Arhive din August, 2008
Frank Herbert, Mantuitorii Dunei
On August 28, 2008 in SF
Pentru a putea vorbi despre Mantuitorii Dunei de Frank Herbert, trebuie facuta referire si la cartea a carei continuare este, si anume Dune, una dintre cele mai complexe si mai fascinante carti. De altfel, cartea a avut parte de recunoastere atat din partea cititorilor, cat si din partea criticilor, fiind prima carte care a castigat premiile Nebula si Hugo. In Mantuitor il gasim pe Mesia fremenilor, Paul Atreides, la 12 ani dupa intamplarile din Dune. Gasim in aceasta datare, intr-un fel, o prevestire a ceea ce are sa se intample cu destinul lui Paul Muad’Dib.
Astfel, avand 33 de ani, se afla la o varsta de rascruce si chiar fatidica, asa cum au aratat-o in trecut Mantuitorul crestinismului sau Alexandru Macedon. Sacrificiul mesianic va fi abordat, dupa Frank Herbert, si de alti autori, dand nastere unor personaje cel putin interesante, cum ar fi Neo al fratilor Wachowski, Ender-ul lui Card si Anakin Skywalker, creionat de George Lucas.
Nici unul din aceste personaje, insa, nu reuseste sa atinga complexitatea si profunzimea lui Muad’Dib, putand vorbi, astfel, de o epoca post-Muad’Dib in literatura ce abordeaza acest gen. Paul Atreides, Imparat acum al intregului Univers cunoscut, in urma jihadului pe care l-a pornit in urma acceptarii rolului de Mesia al fremenilor, se afla in lupta cu destinul sau, pe care incearca sa-l evite, implinirea lui ducand la un nou jihad mai sangeros decat precedentul.
Aceasta mesianitate a lui Muad’Dib este insa limitata de umanitatea lui Paul Atreides, care isi doreste lucruri simple: iubire si copii. Datorita mecanismului creat de propovaduitorii religiei, al carei zeu este, si de birocratia Imperiului creat de el, Paul Muad’Dib se afla in situatia de a nu avea de ales decat intre a-si indeplini rolul mesianic pana la capat, sacrificandu-se, rezovand in acest fel probleme a caror aparitie tot el a cauzat-o, dar neaducand o imbunatatire a situatiei, per ansamblu, in care se afla omenirea si nici macar a poporului sau, fremenii. Cea de-a doua cale pe care o poate urma este sa incerce sa fuga de rolul pe care si-l asumase si sa-si gaseasca propria fericire, dar aceasta poate duce la urmari extrem de grave pentru intregul Univers.
Linia epica a cartii nu este nici pe departe la fel de complexa ca cea din Dune, autorul concentrandu-se in principal pe mai multe probleme filosofice, pe care le propune cititorilor. Probabil, tema principala a cartii o constituie dilema intre existenta liberului arbitru sau a destinului, autorul sugerand posibilitatea ca acestea sa coexiste, imbinandu-se intr-un viitor, pe care, se pare, nici viziunea prestienta a lui Muad’Dib nu-l poate identifica.
In final, Paul Muad’Dib pleaca “intr-o calatorie prin tinutul in care pasii nu lasa urme”, devenind “tot una cu desertul” (acesta fiind implinirea lui) si lasandu-i in urma pe viitorii conducatori ai Universului, “copiii dunei”.
Sebastian Bordei
[ratings]
Post aparut in campania “Scrie ca sa primesti…o carte“
Stephen King, Orasul bantuIT
On August 28, 2008 in Horror
Despre Orasul bantuit se poate spune ca reprezinta o alta capodopera a lui Stephen King. Dupa lecturarea acestui roman vei fi de acord, macar partial, daca nu total, cu spusele autorului in legatura cu ceea e reprezinta Orasul bantuit: “suma a tot ce am facut si am invatat in viata mea.”
Intriga romanului se construieste in jurul mortii si disparitiei misterioase a mai multor cetateni, copii, ai orasului Derry, din Maine. Evenimentele terifiante au loc aproximativ la fiecare sfert de secol, evolutia ciclica a tragediilor din acest oras sugerand prezenta unei forte intunecate, malefice, in si sub Derry.
