Arhive din June, 2009
Salvador Plascencia – Oamenii de hartie
On June 29, 2009 in Literatura contemporana
Literatura, pictura, muzica, parfumuri adanci, toate impletite si armonizate intr-una din cele mai speciale carti ale timpurilor noastre… Oamenii de hartie ai lui Salvador Plascencia nu sunt altceva decat niste fiinte extrem de sensibile dar incredibil de puternice, atat in sensibilitatile lor, cat si in darzenia cu care si le apara. Oamenii de hartie nu iubesc decat o data; o iubire sfasietoare care le domina viata si-i alieneaza. Forta sentimentelor este atat de mare, incat provoaca mutatii de un suprarealism crud, rasucit, insa, jucaus spre gluma: “Ii trecea mana prin parul care nu era moale sau sleampat sau matasos, ci era putin aspru si i se incurca printre degete. Un par atat de placut la atingere incat l-a lasat pe cardinal fara amprente si fara liniile vietii, lucru care ii cam punea in incurcatura pe detectivi si pe ghicitorii in palma”. Traite la intensitate maxima, dragostea si sexualitatea sunt in unele zone de o acuitate dureroasa, pe care o simtim cu intreaga noastra fiinta: mainile se zgarie in muchiile ascutite ale femeilor de hartie, saruturile pasionale declanseaza hemoragii care raman rani deschise luni intregi; dragostea este chinuita, apasatoare, acaparanta.
Dorinta de dragoste declanseaza in personalitatile puternice o tristete grea, apasatoare. Pentru a scapa de ea, pentru a o uita sau a o ascunde, pentru a-si invia simturile ucise, oamenii aplica metode extreme, descrise cu un realism dureros: se ard, se inteapa cu pumni intregi de viespi, mesteca lamai verzi pana cand li se macina dantura, se ascund sub placi uriase de plumb. Tristetea isi gaseste cauza primordiala in planeta Saturn care, atotputernica si atotstiutoare, vegheaza permanent asupra omenirii. Pentru a scapa de aceasta obsedanta supraveghere oamenii pornesc un adevarat razboi, se baricadeaza in case captusite cu plumb, iar cand ies din casa trebuie sa nu se gandeasca la nimic pentru a nu furniza nicio informatie acestui “Big brother” care se identifica uneori cu planeta Saturn, alteori cu scriitorul insusi, inoportun si exasperant in incercarea lui de a surprinde lumea cat mai in detaliu.
Desi abordeaza subiecte profunde, cartea lui Salvador Plascencia este departe de a fi greoaie sau plicticoasa. Se remarca prin scenele suprarealiste dublate de un umor de cea mai buna calitate: “O bucata de cer ii cazuse in spate, invinetindu-l pe sira spinarii si zdrobindu-i cartonul de oua pe care-l avea in mana”. Inovatoare prin subiect si scriitura, “Oameni de hartie” frapeaza si prin forma: copilul Nostradamus sterge gandurile si vorbele oamenilor asa cum placile grele de plumb impiedica spionarea vietilor acestora, iar acest lucru este exprimat in carte prin pasaje intregi acoperite de plumbul negru al tiparului; apar schite, desene stangace, aceeasi scena redata din perspectiva mai multor personaje, dispuse in pagina sub forma de coloane de ziar, toate acestea conferind cartii un ritm aparte.
[ratings]
Raluca Poenaru
Michael Chabon – Povestiri incredibile
On June 25, 2009 in Literatura contemporana
Volumul I al antologiilor lui Michael Chabon, Povestiri incredibile, aparut la Nemira in 2005 (in original volumul X, publicat in 2002) reuneste autori de marca precum Stephen King, Elmore Leonard, Kelly Link, Michael Moorcock, Jim Shepard, Laurie R. King, Harlan Ellison sau Michael Crichton, alaturi de scriitori mai putin cunoscuti, dar cu real talent si potential de dezvoltare a unei cariere de referinta in lumea literara.
Inca de la prima coperta iti este atrasa atentia, The Times rezumand inspirat, in putine cuvinte, impresia lasata de culegerea lui Chabon: “Eclectica, excentrica, socanta.”. Povestirile de aici pot fi incluse in mai multe genuri si subgenuri literare, de la science fiction, fantasy, horror, pana la scrieri western, politiste sau de aventuri. Suspansul, impreuna cu fantasticul si teroarea din povestile macabre cuprinse in aceasta antologie pot fi garantia ca interesul cititorului pentru lectura respectiva se mentine la cote inalte de la inceput pana la sfarsit, iar urmarea este ca orice pasionat de astfel de lecturi va aprecia diversitatea vocilor si autorilor, noile stiluri si topici narative creand fenomenul literar McSweeney’s.
Primul volum din Colectia McSweeney’s, publicat in limba romana la Nemira, incepe cu povestirea Tedford si megalodonul a lui Jim Shepard, in care personajul principal este Roy Tedford, un fost student al lui J.H. Tate – arheolog implicat in descoperirea unor situri care puteau ascunde fosile ale unor creaturi preistorice sau despre care se banuia ca disparusera de oarecare timp. Dupa ce Tate descopera un urias dinte intr-unul din siturile cercetate, apartinand probabil lui Carcharodon Megalodon – Marele Colt -, stramosul Marelui Rechin Alb, dar de trei ori mai mare decat acesta, Tedford isi asuma misiunea de cautare a unui exemplar viu din specia despre care se credea ca este o simpla relicva a istoriei. Constient sau nu de riscurile asumate, eroul, Tedford, actioneaza oarecum asemanator cu personajul principal din cartea lui Herman Melville, Moby Dick, desi eventuala intalnire cu o astfel de creatura e aproape sigur fatala, sansele de a scapa cu viata tinzand spre zero. Unul din motivele pentru care eroul va capata o dorinta si incredere mai mare pentru realizarea unei descoperiri epocale este si vestea intamplarilor stranii petrecute in timpul unei partide de pescuit, atunci cand pescarii din Warrnambool au scapat cu greu de la moarte dupa ce vasul lor a fost atras intr-un vartej misterios care a inghitit navoadele si cainele care-i insotea. La fel ca in romanul Moby Dick, eroul acestei povestiri, Tedford, pare blestemat sa-si urmeze destinul harazit, si anume intalnirea cu o creatura infioratoare, Megalodonul. Actiunea se petrece undeva la inceputul secolului XX, in zona sudica a Australiei, partial chiar Antarctica. Pentru aflarea finalului captivant trebuie doar sa lecturati povestirea.
In Lacrimile lui Squonk si ce s-a mai intamplat dupa aceea, de Glen David Gold, actiunea se desfasoara in timpul primului razboi mondial si imediat dupa, iar povestea fiind cea a familiei Nash, care sustinea spectacole de circ in mai multe orase ale SUA, din spectacole facand parte si elefantul Mary. Intriga scrierii este actul inexplicabil, la inceput, al elefantului dresat de angajatul Bales, de atacare si ucidere a unuia dintre spectatorii veniti la circ. Citind aceasta povestire vei afla restul detaliilor, rolul avut de Bales in poveste, motivele comportamentului elefantului Mary la vederea anumitor spectatori, trecutul lui Bales si al elefantului-femela Mary, urmarile asupra afacerii familiei Nash, dar poti afla in acelasi timp si cum se aplica vorbele “memorie de elefant” in cazul scrierii de fata.
