NemiraBooks

RSS

 

Arhive din October, 2009

Concurs: “Care este genul tău de… suspans” – câştigătorii

On October 29, 2009 in Suspans

Iată încă un concurs care mi-a plăcut ajuns la final.

Toate textele au fost foarte bune şi să nominalizezi cinci dintre ele nu a fost deloc uşor. Am cântărit, am notat, iar după ce am tras linie iată câştigătorii:

* Adina B., adevărat buff al literaturii poliţiste
* Călin Adrian, împătimit de literatura horror
* Mihai Puiu Cernea, care ne-a descris principalele subgenuri horror
* Ştefan Stamate, care ne-a iniţiat în thrillerul religios
* Dan Mihai Cătuneanu, care descurcă iţele în thrillerul financiar

Felicitări tuturor participanţilor, aşa cum spuneam textele au fost toate foarte bune!

Stay tunned: cursa pentru Gaudeamus a început şi în zilele ce urmează vom dezvălui treptat ce bunătăţi vă aşteaptă la standul Nemira. Vă asigur că vor fi mai multe decât v-aţi fi aşteptat vreodată. Puneţi banii deoparte!

Vlad Puescu.

Genul tau de suspans: Horror-ul, nu literatura politista

On October 27, 2009 in Autori, Carti, Suspans

Stephen KingVlad Puescu de la editura Nemira s-a gandit sa ne intrebe“Care este genul tau de suspans?”, iar eu, ca orice copil cuminte, ma conformez si raspund: nu exista un gen al meu de suspans, nu in sensul ca as avea o preferinta absoluta, un anume gen de carti pe care sa le caut si nici in sensul ca ar exista un anume gen de care m-as feri. Orice gen de suspans daca este bine scris, daca are eroi cu care la un anume nivel sa reusesc sa ma identific, daca actiunea curge cat de cat credibil si fara prea evidente contradictii cu ea insasi, fara prea mari contradictii logice cu realitatiile existente in natura sau in firea umana, atunci o citesc cu placere.

Trebuie sa recunosc totusi ca romanele politiste ma cam plictisesc chiar daca sunt foarte bine scrise, aici vina nu apartine insa autorilor, ci mai degraba faptului ca, fiind vorba de literatura politista, avem de-a face mereu cu un criminal si un detectiv si ca intotdeauna omul legii, cel situat pe partea binelui reuseste sa gaseasca, sa demaste, sa aresteze ori sa ucida criminlul. Altfel spus, stiu dinainte care va fi finalul si tot restul devine doar variatie pe tema data. Exista un punct de plecare si un punct final, ambele evidente chiar daca nu sub forma exacta dar cel putin ca trasatura comuna. Cartile seamana intr-un fel cu drumurile, daca este sa le privesc asa atunci romanele politiste parcurg un traseu bine stabilit, cum ar fi un drum facut cu trenul, opriri in anumite statii si sosire intr-o gara. In comparatie cu asta un roman horror, normal, ma refer la unul bine scris, parcurge un drum neumblat, este o calatrie in salbaticie, acolo unde nu exista drumuri, nu exista statii si pana si tovarasii de calatorie pot lipsi. Aici tot ce conteaza este personajul principal, este cel care trebuie sa-si infrunte temerile, daca reusesc sa ma identific cu el atunci stiu ca voi avea parte de o experienta extraordinara pe un drum neumblat.

Daca este sa dau un raspuns la intrebarea „Care este genul tau de suspans?” judecand nu dupa ce-mi spune mintea pe moment ci pe baza faptelor, pe baza celor citite in ultimii cativa ani atunci cu certitudine pe locul intai se claseaza romanele horror, in principal cele in care suspansul se naste pe un fundal sefe. Dar cred ca cel mai usor mod de a vorbi despre preferintele mele este acela de a vorbi chiar despre ce mi-a placut in mod deosebit. Adica un fel de top X unde X va fi orice numar intre unu si cat vreau eu. Nu este neaparat numar intreg, deoarece sunt carti pe care le-as pune in clasament doar cu jumatate de punct pentru ca mi-au placut doar anumite parti.
Read the rest of this entry »

