Primul text al colectiei prezente are titlul de Sfarsitul Pamantului, iar actiunea se invarteste in jurul unui scriitor american, Ray, un fost soldat pe fronturile de lupta unde conationalii sai au actionat, precum cel din Asia. Personajul principal isi doreste sa se retraga intr-o zona cat se poate de pasnica si relaxanta, ajungand astfel in Guatemala. Acolo va ocupa o casa apropiata de plaja de la marginea orasului in care-si cauta inspiratia si tihna, dar treptat lucrurile iau o intorsatura mai putin placuta, din momentul in care va trebui sa ‘lupte’ pentru simpatia unei frantuzoaice numite Odille, plictisita si dezamagita de prietenul de pana atunci, Konwicki. Acesta din urma, nevoit sa recapete atentia fostei prietene, declanseaza in Ray un sentiment puternic de ura, mai ales ca, printr-un joc mental si nu numai, cu reguli perverse, reuseste sa-l aduca pe erou in stari neplacute, cum ar fi cele de insomnie sau visarea unor cosmaruri bizare, cu tenta horror-fantezista.

Un alt personaj din povestire este Ryan, prietenul lui Konwicki si aproape un caine de paza, in ciuda aspectului din ce in ce mai jalnic pe care-l capata intr-un mod oarecum enigmatic. O poveste bine scrisa, plina de trasaturile unei scrieri horror, fantasy, mistery si chiar science-fiction.

O alta povestire care mi-a placut foarte mult se intituleaza ‘Delta Sly Honey’ si aduce in prim-plan teroarea simtita de soldatii americani pe frontul din Vietnam, unde au suferit pierderi insemnate si traume aproape de nevindecat. Ca si in alte povestiri, naratiunea are loc la persoana I, de data aceasta personajul principal (narator) fiind Curt, unul dintre soldatii aflati in baza de la Noc Linh.

Cu deosebita maiestrie si profunzime, autorul schiteaza ori sugereaza atat ‘coordonatele’ palpabile, cat si pe cele ascunse in interiorul soldatilor, definitorii pentru un razboi sangeros, chiar lipsit de o ratiune si justificare indeajuns de puternice, mai ales pentru americani. Pe parcursul lecturii tensiunea se manifesta intr-o continua crestere, prin prezentarea caracterului urat, lipsit de omenie, al capitanului bazei americane, Moon, care terorizeaza soldatii, in special pe unul numit Randall J. Willingham, personaj-cheie in poveste, dar si prin hartuiala permanenta exercitata de trupele Vietcong. Cu toate ca e scarbit, Curt nu are ce face si trebuie sa indure acel tratament dur la care sunt supusi colegii lui, in special Randall. Astfel, asemenea unei himere, in timpul unei transmisii radio, baza de la care emitea Randall primeste un mesaj straniu de la o grupare obscura, si anume Delta Sly Honey.

Din acest moment se amplifica starea de izolare si reverie in care s-a lasat acaparat Willingham. Incep sa aiba loc unele crize sufletesti si emotionale serioase, disparitii bizare, si chiar crime inexplicabile, din punctul de vedere al imprejurarilor si modalitatilor aplicate. O scriere palpitanta si bine construita, in care clipele de acalmie sunt urmate de cele cu ritm accelerat si ametitor al actiunii.

Una peste alta, ca o concluzie, se poate aprecia ca Sfarsitul Pamantului este o culegere de povestiri indeajuns de reusita, apropiata ca valoare literara de Vanatorul de jaguari, si beneficiaza de un raport calitate-pret mai mult decat optim, astfel cititorul ramanand impresionat si satisfacut de lectura colectiei mentionate.

Mai multe detalii gasiti pe site-ul editurii la pagina dedicata romanului.

Alexandru Trandafir

Milionarul cu mana robotica, ochi artificiali si dinti de metal, e unul dintre cei mai infricosatori profeti imaginati vreodata, iar Philip K. Dick are meritul de a-i fi conceput o  misiune pe masura. Palmer Eldritch a calatorit in cautarea marginii galaxiei, poate si a universului, de unde aduce pe planeta o scriptura de alt fel: drogul Chew-Z. Mesteci si visezi.

Timpul acestei schimbari este vazut din punctul de vedere a unui personaj condamnat la mai multe puncte de vedere – Barney Mayerson este cel mai bun precognitiv din departamentul de marketing al P.P. Layouts, cea mai mare companie producatoare de ‘surogate’ si miniaturi pe care populatia deziluzionata a Terrei si coloniile inconjuratoare le folosesc in ‘excursiile’ lor euforice.

