Jean Claude Bologne – Istoria cuceririi amoroase

In September 04, 2009 in Eseu

“ Dupa ce am studiat finalizarea ei sociala (“Histoire du mariage en Occident”), reprezentarile mentale care o sustin (“Histoire du sentiment amoureux”), contextul care o favorizeaza sau o exclude (“Histoire du celibat et des celibataires”), in cele ce urmeaza ma voi limita strict la acel prim pas care cuprinde, in germene, intreaga relatie ulterioara.” (Jean Claude Bologne – Introducere la « Istoria cuceririi amoroase »)

Jean Claude Bologne este o personalitate remarcabila a literaturii franceze. Poet, filolog, istoric, medievist, romancier, jurnalist, profesor, conferentiar, el ne ofera o lucrare de o remarcabila eruditie si de o mare suplete : « Istoria cuceririi amoroase ».

Ceea ce autorul ne propune este un splendid periplu in istoria omenirii. Insa, Jean Claude Bologne nu ne aduce pe frontul de lupta inconjurati de tipetele gloantelor si nici in sali de consiliu pentru a fi martori la semnarea tratatelor de pace.

El nu ne determina sa aplecam  urechea la comploturile ce rastoarna imperii sau la tradarile ce distrug vieti. Jean Claude Bologne ne invita in saloane luxoase, in trasuri, in sali de bal, in gradini, in biserici, in toate acele locuri ce permit apropierea dintre barbati si femei.

In mod cronologic, descoperim animalitatea oamenilor Preistorici, pederastia greceasca, amagirile Evului mediu, galanteria renascentista, contradictiile din Epoca Luminilor, nasterea flirtului in secolul XIX si tehnicile de marketing ale secolului XX. Sunt nenumarate unghiurile din care este abordata problema si deosebit de pasionante tehnicile amoroase inovatoare ce alterneaza cu cele extrem de vechi. Sursele de inspiratie nu sunt doar foarte numeroase ci si extrem de variate. Astfel, pe langa manualele de seductie, publicate in numar coplesitor in ultimii 30 de ani, autorul cartii a consultat literatura vremii, productiile cinematografice, corespondenta amoroasa, jurnale intime, memorii si arhive judiciare.

Fiecare epoca istorica a avut practicile si tehnicile sale dar si un farmec aparte pe care Jean Claude Bologne a stiut sa il surprinda intr-un stil extrem de dinamic, alternand ironia fina cu umorul si cu seriozitatea. Paragrafele ce urmeaza se doresc a fi niste sumare puneri in lumina a unora dintre cele mai edificatoare coordonate ale fiecarei perioade in parte pentru a suscita interesul unei lecturi mai mult decat pasionante.

Autorul accentueaza faptul ca Antichitatea se afla sub semnul salbaticiei si al brutalitatii intrucat chiar si tehnicile de curtare sunt preluate de la animale ( parada nuptiala, darurile, fuga simulata, pupatul). Cum fiecare epoca se bucura de propriile sale strategii de cucerire, ea detine si anumite locuri de intalnire ce faciliteaza apropierea. Pentru lumea preistorica acestea sunt: templele, forumurile, dineurile – locuri unde se considera ca este prezent zeul iubirii.

In perioada de glorie a marelor imperii Grec si Roman, primul pas era rezervat tatalui ce ajungea sa-i supuna pe pretendenti la diferite probe. In toate manualele de seductie se observa, in functie de timpul istoric, predilectia pentru expresii apartinand unui anumit domeniu. Astfel, in aceasta perioada vocabularul abordat este preluat din vanatoare, pescuit sau razboi. Inca de acum se nasc tehnicile de cucerire, predate seducatorilor mai putin inspirati. Se vede ca pentru greci si romani jelaniile, vizitele pe furis sau mituirea slujnicelor erau cele mai de succes abordari.

La vremea Evului mediu casatoria se negocia intre parinti iar cavalerii se faceau remarcati in lupte, dedicandu-si victoriile femeilor curtate. Lectura ii apropia pe indragostiti iar vocabularul sufera modificari, acum apartinand sferei fictiunii prin sintagme ca “a tese o intriga”, “a avea o aventura”, “a face o cucerire”. Locurile de intalnire de asemenea se diversifica. Ele constau in piete, biserici, locuri pentru intreceri, turniruri, dansuri si spectacole, gradini. Darurile din Antichitate revin in actualitate si au rolul de a o angaja pe femeia care le primeste: batiste, panglici, manusi, un inel, o caseta, un flacon de parfum. Manualele de seductie nu mai prezinta doar tehnici amoroase ci si modele de declaratii, toate diferentiate in functie de rangul femeii curtate.

Asftel, “cand cavalerul se adreseaza unei doamne din inalta societate darul sau devine simbolic permitandu-i sa fie partas la intimitatea iubitei printr-un obiect interpus. In schimb, pastoritele primesc daruri scumpe: centura de matase, coreset cu snururi de argint, mantie de hermina.” Exista chiar si daruri ce se fac in numele casatoriei, cum ar fi: papuci de casa, centuri, ace de par, fructe, vin, mantii.

Renasterea stabileste etaloane pentru trei tipuri diferite de femeie: sotia, amanta si prostituata. Sotia trebuie sa fie respectabila, virgina si neexperimentata. Ea are un cuvant de spus neinsemnat in privinta casatoriei, autoritatea apartinandu-i capului familiei. Pretendentul putea beneficia doar de corespondenta si de portretul iubitei, iar intalnirea venea exclusiv dupa logodna. Dansul in cuplu este o noutate devenita o arma in arsenalul seductiei la oras si in curtile regale. La sate se practica doar dansuri colective in cerc sau in sir. Se naste mitul lui don  Juan cel ce asculta femeile si le flateaza dar o face pentru ca le cunoaste punctele slabe si stie sa le linisteasca. El transforma defectele in virtuti: “Pe cea cocosata o voi numi Atlas al frumusetii si ii voi spune ca poarta pe umeri un cer de gratii.” Tot in aceasta perioada apare moda trasurilor, precursoarele decapotabilelor de astazi care ofera cuplurilor un spatiu inchis, intim.

In Epoca Luminilor casatoria consensuala, incheiata in afara constrangerilor parentale castiga teren. In inalta societate, in cele mai stricte familii, se pastreaza traditia ca pretendentul sa nu-si poata vedea aleasa inainte de logodna, pana atunci fetele fiind  crescute in manastiri. Decorurile ce ofera ocazia intalnirii devin tot mai diversificate si mai intime: gradini, magazine, hambare, hoteluri, castele, budoare. Dintre acestea, Gradinile Tuileries, palat construit pentru Caterina de Medici ofera ocazii de seductie dar si de finalizare a actului. Este un loc preferat de amanti si de homosexuali. Epoca Luminilor este perioada ce determina aparitia antiseducatorului, un barbat ce mizeaza pe stangacie si nepricepere, model care va reveni in forta peste cateva secole.

Modelul seducatorului viril si patriot este reafirmat in  secolul XIX. Tot acum se inmultesc codurile – evantaiul, picioarele, timbrele, parfumurile, cartile de joc, pietrele pretioase, manusile – toate au un limbaj propriu. Iata cateva extrase extrem de edificatoare “culese” de autor dintr-un manual de seductie: “A deschide doar trei pliuri cand il tii in dreptul buzelor inseamna “va iubesc”. Un curtezan care-l strange cu mana stanga face o propunere la care doamna ii raspunde afirmativ luand evantaiul cu aceeasi mana. A tine in dreapta un evantai cu care atingi mana stanga e o invitatie la iubire. A-i numara pliurile e o invitatie la discutie.