In Albinele, povestirea lui Dan Chabon, ni se prezinta drama psihologica a lui Gene, care si-a abandonat fosta sotie si fiul, iar actuala familie, sotia Karen si fiul Frankie, prin mimica si gestica lor, ii trezesc remuscarile si amintirile neplacute, Frankie devenind treptat in mintea lui Gene un alter ego al fiului despre care nu mai stia nimic. Tipetele din ce in ce mai dese in toiul noptii ale lui Frankie il exaspereaza pe Gene, consultarea unui medic pentru a rezolva aceste inconveniente devenind solutia de comun acord luata de soti pentru copilul lor. Zgomotele si bazaielile simtite de Frankie in interiorul craniului, asemanatoare celor ale albinelor, pot fi o metafora, dar din punct de vedere medical starea copilului se prezinta bine, conform doctorului. Un moment important al intrigii este primirea unui telefon neasteptat de catre familia lui Gene. DJ, fiul lui Gene despre care acesta nu mai stia nimic, se dovedeste a fi apelantul necunoscut, turnura pe care viata familiei actuale a lui Gene o ia definindu-se drept tragica si edificatorie pentru morala care probabil se doreste a se transmite cititorului. Oricum, un horror psihologic remarcabil.
Blana de pisica, scrierea lui Kelly Link, se incadreaza in categoria operelor fantasy, aventurile prin care trec personajele fiind extrem de bizare si atragatoare pentru cititor. Printre personaje se numara vrajitoare, pisici, printi, printese, iar decorul este partial specific basmelor – case ca niste castele, paduri tainice, colibe de vrajitoare etc. – . Stilul aparte plin de bizarerie sau insolit al autoarei e garnisit cu nume comice sau chiar ironice de personaje – baietelul Small, inteleapta si experimentata pisica-vrajitoare numita Razbunarea-vrajitoarei, care trebuia sa fie ajutata de Small in misiunea de razbunare a vrajitoarei-mama, otravita de adversarul sau, vrajitorul Lack. Ni se spune deci povestea baiatului Small, care creste cu dorul de a-si revedea mama-vrajitoare, dar si a altor personaje, Flora si Jack, fratii sai, sau cea a printesei Margaret.
Elmore Leonard, prin povestirea lui, Cum si-a schimbat Carlos Webster numele in Carl si a devenit un faimos om al legii in Oklahoma, nu va dezamagi fanii westernului, scrierea prezenta aici beneficiind de toate atributele necesare genului – descrierea lumii specifice vestului salbatic, eroi sau oameni ai legii care isi respecta principiile pana la capat, anti-eroi care jefuiesc, omoara nevinovati sau fac alte lucruri daunatoare societatii, suferinta indienilor care se ciocnesc de lumea si obiceiurile albilor etc. Va sugerez sa lecturati o poveste captivanta, care va va impresiona prin expunerea principiilor morale si a tariei de caracter necesare in vestul salbatic, pe langa parcurgerea drumului initiatic de catre Carlos Webster, nevoit sa rezolve problema bandei de infractori (criminali, hoti etc.) condusa de Frank Miller. De apreciat si aceasta scriere a lui Elmore Leonard, celebru pentru romanele, nuvelele si opera sa western.
In Generalul, de Carol Emshwiller, ni se prezinta fuga unui general important dintr-o armata si ascunderea lui in munti, la niste persoane obisnuite cu traiul greu din zonele montane. Urmarit de dusmanii din armata adversa, care il cauta cu zel nemasurat, generalul respectiv realizeaza faptul ca atrage primejdia si asupra gazduitorilor sai, asa ca va intra intr-un impas, decizia pe care o va lua, oricare ar fi, avand repercusiuni negative din orice perspectiva ar privi lucrurile. Suspansul de pe intreg parcursul nuvelei, ca si tensiunea sau emotiile resimtite de personaje sunt tot atatea garantii pentru o lectura de calitate inalta.
Neil Gaiman, in povestirea cu aspect metaforic Ora inchiderii, relateaza depre povestile spuse la un bar de un grup de prieteni, in care regasim elemente specifice fantasy-ului sau horror-ului, avand in vedere ca rolul central il are povestea personajului principal, care a mers impreuna cu trei amici mai mari, atunci cand era copil, in gradina unei casute aparent abandonate. Aspectul incitant al povestii era tentatia celor patru protagonisti de a afla ce secrete ascundea respectiva casuta sau conac, avand in vedere trasaturile incedibile si anacronice, desprinse parca din perioada gotica. Pentru a afla cum se termina povestea, va invit sa nu ratati povestirea Ora inchiderii.
Altfel, haosul, povestire de Nick Hornby, atrage cititorul intr-o scriere cu accente psihologice, in care personajul central, un adolescent, face o achizitie care ii schimba viata, un aparat video ceva mai special, care poate derula emisiunile si programele de la televizor inainte, telespectatorul care foloseste aparatul respectiv putand vedea, practic, stiri sau noutati despre lume, filme etc. care se vor realiza sau petrece luna, anul sau deceniile urmatoare, cunoscand astfel cursul sau mersul evenimentelor din lume cu mult inainte sa se petreaca. Terifianta este insa descoperirea faptului ca sfarsitul lumii este mult mai aproape decat ai fi crezut, iar acest lucru implica unele momente de reflectie sau meditatie asupra vietii si importantei fiecarei clipe. In acelasi timp, ni se prezinta si sentimentele specifice varstei, adolescentul respectiv simtind o puternia atractie fata de Martha, o colega din orchestra in care se inscrisese, o framantare in plus pentru personajul principal, pe langa lucrurile aflate cu aparatul video.
Nuvela Povestea lui Gray Dick, de Stephen King, reprezinta o mica parte din universul western fantastic al seriei Turnul Intunecat, din care face parte si Pistolarul, recent aparut la Nemira, actiunea concentrandu-se in jurul mitului lui Gray Dick, cel care l-a ucis pe Lordul Grenfall. Intriga insa nu se incheie aici, deoarece Roland Deschain, aflat in oraselul Eisenhart, asista la expunerea integrala a povestii respective, conform careia Domnita Oriza, frumoasa fiica a lordului Grenfall, decide razbunarea tatalui, prin uciderea lui Gray Dick. Pentru acest lucru, eroina povestii foloseste o stratagema plina de viclenie si iscusinta, facand o propunere tentanta ucigasului tatalui ei. Arma folosita la indeplinirea razbunarii era reprezentata de o farfurie speciala, cu unele margini zimtate, cu rol de tais extrem de eficient, putand decapita cu usurinta o persoana in cazul in care se utiliza corespunzator. Pentru exemplificarea adevarului povestii, doamna Eisenhart ii ofera lui Roland o proba din arta manuirii acelei arme, farfuria denumita Oriza, dupa numele celebrei eroine. O scriere extrem de incitanta, marca S.K.
Cazul solnitelor, de Aimee Bender, e o povestire politista, in care un cuplu excentric, a carui pasiune era colectionarea unor solnite pentru sare si piper, este gasit ucis in propria casa. In timp ce o jumatate a cuplului nu avea acceptul doctorilor la cantitati insemnate de piper in mancare, cealalta jumatate nu putea asimila cantitati crescute de sare in hrana ingurgitata. Desi la prima vedere poate fi vorba de un accident, prin incurcarea solnitelor intre membrii cuplului, ancheta politistilor ascunde destule surprize.
Sherman Alexie realizeaza o povestire horror remarcabila, Dansul nalucilor, in care personaj principal este un agent FBI, Edgar Smith, acesta descoperind ca are unele puteri nebanuite. Visul lui in legatura cu masacrul de la Little Big Horn, in care apare si generalul Custer, survine in noaptea in care doi politisti din Montana vor muri intr-un mod inimaginabil de odios. Unul dintre cei doi politisti avea antipatii extreme pentru indieni, brutalizand chiar inainte de a muri un oarecare indian. Avem de-a face cu o armata de zombie indieni porniti impotriva albilor, cu scopul de a razbuna soarta avuta in lupta de la Little Big Horn de pieile-rosii.