Personajele principale ale romanului sunt Bill (William) Denbrough-balbaitul, Ben Hanscom-grasul, Eddie Kaspbrak-astmaticul, Richie Tozier-ochelaristul, Stan Uris-evreul, Mike Hanlon-negrul si Beverly Marsh. Acestia se vor uni impotriva terorii si suferintei provocate de scolari mai mari, precum Henry Bowers, Belch Huggins si Victor Criss, formand un club, Clubul Pagubosilor, al carui conducator va fi Bill.
La inceputul unui nou ciclu de crime si disparitii, prima victima va fi fratele mai mic al lui Bill, George Denbrough. Alaturi de ceilalti membri ai Clubului Pagubosilor, Bill, dorind sa-si razbune fratele mort, va lupta pentru a opri si elimina raul ce isi are salasul in Derry, mai exact sub oras, in canalizarea acestuia.
Adversarul eroilor romanului este Monstrul, care se intruchipeaza sub forma unui clovn-Pennywise/Bob Gray, monstru ale carei forme variate – mumie, vampir, varcolac, lepros, paianjen etc. – si a carui respiratie otravita sunt terifiante. Arma cea mai importanta a Binelui, reprezentat de Clubul Pagubosilor, in lupta cu Monstrul, se va dovedi a fi, de fapt, prietenia, cu ajutorul careia personajele principale vor putea trece peste toate obstacolele intalnite, in incercarea de a elimina magia neagra si vraja care a cuprins orasul, provocand suferinta locuitorilor, in special copiilor.
Astfel, va fi inevitabila o infruntare (finala) intre cele doua forte opuse.
Cu talentul si imaginatia debordanta de care dispune, Stephen King descrie cu minutiozitate toate elementele necesare construirii unui fir narativ ce poate capta atentia si aduce lamuriri cititorului. Aceasta carte te lasa cu respiratia taiata, te impinge sa o citesti pana la final (in ciuda dimensiunilor) pentru a descoperi cum se termina lupta dintre cele doua forte.
Oricum, asemenea multor carti scrise de Stephen King, nici finalul acesteia nu cred ca va dezamagi asteptarile cititorului.
Subiectul romanului poate fi considerat unul supranatural (sau chiar supranaturalul). Orasul bantuit este intr-adevar o carte care trebuie citita intr-o incapere bine luminata si poate fi creditata de fanii lui King. cu succinta apreciere “must read”.
Alexandru-Raul Trandafir
[ratings]
Post aparut in campania “Scrie ca sa primesti…o carte“
Stephen King, Salem’s Lot
On August 28, 2008 in Horror
Salem’s Lot este unul dintre primele romane scrise de Stephen King, acesta abordand o tema clasica, si anume mitul vampirilor.
Autorul, prin imaginatia si talentul de care nu duce lipsa, preia tema respectiva, mitul vampirilor, si adauga o nota de original, stilul sau inconfundabil de a nara si de a descrie scenele horror si emotiile personajelor impulsionand fanii sa citeasca si acest roman marca Stephen King.
King plaseaza actiunea intr-un orasel aparent linistit si banal din statul Maine, oras numit Jerusalem’s Lot (sau Salem’s Lot, conform localnicilor).
Ben Mears, un scriitor care a copilarit in Salem’s Lot, cauta o sursa de inspiratie pentru noul sau roman. In consecinta, decide sa se intoarca pentru o vreme, nedefinita, in acest oras. Lucrurile stranii apar inca de la sosirea scriitorului in oras, care afla cu surprindere ca nu mai poate inchiria casa dorita, si anume Casa lui Marsten, deoarece fusese vanduta unui misterios om de afaceri, Straker, asociat cu un anume Barlow.
In Salem’s Lot, Ben cunoaste mai multi localnici care-l inspira in scrierea romanului.
