2061 – A Treia Odisee – Evoluția continuă

Un material de Narcisa Stoica

În cea de-a treia parte a Odiseei Spațiului, Sir Arthur C. Clarke continuă povestea fascinantă a unei Omeniri conștiente că nu este singura entitate dotată cu rațiune din Univers, dar nu mai puțin dornică să afle cine sunt creatorii misteriosului monolit negru – ființe dotate cu inteligență, care pot crea o stea şi distruge, pentru nedesluşite scopuri, o planetă de o mie de ori mai mare decât Pământul, ființe atotputernice care, și mai important, sunt la curent cu existența Omenirii.

La numai jumătate de secol de la transformarea lui Jupiter într-un mini-soare (numit acum Lucifer) și de la primirea mesajului care a înfiorat o lume întreagă: ”Toate acestea lumi sunt ale voastre, cu excepția Europei. Nu încercați să aterizați aici!”, foarte multe s-au schimbat pe Pământ și în spațiul cosmic din proximitatea acestuia.

Deşi lumea nu fusese complet dezarmată, reuşise să fie efectiv pacificată, iar cele cincizeci de puteri nucleare existente se aflau sub control internaţional. Omenirea reunită avea un Preşedinte Planetar și derula mai multe proiectele incitante în jurul Sistemului Solar – renaşterea planetei Marte, stabilirea unei baze pe planeta Mercur sau înverzirea satelitului Ganymede.

Toate aceste schimbări ne sunt prezentate prin intermediul unui personaj bine-cunoscut din 2010: A Doua Odisee – astronautul Heywood Floyd. Nici el nu a rămas neafectat de trecerea timpului, deși nu exact în modul în care ne-am fi așteptat: de la voiajul către Jupiter pare să fi întinerit – la scurt timp de la întoarcerea pe Pământ suferise un accident, soldat cu fracturi multiple, care au dus la complicații ce nu puteau fi tratate decât în Spitalul Spaţial Pasteur, un loc unde gravitația era doar o șesime din cea a Pământului, ceea ce-i făcuse ceasul biologic să încetinească. În plus, hibernarea la care fusese supus, avea şi alte efecte decât simpla oprire a procesului de îmbătrânire; încuraja reîntinerirea.

Cu toate astea, la începutul romanului îl găsim trist și însingurat (mulți dintre cunoscuții săi – precum doctorul Chandra – muriseră sau își răcise relațiile cu el), stare din care îl va scoate doar invitația de a efectua un voiaj spre cometa lui Halley, care tocmai revenea din pelerinajul său prin abisurile spaţiului.

Fără să stea prea mult pe gânduri, doctorul Heywood Floyd acceptă să se îmbarce pe cea mai avansată tehnologic navă a timpului său – ”Universe” (prima navă de linie special concepută să navigheze prin întinderile spaţiale – direct spre Saturn, bijuteria Sistemului Solar), pentru o călătorie de numai 25 de zile.

Chiar și pe Pământ, cu o rută bine stabilită, un călător nu poate fi sută la sută sigur unde-l va duce drumul, ce va întâlni pe parcurs, ori dacă va ajunge la destinația pe care și-a propus-o, așa că nu trebuie să ne mire faptul că voiajul doctorului Heywood Floyd prin spațiul cosmic nu se va derula exact cum fusese programat. Mai ales că se întâmplă și un naufragiu, plus o misiune de salvare foarte îndrăzneață.

Nu vreau să spun decât că a fost o călătorie chiar mai incitantă decât preconizase veteranul spațiului, în care a văzut locuri fascinante, a aflat lucruri incredibile și s-a întâlnit cu prieteni vechi și chiar cu una din rudele sale.

Desigur, toate acestea vor fi posibile datorită măiestriei lui Arthur C. Clarke de a crea o intrigă incitantă și de a descrie cu naturalețe și a face inteligibile lumile, fenomenele și ființele stranii care populează spațiul cosmic. Ca de obicei, referințele culturale din varii domenii (inclusiv cel muzical) și umorul sunt parte integrantă a poveștii.

Spre exemplu, una din colegele de drum ale doctorului Heywood Floyd aseamănă nava spațială cu care călătoreau cu ”Corabia Nebunilor”, din cântecul omonim a formației Beatles, în timp ce ”Lucy in the Sky with Diamonds”, o altă melodie a celebrei formații pop britanice, este o sursă de inspirație pentru o descoperire uimitoare făcută pe – atenție! – lumea interzisă pământenilor – misterioasa și inaccesibila Europă.

Oamenii sunt oameni, chiar și-n spațiu, așa că hublourile celei mai avansate nave spațiale din Odiseea A Treia – ”Universe” – au perdeluțe în cabina confortabilă a căpitanului Smith. Acesta, la rândul său, nu suportă ca nava să-i fie mânjită cu gudron (”Halley este locul cel mai mizerabil pe care l-am văzut vreodată” afirmă el, înfuriat peste măsură, la un moment dat), așa că o conduce pe deasupra unui gheizer de pe cometa Halley ca s-o facă ”plăcută și curată”. Același căpitan Smith urăște să răspundă la întrebările presei legate de utilizarea toaletelor de către astronauți în timpul misiunilor de zbor și este dezolat când i se reamintește că are același nume de familie cu căpitanul scufundatului Titanic. Măcar nu are de-a face cu penetrometrele Mark V (denumirea instrumentelor de prelevare a mostrelor planetare, cumva asemănătoare unor seringi uriașe) pe care va fi nevoit să le folosească un confrate de-al său – căpitanul Eric Laplace de pe nava Galaxy.

Sper că cele scrise mai sus vă vor convinge să porniți, la rândul vostru, în călătoria propusă de unul din maeștrii literaturii de anticipație, un senior și în afara lumilor de pe hârtie, Sir Arthur C. Clarke.