Secretul succesului pe care aceasta carte l-a avut asupra mea se datoreaza in primul rand faptului ca Eldritch nu este singurul stigmatizat. Dincolo de personajele principale, care isi oblojesc si se zbat sa ascunda propriile lor rani imposibil de acoperit, intreaga societate imaginata de Philip K. Dick in aceasta carte duce crucea grea a spleenului si a deziluziei profunde. Acestea sunt inecate intr-un amalgam de surogate, euforice si, pentru unii, viata la ‘tara’, daca exilul pe coloniile extraplanetare poate fi indulcit cu acest nume indulgent.

De aceea, atunci cand Palmer Eldritch aduce misteriosul drog in lume, scriptura lui eretica ameninta sa distruga mai mult decat o industrie, poate chiar intreaga civilizatie.

E foarte greu sa te indragostesti dezechilibrat de mult de unul dintre membrii treimii care domina cartea. Barney Mayerson e poate cel mai uman dintre toti, cel mai aproape de “noi”, se confrunta cu dileme personale pe un camp de lupta minat emotional, si in acelasi timp e poate unul dintre putinii caruia Apocalipsa dupa Eldritch ii aduce o mantuire adevarata, desi accidentala. Leo Bulero, seful sau, va rezona cu spiritele celor mai venali dintre cititori, CEO-ul nietzschian, omul cu vointa de putere si cu spiritul bataios si mandru al unui pistolar din corporatiile viitorului. Iar Palmer Eldritch … este la urma urmei Dumnezeu? Sau doar o copie infidela, ori poate o carcasa bantuita?

Cele trei stigmate ale lui Palmer Eldritch e o experienta SF unica, plina de neasteptat, si cu un ritm fantastic. Povestea merge mereu la stanga cand te astepti sa o ia la dreapta, iar pentru cei ce vor sa citeasca mai mult printre randuri, romanul este o placere rafinata prin intrebarile filosofice grele pe care le pune si le lasa, spre deliciul cititorului, deschise larg si primitor.

Lucian Gramescu

Mai multe detalii gasiti pe site-ul editurii la pagina dedicata romanului.

Cand Arthur C. Clarke s-a decis sa scrie “2010: A Doua Odisee” s-a confruntat cu o adevarata dilema. Sa continue actiunea primului roman sau cea a capodoperei ce a atins marele ecrane ca un ecou al cartii. Alege filmul, adica capodopera cinematografica a lui Kubrik si precizeaza acest lucru chiar inainte de a incepe povestea. Clarke utilizeaza chiar si sablonul aplicat de Kubrik primei sale parti si plaseaza misiunea in jurul lui Jupiter, parca uitand de Iapetus al lui Saturn.

Cartea seamana aproape in totalitate cu pelicula cinematografica din 1984, sub regia lui Dave Bowman, cu exceptia unei nave din China denumita “Tsien” care aterizeaza in Europa si descopera viata inaintea navetei rusesti “Leonov”(“Cosmonaut Alexei Leonov”). Insa, atat romanul lui Clarke, cat si filmul sunt niste piese de puzzle ce se imbina miraculos cu eterna odisee a lui Kubrik.

„Cosmonaut Alexei Leonov nu era o frumusete; prea putine nave spatiale sunt. Poate, intr-o zi, rasa umana are sa puna bazele unei estetici noi; poate vor aparea generatii noi de artisti, ale caror idealuri sa nu fie formele pamantene, modelate de vant sau de apa.”

“2010: A Doua Odisee” nu reprezinta un obiect de cult pentru fanaticii insetati dupa atacuri extraterestre sangeroase sau dupa lupte intergalactice luminate de arme uriase laser si de rachete explozive. Insa, cartea poate dainui in inimile iubitorilor de adevarata arta ce se contopeste in SF-urile revelatoare ale lui Clarke. Fie ca iubesti astronomia sau doar te preocupa inteligenta extraterestra, operele autorului de fata constiuie un adevarat univers fascinant ce imbratiseaza adevarata teorie a creatiei de la baza pana la cele mai inalte culmi. Clarke mi-a starnit pofta de fictiune. Pot afirma ca acest autor isi interpreteaza excelent rolul de mentor in ale astronomiei si constituie un adevarat baston pe care sa te sprijini atunci cand doresti sa pornesti pe culmile sience-fictionului.

Pe fundalul primei carti, Clarke, creioneaza oamenii primitivi, captivi intr-o lume lipsita de idei, iar de partea cealalta, gasim o civilizatie avansata care parca ghideaza evolutia acestora cu ajutorul unei muze care se inalta glorios din adancurile pamantului sub forma unui monolit negru.

