Pedro Gonzalez Calero – Filosofia pentru bufoni
In June 18, 2009 in IQ
Filosofia pentru bufoni, carte scrisa de Pedro Gonzalez Calero, a aparut in colectia Bonton a editurii Nemira in anul 2008, anul tiparirii variantei originale din limba spaniola fiind 2007. Traducatorul acestui volum memorabil, care trateaza istoria filosofiei (curente, scoli, concepte, termeni…) prin intermediul umorului de inalta calitate, este Mihai Gruia Novac, un adevarat profesionist, in opinia mea dumnealui fiind cea mai inspirata ‘cale’ de transpunere a scrierii lui Calero in limba romana.
Autorul acestei istorii picante a filosofiei, pe numele complet Pedro Gonzalez Calero Lobato, nascut la Madrid, a fost maturator, arhivar, documentarist, papusar ratat si profesor de filosofie. Pe langa anecdotele, glumele sau bancurile din volum cititorul ramane impresionat intr-un mod placut, spun eu, si de ilustratiile lui Anthony Garner, de-a dreptul delicioase si savuroase, acestea reprezentand si ilustrand cat se poate de bine lucrurile hazlii cunoscute in legatura cu ideile sau vorbele de duh ale marilor filosofi caricaturizati aici. Trasaturile unui bun curs introductiv in filosofie sunt prezente din plin si satisfacatoare pentru cititori cu diferite orizonturi sau niveluri ale instruirii, explicatiile autorului putand insemna intr-o mare masura sau chiar in totalitate elucidarea necunoscutelor – termeni, concepte etc. – ce apar pe parcursul lecturii.
Ideea lui Calero de impartire a volumului pe capitole precum Filosofie antica, Filosofie orientala, Filosofie medievala, Filosofie moderna si Filosofie contemporana (alaturi de un Prolog, o Bibliografie si necesarele Multumiri) este, cred eu, indeajuns de interesanta si binevenita pentru o captivare reala a pasionatilor de impletiri ale unor scrieri diferite (umoristice sau comice, respectiv cele stiintifice, definite prin seriozitatea termenilor dintr-un curs de filosofie, fizica etc.), dar si pentru buna informare a celor atrasi de latura istorica sau geografica a conceptelor si gandirilor din diverse perioade ale evolutiei omenirii.
In continuare va voi oferi cateva dintre ‘poantele’ sau glumele filosofice care in mod sigur va vor dezvolta simtul umorului, va vor binedispune si vor starni hohote de ras printre apropiati :
Filosofie antica
[...]
Un blestem ciudat. [...] Celor din Efes le-a dedicat Heraclit urmatoarea ocara : “Sa dea zeii sa va faceti bogati, locuitori ai Efesului, pentru ca rautatea voastra sa iasa si mai mult la iveala !”
O condamnare iremediabila. [...] Cand cineva deplangea de fata cu el faptul ca atenienii l-ar fi condamnat la moarte, Anaxagora a replicat: – Si pe ei Natura i-a osandit la aceeasi pedeapsa.
Moartea fiilor. Printre altii, lui Anaxagora i se atribuie urmatoarele cuvinte spuse la aflarea vestii despre moartea fiilor sai: – Inca din clipa in care i-am zamislit stiam deja ca erau muritori.
Cand distanta nu conteaza. Cum Anaxagora, fiind pe patul de moarte, se afla departe de patria sa, cineva l-a intrebat daca nu prefera sa fie inmormantat in orasul sau natal. Anaxagora i-a raspuns: – Din cate stiu eu, calatoria spre taramul celor morti este la fel de lunga din toate locurile.
[...]
Nici insurat, nici burlac. Cand un olar l-a intrebat pe Socrate ce sa faca – sa se casatoreasca ori sa ramana burlac – inteleptul l-a sfatuit: – Fa ce crezi, ca oricum te vei cai.
Pietele pline de lucruri nefolositoare. Plimbandu-se prin pietele pline-ochi de marfuri, Socrate avea obiceiul sa spuna: – Ia te uita cat de multe lucruri… de care nu am nevoie!
