Arhive din September, 2009
Serge Brussolo – Cosmar de inchiriat
On September 30, 2009 in SF
Serge Brussolo este un scriitor francez a carui copilarie i-a marcat activitatea literara de mai tarziu. Universul dezolant in care a trait, copil fiind, relatiile tensionate cu familia au constituit surse de inspiratie pentru romanele sale.
Aflate la granita dintre science-fiction si horror, scrierile francezului au revolutionat literatura prin temele sale care, desi par rupte din imaginatia bogata a autorului, au totusi un sambure de realitate.
“Cosmar de inchiriat” aduce in prim-plan o familie linistita: Andy, Isa si baiatul lor David de numai 12 ani. Saturati de vacarmul orasului si grosolania vecinilor, cei trei cauta un coltisor de natura, cu aer curat pentru a duce o viata tihnita la tara. Increzatori in oferta agentului imobiliar, familia pleaca spre Willoughby Point, inceputul unui nou capitol pentru ei.
De la inceput insa nimic nu este cum ar trebui sa fie: totul pare de rau augur. Oraselul mult visat nu este nicidecum ceea ce visasera ei: strazile erau pustii, obloanele trase, gratii acopereau ferestrele caselor. Un caine aparent turbat care se arunca in fata masinii lor vine sa completeze peisajul halucinant de dezolant. Incercand sa-si reprime frica si sa nu dea frau liber gandurilor negre ce-i torturau mintea, David este singurul care realizeaza ca ceva nu este in regula. Odata ajunsi la casa mult dorita, baietelul este, din nou, cel care simte ca ceva ingrozitor e pe cale sa se intample. Aici intervine imaginatia lui Brussolo, alimentata atat de experienta proprie cat si de cursul firesc al lumii.
George R.R.Martin -Inclestarea regilor
On September 18, 2009 in Fantasy
Volumul 2 din “Cantec de gheata si foc” incepe cu un prolog ale carui prime pagini ne sunt cunoscute din “Urzeala tronurilor”. Pe cer se zareste o cometa care pare sa prezica intamplari de mare insemnatate pentru cele Sapte Regate. Maesterul lordului Stannis, Cressen, rezuma gandurile tuturor : “Ce inseamna toate acestea ?”.
Fiecare gaseste alta semnificatie aparitiei cometei…fie una care vorbeste despre glorie, sau din contra, mari nenorociri. Osha spune ca aceasta vorbeste despre “Sange si foc”, batrana Nan crede ca prevesteste revenirea dragonilor. Catelyn o vede ca un steag al razbunarii pentru Ned, sau ca un semn al victoriei Riverrunul – culorile sale fiind rosu pe fond albastru. Insa unchiul ei vede in primul rand semn de mari razboaie ce vor veni, razboaie care vor scalda mii de oameni in propriul sange, sau in cel al dusmanilor. Theon Greyjoy este optimist, spunand simplu : “ Este cometa mea”, sau cea a zeului sau, Zeul Inecat, care anunta ca este timpul de a pleca in lume peste mari si de a cuceri. Pentru Daenerys ea este un ghid, caci ramasa singura cu un khalasar obosit, are nevoie de un semn pentru a sti ce sa faca mai departe.
Martin urmareste si aici, ca si in primele volume, destinul a mai multe personaje, printre care noi sunt Theon si Davos – om de incredere al lordului Stannis.
Sfarsitul unei veri lungi anunta o iarna la fel de lunga si deosebit de grea, venind parca in completarea unei lumi in declin. Fratii regelui Robert incearca sa cucereasca Tronul de Fier, insa in loc sa se alieze, lupta atat unul impotriva celuilalt cat si impotriva lui Joffrey, fiecare considerandu-se mostenitorul de drept al tronului. Dupa moartea lui Eddard Stark, Tyrion e numit Mana a Regelui si in mijlocul luptelor, el pare singurul care doreste ca mai presus de orice, sa se faca dreptate.
Robb, acum Rege al Nordului, porneste razboi impotriva lui Tywin Lannister si a lui Joffrey, dupa ce oferta de pace ii este respinsa.
Dincolo de Zid, Jon este inca in cautarea unchiului sau, Benjen Stark. Cele 7 Regate sunt amenintate si de salbaticii care locuiesc in pamanturile inghetate de dupa Zid, in frunte cu Mance Rayder. In numele ordinului, Jon face un sacrificiu, la rugamintile unui alt frate in negru.
Restul copiilor Stark sunt si ei in pericol. Sansa regreta in fiecare zi logodna ei cu Joffrey, insa o intamplare fericita o face sa scape de o casatorie cu baiatul care ordonase moartea tatalui sau. La curte, gaseste un aliat, pe Dontos, care ii promite sa o duca acasa si ii ofera un lucru vrajit, ale carui puteri nu ni se dezvaluie inca.
Arya ajunge paj la Harrenhal dupa ce grupul cu care calatorea pentru a ajunge la Zid este atacat. Isi face un prieten de nadejde, care se dovedeste a fi mult mai mult decat parea la prima vedere si primeste, asemenea Sansei, un obiect vrajit.
Bran si Rickon raman la Winterfell. Bran isi descopera puteri ascunse care il apropie din ce in ce mai mult de lupul sau si ii redau libertatea la care renuntase demult sa mai spere. Winterfellul este atacat insa, iar locuitorii sai fug sau sunt omorati. Zeii stravechi sunt de partea familiei Stark, caci si celor doi baieti li se dau prieteni pe care sa se bizuie in cele mai negre timpuri.
Daenerys readuce magia prin cei 3 dragoni pe care ii hraneste la propriul san si planuieste sa faca ceea ce neamul Dothraki nu indraznea : sa treaca marea, dorind sa razbune moartea regelui Aerys.
Nasterea dragonilor incepe sa se resimta si peste ape : breasla Alchimistilor este capabila de vraji care, pana nu demult, isi pierdusera aproape complet puterile. Casterly Rock reuseste astfel sa faca fata atacului puternic al lui Stannis. In ciuda eforturilor sale, Tyrion da gres si pierde statutul sau de Mana a Regelui si o data cu acesta, sansa de a-l aduce pe Joffrey pe drumul cel bun.