Simbolul si punctul de declansare al raului si intunericului ce vor acoperi orasul este reprezentat de Casa lui Marsten, asemanata cu un idol sau zeu al intunericului, ce vegheaza asupra orasului de la inaltimea sa (dealul pe care era amplasata casa). Fostul stapan al casei, Hubert Marsten, din perioada anilor ‘20-’30, era un personaj misterios, avand afaceri si legaturi cu lumea interlopa, conform zvonurilor si nu numai. Moartea sa si a sotiei sale sugereaza prezenta unei forte malefice. Lupta dintre bine si rau va acapara orasul, cuprins tot mai repede de intuneric. Lui Ben, care lupta de partea binelui, i se vor alatura un profesor (Matt Burke), un doctor (Jimmy Cody), un baiat (Mark Petrie) si un preot (Callahan).
Consecintele acestei lupte vor fi tragice, deoarece nu doar fortele intunericului vor suferi pierderi, ci si fortele binelui. Astfel, pe langa pierderea unor prieteni si cunostinte din oras, Ben si aliatii sai se vor confrunta si cu grele momente de incercare, constand in ezitari, deznadejde, si chiar in tendinta de a abandona lupta cu vampirii creati si condusi de Straker si Barlow.
Supranaturalul si magia prezente in oras vor fi insa favorabile si binelui, desi intr-o masura mai mica, nu doar raului. In consecinta, daca noaptea va apartine acestor creaturi (vampirii), in timpul zilei cei ce reprezinta fortele binelui vor avea avantajul de a-i putea gasi si elimina, eventual, pana la ultimul pe cei acaparati de fortele intunericului.
Alexandru-Raul Trandafir
[ratings]
Post aparut in campania “Scrie ca sa primesti…o carte“
Orson Scott Card, Jocul lui Ender
On August 28, 2008 in SF
Am aflat de existenta cartii Jocul lui Ender de Orson Scott Card de pe un site care o lauda prin prisma numeroaselor premii pe care le castigase, fapt care nu m-a impresionat. Parea doar o strategie de marketing menita sa creasca aproape fortat vanzarile unui roman nu foarte interesant. Nu ma pretind o persoana pasionata de science fiction (credeam totusi ca stiu majoritatea numelor cu rezonanta in acest gen literar), dar Orson Scott Card imi era necunoscut. Cateva minute de documentare pe internet mi-au dovedit ca ma inselasem si ca era momentul sa-mi largesc orizonturile literare.
Deci, este aceasta carte interesanta? Ei bine, NU. E de-a dreptul geniala! Actiunea are un ritm alert si te introduce in lumea ei de la primele pagini fara sa te mai lase sa evadezi… poate doar dupa ultima pagina…
“Jocul lui Ender” este de fapt povestea umanitatii care, dupa ce a respins cu dificultate doua atacuri ale unei rase insectoide, incearca sa gaseasca un lider militar perfect pentru a conduce flota planetei. Pentru a face posibila supravietuirea speciei umane, se recurge la inginerie genetica si la pregatirea celor mai inteligenti copii in cadrul Scolii de Lupta. Aici ajunge si Ender Wiggin, un baiat de doar 6 ani care se dovedeste a fi extrem de talentat, iar majoritatea cartii urmareste pregatirea lui.
Mai multe detalii despre roman ar putea distruge placerea lecturii pentru cei care nu l-au citit inca, insa trebuie sa mentionez ca dincolo de decorul futurist al naratiunii se ascund elementele psihologice ale unui bildungsroman, lucru evident si in urmatoarele romane din aceasta saga in care sunt expuse detaliat.
“Jocul lui Ender” este pur si simplu un clasic al literaturii SF. Pregatirea umanista a lui Orson Scott Card confera o abordare interesanta a genului care, combinata cu multiple teme subiacente, produce un roman accesibil chiar si celor neinteresati de science fiction. Intriga este simpla, dar temele sunt complexe: instrainarea si singuratatea, natura jocului si regulile lui, compasiunea si cruzimea, puterea si etica, implicatiile razboiului si schimbarile profunde pe care acesta le induce participantilor la “joc”.
In urmatoarele romane (Vorbitor in numele mortilor, Xenocid) autorul tinde mai degraba sa ne impuna aceste teme decat sa ne lase pe noi sa le descoperim, naratiunea semanand uneori cu o predica. Totusi, acest lucru nu se intampla in “Jocul lui Ender” unde talentul scriitorului ne ofera un roman foarte bine scris, inteligent si emotionant totodata.