[...]
Ignoranta bogatilor. Aristip avea obiceiul sa frecventeze resedinta tiranului Dionysios, caruia nu se sfia sa-i ceara favoruri din cand in cand. Odata, Dionysios l-a intrebat de ce filosofii au obiceiul sa-i viziteze foarte des pe oamenii bogati, in timp ce bogatii nu prea frecventeaza casele filosofilor. La aceasta, Aristip a raspuns: – Pentru ca filosofii stiu ce le lipseste, in timp ce bogatii nu.
Fiecaruia dupa nevoile sale. Lui Dionysios ii placea sa se inconjoare de filosofi, carora le facea apoi cate un cadou. Odata, Aristip a primit de la el o suma de bani, in timp ce Platon s-a multumit cu o carte. Intrucat cineva i-a reprosat acest lucru, Aristip s-a marginit sa spuna: – Eu am nevoie de bani, Platon are nevoie de carti.
[...]
Piatra de mormant. Aristip a dispus ca pe piatra de pe mormantul sau sa fie gravata urmatoarea inscriptie: “Aici odihneste cel care va asteapta.”
[...]
Mai rau decat corbii. Antistene spunea ca lingusitorii erau mai rai decat corbii, pentru ca, la urma urmelor, acestia devorau cadavre, in timp ce aceia devoreaza fiinte vii.
[...]
Impotriva curentului. Diogene avea obiceiul sa intre in teatru dupa terminarea spectacolului, ciocnindu-se astfel de cei care ieseau. Cand a fost intrebat de ce intra impotriva curentului, el a raspuns: – Pentru ca sa pricepeti ce am incercat sa fac toata viata.
[...]
Siguranta din dreptul tintei. Odata Diogene se uita la antrenamentul de tir al unui arcas care nu nimerea nici o tinta. Dandu-si seama de lipsa de pricepere a tragatorului, Diogene s-a dus si s-a asezat in dreptul tintei.
- Pleaca de acolo sau vei fi ranit, l-a luat la rost arcasul.
- Dimpotriva, tinand seama de cat de prost tragi, este singurul loc in care ma simt in siguranta, a replicat Diogene.
[...]
Cea mai potrivita ora pentru masa. Intrebat odata care era ora cea mai potrivita pentru a manca, Diogene a raspuns: – Daca esti bogat, cand doresti; daca esti sarac, cand poti.
[...]
Un anunt tardiv. Unuia care l-a lovit fara sa vrea cu o bucata de lemn ce o cara si care i-a spus apoi: “Fii atent!”, Diogene i-a replicat: – De ce imi spui asta? Ai de gand sa ma mai lovesti o data?
[...]
Filosofie orientala
[...]
Felinarul maestrului. [...] Un maestru zen umbla prin intunericul noptii insotit de discipolul sau. Intrucat maestrul avea in mana un felinar aprins, discipolul i-a spus:
- Maestre, crezusem ca tu poti vedea in intuneric.
- Da, asa este, a confirmat acesta.
- Atunci de ce ai nevoie de felinar?
- Pentru ca aceia care nu pot vedea in intuneric sa nu dea peste mine.
[...]
Filosofie contemporana
[...] Iadul lui Russell. Intrucat in traditia crestina iadul este cel mai rau loc imaginabil, unde oamenii sufera pedeapsa vesnica pentru faptele rele savarsite in timpul vietii, Russell, cu obisnuitul lui simt al umorului, spunea ca trebuie sa fie “un loc in care politia este germana, soferii sunt francezi, iar bucatarii, englezi.”
[...]
Dumnezeu iese din joben. [...] “Doi evrei evlaviosi discuta despre calitatile remarcabile ale rabinilor fiecaruia. Unul spune:
- Dumnezeu vorbeste cu rabinul nostru in fiecare vineri.
- De unde stii? intreaba celalalt.
- Chiar rabinul ne-a spus-o.
- Si cum stii ca nu minte?