Numarul de pliuri deschise reprezinta numarul de zile pentru fixarea unei intalniri, iar numarul de batai in evantai indica ora din cursul diminetii (cu aratatorul) sau al serii (cu degetul mic).” Iubirea isi imprumuta vocabularul si procedurile din sfera religiei: marturisire, spovedanie, asteptare a rasplatei. Manualele apeleaza acum la sensibilitatea femeilor si ii invata pe domni cum sa le impresioneze prin comotii, palpitatii, frisoane, roseata, paloare, lesinuri sau chiar tentative de suicid. Spre exemplu: “Paloarea considerata de femei “un semn sigur al suferintei provocate de dorinta” se obtine intepandu-va cu un ac, prin ranirea gingiilor sau prin trecerea buricelor degetelor prin foc.” Dezvoltarea mijloacelor de transport diversifica locurile pentru flirtat: pacheboturi, cazinouri, statiuni balneare sau termale, Orient Express-ul, salile de spectacol.

In secolul XX apar noi spatii de intalnire: locuri de studiu (scoli, universitati), de iesire (locuri de plimbare, cafenele, cabarete, baruri de noapte, discoteci), de lucru (biroul cu punctele lui nevralgice: la aparatul  de cafea, la xerox, la cantina), de destindere (piscine, cluburi de vacanta, plaje, expozitii). Dupa anii 1950 se disting doua tipuri de abordari amoroase in functie de scopul, tehnica sau brutalitatea lor: seductia – cautarea unei relatii stabile, cu miza pe sentiment si agatatul – incercarea de a satisface imediat o nevoie de ordin sexual. Jean Claude Bologne selecteaza un fragment edificator din “Le secretaire des amants” : “A seduce o femeie cere timp si bani. Trebuie sa o duci la restaurant, la cinema, la teatru, la opera, sa ii faci cadouri, sa ii daruiesti flori. Pe cand a agata o fata inseamna a o vedea o data, cel mult de doua ori, dar intotdeauna pentru o scurta perioada, petrecuta sub plapuma.”

Revine ideea de antiseductie seducatoare. Se naste astfel un nou tip de seducator, cel care nu face fetele sa viseze, nu le forteaza, nu le agata, nu le vinde promisiuni frumoase, ci le misca, le liniseste, le amuza. Pentru a seduce fara a fi un seducator, trebuie sa adauge calitatilor lui de barbat (protectie si incerdere) unele feminine (tandretea). Astfel el ia lectii de la Oscar Wilde din “Conseils d’un homo aux hétéros pour séduire les femmes” (“Sfaturile unui homosexual catre heterosexuali pentru a seduce femeile.”). In era informatiei si a vitezei, seductia devine o stiinta, predata de comunitatea de Pick Up Artists si analizata de oameni de stiinta ce subliniaza marea relevanta a microgesturilor in stabilirea compatibilitatilor dintre parteneri.

Dupa lectura unei lucrari atat de ample si de bine puse la punct nu ai cum sa mai privesti cu aceeasi ochi o cucerire amoroasa.

Ioana Gabriela Gorgoi

[ratings]
               

Comentarii (1)

Ghidul xenofobului: englezii

In August 27, 2009 in Eseu

Innebunitor de calmi, dar violenti uneori, pasionati de mancarurile lor simpliste, permanent preocupati de vremea lor permanent rece si umeda, englezii se remarca in primul rand prin umorul lor irezistibil. Prin acelasi umor ascutit se remarca si Ghidul Xenofobului – englezii – o carte savuroasa si extraordinar de utila in situatia in care se intampla sa avem de-a face cu un englez veritabil…Astfel, vom sti ca la masa trebuie respectate cu cea mai mare strictete regulile bunelor maniere, iar cand nu le stim trebuie sa inventam unele pentru a-i satisface pe englezii atat de obsedati de eticheta si atat deputin interesati de mancarea propriu-zisa.Vom sti, de asemenea, ca nu trebuie sa ne aratam prea entuziasmati de alte nationalitati, indiferent ca sunt irlandezi, germani si mai ales francezi, pentru ca, in ochii lor, toate celelalte popoare sunt inferioare. Oricum, exprimarea prea intensa a sentimentelor nu este binevenita, decat in anumite situatii, foarte putine si foarte clar delimitate. “Este acceptabil sa-ti exprimi sentimentele la meciurile de fotbal, la inmormantari sau cand revezi o persoana pe care ai crezut-o moarta si ingropata”.Oricum, este recomandat sa se pastreze oanumita limita in toate, moderatia si judecata sanatoasa fiind la mare pret in Anglia. Astfel, “e rational si rezonabil sa ai la tine o umbrela in cazca ploua. (…) E logic si rational sa porti lenjerie curata in eventualitatea ca te calca o masina si ajungi la spital.” Moderatia se armonizeaza perfect cu modestia: “Chiar daca ai traversat Atlanticul intr-o barcuta cu vasle, daca esti englez e firesc sa te referi la realizarea ta doar cu un vag murmur de genul: Mai ies si eu cu barca din cand in cand”. Moderatia si modestia atrag dupa sine celebrul puritanism englezesc care“isi gaseste cea mai fidela exprimare in convingerea ca, daca ceva are gust bun, sigur face rau la sanatate si daca e neplacut, fara indoiala ca e sanatos”.Englezii sunt creativi si indemanatici. Iar acest lucru se vedeatunci cand isi modernizeaza locuintele: “pun tapet nou, schimba gresia si transforma exteriorul unei casute suburbane intr-un soi de cosmar gotic cu ferestre boltite, ziduri placate si usi batute in tinte (…) reducand cu mii de lire sterline valoarea de piata a proprietatii si impingand intreaga zona pe o panta descendenta”.Englezii se si relaxeaza, dar nu prin odihna, ci prin asa zisele “hoinareli”. Astfel, cand este vremea mai rea pornesc la drum, pe cele mai dificile trasee, masurandu-si fortele cu cele ale naturii.“Atat de populare sunt aceste confruntari cu stihiile, incat unii intreptinzatori organizeaza cursuri de disconfort fizic, in zone izolate si neospitaliere ale tarii, in cadrul carora participantii platesc sume mari pentru a fi supusi la incercari grele. Aceste cursuri, purtand numele romantic de “Supravietuire” sunt apreciate pentru presupusele lor calitati de formare a caracterului.Stransul din dinti e garantat”. Acelasi strans din dinti se dovedeste pentru englezi cea mai buna metoda de a suporta conditiile meteorologice extreme, care reusesc sa-i ia mereu prinsurprindere chiar si in mediul urban. “Trenurile au intarzieri sau sunt anulate ca urmare a unor ciudatenii ale naturii precum – frunze cazute pe sine –  sau – zapada -. Daca cineva sugereaza ca ninsoarea nu este ceva cu totul neasteptat in Anglia, explicatia vine imediat – Nu este tipul normal de zapada”!!