Carmen Gliga
[ratings]
Post aparut in campania “Scrie ca sa primesti…o carte“
Greg Egan, Scara lui Schild
On August 25, 2008 in SF
Scara lui Schild de Greg Egan este un roman fabulos al genului hard SF, cu puternice elemente de matematica si fizica, ce te impresioneaza de la primul capitol.
Timp de 20.000 de ani observarea tuturor fenomenelor cosmice a fost ingradita de catre Legile Sarumpaet ale teoriei Graficului Cuantic. Legile Sarumpaet au reprezentat baza stiintifica a tuturor civilizatiilor, unde graficele matematice definesc particulele elementare ale Universului.
Descoperirea lor au ajutat umanitatea sa se extinda intr-un mod exponential in tot universul pe o unda de dezvoltare tehnologica, validitatea legilor fiind incontestabila.
Pana cand un om de stiinta are o idee revelatoare si vine cu un experiment inovator prin care vrea sa testeze un aspect al acestei realitati cu o acuratetea cu care nu s-a mai testat niciodata. Va descoperi ca legile nu sunt suficiente si nici complete, dupa cum credeau toti oamenii de stiinta.
Cass va calatori 370 de ani-lumina pana la statia orbitala Mimosa Quietner pentru a putea efectua experimentul, aceasta statie avand posibilitatea sa-i ofere Vidul perfect. Cass va descoperi insa ca a facut o grava eroare: experimentul ei a creat un Novo-Vid, o noua forma de vid, in care legile fizicii nu se mai aplica.
Ea vrea sa creeze un mini-univers care ar trebui sa se prabuseasca in numai cateva picosecunde de la formare, dar el incepe sa creasca cu jumatate din viteza luminii, devorand intregul univers pe masura ce se extinde. Acest Novo-Vid scapat de sub control se extinde cu repeziciune si risca sa inghita mai intai statia Mimosa Quietner, apoi intregul Univers. Sase sute de ani mai tarziu, mai mult de doua sute de sisteme solare au fost consumate de sfera in expansiune.
Pe laboratorul spatial Rindler se monitorizeaza sfera aceasta retragandu-se pe masura ce sfera se extinde, oameni din toata Galaxia vin sa studieze fenomenul cautand noi metode de a o intelege si de a gasi un mod ingenios de a o distruge. Oamenii de stiinta s-au impartit in doua: cei care vor sa distruga micul univers creat si cei care cred ca ea trebuie salvata si studiata ca fiind noua legea a fizicii. Doi oameni de stiinta nu vor sa distruga manifestarea noilor legi ale fizicii.
Ei cred ca distrugerea sutelor de planete si evacuarea bilioanelor de oameni din tot Universul este un pret acceptabil si cred ca Novo-vidul contine noi forme de viata extraterestra care merita cercetate si descoperite. Oricum, in timpul acestor descoperiri este inca timp pentru atacul rebelilor, explorarea Novo-vidului, putina adrenalina si mult umor.
Acest al saptelea roman al lui Greg Egan este fascinant si il recomand tuturor iubitorilor de hard SF, dar nu numai. Pentru iubitorii de stiinta Greg Egan, cum este deja obisnuit, a pus la dispozitie o lista de referinte cu tematica stiintifica.
Marius Comanescu
[ratings]
Post aparut in campania “Scrie ca sa primesti…o carte“
Orson Scott Card, Vorbitor in numele mortilor
On August 25, 2008 in SF
Vorbitor in numele mortilor face parte din saga lui Ender, fiind una dintre cele mai remarcabile si mai emotionante carti pe care orice fan al SF-ului ar trebui sa o citeasca.
