Arhive din August, 2009
Ghidul xenofobului: englezii
On August 27, 2009 in Eseu
Innebunitor de calmi, dar violenti uneori, pasionati de mancarurile lor simpliste, permanent preocupati de vremea lor permanent rece si umeda, englezii se remarca in primul rand prin umorul lor irezistibil. Prin acelasi umor ascutit se remarca si Ghidul Xenofobului – englezii – o carte savuroasa si extraordinar de utila in situatia in care se intampla sa avem de-a face cu un englez veritabil…Astfel, vom sti ca la masa trebuie respectate cu cea mai mare strictete regulile bunelor maniere, iar cand nu le stim trebuie sa inventam unele pentru a-i satisface pe englezii atat de obsedati de eticheta si atat deputin interesati de mancarea propriu-zisa.Vom sti, de asemenea, ca nu trebuie sa ne aratam prea entuziasmati de alte nationalitati, indiferent ca sunt irlandezi, germani si mai ales francezi, pentru ca, in ochii lor, toate celelalte popoare sunt inferioare. Oricum, exprimarea prea intensa a sentimentelor nu este binevenita, decat in anumite situatii, foarte putine si foarte clar delimitate. “Este acceptabil sa-ti exprimi sentimentele la meciurile de fotbal, la inmormantari sau cand revezi o persoana pe care ai crezut-o moarta si ingropata”.Oricum, este recomandat sa se pastreze oanumita limita in toate, moderatia si judecata sanatoasa fiind la mare pret in Anglia. Astfel, “e rational si rezonabil sa ai la tine o umbrela in cazca ploua. (…) E logic si rational sa porti lenjerie curata in eventualitatea ca te calca o masina si ajungi la spital.” Moderatia se armonizeaza perfect cu modestia: “Chiar daca ai traversat Atlanticul intr-o barcuta cu vasle, daca esti englez e firesc sa te referi la realizarea ta doar cu un vag murmur de genul: Mai ies si eu cu barca din cand in cand”. Moderatia si modestia atrag dupa sine celebrul puritanism englezesc care“isi gaseste cea mai fidela exprimare in convingerea ca, daca ceva are gust bun, sigur face rau la sanatate si daca e neplacut, fara indoiala ca e sanatos”.Englezii sunt creativi si indemanatici. Iar acest lucru se vedeatunci cand isi modernizeaza locuintele: “pun tapet nou, schimba gresia si transforma exteriorul unei casute suburbane intr-un soi de cosmar gotic cu ferestre boltite, ziduri placate si usi batute in tinte (…) reducand cu mii de lire sterline valoarea de piata a proprietatii si impingand intreaga zona pe o panta descendenta”.Englezii se si relaxeaza, dar nu prin odihna, ci prin asa zisele “hoinareli”. Astfel, cand este vremea mai rea pornesc la drum, pe cele mai dificile trasee, masurandu-si fortele cu cele ale naturii.“Atat de populare sunt aceste confruntari cu stihiile, incat unii intreptinzatori organizeaza cursuri de disconfort fizic, in zone izolate si neospitaliere ale tarii, in cadrul carora participantii platesc sume mari pentru a fi supusi la incercari grele. Aceste cursuri, purtand numele romantic de “Supravietuire” sunt apreciate pentru presupusele lor calitati de formare a caracterului.Stransul din dinti e garantat”. Acelasi strans din dinti se dovedeste pentru englezi cea mai buna metoda de a suporta conditiile meteorologice extreme, care reusesc sa-i ia mereu prinsurprindere chiar si in mediul urban. “Trenurile au intarzieri sau sunt anulate ca urmare a unor ciudatenii ale naturii precum – frunze cazute pe sine – sau – zapada -. Daca cineva sugereaza ca ninsoarea nu este ceva cu totul neasteptat in Anglia, explicatia vine imediat – Nu este tipul normal de zapada”!!
Raluca Poenaru
[ratings]
Aristotel şi furnicarul merg la Washington…
On August 19, 2009 in Eseu
Aţi fost atenţi vreodată, dar cu adevărat atenţi, la ce spun politicienii atunci când se trezesc în faţa mulţimii, în faţa unor microfoane sau când apar pe la televizor? În cazul în care răspunsul e negativ, încercaţi ca data viitoare să le urmăriţi discursul, chiar dacă acest lucru, în general, vă plictiseşte. Pentru că s-ar putea să vă amuze, totuşi. Totul depinde de perspectiva din care îi ascultaţi.
Asta au dovedit şi Thomas Cathcart şi Daniel Klein, care au scris Aristotel şi furnicarul merg la Washington… Mic antitratat de abureală politică, apărută în limba română la Editura Nemira. Sigur, ei vorbesc mai mult despre politicienii americani, dar principiile după care cei aleşi ne aburesc sunt universale, aşa că nu e musai să ştiţi cine sunt cei citaţi. Deşi, cu siguranţă, îi veţi recunoaşte. Iar dacă logica, filosofia şi retorica vă par prea mult, nu vă faceţi griji, totul e exemplificat, spre înţelegere, cu bancuri sau vorbe de duh.
Iată nişte mostre:
“Intervievator CNN: Ştiţi, în septembrie 2001, preşedintele spunea că, viu sau mort, o să punem mâna pe Osama bin Laden. Astăzi, încă n-am pus mâna pe el. Ştiu ce spuneţi dumneavoastră, că s-au înregistrat succese în războiul împotriva terorismului. Într-adevăr aşa a fost. Acesta este însă un eşec.
