Arhive din February, 2008
Stephen King, Peter Straub – Casa intunericului
On February 06, 2008 in Suspans
Jack Sawyer, baiatul de 12 ani care a calatorit in Teritorii in “Talismanul“, este acum adult si (de curand) fost politist. Isi cumpara o casa undeva la tara, sperand ca va avea parte de liniste si pace. In comunitatea din care face parte apare insa un criminal in serie, un ucigas de copii. Dat fiind ca politia locala nu pare sa faca fata, Dale Gilbertson, seful politiei, ii cere ajutorul lui Jack, implicandu-l astfel intr-un conflict cu o miza mult mai mare decat isi imagineaza ei.
Din punct de vedere al personajelor mi-au placut, bineinteles, cele principale. Jack Sawyer, cel care stie ca are de infruntat o lume a raului, dar care merge mai departe. Henry Leyden, cel orb dar incredibil de talentat, cu toate acele personaje “traind” in el. Judy/Sophie (dar mai ales Judy), o femeie extrem de curajoasa. Si echipa de “mototciclisti invatati”, ca sa le spunem asa, mai ales Beezer St Pierre, conducatorul lor si tatal primei victime – toti cinci sunt niste personaje de-a dreptul neasteptate si originale. Am admirat foarte mult curajul fiecaruia in acele circumstante mai putin obisnuite.
Din punct de vedere al firului epic, mi se pare putin fortat din cand in cand – si poate ca Speedy Parker intervine un pic prea mult (sunt sigura ca nimanui nu-i plac acele carti in care eroul e prins la stramtoare, dupa care se intampla ceva supranatural si fara legatura cu restul si el scapa cu bine; este o situatie neplacuta si mai putin credibila).
Un exemplu ar fi buchetul lasat de Speedy in baia politiei, un buchet care nu numai ca la un moment dat a calmat multimea infuriata, dar mai tarziu parfumul acestuia a tinut-o pe Tansy Freneau cu mintea intreaga, apoi l-a ajutat pe George Potter sa-si aminteasca…
Si batalia finala mi s-a parut prea “facila” din acelasi motiv: un efect intarziat al Talismanului, tinut odata in mana sa, omoara personajul negativ fara nici un pic de efort. Un pic anticlimactic (sper sa nu folosesc un cuvant prea pretentios), nu-i asa?
Mi-a placut ideea unui personaj ciudat din alta lume ca fiind cel care ii impinge pe criminalii in serie sa ucida, precum si ideea unor elemente care se repeta la mai multi astfel de criminali din acest motiv. Nu stiu de ce, probabil pentru ca la momentul respectiv mi s-au parut foarte misterioase toate acele coincidente intre perioade aflate la 70 de ani distanta, starnindu-mi curiozitatea. O idee care mi s-a parut exagerata este aceea ca soarta tuturor universurilor si lumilor care exista e pusa la bataie – un pic prea cliseu, un pic prea transparent, dupa toate scenariile cu “unicul in stare sa salveze lumea” pe care le tot intalnim in ultima vreme.
Sfarsitul insa mi-a placut, pentru ca a fost atat previzibil cat si imprevizibil (mai precis ma asteptam ca se va termina in felul in care s-a terminat, dar nu si la felul in care s-a ajuns sa se termine in felul acela). Am si zambit un pic vazand modul in care cei doi autori au facut aluzie la o problema inca necunoscuta in Teritorii, o problema care probabil va trebui rezolvata intr-o carte viitoare. Una peste alta a fost o carte care merita citita, desi pe alocuri actiunea parea ca se taraste un pic. Parca totusi nu se ridica insa la inaltimea “Talismanului“.
Andreea M
[ratings]
Christopher Priest – Lumea inversa
On February 06, 2008 in SF
Am luat Lumea inversa din raft cu o anumita retinere. Nu stiam mare lucru despre autor, nu citisem alte carti ale lui si, chiar daca premisa cartii este interesanta, mi se parea ca va fi o dezamagire. Priest insa reuseste sa ia povestea greu credibila, sa o modeleze, sa o cizeleze si sa scoata din ea o mica nestemata.
Lumea lui Helward Mann este un hiperboloid. Asta am aflat de pe coperta 4, insa ce insemna nu mi-a fost clar pana nu am vazut o imagine efectiva a reprezentarii matematice. Povestea lui Helward este oarecum distopica, el traind intr-un oras care se deplaseaza continuu catre punctul Optim. Optimul reprezinta o zona de pe suprafata planetei unde, spun ghildele, conditiile de viata se apropie cel mai mult de cele de pe Pamant.
Ghildele, impartite in Ghilda Liniilor, Ghilda Viitorului, Ghilda Tractiunii, Ghilda Trocului si Ghilda Podurilor, beneficiaza de puterea politica, influenteaza educatia populatiei, asigura calea de rulare, fac schimburi cu localnicii, intr-un cuvant fac tot ce este posibil pentru a asigura continuitatea orasului.
Pe masura ce povestea inainteaza si il urmam pe Helward prin stagiile uceniciei in cadrul Ghildei, devine evident ca exista o poveste ascunsa. Autorul face o treaba excelenta prin faptul cum intelege sa dezvaluie misterul acestei povesti, un mister revelator pentru sensul cartii.
Am fost surprins cand, dupa cateva capitole naratiunea trece de la persoana a treia la persoana intai. Astfel personajele sunt aduse mai aproape de cititor si conflictele interioare sunt puternic evidentiate.
Priest a oferit si cateva explicatii stiintifice asupra lumii hiperboloid ce s-ar putea sa nu multumeasca cativa cititori din cauza termenilor tehnici, insa acestea sunt rezonabile si usor de inteles cu un pic de documentare.
Atmosfera cartii este una apasatoare, sentimentul de urgenta si necesitate ce ii conduce pe cei din oras este evidentiat si prin stilul autorului care nu lasa actiunea sa lancezeasca deloc.
Finalul este surprinzator dar din pacate e prea succint. Practic, as fi dorit explicatii suplimentare, o incheiere mai rotunda. Pot asemana sentimentul cu urcarea pe o culme muntoasa, doar ca sa descoperi ca ai ajuns de fapt pe un delusor.
Lumea inversa si Magicienii sunt cele doua carti ale lui Christopher Priest publicate de editura Nemira.
Lumea inversa a luat premiul British Science Fiction, meritat pe deplin dupa parearea mea de pasionat cititor de SF.
Ati citit cartea? Cum vi s-a parut?
Ovidiu Covaciu
[ratings]