Adio acestora!, de Harlan Ellison, este o povestire cu tente fantastice, partial chiar filosofice si psihologice, in care personajul principal, Colman, ia parte la o calatorie incredibila, in care cititorul regaseste mostre savuroase de umor, caracteristice unor filosofi sau filosofii diverse.
Mormantul privat nr. 9, nuvela scrisa de Karen Joy Fowler, se inscrie in categoria scrierilor horror sau fantastice de calitate, cu adevarat succes la public, aparitia unei ‘mumii’ insemnand unul din punctele forte ale scrierii, alaturi de intriga si restul personajelor.
Insemnari despre Albertine, de Rick Moody, este o alta scriere captivanta, cu intriga solida si personaje pe masura.
Agentul martian, o poveste de iubire interplanetara , nuvela lui Michael Chabon, spun eu ca este o alegere fericita pentru incheierea in forta a acestei antologii, trasaturile unei scrieri istorice, sf, fantasy sau de dragoste impletindu-se de minune, ca si in alte cazuri, pentru constituirea unei povesti bine inchegate, cu intriga si personaje pe masura asteptarilor cititorilor pasionati de astfel de scrieri.
Si restul povestirilor sau nuvelelor despre care nu am mentionat nimic sunt indeajuns de valoroase din punctul de vedere al scrierii, incat cel care le-a citit sa nu regrete timpul pus la dispozitia lor, acesta ramanand totodata placut impresionat, la fel ca si in cazul celor despre care am amintit in recenzia mea.
Concluzia, dupa terminarea lecturarii acestui volum, poate fi doar una, aceea ca a meritat sa aloci o parte din timpul tau liber unei antologii speciale, care a satisfacut pe deplin gusturile unui cititor pretentios pentru ceva nou in literatura mondiala contemporana. De aceea, valoarea scrierilor din volumul de fata ma fac sa fiu de acord cu cei de la New York Times, atunci cand afirma despre Colectia McSweeney’s: ” Traditie si experiment – proza scurta a ajuns din nou in prim-planul literaturii contemporane.”. Lectura placuta !
[ratings]
Alexandru Trandafir
Thomas Cathcart, Daniel Klein – Platon si ornitorincul intra intr-un bar…
On June 25, 2009 in Eseu
Platon si ornitorincul intra intr-un bar… Mic tratat de filosdotica (Plato and a platypus walk into a bar… Understanding philosophy through jokes – in original) este un best-seller international tradus in peste douazeci de limbi, a carui publicare fusese refuzata initial de nu mai putin de patruzeci de edituri. Autorii, Thomas Wilson Cathcart si Daniel Martin Klein sunt prieteni de o viata, absolvind impreuna atat Liceul Needham din Massachusetts, cat si Harvard College, iar dupa succesul volumelor Platon si ornitorincul… si Aristotel si furnicarul… (ambele aparute la Editura Nemira in 2009, in colectia Bonton) au fost porecliti “Tipii cu filosofia”.
In cuprinsul acestui volum putem gasi 10 capitole, care abordeaza curente, concepte sau scoli filosofice diferite, precum Metafizica, Logica, Filosofia limbajului, Filosofia sociala si politica, Relativitatea sau Metafilosofia, dar si altele la fel de importante si savuroase din punctul de vedere al continutului in glume, anecdote sau pilde pline de umor, relevante pentru capitolul respectiv din care fac parte. In acelasi timp, autorii onoreaza acest volum prin glosarul de la final, in care sunt explicati si definiti cu o nota speciala de umor termenii filosofici de baza pentru orice incepator in domeniul filosofiei. Acesta e unul din motivele pentru care volumul de fata poate fi caracterizat drept un perfect curs introductiv in filosofie, alaturi de stilul plin de verva al autorilor, care au condimentat tomul cu nenumarate momente sau dialoguri hazlii, umorul (uneori avand aspectul unui “haz de necaz”, in functie de situatie) imbinandu-se de minune cu usoare tente de ironie, sarcasm sau cinism. Reflectiile sau interventiile proprii autorilor se realizeaza intr-un mod dinamic de-a lungul intregii carti, in fiecare capitol tratat si mai ales in introducerea sau recapitularea prezente in acest “tratat”. Un alt atu sau un detaliu care captiveaza si binedispune cititorul il reprezinta si cele cateva desene sau caricaturi prezente in carte, alese inspirat pentru a sugera, cu umor bineinteles, ideea sau o trasatura de baza a fiecarui capitol.
Iata cateva citate picante, in afara carora vor ramane de aflat foarte multe cel putin la fel de “spumoase”, de care cititorul va ramane cu siguranta incantat :
Metafizica
[...] Teleologia. Are universul un scop anume? Conform lui Aristotel, orice in lume are un telos, adica un tel interior pe care este menit sa-l atinga.[...]
Doamna Goldstein se plimba impreuna cu cei doi nepoti ai ei. O prietena se opreste si o intreaba cati ani au. – Medicul are cinci ani, iar avocatul, sapte, raspunde ea. [...]
Rationalismul. [...] Optimistul crede ca traim in cea mai buna dintre lumile posibile. Pesimistul se teme ca asa stau lucrurile.
Optimistul : “Paharul e pe jumatate plin.” Pesimistul : “Paharul e pe jumatate gol.” Rationalistul : “Paharul e de doua ori mai mare decat ar fi necesar.”
Infinit si eternitate. Medicul ii spune unei femei ca mai are sase luni de trait. – Si pot sa fac ceva in sensul asta? intreaba ea. – Da. Poti sa te mariti cu un contabil de la fisc. – Si cum o sa ma vindece asta? – N-o sa te vindece, ii spune medicul, dar cele sase luni care ti-au ramas o sa ti se para o vesnicie.
Logica
Fara logica, ratiunea este inutila. Cu ea, poti castiga dispute intelectuale, dar poti pierde sprijinul maselor.[...]
Paradoxul lui Zenon. [...] Vanzatorul : Doamna, aspiratorul acesta va va injumatati munca in gospodarie. Clienta : Grozav ! Atunci, dati-mi doua ! [...]
Epistemologia : Teoria cunoasterii
Idealismul german. [...] Asistenta : Domnule doctor, in sala de asteptare e un om invizibil. Medicul : Spune-i ca nu-l pot vedea acum.
Etica
Utilitarismul.[...] El : Te-ai culca acum cu mine pentru un milion de dolari? Ea : Un milion? Ha! Cred ca da. El: Dar pentru doi dolari? Ea : Sterge-o, amice ! Oare cine ma crezi ? El : Pai, deja am stabilit asta. Acum negociem doar pretul. [...]
Vointa de putere.[...] Problema cu mancarea germana este aceea ca, oricat ai manca, peste o ora tot esti flamand de putere.[...]
Filosofia religiei
Distinctii teologice.[...] Evreii nu-l recunosc pe Isus. Protestantii nu-l recunosc pe papa. Baptistii nu se recunosc unul pe altul in magazinele de bauturi alcoolice.
Existentialismul
Pictorul : Cum se vand tablourile mele?
Proprietarul galeriei : Pai, am o veste buna si una proasta. A venit cineva si m-a intrebat daca esti unul dintre acei pictori a caror opera va deveni mai valoroasa dupa moarte. Cand i-am raspuns ca da, asa cred, a cumparat toate picturile tale din galerie.