- Cum sa minta un om cu care Dumnezeu vorbeste in fiecare vineri?” ”
(in aceasta ultima gluma este vorba de greseala numita ‘petitio principii’, sau ‘cerc vicios’).
La finalul textului, transmit indemnul de a nu se rata o scriere asa de atragatoare si captivanta precum ‘Filosofia pentru bufoni’, a lui Pedro Gonzalez Calero, in care educatia si instruirea, cu referire la filosofie si evolutia gandirii filosofice, sunt mixate de minune cu umorul specific vorbelor de duh ale filosofilor, dar si cu unele interventii sau reflectii pline de haz ale autorului. O alta sugestie pe care o cred intemeiata si o pot da ar fi combinarea volumului ‘Filosofia pentru bufoni’ cu alte carti din colectia Bonton, precum ‘Platon si ornitorincul intra intr-un bar…Mic tratat de filosdotica’, ‘Aristotel si furnicarul merg la Washington’ sau chiar seria ‘Ghidul xenofobului’. Garantez ca efectul de binedispunere va fi maxim printr-o combinatie intre cartea scrisa de Calero si volumele picante ale lui Cathcart si Klein, urarea mea pentru cititorii interesati fiind aceea de a avea o lectura placuta si cu rol de evadare din stresul cotidian !
Alexandru Raul Trandafir
[ratings]
John Bridges – Cum sa fii un gentlemen. Mic tratat de eleganta
In May 19, 2008 in IQ
Traducerea: Gabriel Stoian
Editura Nemira, Bucuresti, 2008
Imi aduc inca aminte momentele de acum 10-15 ani, cand incercam sa ma pregatesc pentru o viata frumoasa citind “Codul bunelor maniere astazi\” sau “Politetea la toate orele zilei”. Si indraznesc sa spun ca unele lucruri le-am aplicat si le aplic cu folos si astazi. De aceea, citirea acestei cartulii mi se parea instructiva, trecand peste faptul ca autorul este american si ma gandeam ca multe dintre aspecte pot parea irealizabile in societatea romaneasca.
Si am avut dreptate in mare parte. Multe mici sfaturi sunt amuzante, unele imposibile, unele prea pretentioase, destul de putine adaptabile romanilor. Cartea se citeste repede si marturisesc ca eu am facut-o cu zambetul pe buze. Lucrul cel mai important si interesant l-am aflat din introducere: “Nu este suficient sa te comporti ca un gentlemen. Important este sa fii un gentlemen in orice ocazie, iar asta inseamna sa te gandesti la ceilalti, sa fii prezent atunci cand este nevoie de tine si sa-ti dai seama cand trebuie sa te retragi. Un barbat devine gentlemen prin ceea ce face si ceea ce este – o acumulare de comportament elegant de-a lungul intregii sale vieti”. Remarca superba, insa destul de singulara.
In continuare, voi incerca sa prezint cateva reguli amuzante (sau bizare) pentru un barbat:
-Daca este racit si mai ales daca are febra, un gentlemen refuza orice invitatie la evenimente sociale. Daca este posibil, el va evita chiar sa mearga la serviciu. Situatii aproape imposibil in Romania si chiar in lumea moderna a corporatiilor multinationale. Cum e posibil sa lipsesti de la serviciu pentru o simpla raceala? Mie nu mi s-a intamplat pana acum;
-Un gentlemen nu ezita sa isi filtreze apelurile. (Amuzant, mai ales ca tendinta acum e sa iti iei doua-trei telefoane mobile si sa primesti cat mai multe apeluri, doar asa \”pari\” mai important in ochii celor din jur);
-Un gentlemen nu foloseste claxonul automobilului fara discernamant. (Hahaha…spuneti asta majoritatii masculine din capitala Romaniei);
-Un gentlemen nu atinge copiii altor persoane decat daca este invitat sa procedeze astfel (Complet absurd. Parca imi vad prietenii care au copiii la fel de mici ca al meu: \”Te rugam sa ne atingi baietelul\”);
-Un gentlemen se ofera intotdeauna sa imparta umbrela cu alta persoana. (Asta pana ma vede nevasta cu alta sub umbrela);
-Pe vreme calduroasa, un gentlemen poarta intotdeauna maiou. (Destul de corect spus, insa aproape imposibil intr-un loc de munca fara aer conditionat si pe o caldura peste 35 de grade);
-Un gentlemen nu poarta niciodata o pereche de blugi doua zile la rand. (Daca nici blugi nu am voie, nu o sa fiu niciodata un gentlemen. Nu ca as fi pretind vreodata ca sunt);
-La masa, orice gentlemen o ajuta pe femeie din dreapta sa, atunci cand aceasta se asaza sau se ridica de pe scaun (Iar ma bate nevasta. I-am citit asta si a zis ca o sa fie atenta de acum inainte sa se aseze in dreapta mea, ca sa nu ajut pe altcineva).