Genul tau de suspans: Literatura politista vs. thriller istoric vs. horror vs. roman de spionaj

On October 26, 2009 in Autori, Carti, Suspans

Rodica Ojog BrasoveanuPentru inceput, as vrea sa mentionez faptul ca la editura Nemira, in cadrul literaturii numite generic ‘de suspans’ se inscriu o multime de carti valoroase, dovada fiind si premiile, nominalizarile la diferite premii, sau chiar statutul de bestseller, in cazul unor romane ca Shining, Povestea lui Lisey, Duma Key, Dolores Claiborne si altele de Stephen King, pe langa un numar impresionant de alti scriitori talentati si de succes, cum ar fi Dorothy Leigh Sayers, Rodica Ojog-Brasoveanu (foto), Raymond Khoury sau Juan David Morgan.

O alta observatie care s-ar impune ar fi aceea ca exista, in colectia Suspans de la Nemira, alaturi de romanele apartinand unui singur gen ori subgen, si numeroase titluri care realizeaza o imbinare de genuri, aflate la granita dintre genuri diferite sau care imprumuta elemente variate din genurile/subgenurile mai apropiate.

Din punctul de vedere al literaturii politiste, printre autorii de seama care mi-au atras atentia asupra operei lor si carora le-am apreciat cartile sunt Dorothy L. Sayers (romane aparute la Nemira – Cinci piste false, O moarte suspecta, Reclama ucigasa) si Rodica Ojog-Brasoveanu (seria Melania – Cianura pentru un suras, Anonima de miercuri, Disparitia statuii din parc, dar si un alt roman politist extrem de captivant, Necunoscuta din congelator), reprezentante ale literaturii politiste clasice, cu mentiunea ca la Rodica Ojog-Brasoveanu sunt incluse si trasaturi ale literaturii contemporane, facandu-se oarecum trecerea de la stilul clasic la cel contemporan.

Referitor la caracteristicile cartilor scrise de Rodica Ojog-Brasoveanu se observa si elemente de un fin umor (’dialogurile’ Melania-Melania, Melania-Mirciulica (motanul eroinei din celebra serie),etc.) sau atribute ale specificului national (contextul economic, administrativ sau politic, plus ierarhia din cadrul unor autoritati ale statului reiesind cu maiestrie din randurile cartilor sale).

Read the rest of this entry »

Genul tau de suspans: literatura politista

On October 26, 2009 in Autori, Carti, Suspans

Profit de concursul Nemira pentru a dezvalui un aspect al lecturilor mele absent pana acum pe blog: citesc literatura politista! Nu am de gand sa vorbesc acum despre cartile in care, folosind recuzita romanelor politiste, autorii creeaza opere cu limpezimi de parabola. Ci despre o specie anume a literaturii de suspans careia i se spune, in engleza, detective fiction – fictiuni in care detectivi profesionisti sau amatori investigheaza tot felul de acte criminale si in care miza actiunii e descoperirea a “ce s-a intamplat”.

In cele ce urmeaza am sa incerc sa arat care-i specificul literaturii politiste (indiferent de subgen) si cateva diferente dintre subgenurile in chestiune.

1. Poirot vs. Bružek vs. Hesselius – necesitatea unui puzzle si respingerea supranaturalului

poirot Hercule Poirot
Nationalitate: belgian
Ocupatie: detectiv particular; fost politist
Sidekick: Arthur Hastings; Chief Inspector Japp
Creat de: Agatha Christie; 33 de romane; 51 de povestiri
Particularitati: mic de statura, cu un craniu in forma de ou, cu tinuta eleganta si mereu curata, isi ingrijeste mustata cu fanatism, are un milion de mici rutine, e pedant, se infofoleste la cel mai mic semn de vreme rea, iubeste dovleceii.
Metoda de investigatie: logica si psihologica; dispretuieste cautarea de indicii fizice (amprente, mucuri de tigara).
Subgen: Epoca de Aur