Orson Scott Card adauga noi si interesante rasturnari de situatie la viata lui Andrew Wiggin, lasand cititorul sa il descopere pe Ender si mai mult. O noua specie de extraterestri isi face aparitia, cu noi exotice moduri de viata care chiar merita cunoscute. Aceasta carte este continuarea de exceptie a extraordinarei carti Jocul lui Ender, pe care o recomand cu caldura; totusi “Vorbitor in numele mortilor” mi se pare un roman mai complex si necesita mai multa atentie decat “Jocul lui Ender”. Stiinta numita xenobiologie, combinata cu fenomenul inexplicabil al “Piggies” si ritualurile lor au facut cartea foarte misterioasa chiar pana la ultima pagina. Pentru mine, misterul acestei carti adauga citirii un plus de exaltare. “Speaker for the Dead” este o carte mai complexa, se adreseaza mai mult unui public matur, povestea ducandu-l pe Ender mai degraba intr-o calatorie spirituala si psihologica decat una fizica, asa cum se intampla in “Jocul lui Ender”.
Romanul exploreaza idei noi in domeniul religiei si descopera noi invelisuri ale naturii umane. Ender trebuie sa infranga consecintele distrugerii totale a rasei Gandacilor, la foarte multi ani dupa ce acestia au fost exterminati, pentru toate lumile el fiind in continuare Xenocidul, exceptie facand doar sora sa Valentine care il cunoaste cu adevarat si in ochii careia ramane un erou adevarat.
Cartea nu incepe cu Ender, ci cu descrierea planetei Lusitania, cand rasa umana intra iar in contact cu o noua rasa extraterestra, nu chiar asa de avansata, insa nu mai putin periculoasa. Doi oameni de stiinta care i-au studiat au fost omorati deja si, din nou, rasa umana este pusa in primejdie. Admit insa ca primele cincizeci de pagini sunt un pic mai lente, dar urmatoarele nu ar insemna nimic fara ele, si merita asteptarea. Odata ce actiunea se reia, povestea devine acaparatoare.
Cand descoperi ca Ender poate inca sa te surprinda cu faptul ca are 3000 de ani, chiar incepi sa apreciezi cartea la adevarata ei valoare. Mi-a placut cel mai mult istoria sa genetica, el avand doua laturi ale personalitatii – una de salvator al umanitatii si alta, sumbra, a fratelui sau Peter. De asemenea, in acest roman Lusos si toti cei de pe Planeta Lusitania il numesc “Diavolul”. Eu cred ca Ender este un salvator chiar daca isi dezvaluie doar jumatate din personalitate. Exploreaza dorinta si distorsionarea caracterului uman printr-o bogata, curioasa si captivanta poveste cu personaje complexe.
Mirajul acestui volum nu sta in intriga, ci in ideile care stau la baza volumului. Saga se incheie cu Xenocid, roman ce poate fi gasit de asemenea la Editura Nemira.
Ionut Comanescu
[ratings]
Post aparut in campania “Scrie ca sa primesti…o carte“
Stephen King, Mobilul
On August 25, 2008 in Horror
Stephen King este cel mai mare scriitor de romane horror din lume. Este deci inutil sa mai aduc laude, pentru ca in mod sigur a facut-o cineva inaintea mea cu mult mai multa indemanare. Asa ca, voi incerca sa vorbesc mai mult despre roman.
Mobilul este unul dintre primele romane horror pe care le-am citit, insa in mod sigur voi incepe sa acord o mai mare atentie genului. Initial mi s-a parut putin cam comercial, insa continuand sa citesc, a inceput sa ma atraga tot mai tare, pana cand nu am mai reusit sa-l las din mana. Povestea incepe punandu-ne in prim cadru un om simplu, nicidecum un erou, pe nume Clayton Riddell. El este un desenator si se afla in Boston pentru a-si prezenta lucrarile. Totul se intampla foarte spontan, in timp ce isi lua o inghetata. La inceput aude un urlet din parcul din apropiere, care i se pare uman.
Insa, in momentul in care se uita, observa un barbat care musca urechea unui catel, dupa care a smuls-o cu totul. In fata lui, o fetita, care cu cateva secunde inainte vorbea la telefonul mobil, acum musca jugularul unei femei. Totul se petrece atat de repede in jurul lui Clay incat nici nu are timp sa reactioneze. Insa se vede nevoit sa ia atitudine, caci apocalipsa pare sa bata la usa. In scurt timp se formeaza un mic grup, alaturi de el venind un barbat, Tom, si o fetita, Alice, ce a fost atacata de propria mama. Pana sa se innopteze, decid sa paraseasca orasul, si, pe masura ce majoritatea supravietuitorilor se indeparteaza, pot observa orasul cum arde.