-Daca un gentlemen doreste ca invitatii sai sa plece, va strange sticlele cu bautura (Iata o regula tipic romaneasca. Ma intreb insa daca mai ramane gentlemen daca face aceasta?)
-Un gentlemen adevarat are in bucatarie un tirbuson de calitate (Daaaaaaaaaaa)
Ene Stefan
[ratings]
“Cum să fii un gentleman”. Mic scenariu ştiinţifico-fantastic
In May 19, 2008 in IQ
Există tot felul de creaturi ciudate aciuate pe suprafaţa Pământului ! Nu bănuiam că şi gentleman-ii actuali ar face parte de pe lista incompletă a cripto-zoologiei. Dar citind cartea lui John Bridges – Cum să fii un gentleman, apărută la Nemira anul acesta , te convingi că nu ai ştiut aproape nimic până acum despre ceea ce este cu adevărat un gentleman.
Toate prejudecăţile noastre cum că un G (aşa îi vom spune de-acum, din raţiuni de spaţiu limitat) ar fi o fiinţă cu origine nobiliară, rasată, exersată în arta curtoaziei s-au dus la vale, pe apa Sâmbetei. Împinse cu o voioşie juvenilă de J.B.. Mă îndoiesc că vreun G veritabil „de pe timpuri”(specie acum pe cale de dispariţie, atenţie ecologişti!), confrate de club cu vreun Sherlock Holmes s-ar mai recunoaşte în vreo ”definiţie” din acest „mic tratat de eleganţă”. Sau de condoleanţe. Pentru firescul G de odinioară. De fapt nu cum ar trebui să fie un G ne preocupă acum, ci blăniţa de X-Man care şi-o pune în spinare neîmplinitul cultural şi social din „opusul” lui J.B.. Nu-ţi trebuie neapărat o musculatură de culturist ca s-o faci pe-a Demolition man cu acest „tratat”. Din start descoperi că deja ai de-a face cu ruine.
Dar nu din cele romantice, ci dintr-acelea cu pretenţii. Are Iuliu A. Zanne o zicală în Proverbele românilor (Bucureşti, 2004, VIII, p. 500) care sună cam aşa: „Multe, în adevěr, dar tόte pě dos le scie cel prost”.
Dar să începem cu începutul. Dedicaţia este ea însăşi o perlă: „Pentru Clay Isaacs, care s-a născut ştiind toate acestea”…Şi eu care am crezut atâta vreme că abia în timp devii G şi nu te naşti aşa, cel puţin într-o accepţiune recentă a termenului! Cine ştie ce credinţă religioasă, ori vreo veche doctrină metafizică, l-o fi marcat pe autorul nostru: hindusă? platoniciană? Mister…Şi descoperi, păşind în Introducere, că J.B. este chiar şi feminist (să sperăm că numai din când în când) de vreme ce poate spune ceea ce spune: „Vreme de decenii – poate chiar secole – bărbaţii au depins de femei pentru a stabili regulile comportamentului civilizat”. Ba o mai face şi pe-a psihanalistul.
Bietul G, pentru a deveni un G valabil, trebuind să sufere traumatismul desprinderii de mămica lui: „În viaţa fiecărui bărbat apare un moment când mama lui nu se mai află în preajmă.” Se poate să fie aceasta cauza pentru care un G nu are nevoie de prea multă raţiune: „Pentru a deveni G este nevoie doar de puţină logică.”?!