Frances Fragos Townsend, consilier la Departamentul Siguranţei Interne: Păi, n-aş fi atât de sigură… Este un succes care nu s-a înregistrat încă. Nu ştiu dacă privesc acest lucru ca pe un eşec.
Mulţumim pentru încurajare, doamnă Townsend. Aţi deschis astfel poarta către o lume întreagă de situaţii riscante. De pildă: “Nu sunt beat, domnule poliţist. Ceea ce vedeţi dumneavoastră acum este o stare de trezie la care n-am revenit încă.”
****
În final, iată şi o schimbare plăcută: un politician care foloseşte corect logica aristoteliană, strictă. Oficialul din dialogul următor apelează la o QED fundamentală (QED – abrevierea utilizată de romani în SMS-uri, atunci când voiau să spună quod erat demonstrandum, adică “ceea ce era de demonstrat”). Astfel, îşi momeşte oponentul să cadă în groapa pe care el însuşi a săpat-o – întotdeauna o plăcere pentru amatorii de gropi.
(Un delegat al Convenţiei Republicanilor din Utah susţinea că de-a lungul întregii graniţe americano-mexicane ar trebui ridicat un gard, pentru a-i împiedica pe imigranţii ilegali să intre în SUA.)
“Oficialul republican: Şi ce se întâmplă dacă ei (imigranţii ilegali) vor escalada gardul?
Delegatul: Îl electrificaţi. Aşa n-o să se mai atingă de el.
Oficialul: Şi dacă l-ar atinge? I-aţi lăsa să moară?
Delegatul: Ar fi alegerea lor.
Oficialul: Cum rămâne însă cu o mamă ce-şi poartă bebeluşul în spate? I-aţi lăsa să moară pe amândoi, şi mama, şi copilul?
Delegatul: Ar fi alegerea mamei, aceea de a-şi ucide copilul.
Oficialul: Deci să înţeleg că sunteţi proavort?
(Linişte mormântală)”
Sunt doar două exemple din multele care sunt în carte, pe care o recomand cu plăcere dacă vreţi să vă destindeţi un pic altfel decât de obicei.
Nu m-am putut abţine să mă gândesc la o astfel de carte care să îi aibă în centru pe ai noştri politicieni. Dar mi-a trecut repede: ai nostri nici măcar tâmpeniile nu le spun inteligent, aşa că nu prea le-ai putea diseca în stilul din această carte.
Adina Popa
[ratings]
Pariul proprietatii – ghidul investitiei imobiliare inteligente
On August 17, 2009 in Eseu
Editura:Nemira
Autori: Eduard Mircea Uzunov, LiviuMarcoci
An: 2009
Trebuie sa recunosc ca nu citesc carti despre economie si business semnate de romani. Exceptiile se cunosc: cursurile stufoase din facultate si masterat, ca efect al alegerilor pe care le-am facut in viata.
Cautand pe internet, am dat de carte si mi-am zis ca are un titlu provocator(“pariu”) si ca trebuie sa vad despre ce e vorba. O carte scrisa de romani pentru romani: tinta ar fi clasa de mijloc, cu apetit de investitie – preponderenta intr-o economie dezvoltata.
Prefata spre proprietatea privata
Adrian Vasilescu, cunoscutul analist economic, face o scurta istorie a relatiei romanului cu proprietatea si incheie intr-un mod aproape pesimist-prin trimitere la sectorul bancar, restul fiind istorie.
Cartea e conceputa pentru romanul contemporan cu criza, care nu are habar despre investitii imobiliare si pe care momentul l-a prins cu cash flow.(“bani in mana”).Sunt prezentate elementele importante ale unei investiti imobiliare-cu accent pe locatie- cu o paralela la stategia de lupta si alegerea zonei de conflict- si brokerul imobiliar. Cred ca intreaga carte e o pledoarie curajoasa despre brokerul imobiliar si cate poate face el pentru cei interesati, insa mare atentie-brokerul trebuie sa fie profesionist si sa lucreze la o agentie imobiliara cu o experienta pe piata romaneasca de cel putin 15 ani! Aluzia imi confirma inca o data faptul ca romanul isi urmareste propriul interes, intr-un mod cat se poate de evident.
Daca nu ai cash, ia-ti gandul de la investitie
Relatia sectorului imobiliar cu cel bancar e directa. Dar pe timp de criza e un adevarat show. Se sugereaza faptul ca nu e de luat credite acum, iar cei care au intrat in sclavie inainte de criza cu cativa ani, acum trebuie sa fie responsabili si sa suporte. Marturie stau oamenii nemultumiti, intalniti zilnic la ghiseele bancare. Asa e romanul-putin naiv- nu a stiut exact cum sta treaba cu banca, dar nu e de judecat- relatia cu banca e cat de cat normala pe plaiurile noastre abia din 2000, deci numai din propria experienta putea sa se prinda.
Adaptarea la situatie
Ok. Cum investim azi? Mai asteptam? Vindem? Cumparam? La prima vedere e simplu. Cine are bani, merita sa cumpere sau sa construiasca. Cine nu, e obligat sa vanda, sa mai astepte, dar aici e vorba de cativa ani, adica o noua crestere economica sa vina peste tara noastra. Adevarul e ca potential economic exista si sunt multe de facut-si ne-am ratacit chiar pe drum, cu aluzie personala la celebra piesa hip hop “Romania, Trezeste-te !!!”- cu trimitere speciala la imn-” Desteapta-te…”.