Read the rest of this entry »

Genul tau de suspans: literatura horror

On October 26, 2009 in Autori, Carti, Suspans

Edgar Allan PoeUn gen ce a inceput sa fie in “voga” in momentul de fata este genul horror. Termenul de horror a aparut in jurul anilor ’60 cand orice lucrare de fictiune cu caracter morbid, inspaimantator, cu un suspans exceptional sau o tema infricosatoare a ajuns sa poarte numele acesta. De cele mai multe ori genul se intercaleaza cu cel science fiction si fantasy, toate cele trei fiind incluse in categoria fictiunii speculative.

Obiectivul este acela de a zdruncina cititorul incercand sa induca un sentiment de groaza, teroare, frica, dezgust sau oroare.

Literatura fantastica si cea horror impart anumite caracteristici comune, precum ancorarea intr-un cotidian ce reprezinta norma, ordinea, si dezintimizarea treptata a spatiile protectoare, care se deschid spre pericol. Unul din motivele ce reapar, comune celor doua genuri, este Locul Malefic, al carui arhetip incontestabil il reprezinta casa – perimetrul personal, loc de refugiu si de regasire, cu multiplele sale ocurente. Ca si fantasticul, teroarea presupune intruziunea frisonului in familiar, aruncand individul uman in confuzie.

Printre pioierii genului se afla Edgar Allan Poe – foto 1 -(1809-1849), . Tema recurenta trata intrebarile legate de moarte, incluzand simbolurile fizice, efectele descompunerii, preocupari asupra inmormantarii premature si readucerea la viata a mortilor. S-ar parea ca Poe vrea sa uzurpe rolul profetilor si sa-si adjudece monopolul explicatiei rationale. Astfel, peisajele servind ca fundal febrilelor lui compozitii capata paloarea unor fantome. Poe, care arareori pare sa fi impartasit pasiunile altor oameni, schiteaza arbori si nori care sint aidoma arborilor si norilor dintr-un vis, sau si mai bine, care se aseamana cu personajele lui stranii, la fel de adinc patrunse de un tremur supranatural si convulsiv.

Read the rest of this entry »

Genul tau de suspans: Despre cartile magnetizante din colectia “Suspans”

On October 23, 2009 in Autori, Carti, Suspans

Va marturisesc un mare secret: cand doresc sa par intelectual rafinat, imi scot din sifonier costumul Mark & Spencer (cumparat de ocazie de pe internet cu 60 de euro), ma imbrac tacticos si ma privesc prelung in oglinda. In zilele bune, adica imediat dupa salariu, vad un tip aratos si extrem de serios, cu aura unei carti in mana dreapta.

Pana la acest experiment, nu stiam ca si o carte are aura, un specialist mi-a explicat ca doar cele clasice. Partea ciudata este ca undeva in planul doi al oglinzii, apare o alta imagine a mea, mult mai relaxat, cu un zambet larg pe fata si, de regula, cu o carte din colectia “Suspans” de la Nemira. Cand le-am spus prietenilor mei, primul lucru care m-au intrebat a fost ce titlu. Aceasta ar fi o alta problema, pentru ca in timp ce cartile din prima imagine sunt un fel de nimb nedefinit, cele din al doilea plan au o imagine clara si de fiecare data un alt titlu.

Ultimul a fost Cifrul de Ed McBain. “Buna, au spus ei, dar chiar sa fie subiect de intamplari paranormale, este cam mult !”. Altadata, Evanghelia dupa Satana de Patrick Graham si altadata Cavalerii in alb si negru de Jack Whyte. Explicatiile primite de la prietenii mei au fost care mai de care mai halucinante: reflectii din propria biblioteca, imaginea cartii care datorita lecturii prelungite se intipareste pe retina si apoi se reflecta in oglinda (asta era o adaptare dupa o poveste cu morti), cu atatea mini retele de internet wireless, oglinda mea se conecteaza cateodata la site-ul celor de la Nemira.