„Faptul ca specia umana va putea in curand sa paraseasca planeta pe care se nascuse daduse nastere inevitabilelor intrebari: unde sunt toti ceilalti si pe cand ne putem astepta la musafiri? Se nascuse si speranta, chiar daca arareori marturisita, ca fiinte extraterestre, binevoitoare, vor ajuta omenirea sa-si vindece numeroasele rani pe care singura si le facuse si-o vor salva de la alte dezastre.”

Clarke infatiseaza evolutia in forma ei pura de la primele organisme celulare care se tarasc din oceane pe uscat si pana la inteligenta artificiala ce pare din ce in ce mai indispensabila in secolul XXI. In concluzie, “2001: Odiseea Spatiala” se roteste in jurul acestei teorii post – darwiniana, iar “2010: A Doua Odisee” exploateaza in continuare aceasta tema prin soarta astronautului pierdut.

„Curand, statisticienii si expertii in fizica matematica de pe Pamant se jucau fericiti cu computerele, incercand sa lege aceste rapoarte de constantele fundamentale in natura: viteza luminii, raportul masei proton/electron, constantele structurilor fine.”

Autorul reuseste sa contureze personaje realiste ce dau piept cu o multime de conflicte stiintifice plauzibile. Heywood Floyd, din prima carte, cat si Dr. Chandra (Sivasubramanian Chandrasegarampillai) si cativa cosmonauti sovietici dau startul unei noi calatorii spre Jupiter pentru a investiga cazul Bowman si motivul intreruperii bruste a transmisiei. O sa descopere o nava parasita si o sa fie martorii unui eveniment ce o sa schimbe imaginea sistemului solar ce li se legana pana acum in priviri.

Pe la jumatatea romanului, atentia cititorului este redirectionata spre David Bowman, singurul supravietuitor al misiunii din 2001 la bordul navei Discovery. Clarke incearca sa arunce ceata ce zacea pe finalul primei parti si duce privirea cititorului intr-un unghi in care soarta lui Bowman devine mai clara. Creatura ce era reprezentata de Bowman a inceput sa asimileze informatie si descopera locul care il ocupa in acest univers. Scriitorul nu raspunde la toate intrebarile conturate de primele idei, catapultate in universul primei carti, dar cu siguranta indica raspunsul unora elementare.

Clarke izbuteste iarasi sa socheze perceptia cititorului atunci cand darama traiectoria construita cu migala in prima carte, ingnorand Jupiter, “uriasul gazos” si imbarcheaza imaginatia spre un tur grandios pe lumile lui Galileo, asezand sub lupa satelitii Europa si Io.

„Orice lucru, odata petrecut pe Pamant, se putea repeta de milioane de ori in Univers; intre oamenii de stiinta, aceasta devenise litera de lege. Apa ― sau daca nu ea, atunci macar gheata ― se gasea pe toate lunile lui Jupiter. Iar pe Io se gaseau vulcani permanent activi, deci era de asteptat o activitate, chiar daca ceva mai slaba, pe vecinii sai. Daca adunai aceste doua elemente, viata pe Europa aparea nu numai posibila, ci inevitabila, asa cum sunt cele mai multe dintre surprizele naturii, atunci cand le privesti retroactiv.”

“2010: A doua Odisee” va reprezenta mereu pentru mine diamantul de la capatul sceptrului poleit cu aur de magica calatorie din 2001 sau cununa ce acopera capul statuii ridicate de cuvintele insiruite pe paginile primului roman. O carte care se cere citita pentru a reusi sa mai intredeschideti putin pleoapele si sa oglinditi in stralucirea ochilor spatiul ce a luat nastere in imaginatia lui Clarke.

Daniel Ungureanu

Mai multe detalii gasiti pe site-ul editurii la pagina dedicata romanului.

Cartea contine tot ce inseamna space-opera: lupte spatiale, maceluri in jungla, nave constiente si telepatice, pirati lipsiti de mila, soldati duri dar cu inima mare, creaturi ciudate, constructii extraterestre, capitani care se descurca in orice situatie, distrugeri de planete, inginerie genetica si, cireasa de pe tort, o invazie a omenirii asa cum nu am mai intalnit.

Din pacate, actiunea propriu-zisa incepe abia la sfarsitul primului volum, cand apar adevaratele personaje negative. Pana atunci ai parte de descrieri si de prezentari de personaje. Numai ca Peter F. Hamilton nu este nici Stephen King, nici Asimov, cu care am vazut ca e comparat, si, la un moment dat, devine cam plictisitor. Ca sa nu mai zic ca e destul de obositor de tinut evidenta celor care tot apar si dispar. De multe ori, cand eram la volumul 2 si apoi la 3, m-am intrebat cine este X si de unde vine Y. Un alt aspect deranjant, pentru mine, este faptul ca nu am gasit nici un erou care sa-mi pese sau sa imi atraga atentia. Cu toate acestea, numarul mare de personaje, fiecare cu planurile si problemele sale, si multitudinea locurilor unde te duce actiunea constituie un plus deoarece contribuie la formarea unui univers credibil.