In loc de concluzii…
Am un spirit critic fata de concluziile date: scopul celor din carte ar fi incurajarea romanului sa aiba pasiune in ceea ce face-ceea ce ii lipseste, de fapt, generatiei prezente. Cred ca lipsa pasiunii apare cam pe la 18 ani-pentru cei mai multi la 21 de ani, in momentul in care au au terminat iluzionistii si curajosii ani de studentie si incep sa vada realitatea cu alti ochi sau ochelari.
Ultima pagina de text a cartii mi-a creat o stare de tipul haz de necaz- un adio, pe curand !(macar am mailul autorilor), care trebuie neaparat citat pentru deliciul si incurajarea noastra: “Dragul nostru cititor,fii fericit! Traieste cu pasiune fiecare zi. Priveste in jurul tau si toti cei care te vor simti vor fi la randul lor fericiti. Priveste oamenii direct in ochi, cu sinceritate, si lumea se va schimba, pentru ca noi, cu totii, facem lumea asa cum este.”. Cu mult bun-simt !
Tudor Bura
[ratings]
Gregory Benford – Timperfect
On August 17, 2009 in SF
În anii ‘90, literatura science ficiton era dominată de cei trei mari B, este vorba de scriitorii Greogory Benford, David Brin şi Greg Beer Bear, toţi trei veniţi din mediile universitare, cu studii strălucite şi rezultate notabile în cercetare. Probabil sunt cei mai cunoscuţi autori de hard SF, chiar dacă operele lor nu sunt sută la sută demonstraţii ştiinţifice, fundamentul ştiinţific al acestora este indiscutabil.
Gregory Benford, astofizician şi doctor în ştiinţe, ne propune în Timperfect un roman care se defăşoară în două planuri. Primul în zilele noastre (mai precis în 1998), pe un Pământ ameninţat de un dezastru ecologic cauzat de poluarea iremediabilă a mediului marin şi după un atac terorist asupra New York-ului. Al doilea, se petrece în 1963, când fizicianul Gordon Berstein sesizează o serie de anomalii în timpul experienţelor de rezonată nucleară pe care le făcea în cadrul Universităţii California.
În mod normal, cele două planuri ar fi aproape imposibil să le intersectezi într-un roman de main stream, poate doar într-o saga. Facilitatea unui asemenea truc literar este apanajul doar literaturii SF, mai precis a sub genului time opera, pentru că Timperfect este un roman de cea mai curată speţă a acestei sub specii literare.
John Renfrew şi Gregory Markham, profesori la Universitatea Cambridge, în anul 1998, ameninţaţi de extincţia Pământului, se hotărăsc să trimită un mesaj în anul 1963, utilizând tahioni, particule capabile să circule cu o viteză mai mare ca cea a luminii şi, deci, să sfideze timpul, încercând să-l contacteze pe profesorul Berstein, pentru a încerca salvarea omenirii. Analizând paraziţii care îi afectează cercetările cu indium antimonide, un material semiconductor, profesorul Berstein, împreună cu asistentul său îşi dă seama că este vorba despre un mesaj scris în codul morse.
Cam acesta ar fi fi firul roşu al întregului roman, trama este însă mult mai complexă pentru că suntem purtaţi de autor când în atmosfera distopică a anului 1998, când în anul 1963, unde Berstein dându-şi seama că esenţa mesajului era una biologică, apelează la Michael Ramsey şi Saul Shriffer, primul încercând să-şi impună ideea că totul se datorează unui act bioterorist pus la cale de sovietici iar al doilea că în spatele întregi poveşti se află extratereştrii.
Pentru a fi plauzibilă, literatura SF trebuie să fie construită logic, astfel, Gregory Benford ajunge cu naraţiunea într-un punct în care intră în conflict cu “paradoxul bunicului” al călătoriei în timp, care explică că orice intervenţie din viitor în trecut, îl anulează pe primul.
Din acest moment, putem spune că povestea construită atât de temeinic ştinţific de către Benford o ia razna. Astfel, Gordon Berstein îşi face public descoperirile iar John F. Kennedy este avertizat de atentat pus la cale Lee Harvey Oswald, iar preşedintele supravieţuieşte, activând însă pardaoxul bunicului şi făcând posibil o altă alternativă a viitorului.
Când cititorul crede că finalul romanului a fost rezolvat a la Holywood, mai ales că Bernstein este recompensat chiar de preşedintele american cu Enrico Fermi Prize într-un an 1974 alternativ, îşi dă sema că autorul a creat de fapt un al treilea plan al romanului : trecutul şi două variante de viitor.
Anul 1998 continuă să existe cu ameninţarea extincţiei Pământului, unul din personaje, Ian Peterson, retrăgându-se la ferma sa ca într-o cetate fort şi continuând să transmită mesaje de ajutor lui Bernstein. Acesta le primeşte, reuşind să le identifice până în anul 2349, fără să ştie însă că ele erau transmise de un generator automat care a ieşit din uz la această dată.
Iniţial, la baza cărţii a stat nuvela Cambridge, 1:58 A.M, publicată de Gregory Benford în anul 1975. Romanul a obţinut Nebula, premiul John W. Campbell, premiul British SF Association şi premiul australian Ditmar.
O carte SF de cinci stele pentru pasionaţi genului dar şi pentru cei care doresc o întâlnire de gradul III cu literatura science fiction de calitate.
