Arhive din April, 2009
Philip Jose Farmer – Fluviul Vietii
On April 30, 2009 in SF
Nicio recenzie a Fluviului Vietii nu ar putea inlatura senzatia de uimire provocata cititorului de catre Philip Jose Farmer. In prezent, este foarte greu pentru un scriitor, mai ales un scriitor de SF, sa provace aceasta senzatie, si totusi Farmer reuseste nu doar sa surprinda ci sa ofere o tema de meditatie si sa inradacineze in mintea fanilor sai idei nelinistitoare. Nimic din ceea ce s-a scris inainte sau dupa Lumea Fluviului nu se poate spune ca ne-ar fi putut pregati pentru aceste carti.
Protejat de „eticheta” SF-ului, Fluviul Vietii poate rasturna conceptii religioase, fara a face vreo referire directa la religie. Fluviul, comparat deseori de-a lungul romanului cu Nilul, ne duce cu gandul la aparitia si dezvoltarea rasei uname. De-a lungul acestuia, are loc fenomenul resuscitarii tuturor tipurilor de oameni care au trait vreodata pe planeta Pamant, de la neanderthalieni, la vechii sumerieni si imparati ai lumii antice, la oameni simpli ai tuturor epocilor, la exploratori si inovatori, la criminali de razboi si rase ce au succedat omului modern si chiar fiinte umanoide de pe alte planete care au interactionat cu acesta in momentul unei presupuse disparitii a speciei homo sapiens.
Intamplarile sunt relatate din perspectiva exploratorului Richard Burton, care si-a dedicat viata descoperirii izvoarelor Nilului, si care, si dupa resuscitare, (a se observa evitarea termenilor renastere sau inviere) se dedica descoperirii izvoarelor Fluviului, care aici, la fel ca si in cazul Nilului, ar explica aparitia vietii. Oamenii resuscitati se regasesc in aceeasi situatie, goi, lipsiti de par, barbatii circumcisi iar femeile virgine, ca si cum s-ar fi incercat sa se inlature contextul in care li s-au dezvoltat personalitatile, dar isi pastreaza totusi toate amintirile si experientele acumulate de-a lungul vietii. Acestia dezvolta diverse ipoteze pentru a-si explica situatia actuala, prin prisma epocii si religiei in care s-au regasit in viata pamanteasca. Bineinteles, ca si in realitatea umana, nici o ipoteza sau religie nu se apropie de Adevar.
Cea ce este socant la Lumea lui Farmer este constientizarea faptului ca natura umana nu s-ar schimba in nici un context dat. Desi oamenii sunt singuri si goi, posedand numai un potir in care fiecare primeste ratii necesare de hrana si diverse obiecte de uz personal, potir ce poate fi deschis doar prin atingerea posesorului, idee aparent idealista de egalitate si convietuire pasnica, cele mai negre aspecte ale naturii umane nu sunt impiedicate sa apara. Astfel, dupa caracterul fiecaruia, oamenii recurg la violenta, minciuna, viclenie, viol si chiar crima. Acestia isi confectioneaza arme inainte de orice altceva; chiar este descris modul in care cei proaspat resuscitati isi folosesc potirul pe post de buzdugan. Cum se poate intui, cei puternici devin lideri care si in aceasta lume recreaza sclavia. In prima instanta sclav devine cel slab, lasat in viata doar pentru a-si putea deschide potirul personal din care ii sunt confiscate toate obiectele tentante, lasandu-i-se doar strictul necesar de hrana, apoi este folosit pentru munca fortata si in final chiar torturat si omorat pentru distractia cruda a celor puternici sau deoarece nu mai este eficient.
Desi este evitat subiectul „religie”, nu putem ignora influentele hinduse: ca intr-un ciclu charmic, orice om care moare in Lumea Fluviului este imediat resuscitat, pentru a lua totul de la inceput, in scopul unei ipotetice evolutii. Singura diferenta este ca oamenii nu uita nimic din cele intamplate inainte de resuscitare. In urma discutiei de mai sus, avertizez cititorul sa nu se astepta ca a inteles Lumea Fluviului. In apele acestuia se ascund monstri inspaimantatori, idei inovatoare si intamplari ce ar soca un spirit sensibil sau pe acela care crede ca a inteles lumea in care traieste si natura umana.
