunci, Konwicki. Acesta din urma, nevoit sa recapete atentia fostei prietene, declanseaza in Ray un sentiment puternic de ura, mai ales ca, printr-un joc mental si nu numai, cu reguli perverse, reuseste sa-l aduca pe erou in stari neplacute, cum ar fi cele de insomnie sau visarea unor cosmaruri bizare, cu tenta horror-fantezista.

Un alt personaj din povestire este Ryan, prietenul lui Konwicki si aproape un caine de paza, in ciuda aspectului din ce in ce mai jalnic pe care-l capata intr-un mod oarecum enigmatic. O poveste bine scrisa, plina de trasaturile unei scrieri horror, fantasy, mistery si chiar science-fiction.

O alta povestire care mi-a placut foarte mult se intituleaza ‘Delta Sly Honey’ si aduce in prim-plan teroarea simtita de soldatii americani pe frontul din Vietnam, unde au suferit pierderi insemnate si traume aproape de nevindecat. Ca si in alte povestiri, naratiunea are loc la persoana I, de data aceasta personajul principal (narator) fiind Curt, unul dintre soldatii aflati in baza de la Noc Linh.

Cu deosebita maiestrie si profunzime, autorul schiteaza ori sugereaza atat ‘coordonatele’ palpabile, cat si pe cele ascunse in interiorul soldatilor, definitorii pentru un razboi sangeros, chiar lipsit de o ratiune si justificare indeajuns de puternice, mai ales pentru americani. Pe parcursul lecturii tensiunea se manifesta intr-o continua crestere, prin prezentarea caracterului urat, lipsit de omenie, al capitanului bazei americane, Moon, care terorizeaza soldatii, in special pe unul numit Randall J. Willingham, personaj-cheie in poveste, dar si prin hartuiala permanenta exercitata de trupele Vietcong. Cu toate ca e scarbit, Curt nu are ce face si trebuie sa indure acel tratament dur la care sunt supusi colegii lui, in special Randall. Astfel, asemenea unei himere, in timpul unei transmisii radio, baza de la care emitea Randall primeste un mesaj straniu de la o grupare obscura, si anume Delta Sly Honey.

Din acest moment se amplifica starea de izolare si reverie in care s-a lasat acaparat Willingham. Incep sa aiba loc unele crize sufletesti si emotionale serioase, disparitii bizare, si chiar crime inexplicabile, din punctul de vedere al imprejurarilor si modalitatilor aplicate. O scriere palpitanta si bine construita, in care clipele de acalmie sunt urmate de cele cu ritm accelerat si ametitor al actiunii.

Una peste alta, ca o concluzie, se poate aprecia ca Sfarsitul Pamantului este o culegere de povestiri indeajuns de reusita, apropiata ca valoare literara de Vanatorul de jaguari, si beneficiaza de un raport calitate-pret mai mult decat optim, astfel cititorul ramanand impresionat si satisfacut de lectura colectiei mentionate.

Mai multe detalii gasiti pe site-ul editurii la pagina dedicata romanului.

Alexandru Trandafir

« Acesta este stilul vechiului New York…stilul oamenilor ingroziti de scandal, mai mult decat de boala ,care puneau bunul simt mai presus de curaj si considerau mai lipsit de politete comportamentul celor care le provocau “scene”decat scenele in sine…»

Daca am putea sa ne teleportam in societatea new-yorkeza de la sfarsit de secol XIX, am putea constata ca nu este cu nimic mai diferita de societatea in care traim in prezent. De fapt, Anna Godbersen prin romanul  ei, Lux, deschide inaintea cititorului o imagine cu totul noua a unei epoci pline de fast, superficialitate si viciu, ascunse in spatele manierelor elegante. In loc de Gossip Girl-ul secolului XXI, pasiti impreuna cu cinci adolescente, maturand cu rochiile elegante salile de bal si starnind admiratia asistentei masculine sau dimpotriva ,invidia celorlalte domnisoare aspirante la soti cu avere si renume, in societatea cosmopolitului New York al anului 1899.

Sa descoperi societatea vremurilor acelea din perpectiva personajului feminin, Elizabeth Holland, care traieste pe propria-i piele rigorile lumii in care s-a nascut si-a crescut, poate fi de-a dreptul stupefiant. Fiecare pagina pe care o parcurgi te face sa realizezi ca lumea ei este asemanatoare unui corset, un corset menit sa fie rigid, sa ascunda adevarul si sa creeze o iluzie.

Pentru o fata nu conta neaparat inteligenta ei, ci mai degraba frumusetea ei. Totusi, nu conta frumusetea cat conta averea, iar Elizabeth experimenteaza ce inseamna sa fii impinsa de familie spre o casnicie aranjata, din considerente financiare. Iubirea este de asemenea o himera, deoarece, vorba proverbului « iubirea nu tine de foame » iar imposibilitatea implinirii iubirii duce la zbucium interior. Nici depresia nu este exclusa, gandul unei vieti lipsite de iubire, dar imbelsugate de frivolitati fiind ucigator. Cat despre prietenie, si ea este relativa, pentru ca in spatele celui pe care-l crezi prieten poti gasi cu usurinta un dusman redutabil, care asteapta din umbra caderea ta in viciu si scandal.

Ce e imbucurator in schimb este faptul ca bobocul iubirii reuseste sa infloreasca in mijlocul spinilor unei societati inveninate de aparente. Jocurile de scena sunt savuroase si regulile par facute parca anume sa fie incalcate. Iubiri nestavilite se nasc din cenusa, iubiri tainuite triumfa in tacere, pasiuni necorespondate duc la nesabuinta, toate in spatele unei cordialitati fortate si eventual al unui falfait de evantai…toate creionate cu atentia unui fin observator.

Lux este si o carte in care domina intorsaturile neasteptate de situatie, care te vor face sa tresalti de incantare sau dimpotriva…sa tresari de spaima. Este o carte care are toate condimentele, care poate fi dulce sau veninoasa, amuzanta sau triviala si ce-i mai sigur…are acel  je ne sais quoi care te face sa n-o mai lasi din mana pana nu ajungi la ultima pagina. Pentru cei care cauta intriga, relatia dintre diferitele paturi ale societatii care sunt oricum, dar nu pe picior de egalitate si personajele scaldate intr-un iz de controversa, puse impreuna intr-un tablou inedit al unui secol de mult apus, aceasta este o lectura obligatorie.

Georgiana Gligor

Mai multe detalii gasiti pe site-ul editurii la pagina dedicata romanului.

]]> http://www.nemirabooks.ro/picatura-de-iubire-drama-si-scandal-pe-scurt-lux/feed 3