Volumele “Inclestarea regilor” sunt mult mai intunecate decat primele. Razboiul este pretutindeni. Puteri demult uitate reapar si zei noi, de partea magiei negre, vin pentru a inclina balanta in favoarea celor ce ii slujesc.
George Martin nu dezamageste cu aceasta continuare si face citirea urmatoarelor carti, “a must”. Nu am decat cuvinte de lauda. Desi numarul personaje poate face actiunea mai greu de urmarit, modul in care povestile se inlantuie si destinele se intretaie nu arata altceva decat un talent greu de contestat si o minte stralucita.
Lectura placuta !
Maria-Daniela Serban
[ratings]
Amintiri – Deposedatii
On September 14, 2009 in Amintiri
E luni . O zi ca oricare alta ar spune unii dar care mie nu-mi place deloc . Mai alesc cand debuteaza cu o durere de cap . Ma scol si ma indrept alene spre baie .
Sapunul e pe sponci dar rezolv cumva cu igiena. Stomacul isi cere dreptul dar usa deschisa a frigiderului nu dezvaluie mare lucru . Fierb un ou , prajesc o felie de paine si scurg sticla de lapte. Mic-dejunul pantagruelic imi este intrerupt de taraitul telefonului. Ma ridic bombanind si ridic receptorul. E Silviu , ma invita la cumparaturi. Ezit. Hai ca-s reduceri, ma imbie. Ce tot faci cu atatea haine? Oricum unele nici nu le porti, ii zic eschivandu-ma. Renunta. Imi aprind chistocul, pufai putin si il sting . Ma imbrac si ies in lume. E frig al naibii si e jumatatea lui septembrie. Ma indrept fara chef spre servici stiind ce ma asteapta. Aceleasi barfe. Aceleasi discutii despre haine, parfumuri, bijuterii .
Gata cu munca. Urmeaza sa ne intalnim la barul din colt, ca de obicei. Nu ma incanta deloc dar macar e cald. Ei, bere. Eu, ceai. Tin ceasca in maini in timp ce ascult absent flecareala colegilor. Nu se deosebesc cu nimic fata de tatele de la munca . Principiul ce-i in plus nu-i in minus se pare ca-i universal.
Plec ursuz spre casa. In metrou e aglomerat dar cel putin e cald. Un tip vanjos se lafaie pe un scaun. Langa el si-a pus vreo 2 plase pline cu legume. E aglomerat dar nimeni nu se incumeta sa-i atraga atentia. Impulsul proprietatii, primul venit, primul stapan. Ajung tarziu acasa. Si inghetat. Ma incalzesc cu gandul ca maine imi scot masina din service. Butonez telecomanda dar nu ma atrage nimic. Ziarul imi prezinta aceleasi mizerii. Trebuie sa mai citesc ceva. Banii-s putini, leafa departe .
Dar exista anticariate . Ma hotarasc sa le vizitez maine, doar e week-end. E frig al naibii. Ma infofolesc bine si adorm cu gandul ca maine nu voi mai fi pieton. Am scos masina din service. Au facut lucru de mantuiala, mi-au disparut cateva nimicuri din torpedou dar cel putin e functionala. Pornesc spre casa sa o las acolo caci benzina e pe terminate si bani nu-s suficienti. Dar pe locul unde o parcum troneaza frumos o alta masina .
E a lu’ nea Nicu de la 3 , un personaj acru ca o lamaie. Urc nervos si bat timid la usa. Baigui ceva in timp ce acuzatul ma priveste cu ochi mici pe sub dioptriile fumurii. Baiete, ma intrerupe, ai lipsit destul. E locul meu acum. Ai vreo plangere de facut, depune-o la secretariat . Cei 167 de cm ai mei nu se pot impotrivi .
Curentul iscat de usa trantita in nas imi amplifica starea de frig. Plec revoltat si ma gandesc cum naiba era perceputa si aplicata legea proprietatii in Evul Mediu. Parchez la dracu-n praznic si ma gandesc ca, totusi , nu e chiar atat de rau cu metroul. Am ajuns la Universitate. Lume destula , baietii cu cartile tot acolo . Ma preling pe langa tarabele cu carti.
Cam ce va intereseaza? Ridic privirea. E un nene la vreo 50 de ani . E imbracat cu un hanorac gros din lina si imi zambeste cald . Asta imi face curaj. Pai… ceva sefeuri zic nesigur . Cam ce gen insista el. Nu-s sigur , ce-mi recomandati? Imi prezinta 2-3 carti mai lapidar si insista pe una din ele. Suficient cat sa ma convinga. Plec fericit ca am facut o afacere, doar atat sa iti ramane de un ceai ca vad ca ti-e frig mi-a zis anticarul , si ma indrept spre casa .
Incep sa o citesc din metrou si ma scufund in ea in tmp ce stau tolanit in pat. Desi nu il crezusem pe anticar, se potrivea perfect cu gandurile mele din ultimele zile. Deposedatii de Ursula Kroeber LeGuin. O voi recomanda mai departe. Daca nu mor de frig. Caci e frig al naibii. Si e doar jumatatea lui septembrie.
Croitoru Catalin
Post aparut pentru “Un concurs al amintirilor“
Amintiri – Mantuitorul Dunei
On September 14, 2009 in Amintiri
Mi-a cazut in fata ochilor cu totul intamplator, in luna aprilie 1994. Stiu cu exactitate pentru ca am obiceiul sa scriu data cumpararii pe ele. Avand ceva treaba la un oficiu postal am constatat ca, fireste, era o coada descurajanta. Problema mea nu suferea amanare asa ca m-am asezat constiincios la rand, sperand sa mearga destul de repede. Ca sa-mi treaca timpul studiam tot ce era afisat pe pereti si prin geamurile din spatele carora cucoane cu parul oxigenat, teribil de plictisite si autoritare, aruncau din cand in cand printre buzele stranse un cuvant rostit cu voce metalica: “Urmatorul”.