Raluca Poenaru 

[ratings]

Comentarii (0)

Aristotel şi furnicarul merg la Washington…

In August 19, 2009 in Eseu

Aţi fost atenţi vreodată, dar cu adevărat atenţi, la ce spun politicienii atunci când se trezesc în faţa mulţimii, în faţa unor microfoane sau când apar pe la televizor? În cazul în care răspunsul e negativ, încercaţi ca data viitoare să le urmăriţi discursul, chiar dacă acest lucru, în general, vă plictiseşte. Pentru că s-ar putea să vă amuze, totuşi. Totul depinde de perspectiva din care îi ascultaţi.

Asta au dovedit şi Thomas Cathcart şi Daniel Klein, care au scris Aristotel şi furnicarul merg la Washington… Mic antitratat de abureală politică, apărută în limba română la Editura Nemira. Sigur, ei vorbesc mai mult despre politicienii americani, dar principiile după care cei aleşi ne aburesc sunt universale, aşa că nu e musai să ştiţi cine sunt cei citaţi. Deşi, cu siguranţă, îi veţi recunoaşte. Iar dacă logica, filosofia şi retorica vă par prea mult, nu vă faceţi griji, totul e exemplificat, spre înţelegere, cu bancuri sau vorbe de duh.

Iată nişte mostre:

“Intervievator CNN: Ştiţi, în septembrie 2001, preşedintele spunea că, viu sau mort, o să punem mâna pe Osama bin Laden. Astăzi, încă n-am pus mâna pe el. Ştiu ce spuneţi dumneavoastră, că s-au înregistrat succese în războiul împotriva terorismului. Într-adevăr aşa a fost. Acesta este însă un eşec.
Frances Fragos Townsend, consilier la Departamentul Siguranţei Interne: Păi, n-aş fi atât de sigură… Este un succes care nu s-a înregistrat încă. Nu ştiu dacă privesc acest lucru ca pe un eşec.

Mulţumim pentru încurajare, doamnă Townsend. Aţi deschis astfel poarta către o lume întreagă de situaţii riscante. De pildă: “Nu sunt beat, domnule poliţist. Ceea ce vedeţi dumneavoastră acum este o stare de trezie la care n-am revenit încă.”

****
În final, iată şi o schimbare plăcută: un politician care foloseşte corect logica aristoteliană, strictă. Oficialul din dialogul următor apelează la o QED fundamentală (QED – abrevierea utilizată de romani în SMS-uri, atunci când voiau să spună quod erat demonstrandum, adică “ceea ce era de demonstrat”). Astfel, îşi momeşte oponentul să cadă în groapa pe care el însuşi a săpat-o – întotdeauna o plăcere pentru amatorii de gropi.

(Un delegat al Convenţiei Republicanilor din Utah susţinea că de-a lungul întregii graniţe americano-mexicane ar trebui ridicat un gard, pentru a-i împiedica pe imigranţii ilegali să intre în SUA.)

“Oficialul republican: Şi ce se întâmplă dacă ei (imigranţii ilegali) vor escalada gardul?
Delegatul: Îl electrificaţi. Aşa n-o să se mai atingă de el.
Oficialul: Şi dacă l-ar atinge? I-aţi lăsa să moară?
Delegatul: Ar fi alegerea lor.
Oficialul: Cum rămâne însă cu o mamă ce-şi poartă bebeluşul în spate? I-aţi lăsa să moară pe amândoi, şi mama, şi copilul?
Delegatul: Ar fi alegerea mamei, aceea de a-şi ucide copilul.
Oficialul: Deci să înţeleg că sunteţi proavort?
(Linişte mormântală)”
Sunt doar două exemple din multele care sunt în carte, pe care o recomand cu plăcere dacă vreţi să vă destindeţi un pic altfel decât de obicei.

Nu m-am putut abţine să mă gândesc la o astfel de carte care să îi aibă în centru pe ai noştri politicieni. Dar mi-a trecut repede: ai nostri nici măcar tâmpeniile nu le spun inteligent, aşa că nu prea le-ai putea diseca în stilul din această carte.

Adina Popa

[ratings]

Comentarii (0)

Pariul proprietatii – ghidul investitiei imobiliare inteligente

In August 17, 2009 in Eseu

Editura:Nemira 
Autori: Eduard Mircea Uzunov, LiviuMarcoci
An: 2009

Trebuie sa recunosc ca nu citesc carti despre economie si business semnate de romani. Exceptiile se cunosc: cursurile stufoase din facultate si masterat, ca efect al alegerilor pe care le-am facut in viata.

Cautand pe internet, am dat de carte si mi-am zis ca are un titlu provocator(“pariu”) si ca trebuie sa vad despre ce e vorba. O carte scrisa de romani pentru romani: tinta ar fi clasa de mijloc, cu apetit de investitie – preponderenta intr-o economie dezvoltata.
Prefata spre proprietatea privata

Adrian Vasilescu, cunoscutul analist economic, face o scurta istorie a relatiei romanului cu proprietatea si incheie intr-un mod aproape pesimist-prin trimitere la sectorul bancar, restul fiind istorie.
Cartea e conceputa pentru romanul contemporan cu criza, care nu are habar despre investitii imobiliare si pe care momentul l-a prins cu cash flow.(“bani in mana”).Sunt prezentate elementele importante ale unei investiti imobiliare-cu accent pe locatie- cu o paralela la stategia de lupta si alegerea zonei de conflict- si brokerul imobiliar. Cred ca intreaga carte e o pledoarie curajoasa despre brokerul imobiliar si cate poate face el pentru cei interesati, insa mare atentie-brokerul trebuie sa fie profesionist si sa lucreze la o agentie imobiliara cu o experienta pe piata romaneasca de cel putin 15 ani! Aluzia imi confirma inca o data faptul ca romanul isi urmareste propriul interes, intr-un mod cat se poate de evident.

Daca nu ai cash, ia-ti gandul de la investitie

Relatia sectorului imobiliar cu cel bancar e directa. Dar pe timp de criza e un adevarat show. Se sugereaza faptul ca nu e de luat credite acum, iar cei care au intrat in sclavie inainte de criza cu cativa ani, acum trebuie sa fie responsabili si sa suporte. Marturie stau oamenii nemultumiti, intalniti zilnic la ghiseele bancare. Asa e romanul-putin naiv- nu a stiut exact cum sta treaba cu banca, dar nu e de judecat- relatia cu banca e cat de cat normala pe plaiurile noastre abia din 2000, deci numai din propria experienta putea sa se prinda.

Adaptarea la situatie

Ok. Cum investim azi? Mai asteptam? Vindem? Cumparam? La prima vedere e simplu. Cine are bani, merita sa cumpere sau sa construiasca. Cine nu, e obligat sa vanda, sa mai astepte, dar aici e vorba de cativa ani, adica o noua crestere economica sa vina peste tara noastra. Adevarul e ca potential economic exista si sunt multe de facut-si ne-am ratacit chiar pe drum, cu aluzie personala la celebra piesa hip hop “Romania, Trezeste-te !!!”- cu trimitere speciala la imn-” Desteapta-te…”.

In loc de concluzii…

Am un spirit critic fata de concluziile date: scopul celor din carte ar fi incurajarea romanului sa aiba pasiune in ceea ce face-ceea ce ii lipseste, de fapt, generatiei prezente. Cred ca lipsa pasiunii apare cam pe la 18 ani-pentru cei mai multi la 21 de ani, in momentul in care au au terminat iluzionistii si curajosii ani de studentie si incep sa vada realitatea cu alti ochi sau ochelari.

