Cand am auzit pentru prima oara de Ghidurile Xenofobului ma gandeam sa gasesc in paginile acestor carti (despre care vreau sa precizez si faptul ca vin la pachet cu un uimitor design de coperta) cu totul altceva. Stiam desigur ce semnifica cuvantul „fobie”, dar „xeno” ma ducea cu gandul la muzica sau ceva asemanator. De aceea primul lucru pe care l-am facut a fost sa dau un search pe atotstiutorul google si ce am gasit: „xenofobia” provine din greaca si semnifica frica sau ura fata de straini si de necunoscut. Ok. Bine ca am lamurit asta.

Ultimul Ghid publicat la Nemira scris de Ken Hunt si Mike Taylor („Mike”, „ Ken” tipic australian) este desigur despre Australieni. Cum nu stiti cine sunt Australienii? Ei bine cautati o harta prafuita prin casa si axati-va privirea pe coltul din dreapta-jos. Da, acolo, „insula continent” cum ii mai zic eu. Acum cu siguranta va aduceti aminte. Cine nu stie acea engleza „stalcita” cu un accent sudist care parca iti zgarie urechile?

„Australienii nu sunt subtili si nici limba lor nu este. Ei vor spune ceea ce vor sa spuna.”

Cuvintele capata semnificatii diferite in aceea zona. De exemplu: cand un australian zice ca e caldut, sa fii pregatit pentru +120 grade Fahrenheit (cam cca + 49 de grade pe la noi, deci stati fara nici o grija).

Doar il stiti pe Steve Irwin faimosul vanator care a murit din pacate acum ceva timp in urma. Va mai aduceti aminte ce vana? Crocodili deigur! Cine a vazut un crocodil sa ridice mana! Crocodilii, cangurii, diavolii tasmanieni( varianta reala in carne si oase a lui „TAZ”, diavolul tazmanian produs de Warner Bros. Animation), ursi koala, ornitorincul cu cioc de rata, furnicarul tepos si cainele dingo sunt cateva dintre speciile ce populeaza acele necunoscute (cel putin de mine) meleaguri.

Majoritatea australienilor a fost de origine britanica si din regiunile locuite de albi ale Comunitatii Britanice a Natiunilor Unite.

„Aparentele sunt inselatoare. Niciodata sa nu faceti eroarea de a subestima Australienii. Le place sa prezinte o desconsiderare accidentala pentru orice ii inconjoara, insa nimeni nu dobandeste accidental un stil de viata relaxat ca al lor.”

„Australienii vor intoarce orice statistica in favoarea lor.”

De exemplu: o statistica cu privire la accidentele rutiere arata ca 40 % dintre soferi erau sub influenta alcoolului. Insa cum restul de 60 % dintre ei nu au pus nici o picatura pe limba si tot au facut accident este evident mai sigur sa bei si sa conduci.

Ghidul Xenofobului – Australienii il consider un portret excelent al acestui popor. Rasfoindu-l am descoperit texte amuzante care m-au incantat si m-au determinat sa nu las cartulia din maini pana in momentul in care stomacul si-a cerut drepturile cu tarie.

Ma bucur ca am avut ocazia sa fac cunostinta cu comportamentul, obsesiile si traditiile ce ii reprezinta chiar daca inca nu am avut norocul sa fac nici un pas peste granita frumoasei noastre tari. Deci recomand acest ghid oricarui calator impatimit si cu siguranta nu ar trebui sa lipseasca din biblioteca visatorului amator.

Daniel Ungureanu

Mai multe detalii gasiti pe site-ul editurii la pagina dedicata romanului.

Aparentele, fie ca vrem sa recunoastem, fie ca nu, sunt cel putin la fel de importante ca si continutul. Ilustratiile Valeriei Moldovan, critice si elegante, in acelasi timp, devin astfel un companion demn si necesar al textului. Impreuna creeaza senzatia ca citesti o carte-obiect, scrisa/desenata de doua femei exigente, preocupate de barbati.

Lectura reveleaza reguli simple, care au greutatea unor legi de aur. Sau de fier, daca ne referim la intransigenta cu care Dana Budeanu le emite. Astfel, aflam care sunt hainele potrivite diferitelor tipuri masculine sau haine pe care orice barbat al trebui sa le detina in garderoba sa. De asemenea, este indicat ca domnii sa isi alega singuri imbracamintea deoarce aceasta este o atitudine matura, precum si o modalitate de exprimare.

O haina bine aleasa poate masca kilogramele indaratnice din talie si poate sa confere prestanta unei constitutii zvelte.