Era in perioada cand la posta se facea un fel de comert de “butic”, se vindea aproape orice pentru a spori incasarile. Erau expuse la vanzare, pe langa cele necesare trimiterii unei scrisori, o multime de alte maruntisuri cum ar fi pliculete cu diferite seminte de legume, lozuri, saci de rafie ori de nylon, chiar si cizme de cauciuc. Intr-o parte era un sector cu cateva carti ce mi-au atras atentia.
Printre celelalte volume expuse am zarit si o carte cu o ilustratie interesanta pe coperta, ceva ireal. E vorba de “Mantuitorul Dunei” (pe atunci scris altfel), de Frank Herbert. Pretul era de mult bun simt asa ca am hotarat sa vad despre ce e vorba si eventual sa o cumpar. Am incercat sa o rasfoiesc riscand o dojana din partea doamnei oficiant pentru ca-i tineam coada pe loc si chiar sacose in cap de la cei ce se aflau in urma mea la coada pentru seminte de morcovi, salata, patrunjel sau mai stiu eu ce. Oamenii aveau dreptate, se grabeau la tren ori autobuz. Am uitat sa va spun ca respectivul oficiu postal era situat in spatele garii. Simtindu-ma vinovat obstructionarea bunului mers a postei am cumparat cartea fara sa cracnesc, bucuros ca am incasat-o doar verbal.
M-a captivat chiar de la primele pagini. Desi eram o persoana care nu se temea de carti, nu prea abordasem genul SF pana in acel moment. Am fost furat de aceasta lume ireala dar atat de posibila intr-un oarecare viitor. Oricum, nu am mai lasat-o din mana pana noaptea tarziu, cand am terminat-o de citit.
Ei bine, in acea noapte am fost prima data pe planeta Dune. Am calarit uriasii viermi de nisip, am trait alaturi de fascinantii fremeni in taberele lor, am luptat cu sardaukari, am intrat printre vrajitoarele Bene Gesserit si intunecatele lor taine, interzise strainilor de ordin, mi-am intarit puterea mintii printre mentati. Ochii mei au devenit intens de albastri din cauza consumului de melanj si mintea mea era capabila sa inteleaga lucruri pe care inainte nici nu le banuia. Dimineata aproape regretam ca visul s-a terminat.
Pot sa afirm cu mana pe inima ca “Mantuitorul Dunei” a fost cartea ce mi-a deschis apetitul pentru literatura SF. In scurt timp mi-am procurat “Dune”, o adevarata capodopera a genului. Abia acum am dobandit imaginea complexa a uriasei creatii a lui Frank Herbert. Au trecut 15 ani de la momentul in care am avut revelatia SF. In acest timp am citit cam tot ce mi-a cazut in mana din domeniu si inca am o sete neostoita de noi experiente. Zambesc acum amintindu-mi de “riscul” la care m-am expus cand am cumparat prima carte SF sunt sigur ca ar fi meritat chiar daca faceam cunostinta de aproape cu sacosele precupetelor din oficiul postal.
Shai- Hulud!
Moldovan Sorin
Post aparut pentru “Un concurs al amintirilor“
Amintiri – Sfarsitul marketingului
On September 10, 2009 in Amintiri
Felicitari pentru initiativa dv! Cartea mea se numeste: “Sfarsitul Marketingului”, Ed.Nemira, 2001.
Istoria cartii este urmatoarea: In anul 2004, noaptea, calatoream spre Sibiu ca sa ma inscriu la Facultatea de Teologie. Eu vroiam sa devin preot. Aveam dosarul la mine ca sa ma inscriu. Pentru ca vagonul in care eram era neincalzit, am inceput sa caut in vagonul vecin. Si am cautat pana cand am vazut intr-un compartiment un domn intre 2 varste, grizonat, citind Ziarul de Cluj. Am intrat in compartiment si asa l-am cunoscut pe Dragos Postelnicu, un om de afaceri. Mi-a recomandat sa il caut ca sa devin partenerul lui de afaceri. Eu i-am zis ca vreau sa ma fac preot, nu prea le am cu afacerile. Dar el a insistat: Tu Florine esti facut pentru afaceri. Uite, iti ofer(gratuit) o carte pe care dupa ce o citesti sa ma cauti ca sa imi spui parerea ta.
Cartea era: “Sfarsitul Marketingului”, carte pe care o pastrez si acum. Si mi-a inmanat si cartea de vizita. A coborat la Brasov. Pana la Sibiu am inceput sa o citesc si…..am coborat la Sibiu dar nu m-am mai inscris la Teologie. Am renuntat la facultatea de popi pentru ca am gasit in carte ceva impresionant: “Pedepsiti mediocritatea” si “Cum sa obtii cei mai multi bani vanzand cele mai multe produse!”
Si parca m-a izbit ceva in moalele capului. Nu voiam sa fiu un preot mediocru (voce inca am, Doamne multam’). Omul ala a fost trimis de Dumnezeu. Si inca cred ca nimic in viata nu este intamplator. Dragos avea afacerea la Bucuresti. I-am telefonat si m-a invitat acasa la el (locuia langa Casino Palace). M-am intors seara in Cluj(caci sunt crescut in orasul lui Piersic) si a 2-a zi am venit la Bucuresti.
L-am vizitat pe Dragos si el mi-a prezentat afacerea: era un parteneriat cu o firma americana, trebuia sa vand un anumit tip de produse. Am devenit partener intr-o saptamana (in tot acest timp am locuit la Dragos acasa gratuit) si mi-am amintit ca am renuntat la Teologie. Uau!
Am avut ambitia sa inlocuiesc cu ceva Teologia. Voiam sa fac totusi o facultate. Am inceput sa caut prin oras afise cu facultati si am vazut pe cativa stalpi la Romana afise cu Spiru Haret. Am telefonat la facultate si am intrebat la ce facultate nu se da examen scris. Singura a fost: Jurnalistica si Filosofia, dar trebuia sa sustin un interviu de motivatie. A fost divin. Am plecat la facultate, am depus dosarul la Jurnalistica si am promis ca intr-o saptamana fac rost de bani ca sa platesc taxa(prima taxa). De unde, ca nu aveam bani de taxa. Si ca sa cer la parinti, nu aveam in gand(ca sunt al naibii de orgolios).Asa ca s-a oferit tot Dragos sa imi dea. Dar cu titlu de imprumut. Cand o sa fac banii mei o sa ii returnez cu multumirile necesare. M-am prezentat la facultate si l-a interviu am povestit ce mi s-a intamplat. Au ras toti cei din comisia de examen. Restul examenului a fost din literatura si gramatica, si avand cartea cu mine am facut analiza pe carte.