Nicolae Ariton
[ratings]
Concurs cu personaje… necurate
On August 12, 2009 in Carti
Se cam termină perioada de concediu, ne-am cam întors de pe cărările de munte şi nisipul umed. Înapoi la casele noastre, la slujbele noastre şi… la cărţile noastre 
Despre Evaghelia după… (ştiţi voi – aia) am mai vorbit aici. O recenzie scurtă dar antrenantă a apărut pe NemiraBooks, precum şi o dare de seamă superbă a venit dintr-o ţară un pic inventată. Plus comentariile entuziaste de pe blogul de faţă, şi avem o mână de editori bronzaţi şi fericiţi 
Pentru că există şi cititori care stau mai prost cu finanţele în vremurile astea (who isn’t?), dar al căror apetit de lectură e mai mare ca niciodată, ne-am gândit să facem un concurs. Nimic complicat. Vrem să fie ceva plăcut şi simpatic, dar care să vă stimuleze şi să vă pună un pic la treabă. Cine ştie, dacă vă place şi primim un feedback bun, poate facem un astfel de joc în fiecare lună.
Nu, nu o să vă punem să scrieţi o recenzie. Ar fi cam greu fiind vorba despre o carte pe care o vreţi tocmai pentru că nu aţi citit-o. Dar, pentru că o editură nu vinde orice fel de marfă, trebuie totuşi să puneţi stiloul la treabă. Aşa că se inversează rolurile: voi munciţi, noi citim. Şi premiem!
Acestea fiind spuse, dacă vreţi un exemplar gratuit din Evanghelia după Satana, pe care să-l devoraţi la lanternă (să nu vadă rudele sau soţul/soţia 
), trebuie să scrieţi un text de maximum 2000 de caractere cu tema:
“Ce credeţi că face Diavolul în acest moment?”
Puteţi să vi-l imaginaţi pe Necuratul în orice ipostază, fără legătură cu cartea oferită. Puteţi să adoptaţi un ton jucăuş sau unul serios. De la poveste pentru copii, trecând prin elemente biblice şi până la fantasy întunecat, anything goes. Totul e să nu plagiaţi involuntar pasaje celebre cum ar fi Discursul Marelui Inchizitor sau Evanghelia după Isus Cristos a lui Saramago.
Libertatea vă este deplină. Nu doar puteţi să câştigaţi o carte, dar veţi descoperi că exerciţiul e foarte distractiv (dacă nu aţi descoperit asta deja). Nu va fi urmărită neaparat calitatea literară, ci în primul rând onestitatea şi bucuria de a-ţi imagina şi povesti. Dacă simţiţi că spaţiul nu vă este de ajuns, scrieţi cât vreţi şi apoi tăiaţi fără milă. Esenţele tari se păstrează în sticle mici 
Micro-povestirile le puteţi pune pe blogul personal cu trimitere la acest post. Dacă nu aveţi blog personal, puteţi comenta aici sau – ca ultimă soluţie – le puteţi trimite intr-un email la editor[at]nemirabooks[punct]ro, specificând la subiect “pentru concursul Blogul Nemira”. Pe cele mai frumoase le vom premia şi, cu permisiunea autorului, poate chiar publica online.
Have fun!
Vlad Puescu
Jerome Clement – Femeile si dragostea
On August 12, 2009 in Literatura contemporana
“In iubire se gaseste totul in acelasi moment : exaltarea si suferinta, placerea si durerea, speranta si disperarea, dorinta de a trai cu celalalt si aceea de a te pierde in el, bucuria extraordinara a prezentei lui si senzatia la fel de violenta a absentei sale si a pierderii sale.” – Irene Frain
Iubirea – un subiect indelung dezbatut dar imposibil de epuizat. In ”Femeile si dragostea“, Jerome Clement, figura emblematica a culturii si literaturii franceze, ne prezinta destainuirile a 16 femei celebre din Franta: scriitoare (Irene Frain, Elisabeth Badinter, Edmonde Charles-Roux, Francoise Giroud, Catherine Clement, Catherine Millet, Dominique Rolin, Alice Ferney, Camille Laurens, Emmanuele Bernheim), artisti plastici (Lydie Arickx, Annette Messager), dansatoare (Karine Saporta), regizoare (Catherine Breillat), actrite (Genevieve Page) sau medici ginecologi (Anne de Kervasdoue).
Scriitorul a ales sa poarte aceste discutii cu femei apartinanad paturilor superioare ale societatii punandu-si optiunea pe seama caracterului universal al sentimentului de iubire si exprimandu-si certitudinea ca orice femeie se poate regasi in ideile si consideratiile celor intervievate.
Fiecare pagina degaja un aer de complicitate, de intelegere afectiva, ce te face sa te simti precum un intrus, ascultand destainuirile unor femei ce par de-a dreptul inabordabile din spatele cortinei, al petelor de cerneala sau al urmelor de ulei pe panza.
Unele intrebari se repeta, dar departe de a plictisi cititorul, acestea ofera o ampla acoperire a anumitor aspecte ale iubirii. Spre exemplu, se vorbeste despre dragostea la prima vedere pe care unele o pun pe seama feromonilor iar altele pledeaza in favoarea privirii, a vocii, a gesturilor sau a parfumului. “La femeie iubirea se poate declansa dintr-un fleac: o privire, o fraza, o atitudine aparte, un nu stiu ce care nu poate fi definit si care creeaza emotia. Alta data este vorba de semne repetate ale atentiei, impartasirea unor momente petrecute impreuna si a afinitatilor, o complicitate intelectuala, confidente, suferinte marturisite.” (Anne de Kervasdoue).