Andra Stoicoci
[ratings]
Gregory Berns – Satisfactia, arta de a gasi adevarata implinire
On April 30, 2009 in Eseu
Să pornesc de aici: “Dopamina este secretată ca răspuns la activităţile plăcute – cum sunt mâncarea, sexul, drogurile – ea este eliberată şi în urma unor senzaţii neplăcute, ca zgomotele puternice şi şocurile electrice. De fapt dopamina este eliberată înainte de consumarea activităţilor bune şi rele, acţionând mai mult ca o substanţă chimică anticipativă, nu legată de plăcere. Cea mai parcimonioasă explicaţie a funcţiei dopaminei sugerează că ea pregăteşte sistemul motor – corpul – pentru o anumită acţiune. Dacă această idee este corectă, atunci satisfacţia nu vine atât de la atingerea unui scop, cât mai degrabă de la ceea ce trebuie să faci pentru a ajunge acolo” şi de aici: “Ne place sau nu, natura ne-a dat un creier în acord cu lumea, aşa cum este ea. Se poate să nu ne placă mereu noutatea, dar creierului îi place. Am putea spune chiar că creierul nostru are o minte proprie”
Am primit această carte, printr-un “sampling” al editurii Nemira, la concertul Gotan Project de anul trecut. Constatam atunci, zâmbind cu memoria pierdută în anii mei de publicitate, sampling nu se face doar la pliculeţe de Knorr, şunculiţă şi cafea. Lucru mare împărţirea de cărţi, dar şi ridicător de semne de întrebare faţă de calitatea conţinutului lor. Greşeam: cartea merită toată atenţia.
Linia directoare este, simplu exprimată, următoarea: satisfacţia nu vine din atingerea ţintei, ci din căutarea ei. Au mai spus-o şi alţii, sub diferite forme, însă când vine specialistul şi zice “uite, băi fericitule, sau băi tristule, de ce viaţa ta arată aşa”, şi îţi dă cu cercetările în cap, în capul ăla de la care ţi se trag toate ponoasele, încântările sau angoasele, parcă privirile tale mai avansează un milimetru prin ungherele cunoaşterii.
Gregory Berns, autorul, nu se opreşte la a aduce argumentele ştiinţifice, din care nu ar înţelege toată lumea mare lucru, ci merge “la concret”. Jucătorul la loto nu vede banii, când se gândeşte la câştig, ci la ceea ce ar putea obţine cu ei. Reducând dimensiunile, o bancnotă de 100 lei înseamnă (pentru unii!) filme, cărţi, cd-uri, ţigări, benzină etc, într-o nebuloasă greu de perceput în toate detaliile. Şi atunci ne oprim la bancnotă – după ea alergăm, fiind mai uşor de căutat. Această căutare lasă porţile deschise tuturor satisfacţiilor pe care banul le poate aduce. Aşteptarea, zăbovitul sub tocul acestor uşi deschise provoacă plăcere. (“Cumpărarea posibilităţilor, şi nu bunurile concrete cumpărate este ceea ce dă farmec banilor”)
Tot referitor la bani, Berns face o observaţie care lămureşte surprinzător, cel puţin pentru mine, avariţia bogatului: banii mulţi, aflaţi la discreţie, nu ar trebui cheltuiţi. Consumând din ei, bogatul pierde din numărul de opţiuni, deci din sursa visărilor şi satisfacţiilor lui. Săracul, neavând rezerve de acest gen, visează potenţialul, posibilul cuibărit în câştigul urmărit. Bogatul, dacă pierde, îşi rupe din prezent. Din contră, săracul rupe, dominator, din viitor.
Şi pentru mine, glumele au fost mereu o cale de a percepe altfel sensurile, de a le îmbogăţi de cele mai multe ori. Şi în carte se afirmă acelaşi lucru. “Probabil că o glumă este cu adevărat amuzantă deoarece transmite o informaţie nouă (… ) determinând o restructurare a ceea ce observăm”.
E clar, sper, că recomand acest text tuturor celor care vor mai mult. Mai multă informaţie, mai multă auto-surprindere, mai multă mirare, mai multă cunoaştere. Nu ştiu cine a zis, cu o zdrobitoare dreptate (Noica?): “când ai încetat să te miri, eşti ca şi mort” (citat aproximativ). E vorba de mirarea aceea, a copilului, da?, să ne înţelegem. (Mai e şi mirarea respectabilului Platon, care spunea că aceasta e începutul filozofiei, dar să nu ne băgăm într-atât de adânc, zic… deocamdată) Veţi găsi în carte destul motive să vă miraţi, să aveţi satisfacţii conform principiilor enunţate şi întâmplărilor redate aici de Gregory Berns, doctorul în filosofie, profesorul asociat de psihiatrie şi ştiinţe contemporane la Universitatea Emory, din Atlanta.