Sfarsitul m-a facut super curios despre ce o sa se intample mai incolo si mai ales cine castiga la final. Deoarece este o trilogie, totul se termina tocmai cand lucrurile devin mai interesante…

Sorin Nita

Mai multe detalii gasiti pe site-ul editurii la pagina dedicata romanului.

Oamenii sunt din ce in ce mai multi pe Pamant, sursele de hrana tot mai putine, nu toti pot beneficia de noile tehnici medicale, misterele spatiului ii atrag inca pe foarte multi, acestea sunt punctele de plecare intr-o noua aventura.

Robin, care este prezent si in aceasta carte, a imbatanit, este casatorit, inca nu a uitat ce s-a intamplat cu Klara si nu stie daca exista o modalitate de a o salva. Alaturi de sotia sa Essie, unul dintre cei mai buni programatori ai planetei, incearca sa gaseasca rezolvari la problemele descriese mai sus.

Astfel, Robin sponsorizeaza o misiune spre Fabrica de Hrana, cu speranta de a o aduce spre Pamant pentru ca aceasta ar putea reduce una dintre celor mai arzatoare probleme ale planetei, hrana. Acest artifact Heechee se presupune ca produce hrana din cozile cometelor, ce contin CHOA – carbon, hidrogen, oxigen, azot. Dar cei patru membrii ai echipajului nu reusesc decat sa descopere noi mistere, unul dintre acestea fiind un adolescent in varsta de 17 ani, Wan. Nu se stie de unde provine, ce cauta in Fabrica de Hrana si cum a reusit sa supravietuiasca in acele conditii. El insa le povesteste despre Morti si despre Batrani, ei gasindu-se in Paradisul Heechee, asa incat Robin este de acord ca unii dintre cei ajunsi la Fabrica de Hrana sa plece impreuna cu Wan. Aceste hotarari ale lui Robin nu fac decat sa-i micsoreze conturile si din cauza noilor intamplari din Paradisul Heechee, sustinut si de sotia sa, el risca iarasi si pleca spre Paradisul Heechee.

Pentru a lua deciziile, Robin este ajutat de sotia sa, dar si de Albert Einstein, un nou program de calculator. Am facut o greseala in recenzia Portii, lui Sigfrid von Psiho i-am spus robot in loc de inteligenta artificiala. Aceasta greseala am pus-o pe seama neatentiei, insa citind continuarea, se pare ca am dorit ceva mult mai palpabil si mai apropiat de personajele create de Pohl, asta si datorita descrierii savuroase a lui Sigfrid. Insa, Albert este mai reusit si prin intermediul lui autorul reuseste sa dea niste raspunsuri extraordinare, in special la unele probleme legate de fizica spatiului.

“Daca ar exista cineva care incearca sa comprime universul intr-o sfera, pentru a rescrie legile fizicii“? Este doar una din intrebarile la care Robin va incerca sa raspunda, bineinteles asistat de Albert. Multe asemenea intrebari duc la discutii savuroase intre cele doua personaje si sunt convins ca veti aprecia teoriile Henriettei, unul dintre “locuitorii“ Paradisului Heechee.

Paginile trec, te apropii de sfarsit, sunt din ce in ce mai putine si atat de multe aflat, ce va face Pohl, ce te va lasa sa afli si cat trebuie sa-ti imaginezi? O sa mai descopreri ceva despre Heechee sau doar noi mistere si intrebari?

Catalin Maria

Mai multe detalii gasiti pe site-ul editurii la pagina dedicata romanului.

In Carantina cititorul porneste aventura impreuna cu un fost politist care dupa moartea sotiei sale se hotaraste sa devina detectiv particular. Cazul pentru care este angajat de catre un client anonim este de a gasi o persoana bolnava psihic dar care a disparut dintr-un spital de inalta securitate. Incepand de la aceasta situatie initiala, se face trecerea catre o lume a super stiintei dar care prin talentul de povestitor al lui Greg Egan, devine plauzibila. Instrumentele folosite de protagonist, situatiile in care acesta ajunge pe masura ce cauta tot mai adanc, conspiratiile duble si extrapolari ale stiintei cunoscute, toate fac deliciul celui care se hotaraste sa cumpere aceasta carte.