Ultima pagina de text a cartii mi-a creat o stare de tipul haz de necaz- un adio, pe curand !(macar am mailul autorilor), care trebuie neaparat citat pentru deliciul si incurajarea noastra: “Dragul nostru cititor,fii fericit! Traieste cu pasiune fiecare zi. Priveste in jurul tau si toti cei care te vor simti vor fi la randul lor fericiti. Priveste oamenii direct in ochi, cu sinceritate, si lumea se va schimba, pentru ca noi, cu totii, facem lumea asa cum este.”. Cu mult bun-simt !

Tudor Bura

 [ratings]

Comentarii (1)

Nicolas Witkowski, Sven Ortoli – Butoiul lui Arhimede

In August 10, 2009 in Eseu

 ‘Butoiul lui Arhimede. Mic tratat de mitologie a stiintei’ a fost publicat la editura Nemira in 2006, in colectia Bonton, varianta originala din franceza (’La baignoire d’Archimede’) fiind editata in 1996, la Editions du Seuil. Autorii acestui eseu ori tratat despre miturile legate de diversele domenii ale stiintei sunt Sven Ortoli – doctor in fizica solidelor si creator al revistelor ‘Science & Vie junior’ si ‘Science & Vie Decouvertes’ – si Nicolas Witkowski – fizician, editor si ziarist, autor al unor lucrari precum ‘Dictionnaire culturel des sciences’ (2001, conducator stiintific) si ‘Trop belles pour le Nobel. Les femmes et la science’ (2005).
 

Incep recenzia prin scurta prezentare a titlurilor incitante de capitole din cuprinsul acestui ‘mic tratat de mitologie a stiintei’, dintre care as putea enumera pe urmatoarele : ‘Rezervorul lui Dumnezeu’, ‘Butoiul lui Arhimede’, ‘Carnetele lui Leonardo’, ‘Miscarea perpetua’, ‘Marul lui Newton’, ‘Frankenstein’, ‘Veriga lipsa’, ‘Progresul nu poate fi oprit’, ‘Sarpele lui Kekule’, ‘Tabelul lui Mendeleev’, ‘Amanta lui Alfred Nobel’, ‘Numarul de aur al lui Matila Ghyka’, ‘Pisica lui Schrodinger’, ‘Farfuriile zburatoare’, ‘Big Bang’, ‘Gaurile negre’, ‘Fluturele lui Lorenz’, ‘In numele stiintei’, pe langa altele macar la fel de interesante sau care pot soca si impresiona cititorul. 
 
In Butoiul lui Arhimede ne sunt prezentate revelatiile unor celebri oameni de stiinta, fie ei fizicieni, matematicieni, chimisti etc., dar autorii se axeaza, cu precadere, pe faptele care tin de legendele si miturile create in jurul inventiilor si vorbelor acelora. De-a lungul cartii putem intalni vorbele ‘intrigante’ si partial cu umor ale fizicianului Tesla (”Ideea mi-a trecut ca un fulger prin minte si, intr-o clipa, adevarul a devenit evident”), pe ale lui Roland Moreno, inventatorul cardului cu memorie (care marturisea ca ideea i-a venit “Intr-o dimineata”, in timp ce isi aprindea “un hasis”), sau pe cele ale matematicianului englez Christopher Zeeman (”[...] Mai tarziu in aceeasi noapte – [...] m-am asezat pe closet. Atunci strafulgerarea inspiratiei a explodat ca o bomba.”) etc.
  Cartea de fata constituie un eseu ori tratat despre stiinta si miturile, legendele si povestile conexe acesteia, in conditiile unei abordari pline de umor din partea autorilor, desi termenii utilizati si constructia temei/temelor analizate in paginile lecturate se caracterizeaza, de cele mai multe ori, prin complexitatea, seriozitatea si profunzimea necesare sferei sau lumii stiintifice.
 
Eseul lui Ortoli si Witkowski, ‘Butoiul lui Arhimede’, realizeaza o trecere sumara, dar indeajuns de cuprinzatoare, prin lumea stiintei si a legendelor corespunzatoare evenimentelor si personalitatilor din domeniul respectiv, de-a lungul istoriei. Astfel, cititorul descopera: care era scopul initial al radiometrului lui Crookes; semnificatia gestului facut de Arhimede in momentul revelatiei legate de legea hidrostaticii; lucruri ascunse despre anumiti oameni de stiinta; importanta lui Da Vinci in epoca Renasterii; ideile originale ale lui Bernard Palissy, care dorea obtinerea ceramicii din lemnul obiectelor de mobilier prezente in casa proprie; o parte din detaliile vietii lui Isaac Newton, atat din cea intima cat si din cea ‘profesionala’; amanunte interesante despre celebrul monstru Frankenstein, si ‘creatorul’ acestuia, plus elementele care au dus la denaturarea mesajului original al cartii cu acelasi titlu; teoria evolutionismului apartinand lui Darwin (in capitolul ‘Veriga lipsa’) descrisa si apreciata cu o tenta de umor; interventiile cu usoare note de ironie, sarcasm si cinism, pe langa umorul nelipsit, ale autorilor, intalnite in toata cartea, inclusiv in prezentarea progresului stiintific si ideologic de-a lungul ultimelor secole, progres care se asteapta a fi implacabil; revelatia de natura ‘comica’, prin replica atribuita, avuta de Friedrich August Kekule in momentul gasirii formulei benzenului; trasaturile tabelului creat de Dimitri Mendeleev, chimist rus; ‘picanterii’ privind atat viata din cercurile academice, cat si cea privata, a lui Alfred Nobel, a carui presupusa amanta era Sophie Hess; numarul de aur al lui Matila Ghyka (5/8); amanunte despre importanta lui Erwin Schrodinger, austriac, pionier al mecanicii cuantice, in fizica si stiinta in general; prezentarea teoriei sau ideii de Big Bang; teoria gaurilor negre, teoria haosului si cea a ‘efectului-fluture’ s.a.m.d.
 
 
   In orice caz, Sven Ortoli si Nicolas Witkowski, prin ‘Butoiul lui Arhimede’, au realizat un adevarat tratat si eseu despre lumea stiintei (fizica, matematica, chimie etc.), care binedispune, relaxeaza si chiar incanta prin abordarea de natura umoristica, chiar filosofica uneori, garantandu-se o lectura indeajuns de accesibila, referitor la capacitatea de intelegere si asimilare a mesajului de catre cititori, acestia fiind in buna masura ‘fortati’ sa mediteze si sa reflecteze asupra unora din paginile parcurse. 
 

 Lectura placuta!    

Alexandru Raul Trandafir    

[ratings] 

Comentarii (0)

Marshall McLuhan – Texte esentiale

In July 09, 2009 in Eseu

V-aţi întrebat de ce în prezent oamenii au tendinţa de a citi din ce în ce mai puţin? Care să fie atracţia irezistibilă a televizorului care a înlocuit, şi în societatea românească, aproape total lectura? Să fie doar efectele ieşirii din comunism, când lectura constituia una dintre puţinele căi de evadare, când un program tv extrem de ideologizat şi redus la două ore de emisie nu putea în nici un caz constitui o atracţie, şi intrării în societatea democratică a comunicării libere, unde fiecare este liber să consume obiectele culturale care îi sunt pe plac? Sau, poate, este mult mai mult decât atât? Ar putea fi oare semnele păşirii într-o nouă civilizaţie, în care audio-vizualul televizorului, cinematografului şi, mai nou, al internetului (aproape exclusiv anglofone) sunt pe cale a detrona cultura naţională a cuvântului tipărit?