Pictorul: Oh, excelent! Dar care e vestea proasta?
Proprietarul galeriei: Cel care a intrebat e medicul tau.
Filosofia sociala si politica
Feminismul. Un barbat isi vede fiul suferind un teribil accident de bicicleta. Il ridica de la pamant, il asaza pe bancheta din spate a masinii si fuge cu el la spital. Cand copilul este dus in sala de operatii, chirurgul exclama: -Dumnezeule! E fiul meu! Cum e posibil?
Filosofia dreptului.[...] Un avocat ii trimite unui client urmatorul mesaj: “Draga Frank, mi s-a parut ieri ca te-am vazut in centru. Am traversat strada ca sa te salut, dar nu erai tu. Sase minute, deci 50 de dolari.” ”
Pentru a incheia recenzia, tot ce pot spune este ca acest volum de filosofie prin bancuri reprezinta o adevarata reusita, lectura fiind una relaxanta, cu rol de binedispunere dar si de capatare a unor valoroase informatii de baza despre filosofie (”marile traditii, scoli si concepte filosofice”), intr-un mod sau limbaj plin de haz si flexibilitate. Indemnul pe care il transmit pasionatilor de astfel de lecturi, dar si celor dispusi sa petreaca momente de neuitat printr-un volum care dezvolta intelectul si simtul umorului, este acela ca alaturi de Platon si ornitorincul intra intr-un bar… Mic tratat de filosdotica sa incerce si volumul Aristotel si furnicarul merg la Washington, dar si o alta carte despre filosofie din colectia Bonton, anume Filosofia pentru bufoni, scrisa de Pedro Gonzalez Calero si aparuta la Nemira in 2008. Combinand aceste carti parerea mea este ca vei reusi un mix satisfacator intre filosofie si umor, beneficiul fiind si instruirea pe care o capeti din cartile respective, oferindu-se macar un ‘tablou’ de ansamblu al istoriei filosofiei, notiunilor si scolilor filosofice. Lectura placuta!
[ratings]
Alexandru Trandafir
Stephen King – Duma Key
On June 24, 2009 in Suspans
Nu cine , ce, când sau cum îmi spune conteaza, ci cât reusesc eu sa înteleg. Sau cât din ce înteleg îmi place , ma fascineaza ori macar reuseste sa-mi tina atentia treaza. Daca aplic regula asta la Duma Key, atunci trebuie sa recunosc cinstit ca s-a dovedit a fi ceva mai slabuta cartea decât ma asteptam. Nu trebuie sa înteleaga cineva din afirmatia asta ca m-ar fi dezamagit cartea, nici gând, Stephen King, REGELE nu dezamageste niciodata, dar nici macar el nu reuseste sa se ridice la pretentiile care tot cresc, motiv suficient pentru a spune ca nu mi-a venit sa exclam OAU! , cum am facut, de exemplu dupa Povestea lui Lisey, carte pe care foarte multi au declarat ca nici macar nu au avut rabdarea de a o citi pâna la capat. Asa ca se reduce problema la gusturi si perceptii.
Pentru mine, Duma Key a pornit pe o linie usor ascendenta, a crescut pâna în punctul în care Edgar Freemantle a început sa picteze, apoi a intrat pe o portiune de stagnare. Asa s-a si încheiat, fara sa-mi suscite interesul, fara sa ajunga sa ma plictiseasca. Deznodamântul era previzibil, cel putin pentru mine asa a fost, eram convins ca persoana care a însemnat cel mai mult pentru eroul cartii va deveni victima, ca el se va razbuna si ca în final vor fi toate bune si frumoase, binele învinge, raul este înlaturat. Bine, bine – mi-ar putea spune un cititor cu o perceptie diferita de a mea-, dar cum ramâne cu tot misterul care se dezleaga treptat, bucatica dupa bucatica, cum ramâne cu toate amanuntele care se aseaza la locul loc ca într-un urias joc de puzzle? Ei bine, la întrebarea asta raspunsul meu este ca nu sunt nimic altceva decât dovada faptului ca autorul reuseste în fiecare clipa sa aiba o imagine de ansamblu asupra cartii, ca stie exact, înca de la prima pagina, unde vrea sa ajunga si ca nu scrie fara un plan conceput în prealabil. Altfel spus, Regele reuseste sa scrie un roman aflat undeva la granita dintre suspans si horror, în stilul cartilor politiste.
Acum, dupa ce am atins punctul slab, se cuvine sa însir si punctele bune. Nu pot face nici acest lucru altfel decât judecând subiectiv, în concluzie, marturisesc deschis ca mi s-a parut mai slabuta cartea asta pentru simplul fapt ca am citit altele de King care mi-au placut mult mai mult. Daca s-ar fi întâmplat sa citesc Duma Key înainte de Apocalipsa, Cimitirul Animalelor, Christine sau Talismanul, atunci probabil as fi exclamat Oau! si as fi asezat cartea la loc de cinste. Asa eram deja obisnuit cu stilul, cu dezvaluirile treptate în doze atent calculate, menite sa tina cititorul cu sufletul la gura. În concluzie voi aseza Duma Key alaturi de O mâna de Oase, parere cu care este de acord si traducatorul cartii Mircea Pricajan – multumiri înca odata pentru toate traducerile perfecte -, dupa cum mi-a marturisit la târgul de carte Bookfest 2009.
Nu pot vorbi despre Duma Key fara sa atrag atentia asupra personajelor. Edgar Freemantle, desi personaj central ca erou cu puteri nebanuite, animat înainte de toate de sentimentul protejarii celor dragi si a celor nevinovati de fortele dezlantuite ale raului, în perceptia mea – ma enervez deja pe mine însumi cu aceasta insistenta – a fost umbrit de… Wireman. Îmi amintea teribil de mult de cineva cunoscut, felul în care vorbea, toate acele cuvinte potrivite si echilibrul sufletesc al acestuia îmi erau familiare, asa ca am tot cautat, câteva ore mi-a stat parca pe vârful limbii numele si nu am putut sa nu zâmbesc atunci când, într-un târziu, a capatat un chip. Morgan Freeman, în rolul lui Ellis Boyd “Red” Redding în The Shawshank Redemption, film care are la baza tot o povestire a lui King. Odata facuta identificarea asta se cuvine sa-mi exprim admiratia pentru felul incredibil în care Stephen King reuseste sa creeze personaje, se pricepe atât de bine la acest lucru încât eroii cartilor lui capata viata proprie în mintea noastra, a cititorilor, si ajungem sa ne întrebam peste câtiva ani ca oare unde, când si cum am cunoscut acel om. Un om care nici macar nu exista ci este doar nascocirea unei minti si a unui talent incredibil.
Potrivirea dintre numele eroului din Duma Key, Edgar Freemantle, si numele actorului care a dat viata unui personaj important din Rita Hayworth and Shawshank Redemption, Morgan Freeman, ma face sa cred ca legatura dintre Wireman si Ellis Boyd “Red” Redding nu este doar în mintea mea, ci a existat si în mintea lui King când a scris Duma Key. Nu stiu cum fac alti cititori, dar eu nu ma multumesc niciodata cu urmarirea actiunii ci caut acele elemente marunte, care reusesc sa transforme o carte din obiect destinat destinderii într-un obiect cu un rol mai profund, acela al învatarii. Din acest punct de vedere mi-au ramas în minte doua maxime enuntate de cel pe care eu îl consider a fi adevaratul erou din Duma Key, da, ati ghici, Wireman: “Dumnezeu ne pedepseste pentru ce nu ne putem imagina”, “Ne mintim atât de des, încât ne-am putea câstiga pâinea din asta” si unul apartinând lui Edgar Freemantle: “A vedea înseamna a crede”. Le consider demne de retinut pentru ca exprima cât se poate de bine fundamentale trasaturi psihice omenesti.