Am inceput scoala, am inceput sa lucrez la TVR, mi-am facut prieteni si am lucrat la afacerea mea. Am castigat bani realizand referate si lucrari de diploma. Stiti ca am terminat facultatea cu bine, am returnat imprumutul lui Dragos si am devenit asistent manager in compania americana? Stiti ca am vazut toata Europa, adica vreo 10-12 tari datorita afacerii? Stiti ca si acum nu imi vine sa cred cat sunt de norocos? Dar sunt foarte norocos. Si pentru asta ii multumesc lui Dumnezeu, ii multumesc lui Dragos, si imi multumesc si mie pentru ca am stiut sa citesc (cartea) si sa renunt la Teologie ca sa merg la Jurnalistica.
Stiti ca am avut placerea sa invat de la profesorul Pruteanu, sa ii cunosc pe Paunescu senior si pe sclipitorul Andrei Paunescu, fiul sau? Am fost privilegiat. De fapt, sunt. Nu stiu daca mi s-a tras de la carte, de la Teologie sau de la Dragos. Dar sunt sigur ca am luat tot ce mi s-a oferit. Va multumesc tuturor si va sunt recunoscator.
In rest, sunt sanatos si anul viitor voi merge la Londra. Nu ca sa muncesc ci in vizita, pentru ca afacerea mea imi permite. Si iarasi spun: multumesc Doamne, multumesc Dragos, imi multumesc si mie si va multumesc si dv pentru acest concurs. Ca daca nu era, nu aveam ocazia sa scriu aceasta extraordinara amintire. Mai fredonez franturi de cantece bisericesti prin baie pentru ca am ecou. Si acum ma pregastesc pentru inca un examen: la master. Un master in stiinte politice. Doamne, multumesc pentru tot!!!
Florin Mihai
Post aparut pentru “Un concurs al amintirilor“
Amintiri – Orasul BantuIT
On September 10, 2009 in Amintiri
M-am oprit asupra acestei cărţi “rare” pentru încăpăţânarea cu care şi astăzi îmi zdruncină fiinţa. Dat fiind faptul că locuiam (şi locuiesc încă) într-un mic oraş provincial, făcea ca lucrurile cu adevărat importante să se ascundă la nesfârşit parcă de lumea de aici. Aşa şi cu King-ul. Ţin minte că singura sa carte pe care am reuşit să pun mâna pe meleaguri vlăscene a fost Christine. În rest câte un Koontz, câte un Hassel ori Nautilus rătăcit. Penurie, dom’le, penurie. Sau vânătoare în toată regula. Iar eu eram poate unul dintre cei mai slabi vânători la vremea aceea.
Cu afurisitul de Pennywise şi clanul Păguboşilor am făcut cunoştinţă în a doua jumătate a anilor ’90, prin varianta cinematografică. A reuşit să mă sperie în draci, deşi astăzi, orice puber probabil că ar adormi plictisit de efectele “trase de păr” ale peliculei.
Cartea în schimb s-a lăsat aşteptată cam multişor. La 6 ani de la apariţie (în 2003), am reuşit să găsesc întâmplător primul volum al “trilogiei” într-un Anticariat din Iaşi . Norocul meu a fost faptul că “patronul” magazinului nu era prezent, lăsând treaba pe umerii unui amic cam plictisit care, scărpinându-se în cap, mi-a spus că “Oraşul BântuIT” face 70.000. Asta în condiţiile în care Shining-ul era 150.000, iar Salem ’s Lot “doar” 180.000. Iar pentru un student în anul I, cărţile reprezentau un adevărat “blestem” prin “micile averi” care ţipau nervoase de pe ultima pagină.
M-a surprins faptul că avea o culoare neobişnuită (maron deschis) dar şi acela că era primul SK (pe care îl ştiam) “intercalat” în colecţia Nautilus. Ori eu până atunci eram fan al colecţiei “Babel Horror”…
Clovnul care “trona” pe copertă era o variantă mult mai ciudată a celui pe care mi-l aminteam din peliculă. Un fel de “wrestler” al clovnilor, un nebun ascuns sub masca copilăriei…
Ţin minte că am citit-o pe nerăsuflate, într-o cameră decrepită de cămin, dintr-un cartier rău famat al Iaşiului. Başca faptul că numărul 13 era “tatuat” pe uşă, iar încăperea ţinea loc de obicei pentru frigiderele, maşinile de spălat, aspiratoarele, placajele şi alte asemenea pe care studenţii “cu pile” reuşeau astfel să se asigure că vor putea să beneficieze de serviciile acestora şi peste vară…
Atmosfera din carte m-a prins repede, date fiind “auspiciile” sub care am început să lecturez. De-abia după ce am terminat-o mi-am dat seama că-i doar PRIMUL volum dintr-un Dumnezeu-ştie-câte-altele (aşa am notat pe cea de-a treia pagină). Pentru că la “Sophia”, norocul nu mi-a mai surâs, am încercat la BCU.
În loc de statistică, economie, şi alte “vrăjeli”, băiatul se înscria la bibliotecă pentru a “bântui” holurile în căutare de IT… Insistenţa a dat roade! Erau două, subţiri şi negre, tot în colecţia “Nautilus”, cu un alt tip de “copertă” şi acelaşi Pennywise (ar fi fost interesant cu o altă mutră)… Nu se împrumutau pentru “acasă”, aşa că a trebuit să vin conştiincios câteva zile pentru a le da gata şi pe ele.
Dintre romanele lui King, It mi-a rămas cel mai aproape de suflet. Poate şi pentru că, asemeni personajelor, atunci am realizat că deşi departe, copilăria joacă tare şi nu renunţă la trecutul său chiar dacă timpul i-a trecut de mult. Ulterior am reuşit să citesc romanul şi în original, apoi graţie reeditării să pot deţine şi varianta în limba română.