O parte dintre răspunsurile la aceste întrebări se pot găsi în Texte esenţiale ale lui Marshall McLuhan. Profetul canadian a desţelenit, începând cu anii 50, explicaţiile la unele din întrebările de mai sus. Iar intuiţiile sale se constituie în continuare în una dintre cele mai îndrăzneţe şi răspândite paradigme explicative a efectelor mass-media asupra societăţii. Criticile aduse nu fac decât să sublinieze originalitatea şi puterea de sugestie a teoriilor acestuia.

Profesor de literatură engleză la Universitatea din Toronto, Marshall McLuhan a scris în perioada anilor 50-70, când în societatea nord-americană începeau să se vadă zorii epocii electronice. Confruntat cu aparenta involuţie tipului de societate în care preeminenţa educării prin tipărituri -epoca Gutenberg- începea să fie pusă la îndoială şi chiar marginalizată , omul de litere şi eruditul Marshall McLuhan încerca să definească şi să anticipeze schimbările paradigmatice antrenate de generalizarea mass-media electronice.

Iar una dintre cele mai importante transformări este apariţia satului global (global village), apropierea indivizilor la scară planetară determinată de generalizarea mass-media electronice, a căror instantanee şi universală putere de transmisie anulează spaţiul, timpul, şi mai ales barierele naţionale.

Concepţia centrală a lui McLuhan – the medium is the message- este bazată pe înţelegerea omului ca fiind definit de modificările senzoriale determinate de apariţia şi dezvoltarea unui nou mijloc tehnologic. Media care nu sunt altceva decât prelungirea unei dat natural, biologic, după cum unealta prelungeşte mâna, automobilul prelungeşte şi amplifică mersul, aşa şi radiou-ul extinde vorbirea,. televizorul vorbirea şi privirea, etc.

Problema apare când simţul prelungit prin mijlocul de comunicare dominant ajunge să le elimine pe celelalte, să strice sinestezia unei experienţe totale. În acest moment, se constată o hipnoză a simţurilor, descrisă de un alt aforism celebru: Mediul este masajul, „The medium is the massage”. Mult mai mult decât un simplu joc de cuvinte, butada ne avertizează împotriva puterii soporifice pe care o poate avea favorizarea exclusivă unui simţ asupra experimentării holistice.

Marshall McLuhan este recunoscut în prezent ca un guru al teoriei comunicării. Prin originalitatea teoriilor sale, exprimate cel mai adesea aforistic, dar mai ales prin fecunditatea interpretativă pe care o pot oferi înţelegerii mutaţiilor determinate de utilizarea mijloacelor de comunicare electronice, scrierile acestuia depăşesc interesul strict academic.

Texte esenţiale este astfel structurată pentru a facilita un contact adecvat cu gândirea lui McLuhan. Când am văzut cartea, am crezut iniţial că voi avea o antologie scolastică a cărţilor şi articolelor academice teoreticianului canadian. Cu plăcută surprindere, am constatat că aveam în mână o carte ce încerca să surprindă gândirea vie a unuia dintre cei mai influenţi autori canadieni.

Direcţiile principale sunt ilustrate atât prin extrem de influentele cărţi academice, cât şi prin popularizatoarele, dar nu mai puţin provocatoarele intelectual, apariţii în reviste pop şi emisiuni de televiziune. Prezenţa unui interviu acordat revistei Playboy, în acelaşi volum cu un fragment reprezentativ din extrem de erudita capodoperă Galaxia Gutenberg, se constituie în acelaşi timp ca o provocare, dar şi ca o adaptare la comunicarea specifică secolului XX.

O provocare şi mai mare ridică stilul cărţii. Contrar dezvoltării liniare a argumentării, după modelul înşiruirii literelor pe pagina tipărită, scrisul lui McLuhan sugerează experienţa gândirii aforistice, discontinuă şi mozaicată. O carte aşteptând să fie citită ca o hologramă, antologia de faţă ne prezintă o serie de fragmente de sticlă prin care putem întrevedea noua eră a comunicării.Şi, în stilul paradoxal specific, este o carte tipărită care ne invită să redescoperim stilul de comunicare oral.

Cezar Alexandru

[ratings]

 

Comentarii (0)

Tom Hodgkinson – Ghidul leneşului

In July 09, 2009 in Eseu

Cartea lui Tom Hodgkinson este în egală măsură o critică, o pledoarie şi un ghid. Volumul combate ideologia muncii izvorâtă din necesitatea de a înrobi omul maşinii, de a face din muncitor un simplu angrenaj subordonat funcţionării idolului modern – Maşina. Revoluţia industrială a definit omul după chipul şi asemănarea acestui dumnezeu, iar ideologia modernă a făcut tot posibilul să o pună în practică.

Pentru a ieşi din această stare decăzută, totalitară, este necesar să reînvăţam felul de a trăi, de a savura viaţa premergător revoluţiei industriale. Hodgkinson argumentează în favoarea acestei idei nu doar cu statistici privind rezistenţa muncitorilor împotriva asimilării cu maşinile, ci şi cu citate din gânditori ai tuturor timpurilor, citate care converg către o singură concluzie: pentru a fi creativ şi eficient, omul are nevoie de timp liber. În caz contrar, devine o brută inconştientă, înghiţind minciuna că „Arbeit macht frei”. Iar cea mai bună probă în acest sens este o călătorie cu metroul într-un oraş mare. La ora şase dimineaţa…

Concret, Hodgkinson recomandă o serie de plăceri simple ale vieţii, care ar putea fi redescoperite pentru a transforma viaţa dintr-o trudă într-o distracţie. Şi, paradoxal, distracţia poate fi mult mai productivă decât truda.

Plăcerile expuse sunt structurate corespunzător unui ciclu de 24 de ore, în antiteză cu ziua normală de lucru. Se începe cu bucuria simplă, descoperită încă din copilărie, „de a mai dormi cinci minute”. Se continuă cu bucuria necesară unui prânz slow-food, cu cinismul chiulului când colegii muncesc, cu puiul de somn de după amiază, cu pescuitul, tutunul şi băutul împreună cu prietenii după o zi de „muncă”. Toate definind un savoir-vivre care permite nu doar evadarea din capcanele trudei, cât mai ales descoperirea şi valorificarea potenţialului creativ.

Plăcerile propuse, de o simplitate naturală, se opun plăcerilor rezultate din posesia produselor tehnologice – condusul unei maşini scumpe, de exemplu, sau oferite de-a gata – vacanţe în locuri exotice. Din contră, ofertele consumismului nu fac decât să înrobească şi mai mult individul în lanţul muncii regulate necesare pentru a le putea plăti. Este momeala capitalismului pentru a determina oamenii să accepte înlănţuirea slujbei plătite.