Cartea, asa cum a aparut la Editura Nemira, în format hardcover, are un mare avantaj, constând în faptul ca si dupa cinci-sase citiri arata ca noua si un mic dezavantaj datorita faptului ca marea majoritate a cititorilor care locuiesc în orasele mari au obiceiul de a citi prin mijloacele de transport în comun, lucru aprope imposibil de facut cu Duma Key datorita dimensiunilor absolut impresionante. Asa ca devine cartea de concediu sau de zile libere. Sa spun, în final si daca recomand cartea sau nu. Pe o scara de la 1 la 10 a literaturii în general, i-as da nota 8 , în cadrul asa-numitei literaturi de suspans îi acord tot 8, pentru aspect are un 10 cu felicitari. În concluzie este o carte recomandabila tuturor cititorilor si obligatorie colectionarilor. Lectura placuta!
[ratings]
Balin Feri
Stephen King – Orasul bantuIT
On June 24, 2009 in Horror
Roman clasic al lui Stephen King, IT, “Chestia” cum s-ar traduce ad-literam, ramane in sectiunea “Memorabil” a rafturilor mintii oricarui cititor care inainte de a ajunge impreuna cu noi, chiar aici in aceasta clipa, a trecut printr-o copilarie, fie ea una consumata demult, sau si mai bine, una care inca nu l-a parasit de tot. Caci, de fapt, asta inseamna Orasul bantuIT, locul acela in care ai fost cand erai mic, unde tu si colegii tai erati haituiti de batausii scolii pe care incercati mereu sa-i evitati, locul in care te-ai intalnit cu proprii tai monstri, in care la un moment dat i-ai si infruntat impreuna cu ajutoarele care ti s-au ivit in cale, acestea fiind prietenii care se aflau in aceeasi situatie cu tine.
Chestia care sta la panda se foloseste de metode aparent infantile pentru a-si atrage victimele in capcana, are capacitatea de a-si schimba forma, preferata ei fiind un clovn botezat de el insusi cu numele Pennywise, desi nimeni nu este in stare sa-i vada forma in adevarata sa natura. In ciuda nerabdarii, asteapta sa-si ia tributul de sange pentru ca nu poate dormi atunci cand ii este foame. Isi face aparitia atunci cand te astepti cel mai putin, si are o carte de vizita sangeroasa. Insa cu ajutorul prieteniei, al curajului si tuturor virtutilor de care poate da dovada un copil, monstrul poate fi alungat. O nimica toata, este? Cu siguranta niste vremuri de aur. Dar asta este numai inceputul…
Ce poate fi mai infricosator decat atunci cand trebuie sa deschizi o portita spre trecut pe care o credeai de mult inchisa? Tocmai asta se intampla cu eroii acestei carti, sunt chemati inapoi in Derry, orasul natal, unde Monstrul s-a trezit din nou mai infomentat ca niciodata si insetat de razbunare. Datorita unei promisiuni facute in urma cu peste 25 de ani, atunci cand oroarea fusese infranta doar temporar, copiii de odinioara, acum oameni maturi, sunt nevoiti sa se intoarca in orasul in care a inceput totul, in ciuda fricii, a lipsei unui plan, si sa elimine o data pentru totdeauna pericolul ce a existat de sute de mii de ani pe pamantul din Derry.
Cu o intriga deosebita si o tehnica narativa excelenta, Stephen King face ca fiecare personaj din poveste sa atraga interesul si admiratia, in evolutia lui pe tot parcursul romanului. Spre exemplu Pennywise, genul sau asexuat, si in primul rand personalitatea sa care nu se compara cu niciun alt “raufacator”; el isi alege diferite comportamente de ticalos asociate cu cea mai mare teama a urmatoarelor victime si, pe intelesul oricui, baga groaza in ei inainte de a-i ataca. Ca sa nu mai vorbim despre personajele principale, care se regasesc in fiecare dintre noi, copilaria acestora si lucrurile de care au parte amintesc cititorului dificultati si bucurii pe care le-a intampinat si el in aceasta perioada.
Fiecare din pustii care formeaza Clubul Pagubosilor, titlu acordat datorita problemelor de familie si cu tovarasii de cartier “binevoitori” din gasca lui Henry Bowers, care sunt gata oricand sa le arda o mama de bataie umilitoare. Cei sapte pusti, sase baieti si o fata – William Denbrough (Bill Barosanul), Ben Hanscom (Claita), Beverly Marsh, Richie Tozier, Eddie Kaspbrak, Mike Hanlon, Stanley Uris – sunt protagonistii care au toata simpatia publicului, care se gasesc in fata unui rau pe care nu-l pot intelege complet, dar pe care stiu ca trebuie sa-l infranga. Au trecut o data prin iad si l-au gonit, dar numai pentru un timp. Maturizarea le-a adus experienta, dar si uitare. Vor mai fi in stare sa-si aminteasca cum il vor distruge pe Monstru, in lipsa “magiei” tineretii? Vor reusi sa-l alunge definitiv? Si cu ce pret?
[ratings]
Radu Mihai
Dan Simmons – Hyperion
On June 24, 2009 in SF
Hyperion de Dan Simmons este povestea a sapte pelerini si a drumului lor spre un loc enigmantic numit Criptele Timpului aflat pe indepartata planeta Hyperion. Aceste cripte sunt lacasul lui Shrike, o entitate misterioasa, criminala, de neoprit si de necunoscut, care pare a sfida legile fizicii si probabilitatii. Cei sapte au fost alesi de catre Biserica lui Shrike pentru un ultim pelerinaj in timp ce conducerea civilizatiei umane, numita
Hegemonie, se pregateste de razboi.
Cartea a fost comparata cu Povestirile din Canterburry de Chaucer. La fel ca in acestea, fiecare membru al pelerinajului isi spune povestea. Ceva ii uneste pe acesti oameni si poate punandu-si unii altora aceste povesti, vor afla motivul. Aici sta frumuseatea si ineditul acestui roman. Fiecare poveste este spusa cu o voce si un ton distinctiv. Fiecare caracter este astfel foarte bine conturat. Fiecare poveste este captivanta, epica dar si emotionanta. Prin aceste povesti se creioneaza un minunat tablou viu al societatii in care personajele traiesc. O societate in care calatoriile instantanee si informatiile infinite sunt la ordinea zilei. Legile lor sunt facute de o democratie atat de adanc inradacinata, incat fiecare cetatean poate participa la fiecare minut al guvernarii. Dar intreaga civilizatie este intretinuta de Inteligente Artificiale ajunse aproape la omnipotenta.
Prin povestile lor aflam ca fiecare personaj a fost in contact la un moment dat cu Hyperion, cu Shrike sau cu Criptele Timpului. Unul dintre pelerini este un tata care cauta leacul pentru boala necunoscuta a ficei lui. Ceilalti sunt un poet, un soldat, un detectiv particular, un anarhist, un diplomat, dar toti sunt cumva conectati cu entitatea misterioasa. Astfel prin povestile lor aflam nu numai despre ei, cat si despre misterele care il inconjoara pe Shrike, mistere de care poate depinde supravietuirea rasei umane.
Exista putine carti care reusesc intr-o asemenea masura sa creeze atat un univers convingator cat si sa il populeze cu personaje credibile. De fapt termenul de Science Fiction este mult prea limitat pentru a descrie acest roman care este pe lange SF si fantasy, si mystery, si teologie, si poveste de dragoste. Astfel acestea carte are pe langa meritul de a emotiona cititorii, pe acela de ai ridica deasupra naratiunii si de ai face sa contemple conditia umana.