Pe masura ce actiunea se desfasoara este nevoie de o deschidere a mintii tot mai mare, intrucat tehnologiile descrise, utilizarile ei, detaliile tehnice devin din ce in ce mai complexe si mai fascinante. Cu toate ca intreaga lume descrisa in carte este una in care ne regasim usor, conceptele prezentate au nevoie de timp pentru a putea fi asimilate si mai apoi utilizate. Se vorbeste despre stari volatile in care cu ajutorul nanomasinilor se poate ajunge, intalnim fiinte extraterestre ce preiau forme umane, se prezinta universuri paralele si galaxii inchise in bule de materie si timp. Dialogurile dintre personaje dezvaluie genociduri cosmice dar care-si gasesc originea in omul aflat la inceputul descoperirilor spatiale.

Titlul cartii este usor de explicat intrucat personajul principal, la fel ca intreaga omenire se afla inchisi intr-o zona de carantina instaurata de catre fiinte carora le este frica de posibilitatile si de efectele infinite pe care le genereaza omul in fiecare clipa a existentei lui. Pe masura ce intreg sistemul solar este inchis astfel incat nici un schimb de materia ori energie nu se intampla cu restul universului, o echipa de cercetatori reuseste sa descopere stari noi pe care omul ar putea sa le acceseze avand tehnologia potrivita. Riscurile acestei tehnologii pornesc de la posibilitatea de a penetra bula ce inconjoara sistemul solar si pana la distrugerea completa a pamantului. De asemenea orice persoana dotata cu asemenea capacitati, ar putea sa faca practic orice limitat fiind de necesitatea si utilitatea universala a actiunii intreprinse. Personajul principal afla despre aceasta tehnologie si ajunge sa o fure. Contrar asteptarilor sale, singurul lucru pe care reuseste sa-l faca este sa devina constient de inchisoarea in care a fiintat intreaga sa viata.

Recomandarea mea pentru aceasta carte este pentru toti cititorii de hard SF si care sunt dispusi sa iasa din zona unei lecturi facile si sa acceseze o imaginatie extraordinara transpusa de Greg Egan in Carantina.

Adi Solcan

Mai multe detalii gasiti pe site-ul editurii la pagina dedicata romanului.

Prima odisee este continuata cu un roman nominalizat la premiul Hugo in 1983 si ecranizat (intr-o continuare mai putin cunoscuta decat iceputul seriei) un an mai tarziu (in fatidicul 1984). A doua odisee se indeparteaza putin de problemele clasice ale primului contact cu artefactele unei civilizatii extraterestre… dar numai pentru a le aborda intr-o maniera mult mai spectaculoasa si mai revelatoare decat in primul roman.

Cum mentiona si Arthur C. Clarke in notele sale la romanul “2061” (al treilea din seria odiseilor cosmice), “Aceasta carte nu este o continuare lineara la 2001. Toate aceste carti  trebuie considerate variatiuni pe aceleasi teme, implicand multe dintre acleasi personaje si situatii, dar neintamplandu-se in mod necesar in acelasi univers.”

In 2010 – A doua odisee, un echipaj mixt de astronauti americani si sovietici incearca sa ajunga la naveta Discovery si sa rezolve misterul abandonului acesteia de catre Bowman. La capatul unei curse fulminante impotriva unor competitori pamanteni, vor dezlega misterul puterilor monolitului. Toate acestea insa poarta cititorul intr-o cursa plina de adrenalina prin sistemul solar si reveleaza primele forme de viata extraterestra care ar intra direct sub obladuirea omenirii.

Partea cea mai interesanta (din punctul meu de vedere) a romanului urmareste explorarile lui David Bowman care a fost transformat de contactul cu monolitul intr-o entitate non-corporala (etereala). Mai precis, Bowman a devenit o forma de viata pur energetica, foarte similara extraterestrilor care controleaza monolitii. În timpul calatoriilor sale, Bowman viziteaza si Terra, contactand persoane care i-au influentat in mod semnificativ trecutul. Intr-una din scenele cele mai emotionante din “2010 – A doua odisee”, astronautul ii apare mamei sale chiar inainte de a muri si o mangaie pe par, intr-o metafora superba a putinelor lucruri care conteaza cu adevarat si a efemeritatii fiintei umane. De altfel, romanul explica detaliat ca extraterestrii folosesc aceste calatorii ale lui Bowman pentru a intelege mai bine rasa umana, mai exact emotiile sale si cum acestea ii modeleaza istoria.