In ceea ce priveste bijuteriile, Dana Budeanu este transanta: bijuteriile si barbatii sunt categorii incompatibile. Daca ceasul si verigheta reprezinta singurele accesorii care ar putea fi acceptate din aceasta categorie, recomandarea Danei este ca ele sa fie cat mai discrete.

Unul dintre cele mai interesante aspecte ale cartii este pledoaria pentru palarie. Accesoriu obligatoriu al elegantei masculine pana nu demult, palaria a devenit demodata. Cu toate acestea, daca palaria este bine aleasa, poate fi un indiciu important al prestantei purtatorului deoarece mareste statura si confera eleganta.

Autoarea face si alte recomandari pe care le consider exagerate deoarece exprima pareri mult prea personale si exclusiviste. Probabil ca are dreptate atunci cand afirma ca incaltamintea si imbracamintea cusute manual sunt de cea mai buna calitate, insa cati isi pot permite asemenea obiecte? Aici o banuiesc pe autoare de a-si fi impus propriile preferinte ostentative asupra recomandarilor practice de imbracaminte.

De fapt, a doua jumatate a cartii este constituita din  recomandari catre un stil de imbracaminte exclusivist, foarte scump. Astfel, cartea devine un fel de reclama la un stil care te face sa te gandesti daca nu cumva Dana Budeanu a scris doar pentru Ion Tiriac, Dinu Patriciu sau Ilie Nastare. Iar gentleman-ul din titlu nu devine altceva decat un barbat care trebuie sa isi asorteze tinuta la un status economic mult peste medie, care seamana foarte bine cu proaspat imbogatitii Romaniei.

Asadar, daca ignoram a doua jumatate a cartii, care spune in subtext ca stilul este in buna masura echivalentul unor haine scumpe (si ce nevoie am avea atunci de asemenea carti, pentru ca de cele mai multe ori hainele bine facute vorbesc de la sine), din volum ramane experienta placuta a unei carti care merita un loc de cinste in biblioteca si ar merita rasfoita din cand in cand, inainte de a ne duce la cumparaturi.

Am retinut din Manual de stil. Gentleman un sfat nepretuit: increderea in sine pleaca si de la camasa care ascunde burta, si de la pantalonii care vin bine pe talie, precum si de la pantofii care arata impecabil.

Cezar Alexandru

Mai multe detalii gasiti pe site-ul editurii la pagina dedicata romanului.

Parcurgand aceasta carte, vom fi in acelasi timp amuzate, intrigate, mirate, dar mai ales vom gasi solutii pentru a ne descurca elegant in momente mai mult sau mai putin complicate. Asta nu inseamna ca “micul tratat” este o carte tabu pentru barbati. Dimpotriva, pe langa placerea lecturii, ar putea sa le sporeasca intelegerea fata de mame, consoarte, prietene etc.

Abordarea acestui subiect delicat este facuta in principiu in mod traditionalist, ducandu-ne cu gandul la doamnele de odinioara care nu traiau in ritmul alert de astazi si care probabil nu aveau atatea responsabilitati, putandu-se concentra asupra “bunelor purtari”. Observam insa cum autoarea transpune aceste uzante in timpul modern, in viata femeilor ce au in acelasi timp viata profesionala, sociala si de familie. Astfel, in mod neasteptat, gasim indrumari cu privire la primirea sau trimiterea unui e-mail, ori legate de comportamentul unei adevarate lady la locul de munca, indiferent de pozitia ocupata.

Cateva dintre sfaturi amintesc de un trecut in care situatia femeii era incerta, dar au corespondent intr-un prezent in care acestea isi pierd din ce in ce mai vizibil feminitatea. Altele ne amuza printr-o precizie inutila, cum ar fi “O lady nu poarta fusta din panza inainte de Pasti, si nici dupa Sfanta Maria”, iar unele nu numai ca ne amuza, dar ne fac sa ne punem intrebari in legatura cu superficialitatea conceptului de “lady”: “Daca este de asteptat sa i se vada picioarele, o lady se epileaza ori poarta ciorapi.”

Bineinteles, “Cum sa fii o lady” este doar un ghid, si simplul fapt de a urma sfaturile sale nu transforma o femeie needucata intr-o lady. A fi o lady implica mult mai multe aspecte, nu legate doar de comportament, ci si de calitatile morale, de felul de a gandi, de alegerile si de actiunile intreprinse.

In concluzie, cartea lui Candace Simpson-Giles este recomandabila oricui, atat ca un “cod de bune maniere” cat si ca o lectura putin mai neobisnuita dar distractiva.

Andra Stoicoci

[ratings]