Aceasta carte este o bijuterie rara meritand pe deplin laudele care i-au fost aduse si premiile cu care a fost incununata. Este un roman aproape perfect. Singurul lucru care lipseste este de fapt finalul (dar pentru asta exista Caderea lui Hyperion, aparuta si ea la editura Nemira). Cu toate acestea, Hyperion poate fi citit ca un roman de sine statator atat pentru povestirile din care este compus (povestiri care le insele pot fi citite cu placere si separat) cat si petru efectele profunde pe care le va avea asupra constiintei cititorilor.
[ratings]
Tudor Ciocarlie
Robert Charles Wilson – Turbion
On June 24, 2009 in SF
Trebuie să recunosc că am cumpărat Turbion dintr-o greşeală. Am crezut că Robert Charles Wilson este unul din autorii des publicaţi în cele patru antologii Gardner Dozois, apărute la editura Nemira, şi care au devenit pentru mine un fel de diapazon al SF-ului de calitate. De fapt, l-am confundat pe Wilson cu numeroşii Robert şi Charles existenţi în volumele mai sus menţionate, dar din care el lipseşte cu desăvârşire. Nu pentru că nu ar fi un scriitor de calitate, ci doar pentru simplul motiv că nu prea scrie proza scurtă ci cu predilecţie romane (cu excepţia unui volum de 9 povestiri, publicat în anul 2000, a primului text SF publicat, în anul 1975, în revista Analog Science Fiction şi a unei nuvele în 2006, Julian: A Chistmas Story, care a fost şi nominalizată la Hugo).
Robert Charles Wilson este născut în 1953 în California, pe care a părăsit-o împreună cu familia, la vârsta de 7 ani, pentru a se stabili în Canada, a cărui cetăţean a devenit abia în 2007. Începând cu 1986, este scriitor de SF full-time şi a publicat până la această dată 14 romane, majoritatea nominalizate la premii de anvergură, din care a câştigat un Hugo (cu romanul de faţă), Philip K. Dick, Theodore Sturgeon, John W. Campbell şi alte câteva, în numeroasele ţări în care a fost tradus.
Turbion, editura Nemira, 2008, în traducerea lui Mihai-Dan Pavelescu (nota editurii: cartea Turbion a aparut la Editura Nemira in traducerea doamnei Ana Veronica Mircea), a apărut în ediţia originală sub titlul Spin, în 2005, la editura Tor Books şi este primul volum dintr-o trilogie din care a mai apărut Axis (2007) şi Vortex, în curs de apariţie. Sincer, primul lucru care l-am făcut când am avut cartea în mână a fost să consult DEX-ul pentru a vedea ce înseamnă “turbion”, şi am descoperit că este un fel de “vârtej” sau “mişcare spiralată a aerului” şi vine din francezul “tourbillon”. Aceasta din punct de vedere mot-a-mot a cuvântului “turbion”, pentru că la traducerea în limba română a englezescului “spin” am descoperit printre altele : “învârtire, răsucire”, “învolburare” sau “plimbare scurtă şi rapidă”, toate potrivindu-se de minune cărţii lui Robert Charles Wilson, care ne oferă în cele peste 700 de pagini o învolburare de vieţi, o răsucire de situaţii, care mai de care mai spectaculoasă, dar şi o plimbare scurtă şi rapidă printr-un posibil viitor al universului.
Romanul este scris la persoana I de către Tyler Dupree, care ne povesteşte cu tristeţe şi speranţă ce se întâmplă cu viaţa prietenilor lui cei mai buni, cu dragostea lui şi soarta omenirii înainte şi după apariţia turbionului. Acesta este o membrană artificială instalată în jurul planetei de către o civilizaţie extraterestră necunoscută, numiţi “Hypotheticals”, cu scopul de filtra razele electromagnetice venite din exterior, dar care face invizibile şi stelele. Omenirea descoperă cu uimire că membrana este relativ permeabilă la sondele experimentale trimise de oameni în spaţiul cosmic şi că aceasta este un scut de protecţie împotriva expansiunii soarelui care ameninţă să distrugă pământul. “Şmecheria” autorului, dacă putem s-o numim aşa, este aceea că un alt efect al membranei turbionului este acela că timpul se scurge complet diferit de o parte şi de cealaltă a acesteia. Astfel, în timp ce pe Pământ se scurge 1 secundă în restul universului trec 3,17 ani, adică la 1 an pământean corespund 100 de milioane pentru restul. Odată ce această relaţie simplă este stabilită, nimic nu mai stă în calea imaginaţiei lui Robert Charles Wilson, care ne oferă un adevărat recital de literatură science fiction scrisă într-un stil clasic şi plin de eleganţă. Acest prim volum al trilogiei este un amestec bine echilibrat de sentimente umane cu tehnologii sofisticate : dragoste, prietenie, trădare, spaimă cu dilatarea timpului, nanotehnologii care permit replici umane sub formă de marţieni, încetinirea îmbătrânirii, teraformatarea planetei Marte şi multe altele.
Nu sunt admiratorul romanelor în serie în domeniul SF, nici măcar a romanelor, pentru simplul motiv că am teoria mea privind durata unei vieţi şi a ceea ce poţi să faci pe parcursul ei, dacă repeţi de prea multe ori acelaşi lucru, rezultă un fel de risipă inutilă de timp şi pierderea altor oportunităţi. De data aceasta însă , să fiu al naibii dacă nu abia aştept să apară la editura Nemira volumul doi al trilogiei, Axis.
[ratings]
Nicolae C. Ariton
Marion Zimmer Bradley – Doamna din Avalon
On June 23, 2009 in Fantasy
Nefiind o cititoare inraita de fantasy, nu am inceput acest roman cu cine stie ce entuziasm. Nu stiam cine este aceasta Marion Zimmer Bradley dar am banuit ca este americanca. I-am simtit stilul si exprimarea chiar si citind-o in traducere. Ca intotdeauna, mi-ar placea sa citesc in original dar nu ma plang, traducerea n-a fost deloc rea. Cartea merita toata atentia fie si doar pentru poveste. Ce pot sa spun, imi plac mult povestile… mai ales cele cu vrajitoare si zane!
Doamna din Avalon este o poveste despre magie si spiritualitate, despre paganism inainte de a capata ingrozitoarea conotatie negativa pe care o are acum. Fara sa-ti dai seama, lectura te poarta printre incantatii si credinte demult pierdute dar fascinante si atragatoare. Apreciez si faptul ca are si elemente de fictiune istorica desi nu am verificat cat de mult se respecta realitatea istorica si nici nu cred ca o voi face. Ideile generale sunt de ajuns pentru a crea atmosfera.
Cartea are trei parti, fiecare referindu-se la o perioada diferita din istoria Avalonului si respectiv la preoteasa care il conduce. Cele trei povesti se impletesc frumos, dar nu pot spune ca exista o intriga centrala a romanului. In mare parte este un fel de… umplutura, as spune, la The Mists of Avalon, care se pare ca este romanul cel mai bun al scriitoarei. Si fara sa-l fi citit imi dau seama ca este un fel de completare, note si explicatii la ce se intampla acolo. Asadar, impresia per total nu e cea mai buna… caci fara a cunoaste cartea sau a fi vazut filmul (The Mists of Avalon) totul pare un pic haotic.