Şi astăzi volumul din 1997 îl păstrez la loc de cinste. Şi, chiar dacă nu este cel mai vechi vestigiu “nemiroid”, pentru mine reprezintă un veritabil cufăr cu amintiri.
“Vorpal”- Giurgiu, 09.09.09
Vladu Bogdan
Post aparut pentru “Un concurs al amintirilor“
Amintiri – Copiii lui Faraday
On September 10, 2009 in Amintiri
Daca rascolesc printre amintiri si arunc umpic ochii prin biblioteca imi aduc aminte cu zambetul pe buze chiar si acum dupa destui ani, de prima mea carte SF cumparata …
Cred ca aveam vreo doisprezece ani. Langa blocul bunicilor mei era o librarie care punea printre altele in vanzare si carti. Cand intrai in librarie, printre nenumaratele volume aflate in rafturi, undeva intr-un colt sedeau frumos randuite vreo doua duzini de volume negre, lucioase cu un N stilizat pe ele.
Pentru mine acel N nu mai era un mister, deja ma corupsese tatal meu punandu-mi in brate primul volum din seria Dune si zicandu-mi : “Asta e o carte pe care trebuie sa o citesti!” (evident ca pentru baiatul avid de inedit de numai 10 sau 11 ani si fara prea multa experienta cu sefeul, capodopera lui Herbert s-a dovedit a fi in acelasi timp incredibila, fascinanta, de neuitat, dar nu in ultimul rand datatoare de mari dureri de cap si coplesitoare prin complexitatea si subtilitatea sa filosofica, astfel ca am recitit primul volum din saga alaturi de restul seriei ceva mai tarziu si evident nu am regretat).
Stiind ca respectivele carti apartin editurii Nemira, facand parte din colectia Nautilus si flirtand deja cu literatura science fiction si fantasy, dupa intalnirea cu Dune si vreo doua almanahuri Anticipatia gasite pe la bunici, tot dadeam tarcoale acelui raft periodic, nehotarat daca sa cumpar o carte din colectie sau nu, dar dorindu-mi in acelasi timp foarte mult asta…In scurt timp m-am decis insa si cu cele cateva mii de lei, pe care reusisem sa ii pun deoparte, am dat buzna in librarie intr-o zi si m-am repezit la raftul magic.
Cultura mea in domeniu era relativ restransa, rezumandu-ma la ce stiam de prin Anticipatia si “emisiunea de inainte de Star Trek, de pe TVR”, astfel ca am purces la a alege o carte oarecum intuitiv, sau mai bine zis privind cu atentie copertile, realizate in mare parte de Tudor Popa pe atunci si citind descrierea de pe coperta. M-am hotarat cu greu la Copiii lui Faraday neavand bani decat de o carte, iar alegerea a fost bazata in parte si pe faptul ca ma intrigau si imi placeau temele postapocaliptice (eram fan al seriei de filme Mad Max printre altele ).
Coperta prezentand personajul principal cu o masca de oxigen si o canistra pe umar, iar in spatele sau un avion prabusit a cotribuit si ea la decizie…Nu aveam habar pe atunci ca doamna N. Lee Wood este sotia lui Normand Spinrad (al carui cititor infocat am devenit mai tarziu citind Little Heroes si alte opere precum Agentul Haosului ), de altfel, drept sa spun, initial am crezut ca este vorba de un autor si nu de o autoare; ulterior dupa ceva ani m-am revansat fata de dansa pentru greseala comisa cumparand un alt roman de-al sau: In Cautarea lui Mahdi.
Ce stiu cu siguranta este ca volumul postapocaliptic amintit mi-a placut foarte mult, cu tonul sau brutal si nefeminin, cu descrierile vii si peisajele dezolante, cu orasul sau inchis sub un dom protectiv, hoardele de salbatici canibali si copiii maturizati prea devreme dintre ruine, cu anti-eroi mai mult decat eroi, precum adolescenta nebuna Sadonya si pilotul Berkeley, luptand pentru supravietuire in acel mediu ostil. Povestea era scrisa al naibii de bine.
Cartea asta desi nu e nici pe departe nici cea mai buna, nici cea mai importanta din biblioteca destul de bogata de sefeuri pe care o detin la ora actuala, a fost cu siguranta insa pentru mine un fel de piatra de temelie. Manat de acel atat de greu de definit: Sense of Wonder, am devenit cu adevarat un fan al genului, am inceput sa ma interesez intens de autori, de tematici, de subgenuri si de stilurile abordate, de filosofiile lor si ideile stiintifice; in tot acest timp am cumparat carti SF si fantasy din librarii, multe dintre ele apartinand colectiei Nautilus; iar atunci cand nu le gaseam in librarii, le vanam pe la cei care vindeau carti “vechi” pe treptele de la Universitate si ma bucuram nespus, ca de un artefact arheologic proaspat descoperit, cand gaseam un volum devenit rar, precum Ereticii Dunei .
Oricum probabil ca multe dintre cartile pe care le detin, ar putea la fel de bine sa serveasca acestui concurs al amintirilor: fie ca e vorba de saga lui Kim Stanley Robinson (care a contribuit mult la pasiunea pentru astronomie pe care am dezvoltat-o ulterior) ale carui Marte Verde si Marte Albastru le-am asteptat publicarea cu nerabdare, sau de critica sociala din Zanzibar al lui Brunner, pentru a aminti doar de cateva.
Si daca un concurs similar va fi initiat peste cativa (sa zicem 10 ) ani de acum incolo, stiu ca as avea si atunci de depanat amintiri: as putea scrie despre George R. R. Martin si Un Cantec de Gheata si Foc, opera literara matura cu personaje complexe si pline de fatete, intrigi tesute pe mai multe niveluri, o lume dura cu mecanisme credibile si creand mai presus de orice o dependenta acuta, serie pe care o recomand deseori prietenilor care stramba din nas la auzul apelativului fantasy si prin care chiar am reusit sa conving pe cineva sa se apuce de citit si SF&F; sau avand mereu de unde alege, voi scrie despre altii, pe care ii stiu sau urmeaza sa ii descopar…
Ioan Alexandru
Post aparut pentru “Un concurs al amintirilor“.