Şi de ce nu te-ai întreba ce-o fi în capul acestui autor (deşi îl suspectez de a fi o ea, conform unor indicii anatomico-cogitative foarte transparente) de poate oferi o definiţie atât de…delicată bărbatului G : „o acumulare de comportamente elegante de-a lungul întregii sale vieţi.”? După cum spuneam, suspiciunea mea în privinţa identităţii genului specialistului în comportamente elegante se întăreşte aflând şi care este target-ul acestei(obiectul aşa arată) cărţi: „femeile vor fi încântate că această carte există.”
Primul capitol. Ni se revelează faptul că G nu este un evazionist, un personaj înspăimântat de resorturile redundante ale realităţii: „Un G trăieşte în lumea reală.” Totuşi, eu înclin să cred că acesta face parte dintr-o specie expirată de aliens doritoare să pozeze în fiinţă umană. Iată şi dovada: „Un G ştie să facă un sendviş cu caşcaval la ora două şi o omletă la şapte dimineaţa.” Adaptarea la condiţiile terestre începe cu lucrurile mărunte, desigur. S-ar părea că G alien nu posedă organele bucale corespunzătoare îngurgitării normale a laptelui terestru: „Chiar dacă locuieşte singur, un G nu bea lapte direct din cutie.”
Faptul că este dezorientat oriunde s-ar afla, ne dezvăluie de asemenea că G e un străin de această planetă: „Dacă se rătăceşte, un G recunoaşte aceasta. El trebuie să solicite imediat îndrumări.” Mai aflăm, cu neplăcere pentru omenire, că G fie posedă mai multe braţe, fie se poate multiplica atunci când este nevoie ca să facă un pic de rău oamenilor: „În sala de pregătire fizică, un G nu trebuie să acapareze toate aparatele.” Trecem, totuşi, peste unele probleme care se pot ivi în calea perfecţionării unui G, precum „scobitul în nas”, ori „eczemele picioarelor”.
Mai extragem o informaţie interesantă despre civilizaţia acestei specii de extratereştri. S-ar părea că aceştia nu deţin uşi rotative: „În cazul unei uşi rotative, orice G trebuie să fie mai atent decât de obicei.” Chiar şi un G are uneori mici păcate omeneşti: „Dacă mănâncă în pat, un G trebuie să schimbe cearşafurile.”
Dar să nu fim răi de-a binelea! Există şi un pic de inimă în fiecare G, mai ales când se află într-un supermarket, la coadă la casa de marcat: „El trebuie să-şi dea seama că la rând stau şi oameni care au în coşuri lapte proaspăt, iar acasă îi aşteaptă copii flămânzi.” Iată că ideea de Bine este răspândită în întregul Univers!
Şi de-şi închipuie cineva că e uşor să fii un G, vedem cum aspirantul la acest titlu pleacă de undeva din subnormalul bunelor maniere: „când se află într-un loc public sau în compania altor persoane, el trebuie să se abţină de a morfoli între dinţi resturile unei ţigări de foi.”
Uneori un G, ca un bun alien ce este, uită că oamenii acestei planete mai pot prezenta şi defecte de văz sau de auz. Iar dacă nu este şi un excelent taumaturg, ar face bine să fie atent la cei pe care-i interpelează: „Un G nu va striga la persoanele surde sau la cele oarbe.” Şi de ce ar face-o? Oricum nu va fi receptat…
Şi totul continuă în aceasta manieră debusolantă încât te întrebi dacă nu este necesară o simplă lobotomie pentru a deveni „un adevărat G”? Dincolo de nevinovatele extrageri din context pe care le-am practicat, există o sumedenie de sofisme în această carte, care de altfel te învaţă o mulţime de lucruri care ţin de bunul simţ, ce dovedesc încă o dată că J.B. ar face bine să reia unele noţiuni elementare de logică generală. Înainte de a scrie atâtea cărţi despre „eleganţă”. Nu de alta, dar riscă la un moment dat să fie înţeles doar de….aliens. Sau de suboameni. Intelectual vorbind.