Cuprins: Sclavul din creier, Din dragoste pentru bani, Gratificaţii enigmatice, Problema sushi, Domul electric al plăcerii, Doare atât de bine, Cursa la înălţime, Islanda: experienţa, Sex, dragoste şi creuzetul plăcerii.
Liviu Druga
[ratings]
Stephen King – Misterul regelui. Despre scris
On April 29, 2009 in Carti
Atunci cand un scriitor de talia lui Stephen King se hotaraste sa scrie despre propriul mestesug, e clar ca vom fi introdusi in fascinanta alchimie a scrierii. Cel care a scris Carrie sau Shining ar trebui sa stie ceva despre treaba asta numita scris, nu-i asa?
Declarativ, aceasta carte se vrea in acelasi timp un manual si un indemn pentru tinerii scriitori, care doresc sa invete de la un vrajitor al cuvintelor cum este Stephen King. Pentru cei care vor sa traiasca din povestit este un manual scris de un profesionist. Secretul unui bun scriitor? Sa citesti mult si sa scrii mult. Ce inseamna mult? Intre patru si sase ore pe zi. Nimic mai simplu si tipic american. Succesul este urmarit cu indarjire, in pofida greutatilor. Foarte important: nicaieri in aceasta carte nu sunt gasite urme ale unei oarecare superioritati, a unei misiuni transcendente a autorului. Acesta scrie pentru a fi citit, pentru a delecta prin povestile pe care le deapana, pentru a-i absorbi pe cititori intr-un vortex. Nu scrie pentru a lumina lumea sau a o face mai buna. El nu face altceva decat sa descopere, intr-un mod profesionist si constient, fosila unei povestiri. Scrisul este dezvotarea acestui nucleu pe care il reprezinta orice povestire buna.
In aceeasi maniera in care King nareaza, prezinta si mestesugul. Stephen King vorbeste in primul rand despre meseria de scriitor, despre trusa de unelte asemenatoare in fiabilitatea ei cu cea a bunicului sau, dulgher. Vorbeste despre uneltele vocabularului si ale gramaticii, unelte simple, dar indispensabile. Si, foarte important, aceste unelte sunt asezate pe rafturi in interiorul cutiei. Exact ca la bunicul sau. Dar, bineinteles, nu conteaza cat de multe scule ai, ci cum le folosesti.
Ceea ce este cel mai interesant la aceasta carte este insa felul in care reuseste sa imbine descrierea maturizarii unui om cu cea a dezvoltarii unui creator. Citind aceasta carte, in egala masura un manual de stil si o autobiografie, ai senzatia ca Stephen King a devenit scriitor intr-un mod organic,asa cum creste un pom sau cum un manz din parinti campioni invata sa mearga. Cu provocari, cu caderi sau succese, dar in acelasi timp seren, natural si parca implacabil. Chiar si atunci cand povesteste obstacolele pe care a trebuit sa le depaseasca, un optimism de neclintit, americanesc, razbate din carte si iti spune ca totul va fi bine. Da, noi stim acum ca a devenit un scriitor important, dar atunci, de unde stia el asta? Poate ca americanii se nasc cu asta…
Nu in ultimul rand, din paginile cartii ne vorbeste o alta cultura. Diferita de a noastra prin pragmatismul ei, dar mai ales prin optimismul si franchetea pe care o gasim in fiecare rand. Stephen King recunoaste ca a castigat bani din scris, chiar foarte multi bani. Dar, acest fapt este doar exterior. De fapt, scrisul nu are nimic de-a face cu scopurile pe care le poti obtine conjuctural: bani, faima, o partida de amor. Scrisul inseamna a te ridica, devene magie, adapare din apa vie a creatiei. O lectie americana: arta de calitate poate sa fie inteleasa, comunicata, si chiar sa plateasca facturile la intretinere.
Chiar daca sunteti sau nu fan, luati cartea si cititi-o. Este mai mult decat o descriere a genezei best-sellerilor sale sau o prezentare a mestesugului propriu. Este cronica unei realizari prin scris, a unei impliniri prin naratiune, care se bazeaza pe aceeasi nevoie a omului de a povesti, veche de cand lumea si care continua si in prezent, in epoca televizorului. Si, de ce nu, daca cititi mult, de ce nu ati si scrie?