Acestea sunt insa doar cateva dintre pasajele interesante ale romanului. 2010 – A doua odisee duce mult mai departe aventura cosmica a umanitatii si razboiul permanent al acesteia cu propriile sentimente. Mai mult chiar, romanul creeaza pentru prima data o rasa extraterestra si ii urmareste evolutia de la origini pana intr-un punct contemporan cu umanitatea, chiar daca numai pe scurt. Din aceste puncte de vedere, “2010 – A doua odisee” este un roman mai complex si mai reusit decat inceputul seriei si tocmai de aceea nu merita ratat…

Radu Haraga

Mai multe detalii gasiti pe site-ul editurii la pagina dedicata romanului.

Oare de ce nu m-am gandit ca istoria, legenda poate fi si altfel scrisa? Eram obisnuit cu faptele barbatilor, in cazul acesta Arthur, si niciodata nu m-am gandit la femeile epocii. De ce?! Cred ca din obisnuinta, din educatie sau aiurea pur si simplu. Ei bine, istoria femeilor din epoca crepusculara a lui Arthur unde se intrepatrunde legenda cu realitatea palpabila povestita magistral de Marion Zimmer Bradley e uluitoare. Evenimentele relativ marunte, lipsite de semnificatie imediata, izbucnesc cu toata forta cand te astepti mai putin rasturnand sau completand o situatie aparuta din neant. Lupta pentru putere, lupta dintre crestinism si vechea religie a druizilor da o dinamica foarte intensa naratiunii si te face sa te gandesti la ascensiunea crestinismului in Britania. Ma gandesc acum ca poate vechile religii erau mai sincere, mai profunde si mai apropiate de om.

Balanta puterii si influentei este de partea crestinismului insa druizii au influentat definitiv cursul evenimentelor fara a iesi foarte mult in evidenta. Semnele trecerii lor sunt evidente si azi insa in carte istoria este vie chiar daca personajele principale, femeile, nu participa intens sau evident la istoria „mare” oficiala. Nu pot trece cu vederea, totusi, influenta lor covarsitoare daca ne referim la evenimente chiar daca aceasta este aparent neinsemnata. Gesturile mici dau culoare si consistenta evenimentelor, transformand lectura intr-un regal greu de egalat.

Nu cred ca trebuie sa spun mai multe dar, un singur lucru mentionez. La nivel de cititor pasionat de fantasy pot spune ca se compara de undeva cu „Stapanul inelelor” din punct de vedere al constructiei narative, a complexitatii evenimentiale si a impresiei finale. O carte care te face sa rationezi mult timp dupa ce ai inchis ultima coperta. O carte pe care vrei sa recitesti pentru ca te invita sa iti pui intrebari si sa cauti raspunsuri.

Marius Cristea

Mai multe detalii gasiti pe site-ul editurii la pagina dedicata romanului.

Omul era vanat de peste o suta de ani-lumina si opt secole

Vernor Vinge nu renunta la vechiul obicei de a te baga direct in mijlocul actiunii si te trezesti ca nu stii cine ce vrea. Acelasi lucru l-am remarcat si citind Foc in Adanc. Cartile incep greu, dar pe parcurs, subiectul se lumineaza creand dependenta.

Asa cum am spus mai devreme, actiunea cartii se petrece cu mii de ani inaintea primului volum, in zona lenta ceea ce cauzeaza “incetinire”, iar astfel viteza luminii nu este atinsa de catre personaje. Timpul actiunii nu e prea indepartat de cel actual, rezultand primii ani de explorare ai spatiului pentru om. Firul epic incepe atunci cand este descoperita o stea ciudata, numita On/Off (pornit/oprit)pentru ca la fiecare 215 din 250 de ani soarele intra intr-o stare de somnolenta.

In timp ce On/Off doarme ea nu elibereaza energie, iar planeta care o orbiteaza ingheata, intrand intr-un fel de scurta era glaciara. In timpul acestei glaciatii, toate vietuitoarele sau mai bine spus toata fauna planetei hiberneaza.

Una dintre speciile care locuiesc pe aceasta planeta, este numita Spider “paianjeni” de catre oameni datorita asemanarii lor cu arahnidele. Acesti paianjeni au ajuns la o tehnologie asemanatoare cu cea a oamenilor de la inceputul anilor 1900. Totusi oamenii cred ca aceasta rasa de paianjeni au fost candva capabili de zboruri interstelare. De aceea se pregatesc doua expeditii catre lumea paianjenilor. Una este Qeng Ho care din cate am inteles se pronunta Cheng Ho si care a fost  numita dupa exploratorul chinez din secolul al XV-lea, Zheng He. Si o civilizatie de “destepti” care tocmai au iesit dintr-o perioada nefasta pentru ei. Cele doua expeditii au ajuns cu cativa ani inainte de trezire si de aici incepe “lupta” .Conflicte politice, lupta pentru putere, societati in razbel, calatorii in adanc, virusuri…

Singura legatura directa cu Foc in Adanc ar fi Pham Nuwen care calatoreste alaturi de Qeng Ho si care a fost reconstruit sau inviat (cum preferati voi) de catre batran, va amintiti?