Si-au dat seama destul de repede ca toata catastrofa a fost declansata de telefoanele mobile. Un anume semnal produs de acestea a resetat creierul uman, lasand in urma niste creaturi violente care omoara tot ce le iese in cale. Astfel, singurii supravietuitori sunt cei care nu au folosit un telefon mobil, iar acestia se pare ca sunt destul de putini, caci primul lucru pe care il faci cand dai de pericol este sa iei telefonul in mana pentru a suna pe cineva. Cei trei decid sa se retraga intr-un loc mai putin populat, si merg la casa lui Tom pentru a se pune la adapost si a se odihni. Insa la nici doua zile dupa declansarea semnalului, incep sa observe schimbari in comportamentul “telnebunilor”, asa cum sunt numiti. Acestia devin mai putin violenti fata de cei ca ei si par sa inceapa sa invete sa-si procure hrana.
Urmatorul lucru si mai ciudat a fost felul in care mergeau, semanand cu un stol de pasari ce zbora la aceeasi distanta, perfect calculat. Isi dau seama ca “telnebunii” au o minte colectiva, si incep sa observe cum, de la o zi la alta, evolueaza intr-un fel necunoscut oamenilor, si ca, intr-un mod straniu, nu se deplaseaza decat ziua. Astfel Clay, Tom si Alice pornesc la drum, mergand doar pe timp de noapte, obiectivul lor fiind sa ajunga la Sharon si Johnny, sotia si fiul lui Clay, care spera el sa fie inca in viata. Lumea este total schimbata si este tot mai greu sa ramai in viata, pe masura ce “telnebunii” evolueaza.
Pentru a afla cum se va incheia calatoria celor trei, pentru a vedea in ce se va transforma noua lume si pentru a sti sfarsitul care garantez ca nu va dezamagi, recomand tuturor sa citeasca “Mobilul”.
Post aparut in campania “Scrie ca sa primesti…o carte“
Sven Ortoli, Nicolas Witkowski, Butoiul lui Arhimede
On August 19, 2008 in Eseu
Butoiul lui Arhimede de Sven Ortoli si Nicolas Witkowski este chiar o carte despre butoaie si Arhimezi.
O carte simpatica despre Nobel si adulter. Despre Einstein fara de sosete si despre Mendeleevi nebuni. Despre gauri negre si aspiratoare false.
Un fel de revista Ciao curioasa si nitel indiscreta, bagata, pana la fund, in vietile genialilor stiintei.
Dar nu e doar atat. Sunt ceva momente in care zambetul iti dispare de pe buze si te intrebi de ce trebuie sa fim superficiali. Tonul nu devine lamentabil sau patetic. Scrie intr-o maniera acida, pentru a ne face sa recunoastem dobitoacele din noi.
Ne construim simboluri ajutatoare, sinapse spre un mesaj mai adanc, dar ramanem pana la urma doar cu cablurile intre doua lucruri; fara transmisie, fara curiozitate, fara “acum hai sa intelegem”, fara “hai sa vedem mai departe”.
E ca si cum ne-am construi o retea de autostrazi facuta sa ne uneasca oraselul cu viitoare metropole. Insa ne-am multumit sa nu mai construim nimic si ne-am legat doar de niste placute, frumos colorate, care anunta o mare asezare ce nu va fi construita niciodata.
Cartea are cateva mesaje:
- oamenii de stiinta sunt la fel ca noi, tot cu carne si oscioare;
- pe flacaii astia ii retinem mai mult dupa picanterii decat dupa ce au scris in buchiile lor;
- omul de rand are nevoie de un mit, bun si cumsecade, pentru a retine o personalitate cu formule in cap (Evrika, E=mc2 – apropos am auzit ca Mariah Carey a scos un album cu titlul asta);
- de cele mai multe ori aceste mituri sunt niste minciunele;
- de cele mai multe ori raman doar mitul, aparenta, care golesc pachetul de continut.