Cezar Alexandru
[ratings]
Julian Barnes – Anglia, Anglia
On April 27, 2009 in Carti
Julian Barnes este unul dintre cei mai celebri scriitori englezi contemporani, meritele sale in literatura fiind evidentiate de diversele premii si titluri obtinute de-a lungul carierei: Premiul Somerset Maugham, Premiul Medicis, Premiul E.M. Forster, titlul de Chevalier des Arts et des Lettres si multe altele. Anglia, Anglia face parte din scrierile reprezentative ale autorului britanic, iar pe langa acest roman, la Editura Nemira sunt traduse si alte opere celebre ale lui Barnes, de la eseuri pana la romane, precum Scrisori de la Londra, Cafe au lait, Arthur & George, Iubire etc., Trois, Tristeti de lamaie, s.a.m.d., toate valoroase pentru literatura mondiala.
Romanul Anglia, Anglia atrage atentia inca de la inceput, alaturi de realizarea grafica deosebita a copertilor impresionand chiar si prin prezentarile sau caracterizarile venite din partea unor reviste sau jurnalisti, si nu numai: “O stralucita fantezie swiftiana” – The Economist; “Nu exista scriitor mai inteligent pe scena literara cotemporana. Nimic din ceea ce a scris nu este mai amar, mai subtil, mai usturator si mai tentant.” – John Carey, The Sunday Times. Pentru a intelege aprecierile primite de aceasta carte a lui Barnes, ar putea fi de ajuns lecturarea romanului, care va evidentia un talent innascut si niste calitati demne de un scriitor experimentat si rafinat sau cavaler al artelor si al literelor. Combinatia fina si reusita a elementelor utopice sau distopice cu ironia, sarcasmul si umorul (de multe ori acela tipic britanicilor) reprezinta doar unul din punctele forte ale cartii.
In linii mari, romanul urmareste destinul personajului principal, Martha Cochrane, iar diferitele etape ale vietii acesteia si drumul parcurs de la provinciala englezoaica la femeia de afaceri dintr-o capitala cosmopolita si invers, pot simboliza transformarile sau schimbarile suferite de societatea din Anglia de-a lungul timpului, ca si faptul ca orice om, comunitate, stat, civilizatie isi va cunoaste mai devreme sau mai tarziu declinul. Puterea si subtilitatea simbolurilor folosite de Julian Barnes este remarcabila, cartea fiind construita pe trei mari capitole, adica Anglia, Anglia, Anglia si Albionul.
In prima parte ni se prezinta copilaria si tineretea Marthei Cochrane, locuitoare intr-un sat dintr-o provincie a Angliei, eroina participand la diverse festivaluri, expozitii si concursuri periodice avand ca tema cultivarea, obtinerea si prezentarea unor exemplare speciale de plante si legume. Ascensiunea pe scara ierarhica sociala a Marthei Cochrane se evidentiaza in cea de-a doua parte a cartii, numita Anglia, Anglia. Eroina – Martha Cochrane – este angajata in cadrul unei companii conduse de Sir Jack Pitman, aptitudinile, siretenia si perseverenta ei ‘ghidand-o’ cu lejeritate spre posturile superioare din corporatia respectiva, ajungand chiar presedinte si deci detinator al puterii. Postul ei de debut, Cinicul Desemnat, era complementar altora, precum Captatorul de Idei, Istoricul Oficial etc. Echipa in care este si ea inclusa va trebui sa duca la bun sfarsit proiectul bazat pe ideea mareata a lui Pitman, si anume crearea unui fel de Disneyland care sa constituie o copie cat mai fidela si veridica a Angliei, in conformitate cu asteptarile, viziunea si cunostintele potentialilor turisti din toata lumea. Noul stat creat trebuie sa aiba ca trasatura definitorie, dupa cum reiese si din sondajul si chestionarele formulate de compania Pitman, redarea, cat mai apropiata calitativ de original, a elementelor ’specifice’ spatiului englezesc, cel putin in urma punctului de vedere al exteriorului fata de Anglia. Consecinta este achizitionarea de catre compania Pitman a Insulei Wight, cunoscuta mai tarziu ca Insula si ca Anglia, Anglia. Ironia, sarcasmul, cinismul si umorul sunt prezente din plin, mai ales pentru a sublinia caracteristici si slabiciuni pur umane, nelipsite in cazul unor popoare variate; astfel intalnim situatii de santaj, tradare, maleabilitate sau inflexibilitate excesiva, alaturi de trairile si sentimentele contradictorii ale unor personaje.