Cartile pot creea dependenta cateva zile, paginile zburand pur si simplu una dupa alta, si, citindu-le pe amandoua consecutiv va v-a da de gandit. Datorita slabei legaturi dintre cele doua, ordinea citirii nu conteaza, pot fi citite in ce ordine se doreste, atata ca, cel care citeste prima oara Adancurile Cerului, va fi mai lamurit asupra lui Pham Nuwen in Foc in Adanc.

Cartea, fiind impatita in doua  datorita numarului mare de pagini arata o expresie “citeste-ma” mai mult decat Foc in Adanc unde, cele peste 900 de pagini aratau o lectura destul de grea.

EADGBE

Mai multe detalii gasiti pe site-ul editurii la pagina dedicata romanului.

Dupa cum se poate ghici, tema principala este suprapopularea. Brunner ne prezinta in mod magistral o lume distopica, o lume dominata de nepasare, de satisfacerea exclusiva a nevoilor imediate, o lume in care simti pe propria piele apasarea fiintelor din jurul tau (spre exemplu toti cetatenii,cu exceptia celor foarte bogati, sunt nevoiti sa imparta un apartament micut cu un necunoscut, din lipsa de spatiu). Insa asta ar fi doar o viziune minimalista asupra tematicii. Romanul abunda in metafore, in subtilitati, in idei terifiante prin logica lor (unele deja s-au adeverit in cei peste 40 de ani de la publicare, cum ar fi aparitia teroristilor care, adusi in pragul nebuniei de catre sistem, isi leaga 10 kg de explozibil pe piept si intra cu ei intr-o cladire publica), este o fresca extrem de detaliata a unei lumi viitoare spre care ne indreptam, destul de vertiginos as zice. Se vede pe tot parcursul cartii faptul ca este un sociolog innascut, cu o viziune extrem de pertinenta asupra directiilor catre care ne poarta tendintele sociale actuale.

Actiunea nu este extrem de elaborata, si pare doar un pretext pentru autor in prezentarea viziunii sale distopice asupra viitorului. Sau poate aceasta viziune este atat de puternica, atat de superb construita si desfasurata in fata cititorului, incat eclipseaza intregul roman. Un lucru e sigur, dupa terminarea lecturii veti ramane cu gustul amar al intelegerii ca, macar partial, lumea imaginata de John Brunner in 1968 este aici.

Protagonistii principali ai actiunii sunt doi colegi de apartament, care de fapt nu se cunosc aproape deloc, desi ocazional isi impart si iubita, nu doar apartamentul. Norman Niblock House este un afram (afro-american) care se foloseste de culoarea pielii sale (intr-adevar, este vorba despre reculul rasismului la care asistam azi, prevazut acum 4 decenii) pentru a avansa rapid in rang in cadrul companiei General Technics, multinationala suprema, singura companie care conteaza si cu puterea financiara de a cumpara un mic stat african, dupa cum ne spune autorul. Colegul sau, Donald Hogan este un diletant, un spion recrutat de guvern pentru capacitatile sale analitice, pentru talentul sau de a observa tipare, trenduri in blocuri de date aparent intamplatoare. Actiunea se petrece in general in Statele Unite ale Americii, dar si in statul Yakatang, un fel de antiteza a intregii lumi, un stat utopic, unde nu exista crime, si nici macar nu exista un cuvant in limba locala pentru “furie”, cel mai apropiat termen avand sensul de “nebunie”.

Descoperirea care zdruncina lumea vine tocmai din acest stat idilic, unde un renumit biolog si genetician, Dr. Sugaigutung, a inventat o modalitate prin care doi parinti cu un genotip plin de defecte pot avea un copil imaculat din punct de vedere genetic. In intelegerea implicatiilor acestei descoperiri, trebuie avut in vedere faptul ca, datorita suprapopularii de care vorbeam, este in vigoare legea eugenica: nu pot avea copii decat cei care au un fenotip “curat”. Insa aceste implicatii profunde, care ar putea duce la o alta explozie demografica, sunt trecute cu vederea de americanul de rand, care este macinat de alte intrebari, mult mai pragmatice: “Cum punem mana pe tehnologia asta?”, si mai ales, atat de tipic, “De ce n-am inventat noi asta?!”. De aici lucrurile evolueaza din ce in ce mai rapid, personajele sunt angrenate in lucruri situate mult peste capacitatea lor de intelegere, insa repet, povestea este eclipsata de analiza constanta, disecarea defectelor societatii si implicatiilor acestora.