Peter James – Viu sau mort
On September 09, 2009 in Suspans
Snobismul intelectual cunoaste diferite forme si directii de manifestare. Una dintre aceste directii vizeaza o mentalitate,din pacate curenta (si recurenta!), care proclama, cam cu prea multa lejeritate, insignifianta romanului de tip policier in ierarhia produselor literare. A considera ca romanul politist este (a devenit) o Cenusareasa a literaturii mi se pare, deopotriva, simplist si excesiv.
Argumentul cel mai pregnant si mai frecvent cu care se incearca discreditarea acestui tip de literatura il constituie o asa-zisa carenta valorica a thriller-ului. Se vehiculeaza, asadar, ideea ca romanul politist aluneca fatalmente in facilitate, pacatuind printr-o viziune strict evenimentiala si, implicit, incompleta asupra realitatii, din care decupeaza doar aspecte spectaculoase sau morbide, incercand in acest fel obtinerea unui succes minor la cititor.
Seria regala de autori publicati de Editura Nemira(John Sandford, Peter James Patricia Cornwell) dinamiteaza cu succes o asemenea prejudecata. Nu e neaparat necesar sa fii fanul unui estetism conjunctural ca sa percepi,la lectura autorilor mai sus pomeniti, ineditul si valoarea.Si,atunci cand se realizeaza un melanj inspirat intre elementul de suspans si valoarea stilistica(deci,literara)a acestor romane, reusita este deplina. Este meritul Editurii Nemira de a propune asemenea autori incitanti, ale caror romane schimba fundamental si decisiv optica asupra acestui gen de literatura, prea des (si prea usor) tratat in raspar, cu o grabita si inexplicabila superficialitate.
Peter James, un autor britanic de succes pretutindeni in lume(cartile sale s-au tradus in numeroase tari,atingand tiraje absolut impresionante),este,fara indoiala,unul dintre regii recunoscuti ai thriller-ului mondial.Romanele sale (”Viu sau mort”,”Sa mori frumos!”,”Aproape mort” si ”Pe urmele mortului”), aparute succesiv la Editura Nemira, s-au bucurat de o larga notorietate si de o difuzare pe masura,detasandu-se net prin rigoarea compozitiei, prin atentia speciala acordata dialogurilor si, inainte de toate, printr-o epica densa, incitanta.
Pastrand conventiile consacrate ale genului thriller, Peter James aduce in prim-plan o intriga palpitanta si seducatoare, gravitand in jurul unor subiecte originale si extrem de abil puse in scena. Romanul ”Viu sau mort”, care inaugureaza seria cazurilor detectivului Roy Grace, atinge performanta genului in care se incadreaza prin actiunea trepidanta si spectaculoasa si, paradoxal, prin atmosfera de profunda umanitate pe care o degaja.
Fiindca, dincolo de episoadele terifiante(claustrarea lui Michael Harrison intr-un sicriu ingropat in pamant,cu explorarea starilor de teroare paroxista prin care trece protagonistul macabrei farse puse la cale de prietenii sai), dincolo de relevarea unor psihologii infractionale abisale,se remarca demersul profesionist si tenace al detectivului Roy Grace, care, impreuna cu echipa sa, lupta fara ragaz pentru anihilarea raului.
Peter James poseda talentul unic de a imagina situatii electrizante, de a creiona portrete viabile si psihologii verosimile, dar si meticulozitatea de a releva detaliul semnificativ. In plus, insertia subtila si credibila a paranormalului in reteaua frusta a realitatii aduce un element de interes suplimentar. Roy Grace, detectivul profesionist si ingenios, apeleaza fara complexe la factorul paranormal, incluzandu-l in recuzita metodelor sale de investigatie.
Ca si celelalte romane ale lui Peter James, din seria Roy Grace,”Viu sau mort” constituie o transpunere moderna, in cheie policier, a eternei infruntari dintre Bine si Rau, incheiata cu triumful Binelui.
GEO GALETARU
[ratings]
Jean Claude Bologne – Istoria cuceririi amoroase
On September 04, 2009 in Eseu
“ Dupa ce am studiat finalizarea ei sociala (“Histoire du mariage en Occident”), reprezentarile mentale care o sustin (“Histoire du sentiment amoureux”), contextul care o favorizeaza sau o exclude (“Histoire du celibat et des celibataires”), in cele ce urmeaza ma voi limita strict la acel prim pas care cuprinde, in germene, intreaga relatie ulterioara.” (Jean Claude Bologne – Introducere la « Istoria cuceririi amoroase »)
Jean Claude Bologne este o personalitate remarcabila a literaturii franceze. Poet, filolog, istoric, medievist, romancier, jurnalist, profesor, conferentiar, el ne ofera o lucrare de o remarcabila eruditie si de o mare suplete : « Istoria cuceririi amoroase ».
Ceea ce autorul ne propune este un splendid periplu in istoria omenirii. Insa, Jean Claude Bologne nu ne aduce pe frontul de lupta inconjurati de tipetele gloantelor si nici in sali de consiliu pentru a fi martori la semnarea tratatelor de pace.
El nu ne determina sa aplecam urechea la comploturile ce rastoarna imperii sau la tradarile ce distrug vieti. Jean Claude Bologne ne invita in saloane luxoase, in trasuri, in sali de bal, in gradini, in biserici, in toate acele locuri ce permit apropierea dintre barbati si femei.
In mod cronologic, descoperim animalitatea oamenilor Preistorici, pederastia greceasca, amagirile Evului mediu, galanteria renascentista, contradictiile din Epoca Luminilor, nasterea flirtului in secolul XIX si tehnicile de marketing ale secolului XX. Sunt nenumarate unghiurile din care este abordata problema si deosebit de pasionante tehnicile amoroase inovatoare ce alterneaza cu cele extrem de vechi. Sursele de inspiratie nu sunt doar foarte numeroase ci si extrem de variate. Astfel, pe langa manualele de seductie, publicate in numar coplesitor in ultimii 30 de ani, autorul cartii a consultat literatura vremii, productiile cinematografice, corespondenta amoroasa, jurnale intime, memorii si arhive judiciare.
