Arhive din October, 2008
Rodica Ojog-Brasoveanu, Agentul secret al lui Altin-Bey
On October 07, 2008 in Suspans
Agentul secret al lui Altin-Bey de Rodica Ojog-Brasoveanu este un roman care face parte din seria celebra de capa si spada Logofatul Andronic, fiind in mod sigur un roman captivant si care atrage atentia cititorului asupra operei autoarei. In acelasi timp, aceasta carte este una in care se pot regasi atat valente estetice, specifice artei (daca ne gandim ca si compunerea unor scrieri cu caracter istoric etc. poate fi considerata o arta), cat si istorice, avand in vedere prezentarea unor intamplari datate, ce tin de trecutul zbuciumat al tarilor romane, fapte care pot fi cercetate si in letopisete si carti de istorie.
Actiunea se petrece la inceputul secolului al XVIII-lea, o perioada de grele incercari si mari framantari pentru teritoriile de la nord de Dunare, cu referire in special la tinutul Valahiei, dar in contextul presiunii Imperiului Otoman, zona respectiva putand fi extinsa si la intreaga regiune balcanica. Printre slujitorii de nadejde ai tarii si ai lui Voda Constantin Brancoveanu, domnul care ocupa tronul Tarii Romanesti in acele vremuri de restriste, se numara si logofatul de taina Radu Andronic, acest slujitor de seama al tarii, in primul rand, si mai apoi al voievodului, fiind si personajul central al romanului.
Aventurile prin care trece eroul pe tot parcursul cartii si riscurile asumate cu seninatate in virtutea principiilor dupa care se ghideaza, pentru slujirea cat mai buna si mai eficienta a nevoilor tarii si domnului, vor scoate in relief taria caracterului, trasatura care lipsea si lipseste multora dintre oameni. Misiunea secreta care i se incredinteaza, dupa cum am sugerat, presupune multe riscuri si sacrificii, elocventa fiind necesitatea unei calatorii in “inima” Imperiului Otoman.
Din gama de personaje pe baza carora se incheaga o poveste antrenanta nu lipsesc tradatorii si slugile credincioase, infiripandu-se si o poveste de dragoste cu un final ce poate fi caracterizat ca unul dramatic.
O carte careia merita sa-i acorzi atentie, trecand peste momentele dramatice care se incadreaza logic intr-o asemenea perioada si epoca plina de zbucium, framantari si nesiguranta, motivul fiind felul aparte al autoarei de a nara si de a descrie detaliile importante pentru atmosfera si ansamblul lucrarii.
Atmosfera specifica vremurilor si aventurile traite de personaje vor fi un imbold pentru cititorul de toate varstele – acesta luand parte la actiune si traind sau constientizand emotiile si sentimentele avute de erou si celelalte personaje – imbold pentru a nu lasa din mana cartea si pentru a citi si celelalte romane ale seriei respective.
Alexandru Trandafir
[ratings]
Marc Valleur, Jean-Claude Matysiak – Patologiile excesului
On October 07, 2008 in Eseu
Alain este dependent de jocurile de noroc. “E mai rau decat un drog, e o boala de care nu ma pot elibera”, spune el. Momentele petrecute in fata jocului mecanic ii dau fiori, senzatii tari, la care nu e chip sa renunte. Tanar casatorit, a reusit o vreme sa impace jocurile de noroc si viata sociala. Insa, in ziua in care nevasta trebuia sa nasca, in drumul spre maternitate, s-a oprit la un club de pariuri hipice. A pierdut o avere si, rusinat, a fugit de acasa, ajungand in subteranele lumii interlope. Povestea nu este, din pacate, rodul fanteziei vreunui scriitor sau scenarist, ci reprezinta unul dintre numeroasele cazuri intalnite de psihiatrii francezi Marc Valleur si Jean-Claude Matysiak, autorii cartii Patologiile excesului.
Recent tradus la editura Nemira, volumul prezinta intr-un limbaj accesibil principalele tipuri de dependente, precum si solutiile pentru tratarea lor. Avantajul cartii este ca, pe langa adictiile la alcool sau droguri, sunt aduse in discutie noi genuri de dependente, luate deja in vizor si de media, insa la modul senzationalist. Astfel, se vorbeste mai nou despre dependenta de jocurile video, de sex sau chiar de munca si sport. “Extinderea actuala a notiunii de adictie priveste aparitia unor noi forme de patologii, precum dependenta de jocurile in retea pe internet, dar si reinterpretarea unor probleme eterne, cum sunt pasiunea din iubire, dependenta sacrificiala fata de un partener brutal, sexualitatea necontrolata sau chiar angajarea intr-o munca repetitiva si sterila”, observa Marc Valleur in prefata scrisa special pentru editia romana a volumului Patologiile excesului.