Asumarea unor roluri, precum cele ale membrilor cetei lui Robin Hood, se poate dovedi periculoasa, ajungandu-se pana la confundarea evenimentelor si personajelor fictive sau istorice cu realitatea, granita dintre jocul teatral sau rolul primit si lumea reala putand fi depasita lesne de actorii respectivi. Bineinteles, acest exemplu nu este singular, dar el poate avea ca substrat tintirea anumitor defecte umane sau intentia moralizatoare de a corecta erorile facute de cei aflati la putere la un moment dat. Insula se dovedeste o afacere profitabila, deoarece foarte multi turisti sunt dispusi sa beneficieze de un pachet complet de servicii, obiective si atractii caracteristice Angliei, pretul unei vizite in Anglia, Anglia fiind mai redus, eventual, decat in cazul vizitarii tuturor obiectivelor originale din Anglia. Somptuoasa Pitman House I, din Londra, va fi inlocuita, pe Insula, de Pitman House II, iar Pitco va fi condusa pentru o vreme, cum am mai amintit, de Martha Cochrane.
In partea a treia, Albionul, ni se arata viata batranei Martha, revenita, dupa demiterea ei de la Pitco, in localitatea rurala de unde a plecat. Perioada aceasta poate simboliza o anumita regresie, tehnologica in primul rand, deoarece aici nu mai sunt tehnologii poluatoare, ca in societatea anterioara, cel putin nu la fel de multe. Totodata, este oarecum o sugestie referitoare la redescoperirea traditiilor, punctandu-se si simplitatea vietii stramosilor, cu beneficiile aferente, sau reiterandu-se importanta unor valori sau credinte ancestrale. Fiecare cititor ar putea aduce interpretari proprii si distincte, temele si subiectele romanului ‘obligand’ la unele reflectii.
Daca ai citit cartea de fata, nu poti spune ca e una care te lasa neimplicat in actiunea si deciziile personajelor, iar ritmul, desi nu la fel de alert ca cel al romanelor thriller, este destul de captivant si caracterizat de unele rasturnari de situatie. Ca o incheiere, se poate spune ca per total cititorul unor astfel de opere nu ramane dezamagit de romanul Anglia, Anglia, mai ales ca Julian Barnes continua cu succes traditia si mostenirea lasata de Jonathan Swift, Henry Fielding si alti autori britanici/englezi sau de alta etnie. Barnes dezvolta prin acest roman stilul satiric swiftian, chiar adauga particularitati si rafinament subtilitatilor. De aceea, Julian Barnes poate fi catalogat drept unul din scriitorii britanici de marca ai timpurilor noastre, camuflarea si buna directionare a temelor moralizatoare si pilduitoare din roman facand dovada iscusintei autorului.
Alexandru Trandafir
[ratings]
Philip K. Dick – Omul din castelul inalt
On April 15, 2009 in Carti
Omul din castelul inalt face parte din romanele care au obtinut premiul Hugo, fapt ce demonstreaza, in ciuda subiectivitatii (cititorilor si criticilor), valoarea unui roman SF. Scrisa in 1962, cartea de fata prezinta ipoteza unei lumi in care germanii au castigat cel de-al doilea razboi mondial, alaturi de japonezi. Astfel, dupa impartirea teritoriala de dupa razboi se ajunge ca estul SUA sa fie ocupat de nemti, iar coasta vestica sa revina japonezilor. In aceste circumstante, un scriitor obscur de SF, Abendsen, va scrie o carte, in care cei care au castigat razboiul sunt Aliatii, exact ca in realitatea stiuta, urmarea editarii unui astfel de roman fiind retragerea lui Abendsen si a familiei acestuia intr-un fel de castel, pentru siguranta proprie.
Pe parcursul romanului va fi prezentata interactiunea dintre personajele de natii/etnii diferite, legaturile de afaceri dintre un american (Childan) si un reprezentant al japonezilor (Tagomi) reliefand in buna masura diferenta dintre culturile respective. Ciocnirea celor doua culturi este socanta, din punct de vedere al efectelor, personajele Childan si Tagomi traind sentimente intense; zbuciumul lor sufletesc se dovedeste important in ansamblul firului epic al cartii. Desi la inceput se observa un sentiment de inferioritate din partea americanilor (a evreilor in special), pe parcurs atitudinea acestor personaje fata de ocupantii germani sau japonezi va deveni mai demna, increderea in fortele proprii revenind la un nivel ridicat. Intre timp, nemtii dezvolta un program spatial, pregatindu-se de calatorii pe Luna, Marte sau alte planete. Un alt element esential este reprezentat de existenta unui oracol chinezesc, I Ching, acesta putand oferi raspunsuri la diversele intrebari pe care le pun oamenii, cu referire la cursul evenimentelor.