In ceea ce priveste personajele, acestea nu par inca perfect conturate, dar sunt simpatice. Nu poti spune cu certitudine daca un anume personaj este negativ sau nu. Demult nu am mai citit o carte in care personajul principal sa fie unul colectiv – femeile din Avalon au comportamente si sentimente lumesti dar poseda si o doza de magie care le face extrem de atragatoare. Se simte insa ca romanul face parte dintr-o serie… se simte nevoia unor informatii suplimentare pe care nu le descoperi nici macar pana la sfarsit.
E adevarat si ca scenele sunt destul de hollywoodiene. Asadar, nu va asteptati la cine stie ce capodopera; asteptati-va insa la o poveste minunata, numai buna de starnit dragostea pentru fantasy. Mie mi-a placut… in ciuda tuturor minusurilor.
[ratings]
Diana Borca
Orson Scott Card – Umbra lui Ender
On June 22, 2009 in SF
Stiu ca multi dintre voi ati citit volumele ce compun asa numita “Saga lui Ender” si sunteti familiarizati cu personajele si cu lumea imaginata de Orson Scott Card. Ei bine, dupa ce povestea a fost dusa la bun sfarsit, probabil in pana de idei, sau din dorinta de a revizita un univers de care s-a atasat, autorul s-a gandit sa mai intoarca povestea respectiva si pe alte parti. Asa s-a nascut “Saga umbrelor”. Prima parte a acesteia, “Umbra lui Ender” reia actiunea din “Jocul lui Ender”, si o prezinta prin prisma unui personaj secundar, de care probabil ca va mai amintiti: Bean.
Povestea fiind in mare cunoscuta, un rezumat nu e neaparat necesar; totusi, o sa incerc o scurta prezentare. Trebuie sa umplu cu ceva recenzia asta, si oricum nu puteti sa ma acuzati ca “spoileresc”. Bean este un soi de aurolac, care reuseste, prin inteligenta sa iesita din comun, sa supravietuiasca competitiei acerbe dintre vagabonzii abandonati pe strazile din Rotterdam. Este remarcat de o calugarita care cauta copii supradotati si astfel ajunge la Scoala de Lupta unde vede ca elevii actioneaza la fel ca huliganii care il persecutasera in trecut; e drept ca aici nu foamea determina comportamentul copiilor, ci ambitia, sau poate natura lor violenta, care nu poate fi modelata prin educatie. In consecinta aplica si aici aceleasi metode care l-au ajutat sa supravietuiasca pe strazi. Nu are incredere in nimeni, spioneaza de cate ori are ocazia, mediteaza la sensul actiunilor profesorilor si, curand, ajunge sa inteleaga lucruri pe care ceilalti elevi nici macar nu le banuiesc. Are acces la dosarele colegilor sai si este incurajat de profesori sa formeze o armata de outsideri – vestita armata cu care Ender va castiga toate jocurile, si in final razboiul.
Daca veti gandi ca nu are rost sa va pierdeti timpul cu un roman a carui actiune si mai ales al carui sfarsit le cunoasteti deja, va inselati. Iata de ce: “Umbra lui Ender” are o intriga de sine statatoare, care nu copiaza ci completeaza romanul initial. Dealtfel, Ender nu apare aproape deloc in prima jumatate a cartii. Personajul principal nu este doar o umbra. Dimpotriva, este foarte bine conturat, credibil si simpatic.
Romanul explica mai pe larg actiunile comandantilor si planurile acestora in ceea ce priveste strategia razboiului cu gandacii. Aflam ca, de fapt, in optiunile comandantilor scolii au existat intotdeauna doi copii pentru a fi conducatori.
Avem de asemenea o prezentare mai explicita a situatiei politice de pe Pamant, a fortelor ce stau intr-un echilibru fragil, mentinut numai datorita amenintarii gandacilor, si a modului in care Demostene si Locke vor sa influenteze politica Terrei.
Cu riscul de a folosi un cuvant prea pretentios, as spune ca avem de-a face cu un roman introspectiv, construit pe analiza continua a lui Bean asupra obiectivelor comandantilor, asupra strategiei si motivatiilor acestora. Perspectiva din care Bean vede lucrurile este mult mai corecta si mai logica decat a lui Ender. Avem practic de a face cu un copil diabolic de inteligent, un supravietuitor, care in final va fi singurul care va intelege adevarata miza a jocului, si ce inseamna de fapt acesta.
Cartea ofera multe amanunte despre strategia razboiului, si face adesea referire la mari generali ai istoriei, de la Cezar la Napoleon. In postfata, autorul mentioneaza ca sursa de inspiratie o colectia de eseuri “Creatorii strategiei moderne. De la Machiavelli la era nucleara”. Probabil ca Orson Scott Card a scris acest roman, (si intreaga serie a umbrelor) ca un omagiu adus anonimilor care contribuie la gloria unui comandant si despre care istoria nu mentioneaza nimic. Am retinut insa un paragraf, care mi-a amintit ca oricate calitati ar avea un soldat, pentru a fi un mare comandant, trebuie sa aiba ceva in plus: capacitatea de a purta singur povara raspunderii in fata propriei armate si in fata istoriei. In momentul in care Ender clacheaza, si i se sugereaza lui Bean preluarea comenzii, acesta raspunde: ”Tot nu intelegi, colonele. Eu nu inghet pentru că nu e lupta mea. Eu ajut. Eu supraveghez. Dar sunt liber. Pentru că e jocul lui Ender.”
In mod sigur cartea va fi pe placul celor care cred ca Orson Scot Card e autorul unei singure capodopere – “Jocul lui Ender” si care au fost dezamagiti de faptul ca urmatoarele volume sunt destul de diferite ca intriga de prima carte a seriei. Daca va intrebati daca mie personal mi-a placut sau nu romanul, nu pot sa spun decat ca fac parte din categoria celor care din seria Ender apreciaza mai mult “Vorbitor in numele mortilor” si “Xenocid” asa ca, va rog, nu aruncati cu pietre.
Ion Ardeleanu
[ratings]
Pedro Gonzalez Calero – Filosofia pentru bufoni
On June 18, 2009 in IQ
Filosofia pentru bufoni, carte scrisa de Pedro Gonzalez Calero, a aparut in colectia Bonton a editurii Nemira in anul 2008, anul tiparirii variantei originale din limba spaniola fiind 2007. Traducatorul acestui volum memorabil, care trateaza istoria filosofiei (curente, scoli, concepte, termeni…) prin intermediul umorului de inalta calitate, este Mihai Gruia Novac, un adevarat profesionist, in opinia mea dumnealui fiind cea mai inspirata ‘cale’ de transpunere a scrierii lui Calero in limba romana.
Autorul acestei istorii picante a filosofiei, pe numele complet Pedro Gonzalez Calero Lobato, nascut la Madrid, a fost maturator, arhivar, documentarist, papusar ratat si profesor de filosofie. Pe langa anecdotele, glumele sau bancurile din volum cititorul ramane impresionat intr-un mod placut, spun eu, si de ilustratiile lui Anthony Garner, de-a dreptul delicioase si savuroase, acestea reprezentand si ilustrand cat se poate de bine lucrurile hazlii cunoscute in legatura cu ideile sau vorbele de duh ale marilor filosofi caricaturizati aici. Trasaturile unui bun curs introductiv in filosofie sunt prezente din plin si satisfacatoare pentru cititori cu diferite orizonturi sau niveluri ale instruirii, explicatiile autorului putand insemna intr-o mare masura sau chiar in totalitate elucidarea necunoscutelor – termeni, concepte etc. – ce apar pe parcursul lecturii.