Ultima miză a cărţii este politică, căutând transcenderea cele două sisteme sociale inspirate din maşinism: comunismul şi capitalismul. Ambele au în comun necesitatea de a subordona omul ca mijloc de producţie maşinii, diferind doar mijloacele. Comunismul a încercat, prin propagandă şi coerciţie, să transforme oamenii muncii in indivizi obedienţi, care nu pot gândi liber pentru a putea să conştientizeze starea de sclavie în care se află. I-a menţinut în lanţurile statului poliţienesc, oferindu-le succedaneul unui trai normat de figura paternă a partidului. Metoda a dat greş în 1989.

Mult mai eficientă este manipularea capitalistă. Aceasta nu doar ameninţă cu excluziunea socială, ci mai ales oferă iluzoriile fericiri ale consumismului. Obiectele care pot să fie posedate – în schimbul renunţării la libertate şi creativitate – sunt mult mai multe, şi mai ales, mult mai strălucitoare; se înnoiesc permanent pentru a înlănţui pe vecie lucrătorul căzut în mirajul posedării lor. Din păcate, nu muncitorul este cel care posedă miriadele de obiecte oferite de societatea de consum, ci invers, sistemul de producţie capitalist este cel care îl posedă, în folosul unei categorii de oameni care niciodată nu va lua metroul la ora şase dimineaţa – oamenii de afaceri.

Hodgkinson ne propune un stil de viaţă alternativ. Folosind rafinat mijloace ale umorului clasic britanic, critică socială subtilă şi ironică, citate abundente din autori clasici şi experienţe personale, el ne invită să păşim pe urmele lui, pentru a ne elibera de mirajele propagandei eticii muncii şi a ieşi din peştera trudei zilnice ca să ne putem alătura aristocraţiei celor care nu muncesc pentru a trăi, ci trăiesc pentru a-şi valorifica potenţialul şi pentru a face din viaţă o frumoasă zi de vacanţă.

 Cezar Alexandru

[ratings]

Comentarii (0)

Stephane Audeguy – Mic elogiu al blandetii

In July 08, 2009 in Eseu

‘Mic elogiu al blandetii’ (’Petit eloge de la douceur’), de Stephane Audeguy, a aparut la editura Nemira in 2008, traducerea acestui eseu (ori tratat) asigurata de domnul Ion Doru Brana fiind, spun eu, suficient de bine realizata sau optimizata pentru redarea cat mai transparenta si adecvata a mesajului transmis de autor. Varianta originala din limba franceza a acestui ‘mic tratat pentru deliciul intelectualilor’, al carei titlu l-am mentionat anterior, a fost publicata la Editions Gallimard, Paris, in 2007.

Alte carti scrise de Stephane Audeguy si aparute la Nemira sunt ‘Teoria norilor’ (primul sau roman, pentru care i-au fost decernate mai multe premii, unul chiar din partea Academiei Franceze), ‘Fratele lui Rousseau’ (al doilea sau roman, distins cu alt premiu) si ‘In memoriam’ (o colectie de vorbe, maxime, panseuri sau citate [intelepte] referitoare la ideea de moarte). 
 
Constructia interesanta folosita de Audeguy pentru un ‘mic elogiu al blandetii’ este asemanatoare cu cea a unui tratat sau eseu, dar imprumutand si elemente evidente specifice unui dictionar – cum ar fi prezentarea unor termeni, personalitati, notiuni etc. in ordine alfabetica (de la A la Z), ori explicatiile legate de respectivul pasaj sau ’subcapitol’ -, trasatura comuna a combinatiei respective de genuri (tratat, eseu, dictionar) fiind raportarea la conceptul de ‘blandete’, din punctul de vedere propriu fiecarei teme sau ‘probleme’ analizate in cartea de fata.
 
Autorul ‘trateaza’, putem spune nu intr-o maniera exhaustiva, termenul de ‘blandete’ si sensurile ori intelesurile variate implicate, sau chiar legaturile acestuia cu variate domenii de activitate, de la arta (literatura, dansul, actoria etc.) pana la filosofie si divertisment (televiziunea, spectacolul sportiv etc.), dar si raporturile dintre ‘blandete’ si societate, conexiunile cu viata sentimentala si multe altele.
 
Prezint in continuare cateva pasaje memorabile si citate de retinut din eseul lui Stephane Audeguy:
 
“  [...]
Arta de a tacea
[...] ‘Arta de a tacea’ a abatelui Dinouart (1771). In ea citim, de pilda, urmatoarele: “[...] trebuie sa stim sa ne carmuim limba, sa folosim momentele potrivite pentru a o infrana, sau pentru a-i da o libertate moderata; sa urmam regulile pe care prudenta le prescrie in privinta asta; [...] or, toate acestea presupun reflectii, inteligenta si cunoastere.” ”
[...]
” Blandetea unui vers francez
‘Anne in joaca dadu in mine cu zapada’. (Clement Marot) ”
[...]
” Cimitirul blandetii
In cimitirul blandetii intalnim: accort [amabil, afabil], [...], beurreux [untos], doucereux [dulceag, mieros], [...], souef [suav], suaveolence [suavitate, gingasie] si tomenteux [pufos]. [...] ”
[...]
” Forma prezentei carti
Avantajul abecedarului este de a fi complet arbitrar. Prin asta el isi sustrage continutul  de la seriozitatea unei logici univoce. Trebuia desigur ca o carte consacrata blandetii sa prezinte cateva curbe; si, cum spun mecanicii,  un joc. ”
[...]
” Gali
” De la stramosii mei gali am mostenit ochii de un albastru-deschis, creierul stramt si neindemanarea in lupta”, scrie Rimbaud. Adauga de indata: “Sunt de rasa inferioara din vremuri imemoriale.” ”
[...]
 ” Jandarmi culcati
Porecla e nitel cruda, dar obiectul ma incanta: e vorba de acele praguri care se plaseaza pe strazile noastre, in apropierea scolilor, de exemplu, pentru ca automobilistul distrat, sau prea nerod ca sa respecte copiii, sa fie silit sa incetineasca; dar fara a se recurge la o represiune brutala. ”
[...]
” Nori
Norii sunt de necuprins cu mintea. Sunt incomensurabili. Se poate estima in chip rezonabil ca n-au existat doi la fel de la formarea atmosferei terestre. In acest sens, ei sunt o imagine perfecta a lumii. ”
[...]
” Optimism
“Blandetea e invincibila.” (Marcus Aurelius) ”
[...]
” Rousseau (Jean-Jacques)
Dupa cum zice Michel Serres, Jean-Jacques Rousseau a inaugurat domnia micutului: micuta mea fantana a lui Heron, micuta mea sotie etc. Dar el stie prea bine ca asta-i si maretia lui. ”
[...]
” Slabiciune
De la blandete la slabiciune, diferenta este evident disparitia fermitatii; nu e o chestiune de grad.”
[...]
” Tacere
Sa cautam compania fiintelor cu care ne putem permite sa nu vorbim, inclusiv pentru a conversa cu ele.”
[...]
” Trandafir
Paul Claudel: ‘nu spinii sunt cei care ma apara, zice Trandafirul, ci parfumul meu.’ ”
[...]
” Tutun
Singurul argument acceptabil contra consumului de tutun si al celui de stupefiante usoare este ca ne deterioreaza senzatiile. ”
[...]
” Viata, cugetarile, maximele si opiniile lui Michel Drucker
[...] Daca ramai prea mult timp in aceeasi disciplina, in acelasi domeniu, devii un simplu functionar… De-asta n-am ramas la sport. Ba chiar dimpotriva!
Un artist trebuie sa fie popular, altfel nu este artist. [...]
Pretul succesului are multe fete. [...]
Bineinteles, nu poti sa multumesti pe toata lumea. [...]
(Michel Drucker, ‘Hors antenne’, Calmann-Levy, 1987) ”
 
 Stephane Audeguy reuseste, prin cartea ‘Mic elogiu al blandetii’, sa edifice un ghid sau indrumar, macar partial, pentru  o viata in care blandetea sa detina rolul principal, cititorul putand descoperi pe langa citatele enumerate de mine si alte pasaje la fel de interesante referitoare la notiunea de ‘blandete’. Prin titlul de fata oricine poate aprecia ca renumita colectie Bonton a editurii Nemira a castigat inca o scriere de inalta calitate, relaxanta si captivanta totodata, pe langa un autor caruia i s-au decernat numeroase premii in Franta, o alta mica dovada a valorii scrierilor.
 