Desi in aparenta lumea in care traiesc personajele este una reala, oracolul, printr-un raspuns la o anumita intrebare va sugera ca de fapt lumea respectiva este o plasmuire a realitatii, un univers populat de naluciri si fantome. Concluzia impusa este aceea ca realitatea o constituie lumea in care Aliatii au iesit invingatori in cel de-al doilea razboi mondial, aidoma supozitiei din cartea “omului din castelul inalt”, personajele cartii lui Dick traind, deci intr-o pseudorealitate.
Lucrurile care definesc si acest roman al lui Philip K. Dick sunt interesul pentru limita dintre real si inchipuire, personajele – majoritatea fiind oameni obisnuiti, fara trasaturi incredibile sau cu abilitati iesite din comun, dar care joaca un rol important in roman s.a.m.d. Omul din castelul inalt contine, cu alte cuvinte, elemente asemanatoare cu cele din Ubik, existand, poate, o stare de confuzie iscata mai ales de finalul romanului, care indeamna cititorul la oarecare reflectii. Elementele SF nu lipsesc, insa firul epic si incertitudinea degajata de personaje, tensiunile resimtite de acestea vor fi puncte majore
pentru ca cititorul sa nu rateze lecturarea cartii. De aceea, in incheiere, pot spune ca Omul din castelul inalt, roman distins cu premiul Hugo in 1963, este o carte care nu-ti dezamageste asteptarile, mai ales cunoscand vechimea scrierii si stilul lui Dick.
Alexandru Trandafir
[ratings]
Tasha Alexander – Sezonul otravit
On April 08, 2009 in Romanul de dragoste
Romanul Sezonul otravit a aparut in 2007 in cadrul colectiei Nemira Damen Tango si este unul din romanele greu de uitat ale ultimilor ani. Tasha Alexander, autoarea acestei carti remarcabile prin intriga, personaje, atmosfera si nu in ultimul rand prin ritmul actiunii, a debutat memorabil, conform celor de la Booklist, cu romanul And Only to Deceive in 2005. Altfel spus, avem de-a face cu o scriitoare destul de recent aparuta in bransa romancierilor, succesul si aprecierile primite fiind o dovada a talentului si resurselor de care dispune scriitoarea. Cel putin dupa calitatea si valoarea destul de ridicata a romanului Sezonul otravit, pot spune ca perspectivele autoarei cartii mi se par mai mult decat promitatoare, in directia devenirii unui nume larg cunoscut in literatura mondiala.
Sezonul otravit se poate caracteriza drept un mix reusit al elementelor specifice literaturii romance, politiste si chiar istorice. De altfel, cuvintele de pe coperta – “mister si romantism in stralucitoarea epoca victoriana” – se potrivesc de minune cu actiunea si subiectul din roman, fiind o sinteza atragatoare pentru cititori.
Cartea incepe intr-un mod interesant, autoarea selectand poezia ‘In sfarsit, secretul s-a aflat’, de W.H. Auden, un fel de indiciu pentru subiectul sau actiunea romanului, dar si un echivalent al clasicului prolog. Actiunea din roman se desfasoara , cu aproximatie, pe la sfarsitul secolului XIX, intr-o perioada in care ocupanta tronului Angliei era Maiestatea Sa regina Victoria . Eroina cartii este lady Emily Ashton, tanara vaduva a lui Philip, viconte de Ashton. Printre personajele care apar si au un rol important in intriga romanului este si Charles Berry, un gentleman care starneste valva intre aristocratii si nobilii englezi, prin pretentiile sale referitoare la mostenirea tronului Frantei. Un alt subiect fierbinte la Londra, dar si in restul Angliei, este prezenta unui hot de bijuterii, obsedat de Maria-Antoaneta, mai exact de obiectele care i-au apartinut acesteia. Respectivul hot isi indreapta atentia catre toti posibilii detinatori ai obiectelor mentionate, semanand panica, haos si nesiguranta in randul acelor proprietari care se stiu implicati, amenintarea dovedindu-se din ce in ce mai accentuata pe parcursul cartii, prin aparitia mai multor crime si tentative de reducere la tacere a celor care au informatii in cazul furtului, si nu numai.