Adrian Marin
[ratings]
Loup Verlet – Cufarul lui Newton
In November 19, 2007 in IQ, Istorie
Cine mai citeste Newton in original? Pe Newton il cunoastem din manuale si din ce au mai scris altii despre el. In Fizica de clasa a 9-a tin minte ca am studiat mecanica newtoniana. Rezumata de altii. Probabil si principiile sunt rescrise, pentru o clarificare didactica. E posibil ca, in afara de ecuatii sa nu fi citit nici macar un singur rand scris de Newton, un tip atat de celebru pentru scrierile lui dar atat de putin citit.
Daca nu ajung sa citesc lucrarile in original ale lui Newton de ce as citi o carte care vorbeste despre el si epoca aceea indepartata? Pentru ca, in afara de documentare minutioasa, cartea este vie. Iata cum prezinta Verlet succesul si esecul:
“Stiinta este un joc crud. Iti dobori in flacari adversarii, iti parjolesti concurentii, iti nimicesti rivalii. Desi stii, fiindca le-ai fost uneori victima, cat de rau dor loviturile, continui sa joci acest joc. Fara a simti vreo remuscare: la drept vorbind, nu eu ii vin de hac rivalului meu (sau invers), ci chiar stiinta; suntem amandoi in slujba ei, fara patima, impartial, ea ne departajeaza.” (99)
Si acum sa deschidem cufarul. Cufarul a existat, nu este doar o expresie. In el Newton a inchis lucrarile de alchimie, niciodata publicate. El a fost pastrat de descedentii familiei timp de doua secole.
In 1936 cufarul a fost deschis si lucrarile esoterice scoase la vanzare. Vandute dar niciodata publicate aceste lucrari stau la muzeu. Stiinta, asa cum o intelegem astazi, nu mai are nevoie de ele. Stiinta, asa cum era inteleasa atunci cand abia se nastea, se sprijinea, intr-un fel, pe pe genul acesta de scrieri (amestec de magie si alchimie, de teologie si stiinta).
Pana la urma de ce este atat de respectata stiinta acum? Pentru ca a dat fiinta lumii magicienilor: vorbim la distanta instantaneu, vedem in globul de sticla oriunde pe pamant, zburam prin aer iar plumbul nu l-am tranformat in aur pentru ca si-ar fi pierdut valoarea. Dar “transmutatia elementelor” o cunoastem si o folosim (elementele radioactive).
Lumea de acum este intr-un fel mai mult magica decat stiintifica. Iar fizica de acum, cel putin o ramura a ei, cea care se ocupa de astronomie, este un soi de teologie moderna, care il cauta pe Dumnezeu dincolo de Big Bang.
Chiar daca au fost uitate “radacinile” sau “motivele” stiintei actule, ele au supravietuit in cufar, obiect ce devine o metafora:
“Cufarul e gol dar el chiar a existat. El e spatiul vacant rezervat subiectului stiintei, locul definitiv pierdut al originilor sale, acel altceva informulabil care scapa ascendentului sau. El este receptaculul a ceea ce stiinta exclude pentru a se defini si pe care succesul ei nu ne mai ingaduie sa-l gandim si sa-l sesizam.” (31).
Mai sunt si altii, cunoscuti acum pentru solutiile stiintifice propuse, celebrii in vechime pentru cu totul ale motive. De exemplu Cardan, inventator al solutiei la ecuatia de gradul 3, era celebru mai ales ca medic si astrolog.
La fel Kepler, care a pus bazele astronomiei moderne este si creatorul astrologiei actuale. Si lista poate continua. Ma departez de carte si spun, mai in gluma, mai in serios ca magia si-a atins scopurile sub mantia rationalitatii stiintei.
Acum stiinta este si hranirea si cresterea porcilor sau cultivarea de cereale. Pentru asta se studiaza, se fac desoperiri in genetica, imbunatatiri etc. care ne ajuta sa ne hranim pe masura ce ne inmultim.