Fiecare epoca istorica a avut practicile si tehnicile sale dar si un farmec aparte pe care Jean Claude Bologne a stiut sa il surprinda intr-un stil extrem de dinamic, alternand ironia fina cu umorul si cu seriozitatea. Paragrafele ce urmeaza se doresc a fi niste sumare puneri in lumina a unora dintre cele mai edificatoare coordonate ale fiecarei perioade in parte pentru a suscita interesul unei lecturi mai mult decat pasionante.
Autorul accentueaza faptul ca Antichitatea se afla sub semnul salbaticiei si al brutalitatii intrucat chiar si tehnicile de curtare sunt preluate de la animale ( parada nuptiala, darurile, fuga simulata, pupatul). Cum fiecare epoca se bucura de propriile sale strategii de cucerire, ea detine si anumite locuri de intalnire ce faciliteaza apropierea. Pentru lumea preistorica acestea sunt: templele, forumurile, dineurile – locuri unde se considera ca este prezent zeul iubirii.
In perioada de glorie a marelor imperii Grec si Roman, primul pas era rezervat tatalui ce ajungea sa-i supuna pe pretendenti la diferite probe. In toate manualele de seductie se observa, in functie de timpul istoric, predilectia pentru expresii apartinand unui anumit domeniu. Astfel, in aceasta perioada vocabularul abordat este preluat din vanatoare, pescuit sau razboi. Inca de acum se nasc tehnicile de cucerire, predate seducatorilor mai putin inspirati. Se vede ca pentru greci si romani jelaniile, vizitele pe furis sau mituirea slujnicelor erau cele mai de succes abordari.
La vremea Evului mediu casatoria se negocia intre parinti iar cavalerii se faceau remarcati in lupte, dedicandu-si victoriile femeilor curtate. Lectura ii apropia pe indragostiti iar vocabularul sufera modificari, acum apartinand sferei fictiunii prin sintagme ca “a tese o intriga”, “a avea o aventura”, “a face o cucerire”. Locurile de intalnire de asemenea se diversifica. Ele constau in piete, biserici, locuri pentru intreceri, turniruri, dansuri si spectacole, gradini. Darurile din Antichitate revin in actualitate si au rolul de a o angaja pe femeia care le primeste: batiste, panglici, manusi, un inel, o caseta, un flacon de parfum. Manualele de seductie nu mai prezinta doar tehnici amoroase ci si modele de declaratii, toate diferentiate in functie de rangul femeii curtate.
Asftel, “cand cavalerul se adreseaza unei doamne din inalta societate darul sau devine simbolic permitandu-i sa fie partas la intimitatea iubitei printr-un obiect interpus. In schimb, pastoritele primesc daruri scumpe: centura de matase, coreset cu snururi de argint, mantie de hermina.” Exista chiar si daruri ce se fac in numele casatoriei, cum ar fi: papuci de casa, centuri, ace de par, fructe, vin, mantii.
Renasterea stabileste etaloane pentru trei tipuri diferite de femeie: sotia, amanta si prostituata. Sotia trebuie sa fie respectabila, virgina si neexperimentata. Ea are un cuvant de spus neinsemnat in privinta casatoriei, autoritatea apartinandu-i capului familiei. Pretendentul putea beneficia doar de corespondenta si de portretul iubitei, iar intalnirea venea exclusiv dupa logodna. Dansul in cuplu este o noutate devenita o arma in arsenalul seductiei la oras si in curtile regale. La sate se practica doar dansuri colective in cerc sau in sir. Se naste mitul lui don Juan cel ce asculta femeile si le flateaza dar o face pentru ca le cunoaste punctele slabe si stie sa le linisteasca. El transforma defectele in virtuti: “Pe cea cocosata o voi numi Atlas al frumusetii si ii voi spune ca poarta pe umeri un cer de gratii.” Tot in aceasta perioada apare moda trasurilor, precursoarele decapotabilelor de astazi care ofera cuplurilor un spatiu inchis, intim.
In Epoca Luminilor casatoria consensuala, incheiata in afara constrangerilor parentale castiga teren. In inalta societate, in cele mai stricte familii, se pastreaza traditia ca pretendentul sa nu-si poata vedea aleasa inainte de logodna, pana atunci fetele fiind crescute in manastiri. Decorurile ce ofera ocazia intalnirii devin tot mai diversificate si mai intime: gradini, magazine, hambare, hoteluri, castele, budoare. Dintre acestea, Gradinile Tuileries, palat construit pentru Caterina de Medici ofera ocazii de seductie dar si de finalizare a actului. Este un loc preferat de amanti si de homosexuali. Epoca Luminilor este perioada ce determina aparitia antiseducatorului, un barbat ce mizeaza pe stangacie si nepricepere, model care va reveni in forta peste cateva secole.
Modelul seducatorului viril si patriot este reafirmat in secolul XIX. Tot acum se inmultesc codurile – evantaiul, picioarele, timbrele, parfumurile, cartile de joc, pietrele pretioase, manusile – toate au un limbaj propriu. Iata cateva extrase extrem de edificatoare “culese” de autor dintr-un manual de seductie: “A deschide doar trei pliuri cand il tii in dreptul buzelor inseamna “va iubesc”. Un curtezan care-l strange cu mana stanga face o propunere la care doamna ii raspunde afirmativ luand evantaiul cu aceeasi mana. A tine in dreapta un evantai cu care atingi mana stanga e o invitatie la iubire. A-i numara pliurile e o invitatie la discutie.