Trasaturile romanului de dragoste nu se lasa asteptate, printre ele gasindu-se existenta unor rivali in iubire, pretendenti la mana eroinei, sau pretendentii la mana unora dintre domnisoarele din inalta societate. Scriitoarea asigura suspansul necesar firului narativ, alaturi de intriga romantica fiind importanta si intriga detectivista. Astfel, Lady Emily Ashton va incerca elucidarea enigmei crimelor petrecute, dar si identificarea misteriosului cavaler care i-a trimis mai multe ravase de amor in limba greaca. In cazul crimelor, Emily va beneficia, cum e si normal, de suportul politiei (prin inspectorul Manning) pentru a descoperi faptasul. Printre cei care o curteaza pe Emily se numara un nobil, Colin Hargreaves, important slujitor al intereselor regatului britanic, prin functia ocupata, Jeremy, un duce, dar si Charles Berry, al carui caracter nu se dovedeste tocmai potrivit in raport cu pretentiile c-ar fi mostenitorul tronului Frantei, la care aspira in cazul reusitei loviturii de stat pe care o planuia alaturi de acolitii sai din Franta. Lovitura de stat respectiva era menita, bineinteles, sa darame republica si sa instaureze o noua monarhie in Franta.
Pe parcursul romanului, sentimentele romantice sau de alt tip, scenele de urmarire sau demascare a celor care si-au tainuit identitatea, intalnirile idilice intre indragostiti, dar si multe altele fac parte din arsenalul unui roman memorabil, de care cititorul nu se poate declara dezamagit. Rasturnarile de situatie si tradatorii nu lipsesc, factor suplimentar favorabil unei lecturi palpitante si de calitate. Faptul ca finalul romanului si rezolvarea misterelor sunt imprevizibile pana in paginile de final pot fi considerate o alta proba a maiestriei autoarei, gradarea sau tempo-ul evolutiei povestii garantand un interes real in randul cititorilor.
In Sezonul otravit, Tasha Alexander creioneaza, cat mai veridic posibil, atmosfera existenta in aristocratia engleza din epoca victoriana, iar personajele, mai ales cele reprezentative in roman, sunt destul de atent si bine elaborate pentru a oferi verosimilitate. Finalul cartii este unul inspirat in opinia mea, cel care a citit Sezonul otravit ramanand multumit si incantat de impresia lasata, per total, de romanul unei scriitoare cu sanse mari la o cariera prolifica, si anume Tasha Alexander.
Alexandru Trandafir
[ratings]
Stephen King – Apocalipsa
On April 01, 2009 in Suspans
Stephen King reuseste iarasi, prin romanul Apocalipsa (The Stand – titlul original din engleza), sa creeze o carte remarcabila, in care personaje aparent simple, fara trasaturi fizice si morale deosebite, se vor confrunta cu situatii imprevizibile, surprize nu tocmai placute, iar lumea si intamplarile care tin de cotidian vor fi bulversate de elemente fantastice, chiar magice, cu importanta la nivel cosmic. Putem spune ca acest roman se apropie, ca valoare si calitate a scrierii, de capodopere precum Orasul bantuIT, Salem’s Lot, Shining sau Christine. Apocalipsa este o fantezie epica scrisa in maniera americana, Stephen King dorind sa edifice un fel de replica la trilogia lui J.R.R. Tolkien, Lord of the Rings.
In Apocalipsa, King ne aduce din nou o mostra a talentului sau, prin folosirea iscusita si plina de imaginatie a carcateristicilor eternei lupte dintre Bine si Rau. Cu rabdare si perseverenta, lucruri definitorii si pentru alte scrieri de-ale autorului, ni se puncteaza conflictul (interior sau exterior) dintre latura intunecata si cea luminoasa, confruntare specifica omului, stiintei, vietuitoarelor planetei etc. Se pot observa deci anumite asemanari intre romanul Apocalipsa si Mobilul, carte in care este prezentata o alta viziune apocaliptica a lui Stephen King. In timp ce romanul Mobilul are ca factor declansator al intrigii semnalul caracteristic telefoniei mobile, Apocalipsa aduce in discutie raspandirea accidentala a unui virus letal.