Chiar daca ambii autori sunt medici psihiatri, accentul lor cade mai degraba pe mecanismele psihologice care conduc la adictii si mai putin pe dereglarile biologice de la nivelul creierului. De altfel, ei recomanda tratarea adictiilor prin psihoterapie, fara de care simpla medicatie nu are nici un efect. “Terapia ii va permite pacientului sa-si regandeasca tulburarile in cadrul mai vast al unei interogatii asupra ansamblului vietii sale”, arata Valleur si Matysiak in volumul Patologiile excesului. Cat priveste orientarile terapeutice, multe dintre cazurile prezentate sunt abordate psihanalitic pornind de la traumele copilariei. Vorbind despre cazul unei femei de 30 de ani, care si-a legat inexplicabil viata doar de barbati viciosi, psihiatrii francezi explica aceasta dependenta afectiva ca fiind o reproducere a unei situatii infantile.
“Ea a trecut in plan secund latura aroganta, distanta a partenerului, considerand ca grosolania lui nu era decat de suprafata. De fapt, aceste trasaturi de caracter au atras-o inconstient, pentru ca ele erau legate profund de imaginea tatalui ei, primul obiect al iubirii inconstiente”. Autorii volumului Patologiile excesului sunt, insa, deschisi si spre terapiile cognitive si comportamentale. O dovedeste explicatia privind dependenta de pariurile sportive. In aceste cazuri, persoana dependenta citeste tot timpul publicatii de specialitate, pentru a putea construi schemele precise care sa-l ajute sa ghiceasca deznodamantul unei curse hipice sau al unui meci de fotbal. Or, nu e vorba decat despre o falsa credinta a jucatorului, despre o “iluzie a controlului”, cum o numesc autorii. Tabloul cauzelor diverselor adictii este completat si de efectele neurologice dovedite stiintific.
“Cele mai recente studii arata ca majoritatea drogurilor (heroina, cocaina, alcoolul) si anumite conduite generatoare de senzatii tari, precum jocul sau sexul, determina creierul nostru sa secrete dopamina”, neurotransmitator responsabil pentru senzatia de placere, arata psihiatrii francezi Marc Valleur si Jean-Claude Matysiak. Cat priveste solutiile de vindecare, autorii nu cred ca exista solutii universale. Cei doi psihiatri sunt deschisi atat la terapia de profunzime, care pune pacientii fata in fata cu traumele nerezolvate, dar recomanda si trucuri comportamentale pentru a face fata sevrajului.
De asemenea, autorii volumului Patologiile excesului recomanda parintilor sa expuna copilul, treptat, riscurilor vietii, sa-l faca, deci, responsabil si nu sa cada in extreme, indiferent ca e vorba despre inflexibilitate sau despre tendinta de supraprotejare.
Recenzie prezentata de Victor Popescu
in cadrul emisiunii “Dosarele Psi”,
emisa pe 4 octombrie la
[ratings]
Gossip Girl
On October 01, 2008 in Junior
Imi aduc si acum aminte cum, acum vreo 6 luni, o buna prietena imi tot povestea despre un serial “la moda” in State. Intr-un final am decis sa ma uit on line la episodul pilot al acelui serial, Gossip Girl. Am devenit dependenta de serial, apoi am descoperit cartile care l-au inspirat. Nu cred ca e nevoie sa spun ca aceasta serie de carti Gossip Girl este o capodopera contemporana, un jurnal new yorkez care ilustreaza cu o maiestrie de inegalat viata pustanilor din inalta societate. Faptul ca personajele principale sunt niste adolescenti care au o viata mai interesanta decat a parintilor lor nu face decat sa aduca un plus de originalitate seriei.
Cartea este savuroasa, te tine cu sufletul la gura si de multe ori te face sa regreti ca nu mai esti licean… mai ales in New York. Nu va lasati indusi in eroare de faptul ca avem de-a face cu niste progenituri de 16 – 17 ani, cartea este citita si de persoane cu varste inaintate. Seria este presarata cu intrigi, petreceri stralucitoare si intorsaturi de situatie care te lasa cu gura cascata.
Prima carte incepe cu intoarcerea Serenei, cea mai populara adolescenta din Up Town New York, care da peste cap vietile linistite ale celor cu care interactioneaza dar mai ales pe cea a lui Blair, cea mai buna prietena a ei. Blair este complexata de Serena care este perfecta in aproape toate privintele, iar tensiunea dintre cele doua “dive” degenereaza in “razboi” atunci cand Blair afla ca Serena s-a culcat cu prietenul ei.
Avand de-a face cu elita Manhattan-ului, toata lumea vrea sa afle ce se intampla cu acesti tineri, asa ca Gossip Girl (cum se intituleaza ea pe propriul blog) ii tine la curent cu toate barfele care circula despre acesti tineri rebeli si uneori neintelesi. Gossip Girl este un personaj original, care sta departe de “lumina reflectoarelor” si despre care nu stie nimeni nimic, dar care adora barfa si scandalul mai mult decat orice, de aici si numele ei (gossip = barfa). Comentariile pe care Gossip Girl (barfitoarea, pe romaneste) le face pe blog sunt amuzante si “destepte”, iar acest lucru face din personaj sarea si piperul cartii. As putea sa scriu zeci de pagini despre “Gossip Girl”, dar va las placerea de a o descoperi singuri si va asigur ca veti astepta, ca si mine, celelalte volume (prin intermediul editurii Nemira au fost publicate 6 carti, dar seria cuprinde 11 titluri).
You know you love me, XOXO.
Catrinel
[ratings]