Eu am mai retinut si o concluzie: un mit, nascut sau nu din frustarea de a nu intelege, nu trebuie cercetat; daca exista, inseamna ca este util. Destul de convenabil, nu?
Sven si Nicolas ne infasoara in mantii de demitizare aparente; cu o mana desfac si descralizeaza inconstientul colectiv ce a retinut un mar in ograda lui Newton, o asa-zisa amanta a lui Nobel sau numarul de aur al romanului Matila (Costiescu) Ghyka.
Cu alta, insa, asaza alte picanterii din rubrica socio-culturala a lui “Stiati ca?” peste biografiile tovarasilor in discutie. La final, se presara, dupa gust, nitica informatie legata de ceea ce este de inteles din realizarile numitilor.
Pentru cei cu creierasul mai dezvoltat si cu pasiune pentru cunoastere, dar mai putin dornici de introspectie, le recomand, in continuarea butoiului, cartea lui Bill Bryson – Despre toate pe scurt.
Codrut Nicolau
[ratings]
Post aparut in campania “Scrie ca sa primesti…o carte“
Julian Barnes, Trois
On August 18, 2008 in Literatura contemporana
CODRUT:
Am citit in zece ore o carte frumoasa, simpla si originala: Trois de Julian Barnes
De ce simpla?
Pentru ca vorbeste despre: ego-uri, iubire, atractie, pasiune, tradare, normalitate, asteptari, tristete, disperare, intelepciune resemnata, imposibilitatea de a uita.
Pentru ca vorbeste simplu despre cat de complicati suntem si despre cat de mult ne chinuim sa ne gasim fericirea, apoi cat de simplu si de firesc se darama sistemul perfect. Apoi schimbam totul. Ne chinuim iar, ca sa incadram o noua fericire intr-un trecut diferit.
Originala, pentru ca englezoiul scrie in patru-cinci registre diferite, cu o metoda si o savoare de scenarist suculent, care au deschis in mine nebanuite canale de empatie.
Frumoasa, pentru ca ma regasesc in cartea asta. Pentru finalul ei senzational. Pentru ca, oricat de tare ma enerveaza, nu am putut sa nu ma intreb daca eu seman cu Stuart sau cu Oliver.
Barnes a scris dupa (aproximativ) 10 ani si o continuare a cartii, in care personajele sunt acum mai batrane cu 10 ani.
Urasc remake-urile si doar asocierea cu Rambo 3 sau Batman 4 m-a facut sa aman momentul citirii romanului Iubire etc.
O carte si mai frumoasa decat Trois. Aceeasi tema, acelasi stil, nimic nou si totusi nu o poti lasa din mana.
Eu cred ca flacaul asta se joaca cu noi cand scrie. O face insa foarte bine.
CIPRIAN:
Eu, citind-o acum trei ani (poate am mai uitat din ea), m-am gindit ca oamenii aia vorbesc cu mine pentru ca nu pot vorbi intre ei, asa ca mi s-a parut ca forma pe care Barnes a ales-o este a very laud sign ca oamenii astia nu pot comunica intre ei, asa ca mi se pling mie.
Mi s-a mai parut ca nu sint deloc potriviti unul pentru celalalt si ca bine ar fi fost sa isi stearga numele si numerele de telefon din agenda si sa nu se mai vada niciodata. Mi se pare ca Oliver si Stuart nu au fost niciodata prieteni, ca nu sint dacat niste cunoscuti care s-au vazut suficient de des incit sa li se para ca sint prieteni, dar ca nu se iubesc/respecta/inteleg unul pe celalalt.
Mi se pare ca ea (am uitat cum o cheama) nu a fost indragostita de nici unul din ei si numai conventia sociala si lipsa de idei a facut-o sa se combine cind cu unul, cind cu celalalt, apoi inertia a facut-o sa incerce sa se convinga de faptul ca simte ceva s.a.m.d.
Mi se mai pare ca toate relatiile construite in cartea asta sint false si ca Barnes se joaca si cu asta, incercind sa arate rolul pe care il joaca obisnuinta, inertia si conventional wisdom in viata personajelor.