Intriga din romanul Apocalipsa este legata de un presupus accident survenit in laboratoarele unei baze militare americane, loc unde aveau loc diferite teste pentru crearea de arme biologice. Consecinta este infestarea populatiei cu un virus extrem de periculos, asemanat gripei, dar cu efecte mult mai rapide si dezastruoase. Virusul respectiv va fi cunoscut sub mai multe denumiri (Captain Trips, Supergripa – cele mai cunoscute pentru populatie, pe langa numele oficial si altele). Cu toate acestea, exista o mica parte a populatiei care este imuna la virusul Supergripei. Dupa ce se descriu si relateaza anumite detalii sau evenimente cu iz biografic din viata unor personaje care se dovedesc importante, chiar esentiale in povestea romanului, actiunea se precipita, atingand pe alocuri un ritm ridicat al tensiunii, specific situatiilor-limita intalnite in cadrul unei lecturi palpitante. Astfel, se contureaza lupta dintre fortele opuse, cele ale intunericului si respectiv, cele ale luminii. O mare parte a populatiei care a supravietuit Supergripei incepe sa viseze o batrana negresa, Mother Abagail, care ii cheama spre vest, multi altii pe Randall Flagg, supranumit Omul Intunecat sau Momaia Ambulanta, care ii atrage spre est, iar unii vor avea vise si cu Randall Flagg si cu Mother Abagail. Pe parcurs, dupa cum va evidentia si lecturarea acestei carti, cititorul devine martor sau chiar ‘participant’ la aventurile eroilor si la evenimentele semnificative care conduc la ciocnirea celor doua tabere. Va fi evident faptul ca Randall Flagg este slujitorul Satanei, iar Abagail Freemantle vocea si ‘pionul’ lui Dumnezeu, in confruntarea sangeroasa initiata de fortele Intunericului.
Din tabara Binelui, aflata la est de Rocky Mountains, fac parte un surdomut (Nick Andros), un debil mintal (Tom Cullen), Stu Redman, Frances Goldsmith, Larry Underwood si altii, mai mult sau mai putin importanti. Vor exista si tradatori, mandria si ura facand pe anumite personaje sa se alature Omului Intunecat, in echipa caruia sunt inclusi oameni de toate facturile si moravuri variate, de cele mai multe ori indoielnice. Printre personajele de proasta factura si cu un caracter slab se numara si fostul detinut Lloyd Henreid, mana dreapta a Momaii Ambulante (Randall Flagg), sau Donald Melbert, poreclit Trashcan Man.
Stilul specific al lui King, caracterizat de suspansul si tensiunea situatiilor, emotiile intense ale personajelor, rasturnari spectaculoase de situatie si de sansa, este dublat de elemente precum cele stiintifice (virusul, prezentarea unor simptomuri specifice, mentionarea unor arme cu potential distructiv urias…) si cele care frizeaza fantasticul (magia si vraja puternica pe care o utilizeaza Randall Flagg, capabil sa leviteze, sa isi trimita spiritul in trupul unei ciori sau al altui animal etc.; personificarea, in cazul unor animale precum nevastuicile sau lupii; legatura spirituala dintre Mother Abagail si Dumnezeu; interventia cu aspect de pedeapsa a Domnului in stabilirea unui deznodamant favorabil fortelor Binelui, si multe altele). Desi Apocalipsa este o carte cu o marime impresionanta, chiar putin exagerata, ea poate fi o scriere captivanta pentru un cititor inzestrat cu rabdare si mai ales pasionat de opera lui Stephen King, sau pentru un fan al genului din care face parte romanul.
Pentru a incheia recenzia, as putea spune ca finalul romanului, ca si simbolul Ochiului (care poate fi si o Cheie), este unul metaforic, sugerand ca Raul sau Intunericul este, eventual, conditia sine qua non pentru ideea Binelui sau cea de Lumina. Impresia pe care mi-a lasat-o cartea, cel putin in unele momente, este aceea ca Stephen King a pacatuit, in special prin mentionarea sau relatarea unor amanunte de multe ori fara importanta in povestea spusa, unele fiind plictisitoare si neinteresante. Oricum indemnul sau mesajul pe care-l transmit iubitorilor genului si ai scriitorului este acela de a nu rata acest roman memorabil, deoarece nu vor fi dezamagiti dupa ce au lecturat Apocalipsa, o carte inclusa in colectia Suspans a editurii Nemira.
Aceasta recenzie face parte din campania La limita suspansului
Alexandru Trandafir
[ratings]