Pe atunci stiinta trebuia sa descopere cum a gandit Dumnezeu cand a facut lumea. Intrebare care acum e desueta. Numai ca din framantarile acestea s-a nascut lumea in care traim. Iar cartea de fata face o biografie a stiintei, nu numai a lui Newton, si mentioneaza disputele si framantarile care au insemnat inceputul discursului stiintific modern.
Discurs din care nu ar trebui sa lipseasca acel dram de magie care sa ne faca sa dorim lucruri absurde, nu numai confortabile, cum ar fi de exemplu sa stim ce a gandit Dumnezeu cand a facut lumea…
Silviu Toma
[ratings]
John Lloyd&John Mitchinson – Cartea Ignorantei
In August 13, 2007 in IQ
Multa superficialitate exista in viata noastra de zi cu zi. Se pare ca sintagma “fa-ti temele” derivata din limba engleza, e valabila si in zilele noastre. Pe primul loc, in afaceri, in viata cotidiana, e informatia, cine detine informatia detine puterea. Cartea de fata se adreseaza mai ales celor care nu stiu si care sunt constienti de acest lucru.
Multe din informatiile pe care le detinem, mostenite fiind din generatie in generatie, ca lucruri universal valabile, sunt false. Cea care m-a socat pe mine, este ca luna considerata satelitul natural al pamintului, se roteste in jurul planetei noastre si aceasta la randul ei se roteste in jurul lunei.
De aici rezulta trei miscari de rotatie a planetei albastre: in jurul propriei axe, a soarelui si a punctului de gravitatie care este comun cu luna. De aici rezulta fireasca intrebare: Cati sateliti are pamintul? Raspunsul la aceasta intrebare il gasiti in cartea de fata, bineinteles cu unele rezerve pentru ca zilnic se fac cercetari si se descopera lucruri noi.
Pun pariu ca nu stiti ca exista pe planeta pamint o specie dotata cu doua penisuri,unul de rezerva pentru cazul in care primul s-ar rupe, lucru care se intimpla destul de des. Destul de interesant nu?
Strutul nu-si ingroapa capul in nisip,contrar celor stiute nu e prost, daca ar face acest lucru s-ar sufoca.Daca se simte amenintat fuge de “rupe pamintul”avand o viteza destul de mare 65 km la ora,viteza pe care o poate mentine circa jumatate de ora.
Albinele, considerate de mult timp numai producatoare de miere si alte produse apicole, poseda si un sofisticat sistem de comunicare si o capacitate de stocare a informatiilor obtinute de-a dreptul impresionante. Sunt adevarate computere in miscare permanenta, transmitindu-si locul unde se afla cel mai bun nectar. Radarul lor functioneaza chiar si in lipsa soarelui. In zilele innorate, ca si in timpul noptii calculeaza pozitia astrului solar, chiar din cealalta parte a lumii.
Alta informatie soc detroneaza sampania “Dom Perignon“. Calugarul benedictin care a dat denumirea acestei bauturi nu este inventatorul ei. El s-a straduit din toate puterile sa elimine procesul de fermentare care ar fi dus la otetire. Altcineva a inventat sampania.Va las sa descoperiti cine citind.
Se pare ca “urmasii nostri” primatele cele denumite gorile dorm in copaci sau pe jos facindu-si cuiburi, ca niste adevarate pasari. Nu sunt cuiburi permanente, timpul de realizare este de cateva minute, femelele dorm in ele cu puii lor, in timp ce masculii dorm pe jos.
Nu pot spune ca am devenit mai desteapta citind si inmagazind aceste lucruri scrise , dar cu siguranta sunt mai inteleapta.
Totul trebuie trecut prin filtrul propriei gandiri, mereu trebuie pusa intrebarea “de ce”. Daca unele raspunsuri nu va satisfac, nu e nici o problema, adevarul iese mereu la suprafata, puteti dormi linistiti, sunteti printre cei care macar au intrebat.
Bors Angela