Intr-un final, mi se pare ca este vorba despre trei oameni care se mint pe ei insisi si pe cei din jur si care provoaca, si isi provoaca, multa suferinta.
Mi se pare ca the trick este ca par oameni obisnuiti (ori ei sint mai falsi ca reclamele) si ca prin asta vrea Barnes sa atinga chestii mai mari, gen superficialitate, vanitate, si cit de putin “real” sint oamenii de linga noi si cum se mint ei si cum noua ni se par normali pentru ca toti fac asta.
Adica ceva de genul: nu te-au luat prin surprindere si ti s-au parut normali nebunii astia, pentru ca si oamenii pe care ii cunosti tu sint la fel de nevrozati, mincinosi, tristi sau falsi. Dar aia sint dusi.
Se poate sa fie asa pentru ca eu stiu ca Barnes este un autor serios care incearca sa fie comercial.
Cartea se numeste Talking It Over in original.
Codrut Stefan
[ratings]
Post aparut in campania “Scrie ca sa primesti…o carte“
Michael A. Stackpole, Atlasul secret
On August 15, 2008 in SF
Atlasul secret de Michael A. Stackpole este prima carte din trilogia fantasy “Age of Discovery”.
Tuturor cititorilor de fantasy le place sa gaseasca o harta in cadrul romanului, pentru a-si putea imagina mai usor lumea pe care sunt pe cale s-o exploreze. Stackpole foloseste harta ca pe unul din mijloacele primare pentru a declansa actiunea.
Totul se petrece pe un continent, intr-o lume ce-si revine de pe urma unui cataclism provocat de om, in urma cu mai bine de sapte secole. Acesta a schimbat radical geografia, a redus populatia si a facut ca balanta puterii sa se incline altfel intre diferitele rase, din care oamenii reprezinta doar una. Cataclismul a inceput in urma unui razboi, cand a fost declansata o forta magica enorma, care a fost pierduta de sub control. In anii ce au urmat, au existat furtuni magice ce au distrus multe teritorii. Pentru un mai mare control, imperiul a fost impartit in noua principate, care, treptat, s-au distantat tot mai mult, devenind state distincte. Incet, populatia incepe sa creasca din nou, si se restabilesc relatii cu diferite asezaminte, pentru care insa este o mare nevoie de harti.
Qiro Anturasi, cartograful Nalenyrului, este cunoscut in intreaga lume pentru hartile sale, ca fiind cele mai de incredere. Nalenyr a ajuns unul din cele mai mari state ale lumii. Printul Cyron doreste sa uneasca cele noua principate intr-o singura natiune, iar, pentru a face asta, are nevoie de ajutorul nepotilor lui Qiro. Astfel, Jorim si Keles pleaca pe cai diferite pentru a descoperi locuri neumblate si a le desena apoi pe harta. Putini au fost cei care s-au mai intors din aceste locuri. Jorim este trimis acolo unde a fost vazut pentru ultima data tatal lor. Din acest moment, actiunea devine tot mai dinamica.
In timpul expeditiei, intalnesc noi culturi si creaturi infricosatoare. Calatoria lor ii poarta atat pe mare, cat si pe uscat, amandoi aflandu-se in compania unui mic grup de oameni. Jorim calatoreste cu o femeie plina de hotarare, Anaeda Gryst, capitan al vasului Stormwolf, iar Keles calatoreste alaturi de Moraven Tolo, un spadasin iscusit, cu un trecut misterios.
Michael A. Stackpole este un scriitor cunoscut amatorilor de SF si fantasy, printre altele fiind unul dintre cei mai populari scriitori ai francizei Star Wars. Asteptarile sunt mari insa el nu ne dezamageste, oferind o carte pe masura asteptarilor. Urmatoarele carti ale trilogiei sunt “Cartomancy” si “A New World”, aparute in limba engleza in 2006, si, respectiv, 2007. Desi poate nu se ridica la nivelul romanelor scrise de George R.R. Martin, Atlasul secret este totusi o carte ce merita citita de toti cei ce indragesc romanele fantasy.
Calin Adrian
[ratings]
Post aparut in campania “Scrie ca sa primesti…o carte“