Autorul doreste sa atinga si polul opus indragostirii abordand problema infidelitatii si a geloziei, unde inca o data, parerile sunt impartite. In timp ce unele pledeaza pentru indulgenta – “Celalalt este independent de noi, cel putin din acest punct de vedere. Nu-i putem cere celuilalt sa ne rezerve dorinta lui. Ne-o poate da de bunavoie, este un act de iubire.”(Camille Laurens) – altele sunt mult mai radicale : “Imi spun : “La ce bun, o prefera pe alta in locul meu, nu ma iubeste.” Si plec.” (Emmanuele Bernheim).
Un punct de vedere comun il constituie emanciparea femeii pe plan sexual fapt ce nu a atras, insa, dupa sine si schimbarea aspiratiilor acesteia de natura sentimentala, casatoria continuand sa fie, in viziunea acestor doamne, incununarea vietii unei femei.
Un sentiment atat de complex trebuie analizat si din punct de vedere social motiv pentru care sunt mentionate revistele pentru femei care aflam ca ilustreaza barbatii sub forma unei semintii inamice ce trebuie imblanzita (“Revistele pentru femei prezinta barbatii ca un clan dusman, salbatic, ce trebuie colonizat. In acest scop, clanul feminin desfasoara un arsenal de mijloace: cele mai variate retete de infrumusetare, cure de slabire, o “panoplie” de trucuri de seductie mergand de la camuflarea defectelor estetice pana la tertipuri psihologice.”- Irene Frain).
Cum dialogurile sunt purtate cu femei bine instruite, discutiile sunt presarate cu citate din Voltaire, Freud, Lacan dar chiar si cu proverbe, toate folosite pentru a-si exprima cat mai elocvent punctele de vedere. Astfel, un alt element convergent il constituie concluzia emisa de Freud: “In fiecare exista un barbat si o femeie, de aceea intelegerea conjugala este asa de dificila, fiindca trebuie sa aiba loc intre 4 persoane.”, afirmatie sprijinita chiar si de catre autorul cartii in cadrul dialogului de final cu ocazia caruia acesta ajunge in aparent incomoda postura de intervievat.
Dar, pana la urma, ce este iubirea? Pentru Dominique Rolin, iubirea inseamna sa nu te simti singur pe lume. Lui Catherine Millet, autoarea cartii “La vie sexuelle de Catherine M.”, aceasta ii permite sa-i inteleaga mai mult pe ceilalti, iubirea reprezentand impacarea cu lumea. In viziunea unei cineaste, iubirea semnifica transcendenta, ea fiind idealul spre care tinde umanitatea.
Cati oameni, atatea definitii, dar pentru cei care cauta adevaratul raspuns la intrebare, aceasta carte este, cu siguranta, cel mai bun punct de pornire.
Ioana Gabriela Gorgoi
[ratings]
Stephen King – Colorado Kid
On August 11, 2009 in Suspans
“Colorado Kid” demonstrează cititorilor avizi ai lui Stephen King că misterul şi suspansul pot fi menţinute pe linia de plutire fară a se recurge la conturarea unor lumi întunecate, morbide, în care claustrarea îi împing personajele pe cele mai înalte culmi ale terorii psihice si fizice.
În cazul acestei nuvele, King se foloseşte de tehnica povestirii în ramă, plasându-şi personajele într-un spaţiu ocrotitor, prielnic pentru relatarea unor întâmplări stranii la care acestea au asistat. Pe insula Moose-Lookit din Maine, David Bowie şi Vincent Teague, editorul şi respectiv, fondatorul ziarului The Weekly Islander se împrietenesc cu Stephanie McCann, proaspăt absolventă a facultăţii şi ucenică la ziarul mai sus amintit. Cei doi, aflaţi acum la vârsta bătrâneţii, dau dovadă de o locvacitate ieşită din comun, povestindu-i lui Stephanie despre misterioasele întâmplări din tinereţea lor care le-au oferit multe nopţi albe şi care, în cele din urmă, au rămas neelucidate.
Printre acestea se numără şi cazul unui bărbat găsit mort pe plaja Hammock; astfel, cititorul este purtat cu aproape trei decenii în urmă, în perioada de dinaintea calculatoarelor şi a erei CSI, atunci când identificarea unui cadavru nu era chiar floare la ureche. Autopsia cadavrului a determinat cauza morţii ca fiind asxfisierea, întrucât o bucată de carne de o mărime considerabilă i-a fost extrasă din gât. Stabilirea identităţii acestuia va fi însă realizată un an mai târziu pe baza unui pachet de ţigări, un indiciu important, trecut cu vederea la primele investigaţii. Bărbatul s-a dovedit a fi James Cogan, un grafician din Nederland, Colorado, cu soţie si copii, dar motivele pentru care acesta a vizitat insula Moose-Lookit au rămas necunoscute.
Pe durata discuţiei în birourile din sediul ziarului The Weekly Islander, cei trei emit diverse teorii asupra ceea ce s-ar fi putut întâmpla cu James şi în ce împrejurări a murit, David si Vincent mărturisind apoi că ei şi cu Stephanie sunt singurii oameni în viaţă care au cele mai complete informaţii despre acest caz.
Stephen King este el însuşi un maestru al povestirii, conturând personajele prin intermediul dialogului aşa cum puţini autori sunt capabili.
“Colorado Kid” nu este doar povestea a doi vânători de ştiri care şi-au dedicat viaţa “meşteşugului” lor, dar un studiu de caz asupra vieţii dintr-un oraş minuscul. Moartea este un adevărat intrus care schimbă lucruri, care răpeşte inocenţa multora, care devine o forţă motivantă pentru alţii. Curiozitatea motivează, de asemenea. Este o adicţie ce poate consuma o persoana în căutarea acerbă a răspunsurilor.