 Inchei recenzia cu un citat din ‘Introducerea la viata blanda’, relevanta pentru mesajul cartii: “Blandetea comanda un fel de gherila, cu ascunzatorile ei de arme, replierile, capcanele si aliantele ei. ‘In lupta dintre tine si lume, sa sprijini lumea’: datoram acest indemn unuia dintre geniile cele mai blande ale literaturii mondiale (n. tr. Franz Kafka). Sa incercam a nu fi cu totul nevrednici de acest indemn. ”

Oricum, recomandarea mea personala ar fi sa nu pierdeti sansa acestei lecturi odihnitoare, dar si sofisticata in acelasi timp .

Alexandru Raul Trandafir

[ratings]

Comentarii (0)

Thomas Cathcart, Daniel Klein – Platon si ornitorincul intra intr-un bar…

In June 25, 2009 in Eseu

Platon si ornitorincul intra intr-un bar… Mic tratat de filosdotica (Plato and a platypus walk into a bar… Understanding philosophy through jokes – in original) este un best-seller international tradus in peste douazeci de limbi, a carui publicare fusese refuzata initial de nu mai putin de patruzeci de edituri. Autorii, Thomas Wilson Cathcart si Daniel Martin Klein sunt prieteni de o viata, absolvind impreuna atat Liceul Needham din Massachusetts, cat si Harvard College, iar dupa succesul volumelor Platon si ornitorincul… si Aristotel si furnicarul… (ambele aparute la Editura Nemira in 2009, in colectia Bonton) au fost porecliti “Tipii cu filosofia”.

In cuprinsul acestui volum putem gasi 10 capitole, care abordeaza curente, concepte sau scoli filosofice diferite, precum Metafizica, Logica, Filosofia limbajului, Filosofia sociala si politica, Relativitatea sau Metafilosofia, dar si altele la fel de importante si savuroase din punctul de vedere al continutului in glume, anecdote sau pilde pline de umor, relevante pentru capitolul respectiv din care fac parte. In acelasi timp, autorii onoreaza acest volum prin glosarul de la final, in care sunt explicati si definiti cu o nota speciala de umor termenii filosofici de baza pentru orice incepator in domeniul filosofiei. Acesta e unul din motivele pentru care volumul de fata poate fi caracterizat drept un perfect curs introductiv in filosofie, alaturi de stilul plin de verva al autorilor, care au condimentat tomul cu nenumarate momente sau dialoguri hazlii, umorul (uneori avand aspectul unui “haz de necaz”, in functie de situatie) imbinandu-se de minune cu usoare tente de ironie, sarcasm sau cinism. Reflectiile sau interventiile proprii autorilor se realizeaza intr-un mod dinamic de-a lungul intregii carti, in fiecare capitol tratat si mai ales in introducerea sau recapitularea prezente in acest “tratat”. Un alt atu sau un detaliu care captiveaza si binedispune cititorul il reprezinta si cele cateva desene sau caricaturi prezente in carte, alese inspirat pentru a sugera, cu umor bineinteles, ideea sau o trasatura de baza a fiecarui capitol.
Iata cateva citate picante, in afara carora vor ramane de aflat foarte multe cel putin la fel de “spumoase”, de care cititorul va ramane cu siguranta incantat :

Metafizica

[...] Teleologia. Are universul un scop anume? Conform lui Aristotel, orice in lume are un telos, adica un tel interior pe care este menit sa-l atinga.[...]

Doamna Goldstein se plimba impreuna cu cei doi nepoti ai ei. O prietena se opreste si o intreaba cati ani au. – Medicul are cinci ani, iar avocatul, sapte, raspunde ea. [...]

Rationalismul. [...] Optimistul crede ca traim in cea mai buna dintre lumile posibile. Pesimistul se teme ca asa stau lucrurile.

Optimistul : “Paharul e pe jumatate plin.” Pesimistul : “Paharul e pe jumatate gol.” Rationalistul : “Paharul e de doua ori mai mare decat ar fi necesar.”

Infinit si eternitate. Medicul ii spune unei femei ca mai are sase luni de trait. – Si pot sa fac ceva in sensul asta? intreaba ea.      – Da. Poti sa te mariti cu un contabil de la fisc. – Si cum o sa ma vindece asta? – N-o sa te vindece, ii spune medicul, dar cele sase luni care ti-au ramas o sa ti se para o vesnicie.

Logica

Fara logica, ratiunea este inutila. Cu ea, poti castiga dispute intelectuale, dar poti pierde sprijinul maselor.[...]

Paradoxul lui Zenon. [...] Vanzatorul : Doamna, aspiratorul acesta va va injumatati munca in gospodarie. Clienta : Grozav ! Atunci, dati-mi doua ! [...]

Epistemologia : Teoria cunoasterii

Idealismul german. [...] Asistenta : Domnule doctor, in sala de asteptare e un om invizibil. Medicul : Spune-i ca nu-l pot vedea acum.

Etica

Utilitarismul.[...] El : Te-ai culca acum cu mine pentru un milion de dolari? Ea : Un milion? Ha! Cred ca da. El: Dar pentru doi dolari? Ea : Sterge-o, amice ! Oare cine ma crezi ? El : Pai, deja am stabilit asta. Acum negociem doar pretul. [...]

Vointa de putere.[...] Problema cu mancarea germana este aceea ca, oricat ai manca, peste o ora tot esti flamand de putere.[...]

Filosofia religiei

Distinctii teologice.[...] Evreii nu-l recunosc pe Isus. Protestantii nu-l recunosc pe papa. Baptistii nu se recunosc unul pe altul in magazinele de bauturi alcoolice.

Existentialismul

Pictorul : Cum se vand tablourile mele?

Proprietarul galeriei : Pai, am o veste buna si una proasta. A venit cineva si m-a intrebat daca esti unul dintre acei pictori a caror opera va deveni mai valoroasa dupa moarte. Cand i-am raspuns ca da, asa cred, a cumparat toate picturile tale din galerie.

Pictorul: Oh, excelent! Dar care e vestea proasta?

Proprietarul galeriei: Cel care a intrebat e medicul tau.

Filosofia sociala si politica

Feminismul. Un barbat isi vede fiul suferind un teribil accident de bicicleta. Il ridica de la pamant, il asaza pe bancheta din spate a masinii si fuge cu el la spital. Cand copilul este dus in sala de operatii, chirurgul exclama: -Dumnezeule! E fiul meu! Cum e posibil?