Numarul de pliuri deschise reprezinta numarul de zile pentru fixarea unei intalniri, iar numarul de batai in evantai indica ora din cursul diminetii (cu aratatorul) sau al serii (cu degetul mic).” Iubirea isi imprumuta vocabularul si procedurile din sfera religiei: marturisire, spovedanie, asteptare a rasplatei. Manualele apeleaza acum la sensibilitatea femeilor si ii invata pe domni cum sa le impresioneze prin comotii, palpitatii, frisoane, roseata, paloare, lesinuri sau chiar tentative de suicid. Spre exemplu: “Paloarea considerata de femei “un semn sigur al suferintei provocate de dorinta” se obtine intepandu-va cu un ac, prin ranirea gingiilor sau prin trecerea buricelor degetelor prin foc.” Dezvoltarea mijloacelor de transport diversifica locurile pentru flirtat: pacheboturi, cazinouri, statiuni balneare sau termale, Orient Express-ul, salile de spectacol.
In secolul XX apar noi spatii de intalnire: locuri de studiu (scoli, universitati), de iesire (locuri de plimbare, cafenele, cabarete, baruri de noapte, discoteci), de lucru (biroul cu punctele lui nevralgice: la aparatul de cafea, la xerox, la cantina), de destindere (piscine, cluburi de vacanta, plaje, expozitii). Dupa anii 1950 se disting doua tipuri de abordari amoroase in functie de scopul, tehnica sau brutalitatea lor: seductia – cautarea unei relatii stabile, cu miza pe sentiment si agatatul – incercarea de a satisface imediat o nevoie de ordin sexual. Jean Claude Bologne selecteaza un fragment edificator din “Le secretaire des amants” : “A seduce o femeie cere timp si bani. Trebuie sa o duci la restaurant, la cinema, la teatru, la opera, sa ii faci cadouri, sa ii daruiesti flori. Pe cand a agata o fata inseamna a o vedea o data, cel mult de doua ori, dar intotdeauna pentru o scurta perioada, petrecuta sub plapuma.”
Revine ideea de antiseductie seducatoare. Se naste astfel un nou tip de seducator, cel care nu face fetele sa viseze, nu le forteaza, nu le agata, nu le vinde promisiuni frumoase, ci le misca, le liniseste, le amuza. Pentru a seduce fara a fi un seducator, trebuie sa adauge calitatilor lui de barbat (protectie si incerdere) unele feminine (tandretea). Astfel el ia lectii de la Oscar Wilde din “Conseils d’un homo aux hétéros pour séduire les femmes” (“Sfaturile unui homosexual catre heterosexuali pentru a seduce femeile.”). In era informatiei si a vitezei, seductia devine o stiinta, predata de comunitatea de Pick Up Artists si analizata de oameni de stiinta ce subliniaza marea relevanta a microgesturilor in stabilirea compatibilitatilor dintre parteneri.
Dupa lectura unei lucrari atat de ample si de bine puse la punct nu ai cum sa mai privesti cu aceeasi ochi o cucerire amoroasa.
Ioana Gabriela Gorgoi
[ratings]
Chelsea Quinn Yarbro – Hotel Transilvania
On September 02, 2009 in Suspans
Primul roman din seria Contele de Saint-Germain, o serie ce numara douazeci si trei de carti, ultima in curs de aparitie in 2009, “Hotel Transilvania” vine sa sustina ocurenta unei teme in literatura universala in ultimul timp: vampirii.
Chiar daca a fost scris in 1978, romanul dispune de o scriere revolutionara pentru acea vreme, reprezentand totodata si romanul ce i-a adus autoarei celebritatea fiind, poate, pionierul acestui univers fantastic.
Actiunea este plasata in anul 1743, in Orasul Luminilor, in timpul domniei lui Ludovic al XV-lea si toate detaliile surprinse de autoare in paginile cartii tradeaza luxul, eleganta chiar opulenta acelor vremuri. Fara a face rabat de la descrieri, cartea poate fi considerata si o adevarata epopee prin culoarele pline de culoare si splendoare ale palatelor, prin garderobele doamnelor pline pana la refuz.
In tot acest peisaj se inscrie Saint-Germain, un veritabil conte, cu o varsta onorabila de cateva milenii, un om erudit, cu cunostinte solide de rusa, araba si toate limbile europene.
Madelaine de Montalia, o tanara fata de numai nouasprezece ani, de o frumusete ravasitoare, devine tinta actiunilor satanice ale lui Saint-Sebastien, personajul negativ al acestei carti. Saint-Sebastien, sub imperiul si puterea Satanei, pare a avea o minte ce depaseste starea si marginile omului de rand, dandu-i incredere in fortele proprii pe care le foloseste intr-un mod brutal si violent.
Iubirea sa pentru muritoarea Madelaine il face pe Saint-Germain sa treaca peste propriile lui reguli si sa incerce sa o salveze. Evenimentele se precipita inspre sfarsitul cartii, care lasa cititorul cu sufletul la gura si cu dorinta de a afla cat mai repede viitorul relatiei dintre Madelaine si Saint-Germain.
Combinand fantasticul cu drama, autoarea reuseste totodata sa confere romanului si o nota romantica. Neobisnuita relatie dintre Madelaine si vampir face deliciul cititorului, fata fiind surprinsa in imagini contrarii: inocenta dar si senzuala, sursa de viata, de intensa traire emotionala dar si de imensa suferinta si infrigurare pentru Saint-Germain. Pentru cei doi exista doar intensitatea si profunzimea momentului, fara istoria trecutului si fara incertitudinea viitorului.
Departe de credinta universala conform careia vampirii personifica latura intunecata a lumii, Yarbro infatiseaza un vampir “uman”, o metafora a umanitatii. Este primul autor care reuseste sa realizeze un portret alcatuit aproape in exclusivitate din calitati si lumini unui personaj vanat, haituit, blamat si blestemat in mai toate cartile si filmele de gen.
Plasmuiti din necesitatea de a acorda valentei de rau un chip, vampirii au reprezentat intotdeauna partea opusa a ceea ce ar trebui oamenii sa fie, un punct de reper pentru a putea face distinctia intre bine si rau. Yarbro contrazice acest lucru si sustine ideea ca “Exista lucruri mai rele decat vampirii.”. Acestia din urma, oricat de ciudat ar parea, sunt protectorii moralitatii si ai ordinii firesti a lumii iar singurii care o denigreaza neincetat, o sufoca incetul cu incetul sunt muritorii. Pana la urma, cine e monstrul?
Adela Diaconu
[ratings]