Problema a devenit atat de stresanta pentru mine si prietenii mei incat nu este zi in care sa nu dau sau sa primesc un telefon cu ipoteze care de care mai fanteziste privind cauza aparitiei imaginilor misterioase. Una din ele, destul de plauzibila, ar fi aceea ca citesc cu atata placere cartile colectiei Suspans de la Nemira incat pur si simplu ma magnetizez si incep sa emit tot felul de campuri electromagnetice care creeaza imagini virtuale.

Un remediu ar fi sa incerc sa schimb “tonalitatea” si sa fac lecturi SF sau de alt gen, cei de la Nemira avand o oferta mai mult decat imbietoare. Sincer, mi-e teama insa. N-am nici un chef sa zaresc prin oglinda cosmonauti, alieni sau ce ar mai putea aparea daca as lectura carti de prin colectia Erotikos.

Momentan sunt intr-o mare dilema, unul din prieteni m-a sunat pe la patru dimineata si mi-a spus ca nu a putut dormi toata noaptea, gandindu-se la cazul meu (sunt deja un “caz”!). “Parca spuneai ceva de un costum?”. “Exact, postav englezesc, croiala clasica…”. Bine, lasa asta, l-ai luat de nou?”. “Stiu si eu: saizeci de euro, de pe un site de ocazii…”. “Acum e clar, ipoteza mea se confirma. Fii atent! Costumul este cauza. A fost purtat de Vlad Puescu! Tipul asta sta atat de mult printre cartile de la Nemira incat pur si simplu costumul s-a magnetizat si “emite” imagini ale acestora.”

Deci, domnul Vlad, am si eu intrebare: ati avut un costum de postav englezesc care emite imagini ale cartilor din colectia “Suspans”?

Nicolae C. Ariton, pentru concursul “Genul tau de suspans”

Genul tau de suspans: De ce Clive Barker si nu Stephen King?!

On October 23, 2009 in Autori, Carti, Suspans

Clive BarkerDaca tin eu bine minte, prima oara cand am intrat in contact cu opera scriitorului Clive Barker (foto) a fost prin volumul aparut in cadrul colectiei Nautilus a editurii Nemira, Cartile Insangerate. Se pare ca seria, asa zisele Books of blood nu a fost tradusa la noi in intregime si mie unul, chiar imi pare nespus de rau ca nu m-am putut bucura si de restul povestirilor.

Este clar inca din start ca nu am cum sa neg ca nu mi-au placut romane din opera lui Stephen King. Talismanul, IT, sau Apocalipsul m-au tinut treaz nopti la randul si pe deasupra si cu sufletul la gura oferindu-mi ore de destindere si analiza psihologica cum numai King poate sa-ti ofere. Si totusi impactul pe care l-au avut asupra mea Cartile insangerate, cred ca rar va mai fi egalat vreodata de o colectie de povestiri horror apartinand aceluiasi autor. Din ce am observat si la Clive Barker poti intalni in destule texte ale volumului aceiasi tenacitate pentru studiul si analiza psihicului uman comuna lui King, psihic supus deseori unor incercari extreme, parerea mea find ca acesta i-a luat fata lui King (cel putin in volumul de fata) cu o serie de atribute cheie. As numi trei aspecte care le consider ca fiind mai importante si anume, originalitatea, diversitatea si amprenta de horror absolut ce marcheaza povestirile sale, lasand impresia pregnanta ca poate fi considerat un demn succesor al ideii lovecraftiene de insolit si macabru.

Read the rest of this entry »

Genul tau de suspans: horror-ul

On October 23, 2009 in Autori, Carti, Suspans

“Horror nu este un gen, ca mistery-ul sau science fiction-ul sau western-ul. Nu este o forma de fictiune literara, menita sa fie ratacita in ghetoul unui raft special din librarii sau anticariate. Horror este o emotie.”, asa definea Douglas E. Winter horror-ul, in antologia “Prime Evil”. Asadar horror-ul este o emotie si nu un gen literar.