Filosofia dreptului.[...] Un avocat ii trimite unui client urmatorul mesaj: “Draga Frank, mi s-a parut ieri ca te-am vazut in centru. Am traversat strada ca sa te salut, dar nu erai tu. Sase minute, deci 50 de dolari.” ”

Pentru a incheia recenzia, tot ce pot spune este ca acest volum de filosofie prin bancuri reprezinta o adevarata reusita, lectura fiind una relaxanta, cu rol de binedispunere dar si de capatare a unor valoroase informatii de baza despre filosofie (”marile traditii, scoli si concepte filosofice”), intr-un mod sau limbaj plin de haz si flexibilitate. Indemnul pe care il transmit pasionatilor de astfel de lecturi, dar si celor dispusi sa petreaca momente de neuitat printr-un volum care dezvolta intelectul si simtul umorului, este acela ca alaturi de Platon si ornitorincul intra intr-un bar… Mic tratat de filosdotica sa incerce si volumul Aristotel si furnicarul merg la Washington, dar si o alta carte despre filosofie din colectia Bonton, anume Filosofia pentru bufoni, scrisa de Pedro Gonzalez Calero si aparuta la Nemira in 2008. Combinand aceste carti parerea mea este ca vei reusi un mix satisfacator intre filosofie si umor, beneficiul fiind si instruirea pe care o capeti din cartile respective, oferindu-se macar un ‘tablou’ de ansamblu al istoriei filosofiei, notiunilor si scolilor filosofice. Lectura placuta!

[ratings]

Alexandru Trandafir

Comentarii (0)

Philip Zimbardo – Efectul Lucifer

In June 03, 2009 in Eseu

Luaţi o mână de studenţi, vârâţi-i într-un spaţiu amenajat după chipul unei închisori şi împărţiţi-i în două grupe: deţinuţi şi gardieni. Lăsaţi-i să se acomodeze cu noile roluri şi veţi vedea că în doar câteva zile vor deveni cei mai feroce gardieni, respectiv cei mai resemnaţi deţinuţi. Demonstraţia a fost realizată pe viu în anii ’70 de către Philip Zimbardo, actualmente profesor emerit de psihologie la Universitatea Stanford. Experimentul condus acum 30 de ani de psihologul american a devenit celebru, făcând parte din bibliografia facultăţilor umaniste. În 2007, Zimbardo a revenit asupra experimentului, interpretându-l din perspectiva mai noului caz de la închisoarea de la Abu Ghraib, unde gardienii americani şi-au supus deţinuţii celor mai teribile torturi şi umilinţe, surprinzându-le inclusiv cu aparatul foto.

Pornind de la cele două cazuri, Zimbardo a publicat acum doi ani un consistent volum de 800 de pagini, tradus de curând în română sub titlul Efectul Lucifer. De la experimentul concentraţionar Stanford la Abu Ghraib. Volumul a fost tradus pentru Editura Nemira de Roxana Melnicu şi Dana Verescu. Aşa cum o spune şi titlul, tema de bază a cărţii priveşte căderea în păcat sau, dacă vreţi, tentaţia răului. Este vorba despre “transformările oamenilor buni, obişnuiţi, în făptaşi ai răului, ca răspuns la influenţa corozivă a mediului”, ne avertizează autorul în Cuvântul înainte al volumului Efectul Lucifer. Scrisă într-un ritm alert, care alternează stilul povestirii cu cel al analizei de psihologie socială, cartea dedică pagini bune descrierii fazelor experimentului închisorii amenajate într-unul din sediile facultăţii de psihologie de la Stanford. Folosind jurnalul de observare, dar şi transcrieri de pe casetele video, Zimbardo îşi aminteşte cum a selectat câteva zeci de studenţi, propunându-le să devină pentru două săptămâni subiecţii unui teribil experiment. Jumătate dintre aceştia urmau să devină gardieni, cealaltă jumătate primind rolul de deţinuţi. Totul, pentru a studia cum funcţionează relaţiile de putere, supunere şi legitimare în contextul încarcerării.

În prima şi cea de-a doua zi, subiecţii nu-şi iau în serios rolurile, conştienţi fiind că totul e o simulare. Curios e faptul că, după trei-patru zile, lucrurile iau o altă turnură. Gardienii devin neaşteptat de violenţi şi de ameninţători, iar studenţii încarceraţi se revoltă la început, după care se resemnează, privind încarcerarea ca pe o fatalitate reală şi căzând eventual în depresie. “Poate că eram un subiect în experimentul lui Zimbardo şi poate că eram plătit, dar, la naiba, eram un deţinut. Eram cu adevărat un deţinut”, rememorează unul dintre studenţi, citat în Efectul Lucifer. Resemnarea şi supunerea merg în paralel cu schimbarea în rău a comportamentului presupuşilor paznici. Grăitoare este mărturisirea unuia dintre studenţii care şi-au asumat cu trup şi suflet rolul de gardian: “După ce îmbarci o uniformă şi ţi se dă un rol, vreau să spun o slujbă, şi ţi se spune că sarcina ta e să-i ţii sub control pe aceşti oameni, nu mai eşti, cu siguranţă, aceeaşi persoană care erai în haine civile. Chiar devii acea persoană după ce îmbarci uniforma kaki, îţi pui ochelarii, iei bastonul şi joci rolul”. Experimentul a fost întrerupt după o săptămână, pentru că evenimentele culminaseră deja în violenţe semnificative.

Concluzia trasă de Zimbardo este amară, mai ales pentru cei care îşi închipuie că sunt invulnerabili la rău. Psihologul nu crede că suntem nici buni, nici răi de la natură. El este însă de părere că “cei mai mulţi dintre noi suferă transformări semnificative de caracter atunci când sunt prinşi în creuzetul forţelor sociale (…) Genocidul şi atrocităţile comise în Bosnia, Kosovo, Rwanda, Burundi şi recent în regiunea Darful din Sudan oferă dovezi puternice pentru faptul că oamenii renunţă la umanitatea şi la compasiunea lor în faţa puterii sociale şi a ideologiilor abstracte de cucerire şi securitate naţională”. Experimentul de la Stanford e completat cu alte analize referitoare la torturile din închisorile americane sau la cazuri tragice din cel de-al doilea război mondial.

Finalitatea volumului Efectul Lucifer este în cele din urmă morală: sistemul ne poate “convinge” să facem rău, însă dacă devenim conştienţi de resorturile sale, ne putem apăra de ispita răului, crede Zimbardo. Finalul cărţii sale se transformă într-un insolit “program în zece paşi pentru a rezista influenţelor nedorite”. Nu vom intra în amănunte, ci vom sublinia doar cât de important este ca fiecare să-şi păstreze distanţa şi gândirea critică şi să nu cadă pradă conformismului, fricii sau stereotipurilor negative. Acestea sunt condiţiile care definesc noul erou, eroul de zi cu zi. “Eroismul constă în abilitatea de a rezista forţelor situaţionale puternice care îi prind cu uşurinţă în capcană pe ce mai mulţi oameni”, conchide Zimbardo în volumul Efectul Lucifer.

Victor Popescu

Recenzie prezentata de Victor Popescu
in cadrul emisiunii “Dosarele Psi”,
emisa pe 25 aprilie la
Radio Romania Cultural

Comentarii (0)