Spre deosebire de alte romane poliţiste complexe, în cazul nuvelei “Colorado Kid”, teme recurente precum violenţa, sexul, munca asiduă a detectivilor şi chiar crima, nu-şi au locul, o bună parte a misterului fiind neelucidată, lasată pradă speculaţiilor. Ca o explicaţie pentru aceasta, Stephen King declară în postfaţă că “a dori e mai bine decât a şti” şi că “frumuseţea misterului e cea care ne îngăduie sa trăim sănătoşi la minte”. Astfel, cei care sunt fani ai rezolvărilor elegante şi ai îmbinării tuturor pieselor din puzzle-ul numit mister, vor fi probabil dezamăgiţi.
Duca Nicolae
[ratings]
Stephen King – Cimitirul animalelor
On August 10, 2009 in Horror
Reticenta cititorilor’’seriosi”in fata cartilor lui Stephen King contine o apreciabila doza de snobism, daca nu chiar de ipocrizie. A stramba pur si simplu din nas la lectura unor romane ca’‘Misery”, ”Jocul lui Gerald” sau ”Cimitirul animalelor” (fara a mai vorbi de ”Apocalipsa” sau ”Orasul bantuit”, toate de Stephen King) este sinonim cu a repudia, aprioric (si, deci, nejustificat), o formula epica profund originala, percutanta si seducatoare. Stephen King patrunde intr-o lume intunecata, a actelor tenebroase si a resorturilor psihologice obscure, o lume care este, adesea, o protuberanta maligna a realitatii. Stilul horror al lui King, pe care il practica cu consecventa (si cu succes) nu denota neaparat o predilectie (cu atat mai putin o fixatie) pentru morbid, cat dorinta autorului de a descifra faliile lumii exterioare si,deopotriva, ale sufletului omenesc,cu imponderabilele sale ascunse si nebanuite. Doza de imprevizibil, care se insinueaza in gama actiunilor umane, este o replica tacita la ideea linearitatii psihologice,agreata si cultivata cu asiduitate de autorii romanelor ”clasice”.
Romanul ”Cimitirul animalelor” este o fascinanta radiografie a unei metarealitati impregnate de morbid, este in acelasi timp proiectia halucinanta a lumii de dincolo, prezenta si acaparatoare,in gandurile si dorintele noastre cotidiene. Dar este aceasta lume de dincolo o pura fictiune a mintii noastre,exasperata de invazia insidioasa a realului? Sau este realitatea cea mai reala, dimensiunea autentica in care ne regasim amintirile si nostalgiile, estompate de repetatele esecuri existentiale?
In romanul lui Stephen King se petrece un melanj aproape imperceptibil intre cele doua lumi, o glisare a realului in supranatural, cu consecinte terifiante pentru destinul tragic al personajelor.
S-a vorbit despre ”Cimitirul animalelor” ca despre cartea cea mai neagra a lui Stephen King, care duce disperarea si teroarea la limite insuportabile. Personajul principal traieste drama pierderii fiului cu intensitati paroxistice, incercand sa compenseze incomensurabila absenta prin repetate tatonari si incursiuni in lumea cealalta. Predilectia declarata a autorului pentru morbid si supranatural nu poate eclipsa, totusi, liantul afectiv care asigura personajelor o dimensiune si o luminozitate morala profund umane. Este vorba de dragostea parintilor pentru copii si a copiilor pentru parinti, prezenta ca un laitmotiv in cvasitotalitatea romanelor lui Stephen King (a se vedea, in acest sens, si romanul ”Shining”).
Din punct de vedere stilistic, este detectabila si in acest roman utilizarea unei partituri narative ample si diversificate, alternand fraza baroca, arborescenta, cu notatii nude despre tribulatiile psihologice ale personajului principal. Stephen King este posesorul unei arte narative complexe, stapanind la perfectie atat registrul maximei conciziuni,cat si gama infinita a nuantarilor subtile.Romanul ”Cimitirul animalelor” are o fluenta epica remarcabila, care, adaugata la subiectul palpitant, cu insertii intr-o realitate tenebroasa de maxima reverberatie, face din aceasta carte o lectura incitanta si profitabila.
Geo Galetaru
[ratings]
George RR Martin – Iureşul săbiilor
On August 10, 2009 in Fantasy
Nu mă grăbeam să mă apuc de „Iureşul săbiilor”. Stilul lui Martin este destul de dur, iar mie îmi plac de obicei cărţile mai optimiste, în care cei buni câştigă şi totul se termină cu bine. Însă se întâmplă ca seria „Cântec de gheaţă şi foc” să fie atât de bine scrisă, încât te tentează fără să vrei, odată ce ai apucat să intri în lumea Celor Şapte Regate. Iar eu am deschis a treia carte a seriei şi am rămas cu sufletul la gură încă din Prolog.