Si totusi, in librarii veti gasi o sectiune pentru literatura horror. Principala problema ce apare atunci cind se incearca definirea horror-ului ca gen literar, este ca se ajunge mereu la despicarea firului in patru. Si asta pentru ca definitia horror-ului difera odata cu perceptia fiecarui cititor in parte. Cu alte cuvinte, ce este infricosator pentru un cititor este posibil sa nu fie infricosator pentru altcineva.

Tocmai de aceea, ma voi feri sa dau o definitie genului literar horror si voi spune doar ca la modul general, poate fi aplicata expresia „il recunosc, cind il citesc”.

Read the rest of this entry »

Genul tau de suspans: thrillerul religios

On October 23, 2009 in Autori, Carti, Suspans

Raymond KhourySuspansul este un sentiment de nesiguranta si anxietate cu privire la desfasurarea si rezultatul anumitor actiuni. Totusi, suspansul nu este in totalitate fictiune. Suspansul poate actiona in orice situatie in care se introduce un  mare eveniment sau un moment dramatic, cu tensiunea ce reprezinta  o emotie primara, ca parte a situatiei.

In definitii mai largi, aceasta emotie apare atunci cand cineva este constient de lipsa lui de cunostinte despre dezvoltarea unui eveniment important, de aceea, suspansul este o combinatie de anticipare si de incertitudine care se ocupa cu obscuritatea viitorului. In ceea ce priveste asteptarile narative, acesta poate fi contrastat prin mister sau prin curiozitate si surpriza, detaliile fiind date treptat, pe tot parcursul operei, intr-un numar foarte redus, tocmai pentru a mentine starea de incordare si pentru a convinge cititorul sa nu lase cartea din mana pana nu o va parcurge pe toata.

Desi citesc aproape tot ce imi pica in mana, pot spune ca am o deosebita placere pentru operele din colectia Suspans, in special pentru thrillerele biblice, religioase, mistice, istorice sau ezoterice. Am decis totusi sa-mi focalizez atentia asupra thrillerului religios si aduc in discutie doi adepti ai acestui subgen: Raymond Khoury (foto 1) si D.L. Wilson (foto 2), inclusiv asemanarile si deosebirile lor.

Read the rest of this entry »

Genul tau de suspans: Brussolo, intre fantezie si realitate

On October 23, 2009 in Autori, Carti, Suspans

O atmosfera stranie, apasatoare, dand senzatia de disolutie materiala. Asta ofera Serge Brussolo in mai toate romanele sale. Un melanj de suspans, psihologie, groaza care atrage cititorul intr-o lume terifianta, dincolo de bariera realitatii. Toate aceste caracteristici m-au determinat ca in clasa a VII-a sa pun mana, pentru prima data, pe “Haita” lui Brussolo, carte redescoperita la o a doua citire acum o luna.

Suspansul cartilor acestui autor francez, el insusi prizonierul unei copilarii traite in chingile frustrarii, incearca sa recreeze obsesia paranoica a unei lumi cangrenate, a unei umanitati decazute. Suspansul la el nu se traduce in termeni accesibili oricui, nu inseamna pagini dupa pagini umplute cu diverse indicii pentru a prinde la final criminalul, asa cum, poate, multi s-ar gandi atunci cand aud de o carte de suspans.

La Brussolo, suspansul desemneaza o asfixiere spirituala ce poate provoca chiar si nevroza daca nu esti obisnuit cu imaginile violente, scabroase sau explicite din punct de vedere sexual. La el, suspansul se pliaza perfect peste fantastic, ambiguizand raporturile dintre real si ireal, dand nastere la noi semnificatii. Cititorul, astfel, se intreaba daca intr-adevar scenele descrise de Brussolo cu atata minutiozitate si purtatoare de emotii profunde, au sau nu un pilon in realitate. Curios este ca odata ajuns la ultima pagina, lectorul realizeaza ca ceea ce citise pana atunci este perfect realizabil, intr-un viitor mai mult sau mai putin indepartat, dat fiind „bunul” mers al societatii de azi.

Read the rest of this entry »

XHTML CSS RSS