Poate cel mai interesant personaj si, dupa mine, unul dintre cele mai memorabile si puternice personaje ale literaturii SF, este Chad. C. Mulligan. Chad este un sociolog stralucit, un geniu care a avut ghinionul sa se nasca intr-o lume in care nu se da doi bani pe un asemenea talent, o oaza de inteligenta sclipitoare intr-un ocean de nepasare care uneori tinde spre stupiditate. Condamnat sa fie citit (mai mult din automatism, pentru ca asa e la moda), dar nu si inteles si constientizand faptul ca nu va putea niciodata sa isi puna cititorii pe ganduri prin textele sale extrem de critice, trece printr-o intreaga paleta de stari emotionale: uneori este cuprins de pesimism si se refugiaza in alcool, alteori se avanta cu optimism intr-o noua incercare de a schimba lumea.

Initial nu il cunoastem decat prin prisma unor texte de analiza sociologica (si despre ce analiza e vorba!), texte inserate printre capitolele narative (de fapt intregul roman este un colaj de texte din cele mai diverse domenii pe care vi le puteti inchipui, autorul creionand universul sau dintr-o sumedenie de perspective). Aceste texte, desi greoaie prin limbajul complex, abunda in idei interesante, si nu de putine ori le-am gasit atat de incitante, incat le-am recitit de 3-4 ori, gasind de fiecare data idei noi. Redau un citat dintr-o astfel de lucrare, care desi este lung, mi se pare edificator pentru acest personaj, reliefand totodata furia cu care autorul isi prezinta ideile (este vorba de consecintele pierderii simtului proprietatii si al intimitatii):

“In concluzie, de la nastere pana la moarte, viata noastra seamana cu evolutia unui dansator pe sarma. [...] Si daca te prabusesti, iata ce-ti vor face: te vor scoate din spatiul tau cu care te-ai obisnuit – nu-ti place foarte mult, dar cel putin te-ai acomodat cu el – si te vor arunca undeva unde n-ai mai fost niciodata. Vei fi, in primul rand, deposedat de teritoriul personal; [...] Si vei sfarsi prin a-ti inventa o limba proprie, pentru ca nu mai ai la indemana nicio alta posibilitate de a te izola; si vei manji peretii cu propriile tale excremente, pentru ca nimic nu iti mai apartine, cu exceptia produselor propriului tau trup; iar ei te vor declara un caz incurabil si-ti vor stabili tratamentul de care ai nevoie. Sa nu-ti spui ca asa ceva nu ti se poate intampla tocmai tie.”

Cu mare bucurie descoperim ca Mulligan, dintr-un simplu mod de expunere directa, in afara naratiunii, a ideilor, devine personaj principal, in a doua jumatate a cartii. Aduce multa savoare actiunii, prin stilul sau transant, si amuzant totodata. E clar ca e personajul de care se foloseste John Brunner ca sa isi exprime in modul cel mai direct ideile personale, asa ca tare sunt curios daca nu cumva autorul a avut studii in sociologie sau psihologie (nu am gasit ceva referitor la asta). Este genul de personaj (si cred ca se aplica si autorului descrierea asta) care tine atat de mult la parerile sale, incat este in stare sa ii raspunda in public unui om care are numai cuvinte de lauda despre el in mod cinic, facandu-l cu ou si otet si aratandu-si pe fata dispretul pe care i-l poarta (de fapt, o astfel de scena chiar exista in roman).

Ar mai fi multe, foarte multe de spus despre acest roman, insa va las placerea sa il descoperiti personal. Joe Haldeman afirma: “A venit timpul ca o noua generatie sa citeasca Zanzibar”. Intr-adevar, este o carte pe care fiecare generatie ar trebui sa o savureze, dar mai ales sa invete ceva din ea. Inchei cu un nou citat, in loc de concluzie, deoarece cartea vorbeste despre sine mult mai bine decat as putea eu sa o fac. Citatul ii apartine evident aceluiasi Chad C. Mulligan, si exprima foarte bine amestecul de ironie, sarcasm, dar si umor prezent pe intreg parcursul cartii. Este vorba de o definitie a lui Shalmaneser, un supercomputer dezvoltat de GT:

“Acel produs hardware cu adevarat rece din turnul GT. [...] Se mai spune despre el ca ar fi la fel de inteligent cat o mie dintre noi stransi laolalta, ceea ce nici nu e mare lucru, pentru ca abia atunci cand pui o mie la un loc iti dai seama cat de prosteste ne putem purta.”

Mihnea Cateanu

Mai multe detalii gasiti pe site-ul editurii la pagina dedicata romanului.