Primul capitol al cărţii aparţine unui personaj „nou”, nou deoarece până acum autorul nu ne-a prezentat perspectiva lui Jamie Lannister, Regicidul, fratele Reginei Cersei şi al lui Tyrion. Eliberat de către Catelyn Stark sub jurământul că fiicele sale îi vor fi înapoiate, Jamie călătoreşte către Debarcaderul Regelui ca prizonier şi în acelaşi timp protejat al Briennei de Tarth, singura femeie cavaler din garda regelui Renly. Cei doi se dispreţuiesc unul pe celălalt – Brienne consideră că un Cavaler al Gărzii Regale care şi-a încălcat jurămintele şi şi-a ucis propriul rege este un om cu adevărat josnic, în timp ce Jamie este intrigat şi în acelaşi timp amuzat de o femeie în haine de războinic, pe deasupra foarte urâtă şi nepricepută la vorbe. Din păcate, se vede nevoit să se bazeze pe protecţia ei, pentru că toţi oamenii Regelui Nordului consideră gestul Catelynei o trădare şi pornesc pe urmele Regicidului pentru a-l recaptura.
Considerată o trădătoare pentru eliberarea lui Jamie, Catelyn rămâne la Riverrun, în aşteptarea judecăţii Regelui Nordului, a propriului său fiu, Robb. Veghindu-şi tatăl aflat pe patul de moarte, ea află un secret din trecutul familiei Tully, care îl chinuie şi acum pe Lordul Hoster. Între timp, fiica ei Arya reuşeşte să fugă din Harrenhal împreună cu Gendry şi Plăcintă fierbinte. Cei trei se îndreaptă spre Riverrun, evitând drumurile umblate, căutând drumul prin păduri şi temându-se de urmăritorii care i-ar putea aduce înapoi la Harrenhal. În Nord, Bran şi prietenii săi, Hodor, Meera şi Jojen, se îndreaptă spre Zid, cautând cioara cu trei ochi care îl poate ajuta pe Bran să-şi dezvolte puterile sale de a intra şi de a trăi în mintea făpturilor vii, printre care şi a lupului său, Vara.
Lovitura de secure primită în timpul atacului lui Stannis de la Debarcaderul Regelui îl costă pe Tyrion mai mult decât ar fi bănuit. În timp ce el zace inconştient din cauza rănii, tatăl său, Lordul Tywin, îi ocupă locul de Mână a Regelui, în timp ce sora lui, Cersei, îi dejoacă toate planurile şi intrigile prin care a avut-o la mână. Rămas fără oamenii săi credincioşi şi fără niciun mijloc de a o şantaja pe Cersei, Tyrion pare să ajungă iarăşi un pitic neputincios aflat la mâna tatălui său. Tot la Debarcaderul Regelui se află şi Sansa care, deşi scăpată de căsătoria cu Regele Joffrey, încă se află în mâna Lannisterilor şi în centrul intrigilor de la curte. Iar cu Bran şi Rickon Stark consideraţi morţi, ea devine următoarea moştenitoare a Winterfell-ului, după fratele său Robb, şi prin urmare, un ostatic preţios.
Dincolo de Zid, Jon a ajuns în tabăra sălbaticilor. Urmând ultimul ordin al superiorului său, el trebuie să se prefacă un trădător şi să spioneze armata sălbaticilor, pentru a duce apoi veşti la Rondul de Noapte. Pentru a reuşi acest lucru, trebuie să reuşească să îl convingă pe Mance Rayder, Regele-de-Dincolo-de-Zid, că şi-a trădat jurămintele. Iar misiunea lui Jon este foarte grea, deoarece nu numai că trebuie să divulge doar atâtea informaţii cât să fie crezut şi să nu spună prea multe, dar loialitatea sa începe să fie cu adevărat pusă la încercare abia atunci când, alăturându-se sălbaticilor, începe să-i cunoască şi să îi vadă ca pe nişte camarazi.
Daenerys Targaryen, Mama Dragonilor, călătoreşte peste imensa mare de sare, în încercarea ei de a-şi recuceri regatul. Însă pentru acest lucru, ea va avea nevoie de mai mult de trei pui de dragon şi o sută de oameni credincioşi: un regat se cucereşte în fruntea unei armate, iar Regina de Dincolo de Mare nu are suficiente bogăţii şi nici destui supuşi pentru a-şi aduna una.
Deşi regii din Cele Şapte Regate sunt în continuare prinşi într-un război civil, în haosul creat de moartea Regelui Robert, adevăratul pericol vine din lumea necunoscută, pentru că nu numai sălbaticii vor să treacă Zidul. Ceilalţi, făpturile de gheaţă şi armata lor de morţi, ameninţă lumea oamenilor.
Plăcerea lecturii şi frustrare. Cu asta mă confrunt de obicei atunci când citesc cărţile lui Martin. Plăcerea lecturii, din motivele deja cunoscute celor care iubesc această serie: complexitate, personaje aflate departe de clasificarea „buni-răi”, intrigă imprevizibilă. Frustrare, pentru că nu ştiu niciodată ce se va întâmpla cu personajele şi pentru că mă implic în poveştile lor. Cei buni cam pierd. Cei răi mai pierd şi ei. Nu ştii niciodată dacă vor reuşi să întreprindă ceea ce şi-au propus sau dacă până la urmă cineva îi va trăda. Nu ştii dacă până la urmă vor muri. Citesc, dar trebuie să ţin minte: fiecare capitol al unui personaj ar putea să fie ultimul.
Adina-Florentina Tudor
[ratings]
Nicolas Witkowski, Sven Ortoli – Butoiul lui Arhimede
On August 10, 2009 in Eseu
‘Butoiul lui Arhimede. Mic tratat de mitologie a stiintei’ a fost publicat la editura Nemira in 2006, in colectia Bonton, varianta originala din franceza (’La baignoire d’Archimede’) fiind editata in 1996, la Editions du Seuil. Autorii acestui eseu ori tratat despre miturile legate de diversele domenii ale stiintei sunt Sven Ortoli – doctor in fizica solidelor si creator al revistelor ‘Science & Vie junior’ si ‘Science & Vie Decouvertes’ – si Nicolas Witkowski – fizician, editor si ziarist, autor al unor lucrari precum ‘Dictionnaire culturel des sciences’ (2001, conducator stiintific) si ‘Trop belles pour le Nobel. Les femmes et la science’ (2005).