Ideea lui Calero de impartire a volumului pe capitole precum Filosofie antica, Filosofie orientala, Filosofie medievala, Filosofie moderna si Filosofie contemporana (alaturi de un Prolog, o Bibliografie si necesarele Multumiri) este, cred eu, indeajuns de interesanta si binevenita pentru o captivare reala a pasionatilor de impletiri ale unor scrieri diferite (umoristice sau comice, respectiv cele stiintifice, definite prin seriozitatea termenilor dintr-un curs de filosofie, fizica etc.), dar si pentru buna informare a celor atrasi de latura istorica sau geografica a conceptelor si gandirilor din diverse perioade ale evolutiei omenirii.
In continuare va voi oferi cateva dintre ‘poantele’ sau glumele filosofice care in mod sigur va vor dezvolta simtul umorului, va vor binedispune si vor starni hohote de ras printre apropiati :
Filosofie antica
[...]
Un blestem ciudat. [...] Celor din Efes le-a dedicat Heraclit urmatoarea ocara : “Sa dea zeii sa va faceti bogati, locuitori ai Efesului, pentru ca rautatea voastra sa iasa si mai mult la iveala !”
O condamnare iremediabila. [...] Cand cineva deplangea de fata cu el faptul ca atenienii l-ar fi condamnat la moarte, Anaxagora a replicat: – Si pe ei Natura i-a osandit la aceeasi pedeapsa.
Moartea fiilor. Printre altii, lui Anaxagora i se atribuie urmatoarele cuvinte spuse la aflarea vestii despre moartea fiilor sai: – Inca din clipa in care i-am zamislit stiam deja ca erau muritori.
Cand distanta nu conteaza. Cum Anaxagora, fiind pe patul de moarte, se afla departe de patria sa, cineva l-a intrebat daca nu prefera sa fie inmormantat in orasul sau natal. Anaxagora i-a raspuns: – Din cate stiu eu, calatoria spre taramul celor morti este la fel de lunga din toate locurile.
[...]
Nici insurat, nici burlac. Cand un olar l-a intrebat pe Socrate ce sa faca – sa se casatoreasca ori sa ramana burlac – inteleptul l-a sfatuit: – Fa ce crezi, ca oricum te vei cai.
Pietele pline de lucruri nefolositoare. Plimbandu-se prin pietele pline-ochi de marfuri, Socrate avea obiceiul sa spuna: – Ia te uita cat de multe lucruri… de care nu am nevoie!
[...]
Ignoranta bogatilor. Aristip avea obiceiul sa frecventeze resedinta tiranului Dionysios, caruia nu se sfia sa-i ceara favoruri din cand in cand. Odata, Dionysios l-a intrebat de ce filosofii au obiceiul sa-i viziteze foarte des pe oamenii bogati, in timp ce bogatii nu prea frecventeaza casele filosofilor. La aceasta, Aristip a raspuns: – Pentru ca filosofii stiu ce le lipseste, in timp ce bogatii nu.
Fiecaruia dupa nevoile sale. Lui Dionysios ii placea sa se inconjoare de filosofi, carora le facea apoi cate un cadou. Odata, Aristip a primit de la el o suma de bani, in timp ce Platon s-a multumit cu o carte. Intrucat cineva i-a reprosat acest lucru, Aristip s-a marginit sa spuna: – Eu am nevoie de bani, Platon are nevoie de carti.
[...]
Piatra de mormant. Aristip a dispus ca pe piatra de pe mormantul sau sa fie gravata urmatoarea inscriptie: “Aici odihneste cel care va asteapta.”
[...]
Mai rau decat corbii. Antistene spunea ca lingusitorii erau mai rai decat corbii, pentru ca, la urma urmelor, acestia devorau cadavre, in timp ce aceia devoreaza fiinte vii.
[...]
Impotriva curentului. Diogene avea obiceiul sa intre in teatru dupa terminarea spectacolului, ciocnindu-se astfel de cei care ieseau. Cand a fost intrebat de ce intra impotriva curentului, el a raspuns: – Pentru ca sa pricepeti ce am incercat sa fac toata viata.
[...]
Siguranta din dreptul tintei. Odata Diogene se uita la antrenamentul de tir al unui arcas care nu nimerea nici o tinta. Dandu-si seama de lipsa de pricepere a tragatorului, Diogene s-a dus si s-a asezat in dreptul tintei.
- Pleaca de acolo sau vei fi ranit, l-a luat la rost arcasul.
- Dimpotriva, tinand seama de cat de prost tragi, este singurul loc in care ma simt in siguranta, a replicat Diogene.
[...]
Cea mai potrivita ora pentru masa. Intrebat odata care era ora cea mai potrivita pentru a manca, Diogene a raspuns: – Daca esti bogat, cand doresti; daca esti sarac, cand poti.
[...]
Un anunt tardiv. Unuia care l-a lovit fara sa vrea cu o bucata de lemn ce o cara si care i-a spus apoi: “Fii atent!”, Diogene i-a replicat: – De ce imi spui asta? Ai de gand sa ma mai lovesti o data?
[...]
Filosofie orientala
[...]
Felinarul maestrului. [...] Un maestru zen umbla prin intunericul noptii insotit de discipolul sau. Intrucat maestrul avea in mana un felinar aprins, discipolul i-a spus:
- Maestre, crezusem ca tu poti vedea in intuneric.
- Da, asa este, a confirmat acesta.
- Atunci de ce ai nevoie de felinar?
- Pentru ca aceia care nu pot vedea in intuneric sa nu dea peste mine.
[...]
Filosofie contemporana
[...] Iadul lui Russell. Intrucat in traditia crestina iadul este cel mai rau loc imaginabil, unde oamenii sufera pedeapsa vesnica pentru faptele rele savarsite in timpul vietii, Russell, cu obisnuitul lui simt al umorului, spunea ca trebuie sa fie “un loc in care politia este germana, soferii sunt francezi, iar bucatarii, englezi.”
[...]
Dumnezeu iese din joben. [...] “Doi evrei evlaviosi discuta despre calitatile remarcabile ale rabinilor fiecaruia. Unul spune:
- Dumnezeu vorbeste cu rabinul nostru in fiecare vineri.
- De unde stii? intreaba celalalt.
- Chiar rabinul ne-a spus-o.
- Si cum stii ca nu minte?
- Cum sa minta un om cu care Dumnezeu vorbeste in fiecare vineri?” ”
(in aceasta ultima gluma este vorba de greseala numita ‘petitio principii’, sau ‘cerc vicios’).
La finalul textului, transmit indemnul de a nu se rata o scriere asa de atragatoare si captivanta precum ‘Filosofia pentru bufoni’, a lui Pedro Gonzalez Calero, in care educatia si instruirea, cu referire la filosofie si evolutia gandirii filosofice, sunt mixate de minune cu umorul specific vorbelor de duh ale filosofilor, dar si cu unele interventii sau reflectii pline de haz ale autorului. O alta sugestie pe care o cred intemeiata si o pot da ar fi combinarea volumului ‘Filosofia pentru bufoni’ cu alte carti din colectia Bonton, precum ‘Platon si ornitorincul intra intr-un bar…Mic tratat de filosdotica’, ‘Aristotel si furnicarul merg la Washington’ sau chiar seria ‘Ghidul xenofobului’. Garantez ca efectul de binedispunere va fi maxim printr-o combinatie intre cartea scrisa de Calero si volumele picante ale lui Cathcart si Klein, urarea mea pentru cititorii interesati fiind aceea de a avea o lectura placuta si cu rol de evadare din stresul cotidian !
Alexandru Raul Trandafir
[ratings]