Incep recenzia prin scurta prezentare a titlurilor incitante de capitole din cuprinsul acestui ‘mic tratat de mitologie a stiintei’, dintre care as putea enumera pe urmatoarele : ‘Rezervorul lui Dumnezeu’, ‘Butoiul lui Arhimede’, ‘Carnetele lui Leonardo’, ‘Miscarea perpetua’, ‘Marul lui Newton’, ‘Frankenstein’, ‘Veriga lipsa’, ‘Progresul nu poate fi oprit’, ‘Sarpele lui Kekule’, ‘Tabelul lui Mendeleev’, ‘Amanta lui Alfred Nobel’, ‘Numarul de aur al lui Matila Ghyka’, ‘Pisica lui Schrodinger’, ‘Farfuriile zburatoare’, ‘Big Bang’, ‘Gaurile negre’, ‘Fluturele lui Lorenz’, ‘In numele stiintei’, pe langa altele macar la fel de interesante sau care pot soca si impresiona cititorul.
In Butoiul lui Arhimede ne sunt prezentate revelatiile unor celebri oameni de stiinta, fie ei fizicieni, matematicieni, chimisti etc., dar autorii se axeaza, cu precadere, pe faptele care tin de legendele si miturile create in jurul inventiilor si vorbelor acelora. De-a lungul cartii putem intalni vorbele ‘intrigante’ si partial cu umor ale fizicianului Tesla (”Ideea mi-a trecut ca un fulger prin minte si, intr-o clipa, adevarul a devenit evident”), pe ale lui Roland Moreno, inventatorul cardului cu memorie (care marturisea ca ideea i-a venit “Intr-o dimineata”, in timp ce isi aprindea “un hasis”), sau pe cele ale matematicianului englez Christopher Zeeman (”[...] Mai tarziu in aceeasi noapte – [...] m-am asezat pe closet. Atunci strafulgerarea inspiratiei a explodat ca o bomba.”) etc.
Cartea de fata constituie un eseu ori tratat despre stiinta si miturile, legendele si povestile conexe acesteia, in conditiile unei abordari pline de umor din partea autorilor, desi termenii utilizati si constructia temei/temelor analizate in paginile lecturate se caracterizeaza, de cele mai multe ori, prin complexitatea, seriozitatea si profunzimea necesare sferei sau lumii stiintifice.
Eseul lui Ortoli si Witkowski, ‘Butoiul lui Arhimede’, realizeaza o trecere sumara, dar indeajuns de cuprinzatoare, prin lumea stiintei si a legendelor corespunzatoare evenimentelor si personalitatilor din domeniul respectiv, de-a lungul istoriei. Astfel, cititorul descopera: care era scopul initial al radiometrului lui Crookes; semnificatia gestului facut de Arhimede in momentul revelatiei legate de legea hidrostaticii; lucruri ascunse despre anumiti oameni de stiinta; importanta lui Da Vinci in epoca Renasterii; ideile originale ale lui Bernard Palissy, care dorea obtinerea ceramicii din lemnul obiectelor de mobilier prezente in casa proprie; o parte din detaliile vietii lui Isaac Newton, atat din cea intima cat si din cea ‘profesionala’; amanunte interesante despre celebrul monstru Frankenstein, si ‘creatorul’ acestuia, plus elementele care au dus la denaturarea mesajului original al cartii cu acelasi titlu; teoria evolutionismului apartinand lui Darwin (in capitolul ‘Veriga lipsa’) descrisa si apreciata cu o tenta de umor; interventiile cu usoare note de ironie, sarcasm si cinism, pe langa umorul nelipsit, ale autorilor, intalnite in toata cartea, inclusiv in prezentarea progresului stiintific si ideologic de-a lungul ultimelor secole, progres care se asteapta a fi implacabil; revelatia de natura ‘comica’, prin replica atribuita, avuta de Friedrich August Kekule in momentul gasirii formulei benzenului; trasaturile tabelului creat de Dimitri Mendeleev, chimist rus; ‘picanterii’ privind atat viata din cercurile academice, cat si cea privata, a lui Alfred Nobel, a carui presupusa amanta era Sophie Hess; numarul de aur al lui Matila Ghyka (5/8); amanunte despre importanta lui Erwin Schrodinger, austriac, pionier al mecanicii cuantice, in fizica si stiinta in general; prezentarea teoriei sau ideii de Big Bang; teoria gaurilor negre, teoria haosului si cea a ‘efectului-fluture’ s.a.m.d.
In orice caz, Sven Ortoli si Nicolas Witkowski, prin ‘Butoiul lui Arhimede’, au realizat un adevarat tratat si eseu despre lumea stiintei (fizica, matematica, chimie etc.), care binedispune, relaxeaza si chiar incanta prin abordarea de natura umoristica, chiar filosofica uneori, garantandu-se o lectura indeajuns de accesibila, referitor la capacitatea de intelegere si asimilare a mesajului de catre cititori, acestia fiind in buna masura ‘fortati’ sa mediteze si sa reflecteze asupra unora din paginile parcurse.
Lectura placuta!
Alexandru Raul Trandafir
[ratings]
